Judecători 6
Pustiirea adusă de madianiți
6
Fiii✦ lui Israel au făcut ce este rău înaintea DOMNULUI, și DOMNUL i-a dat în mâna lui Madian✦ șapte ani.
2
Mâna lui Madian a apăsat puternic asupra lui Israel. Din pricina lui Madian, fiii lui Israel și-au făcut adăposturi✦ în munți, peșteri și locuri întărite.
3
După ce semăna Israel, Madian se suia împotriva lui împreună cu Amalec✦ și cu fiii Răsăritului✦.
4
Își așezau tabăra în preajma lui, pustiau✦ roadele țării până la Gaza și nu lăsau în Israel nici bucate, nici oi, nici vite, nici măgari.
5
Căci ei se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca roiurile de lăcuste✦ – ei și cămilele lor erau fără număr – și veneau în țară ca s-o pustiască.
6
Israel a sărăcit foarte mult din pricina lui Madian și fiii lui Israel au strigat✦ către DOMNUL.
7
Când fiii lui Israel au strigat către DOMNUL din pricina lui Madian,
8
DOMNUL le-a trimis fiilor lui Israel un profet. El le-a zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Eu v-am scos din Egipt, v-am eliberat din casa robiei,
9
v-am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă apăsau, i-am✦ izgonit dinaintea voastră și v-am dat vouă țara lor.
10
V-am zis: ‘Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru; să nu vă✦ temeția de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți!’ Dar voi n-ați ascultat de glasul Meu.»”
Chemarea lui Ghedeon
11
Îngerul DOMNULUI s-a dus și S-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din neamul lui Abiezer✦. Ghedeon✦, fiul său, bătea grâul în teasc, vrând să-l ascundă de Madian.
12
Îngerul DOMNULUI i S-a arătat✦ și i-a zis: „DOMNUL este✦ cu tine, viteazule!”
13
Ghedeon i-a zis: „Te rog, Domnula meu, dacă DOMNUL este cu noi, de ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde✦ sunt toate minunile✦ Sale despre care ne povestesc părinții noștri când spun: «Nu ne-a scos oare DOMNUL din Egipt?» Acum, DOMNUL ne-a părăsit✦ și ne-a dat în mâinile lui Madian!”
14
DOMNUL S-a întors spre el și i-a zis: „Du-te cu puterea✦ aceasta pe care o ai și izbăvește-l pe Israel din mâna lui Madian! Oare✦ nu te trimit Eu?”
15
Ghedeon I-a zis: „Te rog, Domnul meu, cu ce să-l izbăvesc pe Israel? Iată, familia mea este cea mai săracă✦ din Manase, iar eu sunt cel mai neînsemnat din casa tatălui meu!”
16
DOMNUL i-a răspuns: „Eu✦ voi fi cu tine și-l vei bate pe Madian ca pe un singur om.”
17
Ghedeon I-a zis: „Dacă am găsit trecere înaintea Ta, fă un semn✦ pentru mine ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești!
18
Nu Te depărta de aici✦ până când mă voi întoarce la Tine și îmi voi aduce darul ca să-l pun înaintea Ta!” Și El a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.”
19
Ghedeon✦ a intrat în casă, a pregătit un ied și niște azime dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coș, iar fiertura a turnat-o într-un vas, I le-a adus sub stejar și le-a pus înaintea Lui.
20
Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea și azimele, pune-le✦ pe stânca aceasta și varsă✦ fiertura!” Și el a făcut întocmai.
21
Îngerul DOMNULUI a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână și a atins carnea și azimele, iar din stâncă s-a ridicat un foc✦ care a mistuit carnea și azimele. Apoi, Îngerul DOMNULUI S-a făcut nevăzut dinaintea lui.
22
Ghedeon a înțeles✦ că Acesta fusese Îngerul DOMNULUI și a zis: „Vai, Stăpâne DOAMNE! L-am văzut✦ pe Îngerul DOMNULUI față în față!”
23
Dar DOMNUL i-a zis: „Pace ție✦! Nu te teme, căci nu vei muri!”
24
Ghedeon I-a zidit acolo un altar DOMNULUI și l-a numit „DOMNUL este pace”. Până în ziua de astăzi acesta este la Ofra✦, care este a urmașilor lui Abiezer.
Dărâmarea altarului lui Baal
25
În aceeași noapte, DOMNUL i-a zis lui Ghedeon: „Ia taurul tatălui tău și un al doilea taur, în vârstă de șapte ani, dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, taie așera✦ care este deasupra
26
și zidește-I un altar DOMNULUI, Dumnezeului tău, pe vârful acestui loc întărit, după rânduială! Apoi ia cel de-al doilea taur și adu-l ca ardere-de-tot pe lemnul așerei pe care o vei tăia!”
27
Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce i-a spus DOMNUL, dar, fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate ca să facă lucrurile acestea în timpul zilei, le-a făcut noaptea.
28
Oamenii din cetate s-au trezit dis-de-dimineață și, iată, altarul lui Baal fusese dărâmat, așera de deasupra lui fusese tăiată, iar al doilea taur fusese adus ca ardere-de-tot pe altarul care fusese zidit.
29
Ei s-au întrebat unul pe altul: „Cine a făcut lucrul acesta?” După ce au căutat și au făcut cercetări, au dat de știre: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta!”
30
Atunci, oamenii din cetate i-au zis lui Ioas: „Scoate-l pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat așera care era deasupra lui!”
31
Ioas le-a răspuns tuturor celor care se ridicaseră împotriva lui: „Oare voi trebuie să îl apărați pe Baal? Sau voi trebuie să-i veniți în ajutor? Oricine îl va apăra să moară până dimineață! Dacă Baal este dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă cineva i-a dărâmat altarul!”
32
Fiindcă Ghedeon dărâmase altarul lui Baal, în ziua aceea i-au pus numele✦ Ierubaala, căci au zis: „Apere-se Baal împotriva lui”.
33
Tot Madianul✦, Amalecul și fiii Răsăritului s-au strâns împreună, au trecut Iordanul și și-au așezat tabăra în valea Izreel✦.
34
Dar Duhul✦ DOMNULUI a venit peste Ghedeona și el a sunat✦ din șofar, iar Abiezer a fost chemat să meargă după el.
35
Ghedeon a trimis soli peste tot în Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, care s-au suit în întâmpinarea lor.
Semnul cerut de Ghedeon
36
Ghedeon I-a zis lui Dumnezeu: „Dacă ai de gând să-l izbăvești pe Israel prin mâna mea, după cum ai spus,
37
iată✦, voi pune un caier de lână în arie; dacă va fi rouă doar pe caier și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că îl vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.”
38
Și s-a întâmplat întocmai. În ziua următoare, el s-a trezit dis-de-dimineață, a stors lâna și a scos roua din ea, adunând un vas plin cu apă.
39
Ghedeon I-a zis lui Dumnezeu: „Să nu se aprindă✦ mânia Ta împotriva mea; îngăduie-mi să vorbesc încă o dată! Aș vrea să mai fac doar o încercare cu lâna: îngăduie, Te rog, ca doar lâna să rămână uscată și tot pământul să se acopere cu rouă!”
40
Și în noaptea aceea Dumnezeu a făcut întocmai. Numai lâna a rămas uscată și tot pământul s-a acoperit cu rouă.