Iacov 3
Înfrânarea în vorbire
3
Frații mei, să nu✦ fiți mulți învățători, căci știți✦ că vom primi o judecată mai aspră!
2
Toți greșim în✦ multe feluri. Dacă✦ cineva nu greșește în vorbire, acela este✦ un om desăvârșit, în stare să-și țină în frâu tot trupul.
3
De pildă, dacă le punem cailor✦ frâul în gură ca să ne asculte, le conducem tot trupul.
4
Iată și corăbiile: deși sunt atât de mari și mânate de vânturi puternice, totuși sunt conduse cu ajutorul unei cârme foarte mici, după bunul plac al cârmaciului.
5
Tot astfel și limba✦ este un mădular mic, dar se fălește cu lucruri mari✦. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!
6
Limba✦ este și ea un foc. Este lumea nelegiuirii în rândul mădularelor noastre: ea întinează✦ tot trupul și aprinde roata vieții, fiind ea însăși aprinsă de focul gheenei.
7
Tot soiul de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare marine au fost îmblânzite și sunt îmblânzite de neamul omenesc,
8
dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău de nestăvilit, este plină✦ de otravă de moarte.
9
Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea îi blestemăm pe oameni, care✦ sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu!
10
Din aceeași gură ies și binecuvântarea, și blestemul. Nu trebuie să fie așa, frații mei!
11
Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce, și apă amară?
12
Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine? Nici izvorul sărat nu face apă dulce.
Înțelepciunea care vine de sus
13
Este cineva✦ înțelept și priceput între voi? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele✦ făcute cu blândețea✦ pe care o dă înțelepciunea!
14
Dar dacă aveți în inima voastră invidie✦ amară și duh de ceartă, să nu✦ vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului!
15
Înțelepciunea aceasta✦ nu vine de sus, ci este pământească, fireascăa, demonică.
16
Căci unde✦ este invidie și duh de ceartă, acolo sunt și tulburări și tot felul de fapte rele.
17
Într-adevăr, înțelepciunea✦ care vine de sus este în primul rând curată, apoi împăciuitoare, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută✦.
18
Și✦ rodul dreptății este semănat în pace pentru cei ce fac pace.
Notas al pie
- 3:15a Gr. psychikḗ înseamnă, în acest context, „nespirituală”.