Sigla myBible myBible
Contul meu
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio indisponibil pentru această versiune
Comentariu

Evrei 10

Hristos a venit să facă voia lui Dumnezeu

10 Într-adevăr, Legea, care are umbra✦ bunurilor✦ viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu✦ poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să-i facă desăvârșiți✦ pe cei ce se apropie.
2 Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curățiți o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoștință de păcate?
3 Dar✦ aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an tocmai prin aceste jertfe;
4 căci este cu neputință✦ ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele.
5 De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup;
6 n-ai primit nici arderi-de-tot✦, nici jertfe pentru păcat.
7 Atunci am zis: «Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!»”
8 După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege),
9 apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” El le desființează astfel pe cele dintâi, ca să o pună în loc pe a doua.
10 Prin✦ această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin✦ jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
11 Și pe când orice preot face slujba în fiecare✦ zi și aduce de multe ori aceleași jertfe, care✦ niciodată nu pot șterge păcatele,
12 El✦, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu
13 și așteaptă de acum ca vrăjmașii✦ Lui să fie făcuți așternut al picioarelor Lui.
14 Căci printr-o singură jertfă El i-a făcut✦ desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.
15 Lucrul acesta ni-l adeverește și Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16 „«Iată legământul✦ pe care-l voi face cu ei după acele zile», zice Domnul: «Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor»”,
17 adaugă: „Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
18 Dar, acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

Îndemn la încredere și la tărie în credință

19 Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele✦ lui Isus avem o intrare slobodă✦ în Locul Preasfânt
20 pe calea✦ cea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El prin✦ perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
21 și fiindcă avem un Mare-Preot✦ pus peste casa✦ lui Dumnezeu,
22 să✦ ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină✦, cu inimile stropite și curățite de✦ un cuget rău și cu trupul spălat✦ cu o apă curată!
23 Să✦ ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios✦ este Cel ce a făcut făgăduința!
24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune!
25 Să nu părăsim✦ adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu✦ atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie✦!
26 Căci, dacă✦ păcătuim cu voia după✦ ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia✦ unui foc care îi va mistui pe cei răzvrătiți.
28 Cine✦ a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia✦ a doi sau trei martori.
29 Cu cât✦ mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce Îl va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări✦ sângele legământului cu care a fost sfințit și Îl va batjocori✦ pe Duhul harului?
30 Căci știm cine este Cel ce a zis: „A✦ Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti.” Și în altă parte: „Domnul✦ Își va judeca poporul.”
31 Grozav✦ lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

Lupta de la început a cititorilor

32 Aduceți-vă✦ aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați✦, ați dus o mare✦ luptă de suferințe:
33 pe de o parte erați puși ca priveliște✦ în mijlocul ocărilor și al necazurilor, și pe de alta v-ați făcut părtași✦ cu aceia care aveau aceeași soartă ca voi.
34 Într-adevăr, ați avut milă de cei din temniță✦ și ați primit cu bucurie răpirea✦ averilor voastre, ca unii care știți că aveți✦ în ceruri o avuție mai bună, care✦ dăinuie.
35 Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire!
36 Căci✦ aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta✦ ce v-a fost făgăduit.
37 „Încă✦ puțină, foarte puțină vreme, și Cel✦ ce vine va veni și nu va zăbovi.
38 Și cel neprihănit✦ va trăi prin credință, dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.”
39 Noi însă nu suntem din aceia care✦ dau înapoi, ca să se piardă, ci din aceia care au credință✦, pentru mântuirea sufletului.
CARTE
CAPITOL
Versiune
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Setări lectură
Dimensiune font
Tip font
Note de subsol
Numere și titluri
Iconițe comentarii
Trimiteri
Raportează o eroare
Comentariul Biblic: 0
Ce este greșit?
Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.