Ieremia 48
Profeție despre Moab
48
Asupra Moabului✦. Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Vai de Nebo✦, căci va fi pustiit! Chiriataimul✦ este rușinat și cucerit; fortăreața este rușinată și zdrobită!
2
S-a dus✦ fala Moabului, iar Heșbonului✦ i-au pus gând rău: «Hai să-l nimicim dintre neamuri!» Și tu, Madmen, vei fi redus la tăcere: sabia va fi pe urmele tale!
3
Se aud strigăte✦ dinspre Horonaim; prăpăd și mare nimicire!
4
Moabul se frânge, cei mici scot țipete
5
pe suișul✦ Luhit urcă lume plângând, pe coborâșul Horonaim se aud strigăte disperate!
6
Fugiți✦, scăpați-vă viața și locuiți ca un ienupăr în pustiu✦!
7
Fiindcă te-ai bizuit pe putereaa și pe vistieriile tale, vei fi luat și tu prizonier. Chemoșb va pleca✦ în exil, împreună cu preoții✦ și dregătorii lui.
8
Pustiitorul✦ va intra în fiecare cetate, și nicio cetate nu va scăpa. Valea va dispărea și câmpia va fi nimicită, fiindcă așa a spus DOMNUL.
9
Dați-i aripia Moabului, să plece în zbor! Cetățile lui vor deveni un pustiu și nimeni nu le va mai locui.
10
Blestemat✦ să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea DOMNULUI! Blestemat să fie cel care își înfrânează sabia de la sânge!
11
Moabul era netulburat din tinerețea lui, stătea liniștit✦ pe drojdiile lui. Nu mai fusese turnat dintr-un vas în altul, nu mai fusese dus în exil niciodată, de aceea și-a păstrat gustul și nu i s-a schimbat buchetul.
12
Dar iată, vin zile”, zice DOMNUL, „când voi trimite pivnicerii să-l pritocească; îi vor goli chiupurile și-i vor sparge amforele.
13
Moabul va fi dat de rușine cu Chemoș✦, cum a rămas de rușine✦ casa lui Israel cu Betelul✦, pe care se bizuia.
14
Cum puteți zice: «Suntem războinici✦, bărbați vrednici, gata de luptă!»?
15
Vine pustiitorul Moabului✦ și al cetăților lui, când tinerii lui aleși vor coborî✦ la înjunghiere”, zice Împăratul,✦ al cărui nume este DOMNUL Oștirilor.
16
„Prăpădul lui Moab este aproape și nenorocirea lui vine cu grăbire.
17
Dați din cap uluiți, toți vecinii lui, toți cei care-i cunoșteați faima! Ziceți: «Vai, cum✦ a fost sfărâmat sceptrul puternic, strălucitul toiag de domnie!»
18
Coboară din slavă și șezi pe pământ uscat, locuitoare✦, fiica Dibonului✦, căci pustiitorul✦ Moabului se suie împotriva ta și-ți nimicește fortărețele!
19
Stai✦ la drum și pândește, locuitoarea Aroerului✦! Întreabă-i pe fugari, pe cei care au scăpat; întreabă-i: «Ce s-a întâmplat?»
20
Moab este acoperit de rușine, este zdrobit. Văitați-vă și țipați! Anunțați✦ în vadurile Arnonuluia că Moabul a fost pustiit!”
21
Va veni judecata peste țara câmpiei✦, peste Holon, Iahaț și Mefaat;
22
peste Dibon, Nebo și Bet-Diblataim;
23
peste Chiriataim, Bet-Gamul și Bet-Meon;
24
peste Cheriot✦, peste Boțraa și peste toate cetățile din țara Moabului, de departe sau de aproape!
25
Va fi tăiat cornul✦ Moabului, iar brațul✦ îi va fi zdrobit, zice DOMNUL.
26
„Îmbătați-l✦, căci s-a semețit împotriva DOMNULUI! Astfel se va tăvăli Moabul în vărsătura lui și va ajunge de râs!
27
N-a fost Israel✦ de râsul tău? A fost✦ prins el oare printre hoți, că dai din cap, de câte ori vorbești despre el?
28
Părăsiți cetățile și locuiți în stânci✦, locuitori ai Moabului, faceți-vă cuibul prin văgăuni ca porumbeii✦!
29
Noi am auzit lăudăroșia✦ atât de semeață a Moabului – trufia, îngâmfarea și înălțarea inimii lui.
30
Îi cunosc Eu ifosele,” zice DOMNUL, „laudele✦ lui fără temei, vorbe fără ispravă.
31
De aceea jelesc✦ pentru Moab, țip de durere pentru tot Moabul și gem pentru oamenii din Chir-Heres.
32
Te plâng mai mult decât am plâns Iazerul, o vie✦ din Sibma; lăstarii tăi se întindeau peste mare, ajungeau până la mare, la Iazera, dar peste roadele tale și peste culesul tău a tăbărât pustiitorul.
33
S-au dus bucuria✦ și veselia din livezile și din țara Moabului. Voi seca vinul din teascuri, nu va mai călca nimeni teascul cu strigături, chiotele nu vor mai fi.
34
Strigătele dinspre Heșbon✦ și Elale răsună în ecou până la Iahaț, de la Țoar✦ până la Horonaim și Eglat-Șelișia, căci până și apele Nimrim vor seca.
35
Voi isprăvi în Moab cu cel care aduce✦ jertfe pe înălțimi și înalță fum de tămâie pentru dumnezeul lui”, zice DOMNUL.
36
„De aceea îmi plânge inima✦ pentru Moab, ca un caval, ca un nai pentru oamenii din Chir-Heres, fiindcă toate avuțiile pe care le-au strâns✦ sunt pierdute.
37
Toate capetele sunt rase✦, toate bărbile sunt tăiate; pe toate mâinile sunt crestături și pe coapse✦ – saci.
38
Pe toate acoperișurile Moabului și în piețe sunt numai bocete, pentru că am sfărâmat Moabul ca pe un vas✦ de ocară”, zice DOMNUL.
39
„Vai, cum s-a sfărâmat! Bociți-l! Cât de rușinos întoarce Moabul spatele! Da, Moab va ajunge de râs și de groază pentru toți vecinii lui.”
40
Așa vorbește DOMNUL: „Iată, dușmanul zboară ca vulturul✦ și își întinde✦ aripile spre Moab!
41
Cetățilea sunt luate, fortărețele✦ sunt cucerite. În ziua aceea inima ✦ vitejilor Moabului va fi ca inima unei femei în chinurile nașterii.
42
Astfel, Moabul va fi nimicit✦ ca popor, căci s-a semețit împotriva DOMNULUI.
43
Groază✦, groapă și laț vin peste tine, locuitor al Moabului!”, zice DOMNUL.
44
„Cine fuge de groază va cădea în groapă, cine se ridică din groapă se va prinde în laț, când voi aduce✦ aceste nenorociri peste Moab, în anul pedepsirii lui”, zice DOMNUL.
45
„Fugarii se opresc sleiți de puteri la umbra Heșbonului, dar din Heșbon iese✦ un foc, o flacără din casa lui Sihon, care mistuie tâmpla✦ Moabului și creștetul fiilor lăudăroșiei.
46
Vai de tine✦, Moab! Poporul lui Chemoș este pierdut! Fiii tăi sunt luați prizonieri și fiicele tale sunt luate ostatice.
47
Dar în vremurile care vor urma✦ voi întoarce iarăși soarta Moabului”, zice DOMNUL. Aceasta este judecata asupra Moabului.
Lábjegyzetek
- 48:7a Ebr. maˁaśey „faptele”, conform TM.
- 48:7b Zeitatea tutelară a Moabului.
- 48:9a Ebr. țiț „floare”, „ornament sub formă de floare, rozetă” a fost înțeles aici ca „aripă” (BDB, ad. loc.). Gr. sēmeĩa „semne” din Septuaginta reflectă probabil ebr. țiyun „însemn (funerar)”. Unii au propus înțelesul de „câmp de sare”, ca în ugaritică.
- 48:20a Torent care forma granița naturală cu Regatul lui Amon și lângă care era așezată cetatea Aroer. Astăzi, canionul Wadi Mujib în Iordania.
- 48:24a Probabil Bețer din Galaad (Ios. 21:36), cetate diferită de Boțra Edomului (Ier. 49:13,22).
- 48:32a Ebr. ˁaḏ yām yāˁzēr „până la Marea Iazerului”. Întrucât această denumire nu cunoaște nicio atestare, unii presupun că lecțiunea originară trebuie să fi fost ˁaḏ yāˁzēr „până la Iazer”, ca în Is. 16:8, care conține câteva secvențe de text similare cu cele din acest verset.
- 48:41a Ebr. qəriyyot, formă de plural a ebr. qirya „cetate”. Unii înțeleg termenul ca nume propriu: Cheriot (Ier. 48:24).