Logo myBible myBible
Il mio account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

Isaia 63

Ziua răzbunării Domnului

63 „Cine este acesta care vine din Edoma, care vine în haine roșii din Boțrab, care este împodobit în veșminte, săltând cu pași mari, cu toată puterea Lui?” „Eu, Cel care vorbesc cu dreptate și care am putere să izbăvesc!”
2 „Dar de ce îți este haina roșie✦ și veșmintele Tale, ca ale unui tescuitor?”
3 „Da, am călcat singur teascul✦ și dintre popoare n-a fost nimeni cu Mine. Le-am călcat astfel în mânia Mea și le-am zdrobit în urgia Mea; așa că sângele lor a țâșnit pe hainele Mele și Mi-am mânjit toate veșmintele.
4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare✦ și venise anul răscumpărării.
5 Mă uitam✦, și nu era niciun✦ ajutor, eram uluit că nu aveam niciun sprijin. Atunci brațul✦ Meu a biruit și mânia mea M-a sprijinit!
6 Am călcat în picioare popoare în mânia Mea, le-am✦ îmbătata în urgia Mea și le-am vărsat sângele pe pământ.”

Amintirea îndurării Domnului

7 Voi aminti dovezile harului DOMNULUI, faptele lăudate ale DOMNULUI: tot binele pe care ni l-a făcut DOMNUL și marea Lui bunătate față de casa lui Israel, căreia i-a făcut bine după îndurarea Lui și după bogăția harului Său.
8 El a zis: „Cu adevărat, ei sunt poporul Meu, niște copii care nu Mă vor înșela!” Și astfel El S-a făcut Mântuitorul lor.
9 În toate necazurile✦ lor, El a fost cu eia, și Îngerul✦ Fețeib Lui i-a mântuit. În dragostea✦ și în mila Lui, El Însuși i-a răscumpărat, i-a sprijinit✦ și i-a purtat în toate zilele din vechime.
10 Dar ei au fost neascultători✦ și L-au întristat✦ pe Duhul Lui cel Sfânt, iar El li S-a făcut✦ vrăjmaș și a luptat împotriva lor.
11 Atunci poporul Său și-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise: „Unde este Acela care i-a scos din mare✦, împreună cu păstorii turmei Sale✦? Unde este Acela care punea✦ în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt,
12 care povățuia dreapta lui Moise cu brațul Său cel✦ slăvit, care despica✦ apele înaintea lor, ca să-Și facă un Nume veșnic,
13 care i-a călăuzit✦ printre noiane de ape? Ca un cal în câmp deschis, nu se poticneau;
14 ca pe turmaa care se coboară în vale, așa i-a povățuitb Duhul DOMNULUI. Așa Ți-ai condus Tu poporul, ca✦ să-Ți faci un Nume de slavă!”

Rugăciunea poporului

15 Privește✦ din cer și vezi, din locuința✦ Ta sfântă și slăvită: unde sunt râvna și isprăvile Tale? Unde este fiorul inimii Tale✦? Căci duioșia Ta față de mine a încetat!
16 Totuși✦ Tu ești Tatăl nostru! Căci Avraam nu✦ ne cunoaște, și Israel nu știe cine suntem; dar Tu, DOAMNE , ești Tatăl nostru; Tu din veșniciea Te numești Răscumpărătorul nostru.
17 De ce ne lași să rătăcima de la căile✦ Tale, DOAMNE , și ne împietreștib inima✦, ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te✦, din dragoste pentru robii Tăi, pentru semințiile moștenirii Tale!
18 Poporul Tău cel✦ sfânt a stăpânit țara puțină vreme; vrăjmașii noștri✦ au călcat în picioare Sanctuarul Tău.
19 Am ajuns de parcă niciodată n-am fi fost cârmuiți de Tine, de parcă n-am fi purtat niciodată Numele Tău!

Note a piè di pagina

  1. 63:1a Sau ebr. məˀoddām „înroșit”, „mânjit de roșu” (ca în Ex. 25:5. Naum 2:4).
  2. 63:1b Sau ebr. mibboțēr „(mai roșii) decât ale culegătorului (de struguri)”. Vezi Septuaginta și Is. 63:2,6.
  3. 63:6a Unii propun ca emendare ebr. ˀașabbǝrēm „le-am zdrobit”.
  4. 63:9a Lit. „în necaz”.
  5. 63:9b Sau: „Solul Prezenței” (vezi Ex. 3:2,4; 14:19,24; 23:20-23; 33:2-3,5,11,14-15).
  6. 63:14a Ebr. bəhēmā „vite”, „animale de povară” (Neem. 2:12,14).
  7. 63:14b Ebr. tanḥēm „i-a condus”, emendare a TM: ebr. tǝniḥennu „i-a odihnit”.
  8. 63:16a Sau: „din vechime”, „de pe vremuri”.
  9. 63:17a Ebr. ṯaṯˁēnu „ne rătăcești” (valoare cauzativ-factitivă) sau „ne lași să rătăcim” (valoare permisivă).
  10. 63:17b Ebr. taqșiaḥ „ne împietrești” (valoare cauzativ-factitivă) sau „îngădui să se împietrească” (valoare permisivă).
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.