Ieremia 3
Pledoarie pentru pocăință
3
Când un bărbat își alungă nevasta, și ea pleacă de la el, ajungând nevasta altuia, se mai întoarce✦bărbatul dintâi la ea? N-ar fi pângărită chiar și țara✦ aceea? Iar tu te-ai desfrânat✦ cu mulți ibovnici, și acum să✦ te întorci la Mine?», zice DOMNUL.
2
«Ridică-ți ochii spre poienile înalte✦! Unde n-ai fost tu necinstită? Ședeai✦ la drumul mare, așteptându-ți clienții ca arabul în pustie, și ai spurcat✦ pământul cu desfrâul și stricăciunea ta!
3
Atunci s-au oprit ploile de toamnă✦ și ploaia de primăvară n-a mai venit, dar tu ți-ai păstrat fruntea de desfrânată✦ și n-ai vrut să ai rușine!
4
Acum – nu-i așa? – strigi la Mine: ‘Tată! Tu ai fost✦ prietenula tinereții✦ mele!
5
Își va ține El mânia✦ pe vecie? O va păstra El totdeauna?’ Iată, așa ai vorbit, dar faci toate nelegiuirile de care ești în stare!»”
6
DOMNUL mi-a zis pe vremea regelui Iosia: „Ai văzut ce a făcut răzvrătita✦ Israel? S-a dus✦ pe orice munte înalt și sub orice copac verde și s-a desfrânat acolo.
7
Îmi ziceam că, după ce a făcut✦ toate acestea, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Iar sora✦ ei, trădătoarea Iuda, a văzut tot.
8
Și cu toate că a✦ văzut că am alungat-o✦ pe răzvrătita Israel din pricina adulterului ei și i-am dat carte de despărțire, soră-sa, trădătoarea✦ Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să se desfrâneze și ea.
9
Astfel, prin ușurătatea desfrâului ei, a ajuns să pângărească țara,✦ săvârșind adulter cu piatra✦ și cu lemnul.
10
Cu toate acestea, trădătoarea Iuda, sora ei, nu s-a întors la Mine din toată inima,✦ ci cu minciuni”, zice DOMNUL.
11
DOMNUL mi-a zis: „Răzvrătita Israel pare nevinovată față de trădătoarea✦ Iuda.
12
Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte✦ și zi: «Întoarce-te, răzvrătito Israel», zice DOMNUL. «Nu mă voi mai uita încruntat la voi, fiindcă sunt✦ plin de har», zice DOMNUL, «și nu țin mânia la nesfârșit.
13
Dar recunoaște-ți✦ vina! Recunoaște că te-ai răzvrătit împotriva DOMNULUI, Dumnezeului tău, că ți-ai dăruit✦ farmecelea unor străini✦, sub orice copac✦ verde, și că n-ai ascultat glasul Meu», zice DOMNUL.
14
«Întoarceți-vă, copii răzvrătiți», zice DOMNUL, «căci✦ sunteți ai Mei de drepta; Eu vă voi lua pe unul✦ dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie și vă voi aduce în Sion.
15
Vă voi da păstori✦ după inima Mea, și ei vă vor păstori✦ cu cunoștință și cu înțelepciune.
16
Când vă veți înmulți și veți rodi în țară, în zilele acelea», zice DOMNUL, «nu se va mai vorbi de Chivotul Legământului DOMNULUI; nu-i va mai veni nimănui✦ în gând, nu-și vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simți lipsa și nici nu vor mai face altul.
17
În vremea aceea Ierusalimul se va numi Tronul DOMNULUI; toate neamurile se vor strânge la el, în✦ cinstea Numelui DOMNULUI și nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.
18
În zilele acelea casa✦ lui Iuda se va uni cu casa lui Israel și vor veni împreună din țara de la miazănoapte✦ în țara✦ pe care le-am dat-o în stăpânire părinților voștri.»
19
Eu Îmi ziceam: «Cum să te socotesc printre copiii Mei și să-ți dau o țară plăcută✦, cea mai frumoasă moștenire printre neamuri? Mă gândeam că Mă vei chema: ‘Tată✦’ și nu te vei mai abate de la Mine.
20
Dar ca o femeie care își înșală iubitul, așa M-ați înșelat✦ voi, casă a lui Israel»”, zice DOMNUL.
21
Un bocet se aude pe înălțimi✦: sunt rugăciunile de iertare ale copiilor lui Israel, pentru că și-au sucit calea și L-au uitat pe DOMNUL, Dumnezeul lor.
22
„Întoarceți-vă✦, copii răzvrătiți, și vă voi vindeca✦ necredincioșiaa!” „Iată-ne, venim la Tine, pentru că Tu ești DOMNUL, Dumnezeul nostru.
23
Într-adevăr✦, minciunilora le-au fost închinate dealurile și larma de pe munți; dar în✦ DOMNUL, Dumnezeul nostru, este mântuirea lui Israel.
24
Rușineaa a mâncat truda părinților noștri din tinerețea noastră: oile și boii lor, fiii și fiicele lor.
25
Să ne culcăm în rușinea noastră și să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit✦ împotriva DOMNULUI, Dumnezeului nostru, noi și părinții noștri, din tinerețea noastră și până astăzi, și n-am ascultat✦ glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru.”
Lábjegyzetek
- 3:4a Ebr. ˀalluf „confident, tovarăș, partener”.
- 3:13a Ebr. dereḵ „cale”, „comportament”, aici cu referire la purtarea imorală a Israelului, descris metaforic ca o femeie desfrânată.
- 3:14a Sau: „Eu vă sunt Stăpânul (baˁal)”.
- 3:22a Sau: „apostaziile”. Același termen ca în Ier. 2:19.
- 3:23a Referire la idoli.
- 3:24a Referire la Baal. Vezi Ier. 11:13. Os. 9:10.