myBible-Logo myBible
Mein Konto
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio für diese Übersetzung nicht verfügbar
Kommentar

Ioan 1

Întruparea Cuvântului

1 La început era✦ Cuvântul, și Cuvântul era cu✦ Dumnezeu, și✦ Cuvântul era Dumnezeu✦.
2 El✦ era la început cu Dumnezeu.
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.
4 În El✦ era viața, și✦ viața era lumina oamenilor.
5 Lumina✦ luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.
6 A✦ venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7 El✦ a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.
8 Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9 Lumina✦ aceasta era adevărata Lumină, care îl luminează pe orice om, venind în lume✦.
10 El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11 A venit la ai✦ Săi, și ai Săi nu L-au primit.
12 Dar tuturor✦ celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu,
13 născuți✦ nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14 Și✦ Cuvântul S-a făcut trup✦ și a✦ locuit printre noi, plin de har✦ și de adevăr. Și noi am✦ privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
15 Ioan✦ a mărturisit despre El când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: «Cel ce✦ vine după mine este înaintea mea, pentru că✦ era înainte de mine.»”
16 Și noi toți am primit din plinătatea✦ Lui și har după har;
17 căci Legea✦ a fost dată prin Moise, dar harul✦ și adevărul✦ au venit prin Isus Hristos.
18 Nimeni✦ nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul✦ Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Mărturia lui Ioan Botezătorul

19 Iată mărturisirea✦ făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim niște preoți și leviți să-l întrebe: „Tu cine ești?”
20 El a mărturisit✦ și n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
21 Și ei l-au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie✦?” Și el a zis: „Nu sunt.” „Ești Prorocul✦?” Și el a răspuns: „Nu.”
22 Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să le dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?”
23 „Eu”, a zis✦ el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Neteziți calea Domnului», cum a✦ zis prorocul Isaia.”
24 Trimișii erau din partea fariseilor.
25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici Prorocul?”
26 Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu✦ botez cu apă, dar✦ în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți.
27 El✦ este Acela care vine după mine și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui.”
28 Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara✦a, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Mielul lui Dumnezeu

29 A doua zi Ioan L-a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul✦ lui Dumnezeu, care✦ ridică păcatul lumii!
30 El✦ este Acela despre care ziceam: «După mine vine un om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.»
31 Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru✦ aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
32 Ioan✦ a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El.
33 Eu nu-L cunoșteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se și oprindu-Se este Cel ce✦ botează cu Duhul Sfânt.»
34 Și eu am văzut lucrul acesta și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”

Cei dintâi ucenici

35 A doua zi Ioan stătea iarăși cu doi dintre ucenicii lui.
36 Și pe când Îl privea pe Isus umblând, a zis: „Iată✦ Mielul lui Dumnezeu!”
37 Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe și au mers după Isus.
38 Isus S-a întors și, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutați?” Ei I-au răspuns: „Rabi” (care, tălmăcit, înseamnă: „Învățătorule”), „unde locuiești?”
39 „Veniți de vedeți”, le-a zis El. S-au dus și au văzut unde locuia; și în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40 Unul din cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan și merseseră după Isus era Andrei✦, fratele lui Simon Petru.
41 El cel dintâi l-a găsit pe fratele său, Simon, și i-a zis: „Noi L-am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă: „Hristos”).
42 Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit și i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu✦ te vei chema Chifa” (care, tălmăcit, înseamnă: „Petru”).
43 A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galileea și l-a găsit pe Filip✦. Și i-a zis: „Vino după Mine!”
44 Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru.
45 Filip l-a găsit pe Natanael✦ și i-a zis: „Noi L-am găsit pe Acela despre care au scris Moise✦, în Lege, și Prorocii✦: pe Isus din Nazaret✦, fiul lui Iosif.”
46 Natanael i-a zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret✦?” „Vino și vezi!”, i-a răspuns Filip.
47 Isus l-a văzut pe Natanael venind la El și a zis despre el: „Iată cu✦ adevărat un israelit în care nu este vicleșug.”
48 „De unde mă cunoști?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.”
49 Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu ești✦ Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul✦ lui Israel!”
50 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”
51 Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că de acum✦ încolo veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.”

Fußnoten

  1. 1:28a Sau: Betania.
BUCH
KAPITEL
Übersetzung
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Leseeinstellungen
Schriftgröße
Schriftart
Fußnoten
Nummern und Überschriften
Kommentar-Symbole
Querverweise
Fehler melden
Bibelkommentar: 0
Was stimmt nicht?
Mehr
Sprache
Erscheinungsbild

Dieser Eintrag ist gerade nicht verfügbar.