myBible

2 Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând^✦ la fața omului^✦!

² Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur și cu o haină strălucitoare și intră și un sărac îmbrăcat prost,

³ și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare și-i ziceți: „Tu șezi în locul acesta bun!”, și apoi îi ziceți săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Șezi jos la picioarele mele!”,

⁴ nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele?

⁵ Ascultați, preaiubiții mei frați: nu i-a^✦ ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogați^✦ în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care^✦ le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc?

5

Ascultaţi. Iacov îi cheamă la judecată pe aceşti judecători (v. 4).

Fraţi. Vezi comentariul la cap. 1,2; 2,1.

Ales. Gr. eklegomai (vezi comentariul de la Romani 8,33). Forma de aici a acestui cuvânt grecesc accentuează faptul că Dumnezeu îi alege oameni pentru Sine. Adică îi alege pe oamenii care obişnuiesc să privească la Isus şi să se încreadă în El (vezi comentariul de la Ioan 6,40). Iar Pavel foloseşte cuvântul eklegomai pentru actul lui Dumnezeu de a alege lucrurile josnice ale lumii pentru a întemeia biserica creştină (vezi comentariul de la 1 Corinteni 1,26–28).

Cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia. [Săracii lumii acesteia, KJV]. Adică săraci din perspectiva lumii acesteia. Deoarece lumea (vezi comentariul de la cap. 1,27) judecă valoarea unui om pe baza bunurilor materiale, adesea săracii sunt dispreţuiţi de către cei mai avuţi. Totuşi Domnul Hristos a rostit o binecuvântare asupra lor, declarând că în Împărăţia Sa vor ajunge mai ales cei săraci (vezi Luca 6,20–25). Dumnezeu îi alege pe cei săraci nu pentru că sunt săraci, ci pentru că sunt dispuşi să-i fie credincioşi cu toată inima Domnului Isus şi să se încreadă cu totul în El (vezi comentariul de la Matei 6,33). Adesea bogatul face din avuţiile lui un surogat pentru încrederea în Dumnezeu. Prin urmare, aceasta s-ar putea să nu pară atât de necesară pentru bogat ca pentru sărac.

Bogaţi în credinţă. Adică bogaţi în exercitarea credinţei. Acelaşi om poate fi sărac în ochii lumii, dar bogat înaintea lui Dumnezeu.

Moştenitori ai Împărăţiei. Aici Iacov vorbeşte despre împărăţia viitoare a slavei, al cărei plan a fost făcut înainte de intrarea păcatului în lumea noastră (vezi Daniel 7,27; vezi comentariul de la Matei 25,34). Creştinii nu sunt numai moştenitori, ci şi împreună moştenitori cu Isus şi au parte de toate privilegiile pe care le presupune o astfel de onoare (vezi comentariul de la Romani 8,17). Această împărăţie poate fi comparată cu cununa vieţii (Iacov 1,12), care de asemenea este dată celor ce-L iubesc.

Leggi il commento completo →

⁶ Și voi^✦ îl înjosiți pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc și vă^✦ târăsc înaintea judecătoriilor?

6

Înjosiţi. [Dispreţuiţi, KJV]. Gr. atimazo, a dezonora. Prima parte a acestui verset pare să continue ideea din versetul 5. Felul în care se poartă Dumnezeu cu oamenii este opus comportamentului la care se referă aici Iacov. Dumnezeu îi tratează pe toţi oamenii la fel, nefăcând părtinire între ei pe temeiul statutului social. Dacă Dumnezeu i-ar fi judecat şi i-ar fi ales pe oameni aşa cum făceau aceşti creştini, atunci cât de puţini dintre ei ar fi fost în biserică şi ar fi devenit moştenitori ai Împărăţiei (compară cu 1 Corinteni 1,26)! Necreştinii ar fi putut să creadă că discriminarea este specifică creştinismului, şi tocmai această falsă reprezentare a Domnului Isus Hristos vrea Iacov să o evite (vezi comentariul de la v. 1).

Bogaţii. Adică bogaţii ca o categorie socială, mai ales iudeii bogaţi (vezi v. 7). Persecuţia din biserica primară era provocată de iudeii care aveau putere politică, mai ales de saduchei (vezi Vol. V, p. 52; vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 8,1), care îi asupreau de obicei pe săraci.

Asupresc. Gr. katadunasteuo, a exercita un control aspru. Acelaşi cuvânt grecesc este folosit şi pentru suferinţele care vin de la Satana (vezi Faptele Apostolilor 10,38). Creştini trebuie să-i trateze pe alţii aşa cum ar dori şi ei să fie trataţi (vezi comentariul de la Matei 7,12). Iacov le reaminteşte membrilor părtinitori de nedreptăţile pe care li le-au făcut bogaţii şi astfel îi îndeamnă să nu îi asuprească şi ei pe oamenii săraci care vin la adunările lor.

Judecătoriilor. [Scaunelor de judecată, KJV]. Gr. kriteria, curţi de judecată (vezi comentariul de la 1 Corinteni 6,2.4). Nu este vorba doar de tribunalele iudaice, deşi adesea iudeii bogaţi erau cei care iniţiau persecuţia (vezi Faptele Apostolilor 16,19; 17,6; 18,12).

Leggi il commento completo →

⁷ Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtați?

⁸ Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să-l^✦ iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți!

8

Dacă. Literal, dacă într-adevăr.

Împliniţi. Gr. teleo, a aduce la îndeplinire, a săvârşi perfect. Teleo e mai puternic decât tereo (v. 10). Compară pleroo, a împlini, din Matei 5,18, care este folosit cu sensul de a umple până la vârf.

Împărătească. Gr. basilikos, aparţinând unui rege, deci principal, suprem. Aşadar Legea împărătească poate însemna fie o lege dată de un împărat, aici Împăratul cerului, fie o lege supremă. Legea iubirii este principiul suprem pe care se bazează toate celelalte legi sfinte. Legea împărătească, Decalogul, care mai este numită şi legea desăvârşită (vezi comentariul de la Iacov 1,25; compară cu GC 466), este bazată pe acest principiu.

Scripturii. Gr. graphe, literal, scriere. În Scripturi se găseşte regula vieţuirii creştine. Iacov, la fel ca scriitorii Noului Testament, foloseşte termenul graphe făcând referire la Vechiul Testament (vezi comentariul de la 2 Timotei 3,16). Porunca să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi apare pentru prima dată în Leviticul 19,18 şi este susţinută şi întărită de Domnul Hristos (vezi comentariul de la Matei 5,43; 19,16–19; 22,37–40; Luca 10,27–29; Ioan 13,34).

Bine faceţi. Creştinul care împlineşte în viaţa sa această lege desăvârşită se bucură de aprobarea divină. Dar porunca aceasta face referire atât la cel sărac, cât şi la cel bogat, deoarece amândoi sunt aproapele şi ar trebui să fie consideraţi egali. Dacă îi iubeşti numai pe bogaţi ca pe tine, nu împlineşti legea.

Leggi il commento completo →

⁹ Dar dacă aveți^✦ în vedere fața omului, faceți un păcat și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de Lege.

¹⁰ Căci cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură poruncă, se face^✦ vinovat de toate.

10

Păzeşte. Gr. tereo, a păzi, a avea mare grijă de. Aici Iacov dă ca exemplu un membru al bisericii despre care presupune că ţine întreaga lege, cu excepţia unei porunci. Dar nu afirmă că o astfel de persoană chiar există în realitate.

Greşeşte. Gr. ptaio, a se poticni, a nu-şi împlini datoria.

Poruncă. Legea nu este o colecţie de porunci separate şi izolate; ea este transcrierea perfectă şi armonioasă a voinţei lui Dumnezeu. Toate poruncile sunt manifestări ale iubirii puse în practică, fie faţă de Dumnezeu, fie faţă de semeni. A asculta doar de poruncile care ne convin şi a le ignora pe celelalte, chiar numai una, dă pe faţă dorinţa de a face propria noastră voie, şi nu pe a lui Dumnezeu. Iubirea dispare şi apare păcatul original: voinţa egoistă.

Vinovat de toate. Călcarea legii, civile sau religioase, nu înseamnă neapărat nerespectarea tuturor poruncilor, este de ajuns nerespectarea uneia singure. Problema fundamentală este loialitatea faţă de autoritate, şi este suficientă o singură încălcare pentru a arăta dispoziţia inimii.

O sticlă care este lovită într-un singur loc se sparge. Legea nu este o colecţie de zece popice, dintre care unul poate fi doborât în timp ce celelalte sunt lăsate în picioare. Legea este o unitate, unitatea ei este iubirea; călcarea unei singure porunci înseamnă un atac la adresa iubirii ca un tot (R. C. H. Lenski, The Interpretation of the Epistle to the Hebrews and of the Epistle of James, Wartburg Press, Columbus, Ohio, 1946, p. 572).

După cum un lanţ se rupe prin cedarea chiar şi a celei mai slabe verigi, după cum o notă poate să strice întreaga armonie a unei melodii, aşa cum o rană dăunează întregului corp şi aşa cum un mădular afectat de lepră face ca omul afectat să fie numit lepros, tot aşa cel care calcă o singură poruncă se face vinovat de călcarea întregii legi.

Leggi il commento completo →

¹¹ Căci Cel ce a zis: „Să^✦ nu preacurvești” a zis și: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurvești, dar ucizi, te faci călcător al Legii.

¹² Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care au să fie judecați de o lege^✦ a slobozeniei:

¹³ căci judecata^✦ este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila^✦ biruie judecata.

¹⁴ Frații mei, ce-i^✦ folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?

14

Fraţii mei. Vezi versetele 1 şi 5 ; vezi comentariul de la capitolul 1,2.

Ce-i foloseşte? Literal, Ce folos?, adică pentru mântuire. Aici apostolul trece la un alt aspect al datoriilor practice ale religiei curate (vezi comentariul de la cap. 1,27). Probabil că unii membri ai bisericii (cap. 2,1–13) îşi scuzau respectul faţă de cei bogaţi făcând apel la folosirea greşită a legii iubirii. Se pare că alţii (v. 14–26) îşi scuzau lipsa faptelor bune susţinând că aveau credinţă.

Credinţă. Gr. pistis, convingere, încredere (vezi comentariul de la Evrei 11,1). Se pare că membrul cu pricina susţinea că poate să existe credinţă fără fapte, în timp ce Iacov declară că acea credinţă care nu are ca rezultat fapte bune nu are nici o valoare. Credinţa adevărată este dovedită prin faptele pe care le produce, nu prin simpla mărturisire personală. Cel care pretinde că are credinţă fără fapte poate fi comparat cu omul care crede că este religios (compară cu Iacov 1,26), dar nu dă pe faţă religiunea curată şi neîntinată.

Fapte. În capitolele 1 şi 2 apostolul a subliniat importanţa faptelor creştineşti. Acum el îi confruntă direct pe cei care, deşi mărturisesc că sunt creştini, neglijează religiunea curată (vezi cap. 1, 27). Aici, la fel ca în scrierile lui Pavel (vezi comentariul de la Romani 2, 6–10), Iacov subliniază atât necesitatea credinţei cât şi a faptelor. Faptele devin parte a unei vieţi convertite – acele fapte care izvorăsc spontan din credinţă.

Poate oare credinţa? Literal, poate credinţa fără fapte? Din versiunea greacă reiese că Iacov aşteaptă un răspuns negativ: Nu, sigur că nu. Credinţa care nu-şi găseşte expresia în fapte bune nu va salva pe nimeni, şi nici faptele bune fără credinţă adevărată (vezi comentariul de la Romani 3,28).

Leggi il commento completo →

¹⁵ Dacă^✦ un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele,

¹⁶ și unul dintre voi le^✦ zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

¹⁷ Tot așa, și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.

¹⁸ Dar va zice cineva: „Tu ai credința, și eu am faptele.” „Arată-mi credința ta fără fapte, și^✦ eu îți voi arăta credința mea din faptele mele!”

¹⁹ Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci, dar și^✦ dracii cred… și se înfioară.

²⁰ Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?

²¹ Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când^✦ l-a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

21

Avraam, părintele nostru. Atât creştinii iudei cât şi creştinii dintre neamuri sunt descendenţi spirituali ai lui Avraam (vezi comentariul de la Romani 4,10–12; Galateni 3,7–9.29). După apelul

făcut la logică (v. 19), Iacov face acum apel la Scriptură. Creştinii sinceri nu pot să-şi dorească ceva mai mult decât o credinţă ca a lui Avraam. A fost. Din versiunea greacă se înţelege că destinatarii acestei epistole aveau să fie repede de acord cu cele afirmate de Iacov. Socotit neprihănit. [Îndreptăţit, KJV]. Gr. dikaiaoo, a declara neprihănit (vezi comentariul de la Romani 2,13; 3,28).

Prin fapte. Literal, din fapte. Iacov nu spune că faptele singure îl vor declara neprihănit pe păcătos. El relevă că faptele lui Avraam au dovedit autenticitatea credinţei sale, prin care Dumnezeu îl declarase neprihănit. Ca şi Pavel (vezi comentariul de la Romani 4,1–25; Evrei 11,4–39), Iacov arată rolul important al credinţei în cadrul îndreptăţirii şi, citând faptele meritorii ale neprihăniţilor, ilustrează puterea ei.

Când. Evenimentul la care se face referire nu este prima ocazie din viaţa lui Avraam când Dumnezeu l-a declarat neprihănit. Prima ocazie a fost cu câţiva ani înainte de naşterea lui Isaac, şi este descrisă în Romani 4. După mulţi ani, Dumnezeu a pus la încercare credinţa lui Avraam, cerându-i să-l aducă pe Isaac ca jertfă. Când patriarhul a început faptele care pregăteau aducerea jertfei, el a dat dovadă de autenticitatea credinţei sale.

A adus. [A oferit, KJV]. Vezi Genesa 22,5–13; Evrei 11,17.

Altar. Numai convingerea neclătinată a lui Avraam că Dumnezeu este vrednic de încredere poate să explice supremul său act de ascultare. Credinţa lui, aşa cum a fost dovedită prin faptele sale, a primit din nou, ca şi în prima ocazie de îndreptăţire (vezi Genesa 15,6), aprobarea lui Dumnezeu (vezi Genesa 22,15–18).

Leggi il commento completo →

²² Vezi că^✦ credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte credința a ajuns desăvârșită.

²³ Astfel s-a împlinit Scriptura, care zice: „Avraam L-a^✦ crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire”; și el a fost numit „prietenul^✦ lui Dumnezeu”.

23

S-a împlinit. Adică s-a îndeplinit pe deplin (compară cu Genesa 15,6; vezi comentariul de la Matei 5,17). Înainte de naşterea lui Isaac Dumnezeu îi promise lui Avraam că va avea mulţi urmaşi (vezi comentariul de la Genesa 15,1–5). Profeţia aceasta depindea de naşterea unui fiu şi de perpetuarea familiei sale. Chiar dacă era în vârstă şi nu avea copii, Avraam a crezut că făgăduinţa lui Dumnezeu se va împlini (vezi comentariul de la Genesa 15,6). Dar, după mulţi ani, Dumnezeu a cerut ceva care aparent zădărnicea făgăduinţa originală, de a face din Avraam o naţiune mare. Totuşi Avraam s-a încrezut în înţelepciunea lui Dumnezeu şi a ascultat.

Crezut. Vezi comentariul de la Genesa 15,6.

Socotit. Gr. logizomai, a socoti, a calcula (vezi comentariul de la Romani 4,3). Avraam a fost declarat neprihănit deoarece se încrezuse în cuvântul lui Dumnezeu şi primise cu bucurie făgăduinţa unui Răscumpărător (vezi comentariul de la Galateni 3,6). Cea mai puternică dovadă a încrederii sale în Dumnezeu a fost descoperită în supunerea la porunca divină de a-l ucide pe Isaac

– un act care aparent anula însăşi făgăduinţa lui Dumnezeu. Această grea şi supremă încercare a îndreptăţit declaraţia lui Dumnezeu despre credincioşia patriarhului.

Prietenul lui Dumnezeu. Vezi 2 Cronici 20,7. Titlul acesta era des folosit cu privire la Avraam de către iudei, iar astăzi este obişnuit printre arabi. Autenticitatea încrederii lui Avraam în Dumnezeu este un exemplu pe care toţi ar trebui să dorească să îl urmeze.

Leggi il commento completo →

²⁴ Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.

²⁵ Tot așa, curva Rahav^✦ n-a fost socotită și ea neprihănită prin fapte când i-a găzduit pe soli și i-a scos afară pe altă cale?

²⁶ După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.

Osândirea deosebirilor după înfățișare

Credința fără fapte

Iacov 2

Osândirea deosebirilor după înfățișare

Credința fără fapte