Ieremia 12
12
Tu ești prea drept✦, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuși să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propășește✦ calea celor răi și toți mișeii trăiesc în pace?
2
I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce-i drept, ești aproape✦ de gura lor, dar departe de inima lor.
3
Totuși, Tu, Doamne, mă✦ cunoști, mă vezi, îmi cercetezi✦ inima și vezi că este cu Tine. Ia-i ca pe niște oi care trebuie tăiate și pregătește-i pentru ziua✦ măcelului!
4
Până când să se jelească✦ țara și să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele✦ și păsările din pricina răutății✦ locuitorilor. Căci ei zic: „El (Ieremia) n-are să ne vadă sfârșitul.”
5
„Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai? Și dacă nu te crezi la adăpost decât într-o țară liniștită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale✦ Iordanului?
6
Căci chiar frații✦ tăi și casa tatălui tău te vând, ei înșiși strigă în gura mare după tine. Nu-i crede✦ când îți vor spune vorbe prietenoase!”
Țara, pustiită. Asupra pustiitorilor
7
„Mi-am părăsit casa și Mi-am lăsat moștenirea, am dat-o pe iubita Mea în mâinile vrăjmașilor ei.
8
Moștenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea, și de aceea o urăsc.
9
A ajuns oare moștenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriță, în jurul căreia se strâng păsările de pradă? Duceți-vă✦ și strângeți toate fiarele câmpului și aduceți-le ca s-o mănânce!
10
Un mare✦ număr de păstori Îmi pustiesc via✦, Îmi calcă✦ ogorul în picioare; ogorul Meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit.
11
Îl pustiesc, și el stă✦ trist și pustiit înaintea Mea. Toată țara este pustiită, căci nimeni✦ nu ia seama la ea.
12
Peste toate înălțimile pustiei vin pustiitori, căci sabia Domnului mănâncă țara de la un capăt la altul și nimeni nu-i lăsat în pace.
13
Au semănat✦ grâu, și seceră spini, s-au ostenit fără folos. Să vă fie rușine de ce culegeți în urma mâniei aprinse a Domnului!”
14
„Așa vorbește Domnul despre toți vecinii Mei cei răi, care se ating✦ de moștenirea pe care i-am dat-o poporului Meu, Israel: «Iată, îi voi smulge✦ din țara lor și voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor.
15
Dar✦ după ce-i voi smulge, voi avea iarăși milă de ei și-i voi aduce înapoi✦ pe fiecare în moștenirea lui și pe fiecare în țara lui.
16
Și dacă vor învăța căile poporului Meu, dacă vor jura✦ pe Numele Meu, zicând: ‘Viu este Domnul!’, cum au învățat poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiți✦ în mijlocul poporului Meu.
17
Dar dacă nu vor asculta✦ nimic, voi nimici cu desăvârșire un astfel de popor, îl voi nimici și îl voi pierde»”, zice Domnul.