Geneza 4

1

Am căpătat un om cu ajutorul Domnului. În ebraică scrie literal am căpătat un om, Domnul. Când Eva l-a ţinut în braţe pe întâiul ei născut, se pare că şi-a adus aminte de făgăduinţa divină din cap. 3,15 şi, nutrind speranţa că el ura să fie Eliberatorul făgăduit, i-a pus numele Qayin, căpătat (DA 31). Zadarnică speranţă! Înfocata ei dorinţă pentru grabnica împlinire a Evangheliei făgăduite era osândită să înfrunte cea mai sfâşietoare dezamăgire. Cât de puţin şi-a dat seama că tocmai acest copil va deveni cel dintâi criminal al lumii.

2

Fratele său Abel. Lipsa obişnuitei expresii ea a rămas însărcinată şi folosirea frazeologiei speciale a mai născut, literal, a continuat să nască a dat sugestia unor comentatori că Abel a fost fratele geamăn al lui Cain. Acest lucru poate să fie adevărat, însă textul nu lasă să se înţeleagă în mod necesar că a fost aşa. Numele lui Abel înseamnă zădărnicie sau nimicnicie. Acesta reflectă faptul că fie speranţele mamei s-au întâlnit deja cu dezamăgirea în fiul ei mai mare, fie că Abel a personificat pentru ea nenorocirile vieţii omeneşti. În acest capitol, Abel este numit de şapte ori fratele lui Cain, ceea ce se pare că scoate în evidenţă enormitatea păcatului lui Cain.

Cioban. Nu există nici un motiv pentru descoperirea în ocupaţiile alese de cei doi bărbaţi a unei insinuări de deosebire în caracterul moral, cu toate că aceste alegeri au fost determinate, probabil, de talentele şi gusturile lor.

3

După o bucată de vreme. Literal la sfârşitul zilelor. Aceasta înseamnă trecerea unei perioade considerabile nedefinite de timp şi poate să indice anotimpul de toamnă. A înţelege că aceasta înseamnă sfârşitul unei săptămâni sau al unui an, după cum s-a susţinut de către unii comentatori, cu greu pare să fie justificat în acest caz, întrucât nu există nici un motiv deosebit pentru care să se fi menţionat aici una sau cealaltă. Cuvântul yamim, zile este, totuşi, folosit într-o serie de cazuri unde contextul arată în mod clar că este vorba de un an. În astfel de cazuri acesta a fost tradus an (vezi Exod 13,10; Numeri 9,22; 1 Samuel. 2,19; 27,7; 2 Cronici 21,19; etc.).

A adus Domnului o jertfă de mâncare. Jertfă, minchah. Minchah este folosit în legile levitice pentru jertfele de mâncare fără sânge, constând din făină şi untdelemn, sau făină preparată cu tămâie (Levitic 2,1.4.14.15). Totuşi, aici cuvântul are un sens mai larg şi cuprinde atât jertfele de mâncare, cât şi sacrificiile de animale, pentru că este folosit spre a denumi nu numai jertfa fără sânge a lui Cain, ci şi sacrificiul lui Abel (vezi v.4). Nu se spune că Abel sau Cain au clădit un altar pentru jertfele lor, însă fără îndoială trebuie să fi făcut acest lucru (PP 71). La următoarea menţionare pe care Biblia o face despre aducerea de jertfă se menţionează şi altarul acesteia (Geneza 8,20). Sistemul aducerilor de jertfe fusese introdus de Dumnezeu în momentul când omul fusese izgonit din grădină (PP 68, 71). Versetele următoare arată clar că Cain a ştiut că a greşit prin aducerea acelui fel de dar pe care l-a oferit lui Dumnezeu. El fusese învăţat că sângele fiului lui Dumnezeu va face ispăşire pentru păcatele lui. Urmând regula instituită de cer în sacrificarea unui miel pentru păcatele sale, el ar fi arătat credincioşie faţă de Dumnezeu care poruncise sistemul jertfelor şi ar fi dovedit încredere în Planul de Mântuire (Evrei 11,4). Răspândirea universală a jertfelor printre vechile popoare arată, mai degrabă, spre o poruncă de origine divină decât spre o invenţie omenească (DA 28).

Ce anume a făcut ca jertfa lui Cain să nu fie primită de Dumnezeu? El a recunoscut, în parte şi cu strângere de inimă, pretenţiile lui Dumnezeu asupra lui. Însă un spirit de resentiment şi răzvrătire l-a îndemnat să întâmpine cerinţele lui Dumnezeu mai degrabă pe o cale a propriei alegeri, decât să urmeze cu exactitate planul poruncit de Dumnezeu. În aparenţă, el s-a conformat, însă felul lui de conformare a dat pe faţă un spirit sfidător. Cain şi-a propus să se îndreptăţească prin propriile fapte, să câştige mântuirea prin propriile merite. Refuzând să se recunoască un păcătos care are nevoie de un Mântuitor, el a adus un dar care nu exprima nici o căinţă de păcat –

o jertfă fără sânge. Şi fără vărsare de sânge nu este iertare pentru că prin viaţa din el face sângele ispăşire (Evrei 9,22; Levitic 17,11; PP 71-72).

Cain a recunoscut existenţa lui Dumnezeu şi puterea Sa de a da sau reţine binecuvântările pământeşti. Simţind că este avantajos să trăiască în bune relaţii cu Dumnezeu, Cain a considerat potrivit să potolească şi să îndepărteze mânia divină printr-un dar, chiar dacă acesta este adus cu strângere de inimă. El nu a ajuns să înţeleagă că o conformare parţială şi formală faţă de cerinţele clare ale lui Dumnezeu nu poate câştiga favoarea Sa ca un înlocuitor al adevăratei ascultări şi căinţe a inimii. Şi noi ar trebui să ne cercetăm bine inima, ca nu cumva, întocmai asemenea lui Cain, să fim găsiţi că am jertfit lui Dumnezeu daruri fără valoare, care nu pot fi primite.

4

Întâi născute ale turmei lui. Cuvântul întâi născut arată că Abel a adus din întâii născuţi al turmei sale (vezi Exod 13,12). Porunca cu privire la jertfe, aşa cum este enunţată de Moise, cerea stropirea sângelui întâiului născut din animale pe altar şi arderea grăsimii în foc (Numeri 18,17). Jertfa lui Abel a fost o dovadă a credinţei (Evrei 11,4). Dimpotrivă, jertfa lui Cain a fost o încercare de a dobândi mântuirea prin fapte. La Abel, credinţa în Planul de Mântuire şi în jertfa ispăşitoare a lui Hristos s-a dat pe faţă în însăşi ascultarea neîndoielnică.

A privit cu plăcere. Sha’ah, a lua în considerare cu bunăvoinţă. Cu toate că aici nu este înfăţişat felul în care Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, acesta a constat în apariţia focului ceresc spre a consuma jertfa, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în vremurile de mai târziu (vezi Levitic 9,24; Judecători 6,21; 1 Regi 18,38; 1 Cronici 21,26; 2 Cronici 7,1; PP 71). Este vrednic de observat că acceptarea jertfei lui Abel a însemnat primirea persoanei sale, de fapt în naraţiune menţiunea de acceptare a lui Abel precede menţiunea de acceptare a jertfei sale. Acesta este un indiciu că Dumnezeu nu era atât de interesat de jertfă, cât de acela care a adus-o.

5

Spre Cain şi spre jertfa lui. Cain a observat lipsa oricărui semn vizibil despre aprecierea şi acceptarea jertfei sale din partea lui Dumnezeu. Rezultatul a fost o adâncă şi mistuitoare mânie. Expresia ebraică folosită aici poate fi tradusă literal astfel, Cain ardea foarte. El a simţit o indignare violentă împotriva fratelui său şi împotriva lui Dumnezeu. După câte se pare, nu era nici o întristare din cauza păcatului, nici un spirit de cercetare de sine, nici o rugăciune pentru lumină sau iertare. Purtarea lui Cain este un exemplu tipic de păcătos îndărătnic şi nepocăit, a cărui inimă nu se înmoaie sub lucrarea de îndreptare şi mustrare, ci devine chiar mai dură şi mai răzvrătită. Cain nu a făcut nici o încercare spre a-şi ascunde simţămintele sale de dezamăgire, de nemulţumire şi de mânie. Faţa lui a trădat indignarea lui.

6

Pentru ce te-ai mâniat? Aici, ca şi în versetele 14 şi 16, este evident că Dumnezeu nu a încetat să intre în contact personal cu oamenii după ce i-a izgonit din grădină. Respingerea jertfei lui Cain nu însemna neapărat şi respingerea lui Cain însuşi. În îndurarea şi răbdarea Sa, Dumnezeu era gata să-i dea încă o ocazie. Cu toate neplăcerea manifestată în mod clar prin respingerea jertfei, Dumnezeu s-a arătat păcătosului şi a discutat cu el într-o încercare de a-l convinge despre calea lui greşită şi despre injusteţea mâniei sale. Dumnezeu i-a vorbit lui Cain ca unui copil îndărătnic spre ai descoperi ce pândea ca o fiară sălbatică în faţa uşii inimii sale. Întrebarea de ce? avea drept scop să-l conducă pe Cain să recunoască netemeinicia mâniei lui. Pentru respingerea jertfei sale trebuia să existe un motiv întemeiat, pe care el trebuia să-l descopere şi să-l îndepărteze.

7

Dacă faci bine. Acest text prezintă anumite greutăţi lingvistice, lucru care pe unii comentatori moderni i-a făcut să creadă că greşelile unui copist au schimbat textul ebraic. Faptul că traducătorii Septuagintei au găsit obscur înţelesul lui chiar pe vremea lor este evident din traducerea trunchiată a acestuia. Rabinii au încercat să-l explice în sensul că jertfa lui Cain a fost respinsă ,pentru că el nu a urmat cu exactitate regulile ritualului levitic. Însă contrastul evident între rezultatele lui făcând bine şi cele ale lui nefăcând bine exclude o astfel de explicaţie. Prima propoziţie se citeşte literal nu este o ridicare dacă faci bine? Ce va fi ridicat? Povara vinovăţiei sau faţa? Expresia a-şi ridica faţa pentru a fi vesel sau nevinovat este obişnuită în ebraică (Iov 11,15; 22,26; 2 Samuel 2,22) şi probabil că aici apare într-o formă prescurtată, ca o adăugare la declaraţia precedentă că faţa lui Cain se posomorâse (v.6). Dumnezeu a dorit să-l înveţe pe Cain că, dacă şi-ar îndrepta căile şi ar trăi în conformitate cu preceptele divine, nu ar mai fi nici un motiv ca Dumnezeu să-Şi arate neplăcerea şi nici un motiv pentru Cain să se prezinte cu o faţă dezamăgită şi posomorâtă. Totuşi, dacă nu se va schimba, ci va continua pe calea răului, păcatul va stăpâni peste Cain. Expresia păcatul pândeşte la uşă (ca o fiară sălbatică) probabil că este proverbială.

Păcat. Unii au dat sugestia că termenul ebraic tradus aici păcat, chatta’th, trebuie să se refere la jertfă pentru păcat, aşa cum este în aproape jumătate din textele în care se întâlneşte în Vechiul Testament (vezi de exemplu Exod 3,10; Levitic 4,32; Numeri 7,16.22; etc.; compară cu Osea 4,8; Evrei 9,28; 2 Cronici 5,21). Atunci, Dumnezeu i-ar fi spus lui Cain: Dacă ai fi nevinovat, jertfa ta (fără sânge) ar fi primită ca o jertfă de mulţumire, dar când ai păcătuit nu este la îndemână

o jertfă pentru păcat? O dificultate în redarea lui chatta’th prin jertfă pentru păcat este următoarea. Chatta’th este feminin, în timp ce participiul robeş, pândeşte, este masculin. Pentru a se acorda cu chatta’th, subiectul acestuia ar trebui să fie feminin. Această deosebire sugerează că Moise a personificat păcatul ca o fiară sălbatică ghemuită la uşă şi astfel, în mod intenţionat, a vrut să-l facă pe robeş să se acorde cu fiara sălbatică, masculină, din figura lui de vorbire, mai degrabă decât cu subiectul în sensul lui literal ca păcat sau jertfă pentru păcat.

Dorinţa lui se ţine după tine. Aceasta nu se poate referi la Abel ca având o dorinţă faţă de fratele său mai mare, în acelaşi sens ca Eva faţă de soţul ei (vezi cap. 3,16), adică să accepte supremaţia lui. O astfel de explicaţie s-ar părea să fie în dezacord cu contextul şi cu principiile divine. Dacă păcatul este personificat ca o fiară aşteptând pe Cain, ar fi potrivit să se continue comparaţia prin a traduce, aşa cum face RSV, dorinţa lui este după tine, dar tu trebuie să-l stăpâneşti.

8

Cain a zis fratelui său Abel. Subiectul conversaţiei lui Cain cu fratele său nu este enunţat. Ţinându-se de traducerea samariteană şi de LXX, RSV a adăugat cuvintele: Haidem să ieşim la câmp. Această propoziţie pare să fie adăugarea unui copist, deşi contextul face întru totul posibil ca în original să fie redat în felul acesta. Este puţin probabil ca, în conversaţia lor, Cain să-i fi spus lui Abel tocmai ce îi spusese Dumnezeu, însă este posibil că el a încercat să discute cu fratele său, acuzând pe Dumnezeu ca fiind nedrept în procedurile Sale cu el.

Când erau la câmp. Faptele lui Cain era rele, iar ale fratelui său erau neprihănite (1 Ioan 3,12). Acesta este motivul pentru care Cain l-a ucis pe fratele său. Vrăjmăşia dintre bine şi rău, prezisă de Dumnezeu înainte de alungarea din grădină, s-a văzut acum pentru prima dată în cea mai oribilă formă a ei. Cuvintele fratele său sunt adăugate de două ori în acest verset la numele lui Abel pentru a scoate în evidenţă în mod clar grozăvia păcatului lui Cain. În el, sămânţa femeii devenise deja sămânţa şarpelui. Crima lui Cain descoperă adevărata natură a lui Satana ca fiind de la început ucigaş (Ioan 8,44). Deja contrastul celor două seminţe distincte a ieşit la iveală în sânul neamului omenesc, un contrast care străbate întreaga istorie a omenirii.

9

Unde este fratele tău Abel? Întocmai ca şi cu Adam şi Eva, Dumnezeu l-a urmărit pe Cain pentru a-i arăta nelegiuirea în adevărata ei lumină, pentru a-i trezi conştiinţa vinovată spre pocăinţă, ca să poată crea în el o inimă nouă. După cum Dumnezeu venise la părinţii lui Cain cu o întrebare, tot aşa vine acum la Cain. Cu toate acestea, rezultatele au fost foarte diferite. Cain neagă cu îndrăzneală vinovăţia sa. Neascultarea îl condusese la ucidere. La această crimă el a mai adăugat acum minciuna şi sfidarea, încercând orbeşte să-şi ascundă păcatul faţă de Dumnezeu.

10

Ce ai făcut? Apropierea indirectă şi cu tact dovedindu-se nefolositoare, Dumnezeu a continuat să îi ceară socoteală lui Cain pentru crima sa. Întrebarea Ce ai făcut? cuprinde cunoaşterea perfectă a faptelor.

Glasul sângelui fratelui tău. Criminalul care tremura s-a găsit în faţa unui Dumnezeu atotvăzător şi atotcunoscător, citindu-i în sufletul lui dezgolit. Cel care ia seama la căderea unei vrăbii, care este autorul vieţii, cum putea să fie surd la strigătul tăcut al celui dintâi martir? (vezi Psalmi 116,15). Sângele este viaţă şi, ca atare, este preţios pentru marele dătător al vieţii (Geneza 9,4).

Împotriva tuturor faptelor inumane ale omului faţă de semenii săi de-a lungul veacurilor care au urmat, strigătul lui Abel se ridică la Dumnezeu (Evrei 11,4). Asemenea lui Abel, Hristos a înfruntat moartea din mâna fraţilor Săi.

11

Acum blestemat eşti tu. Un blestem divin se abătuse deja asupra şarpelui şi asupra pământului (cap. 3,14.17); acum, el cade pentru prima dată asupra omului. Expresia ebraică redată în KJV: blestemat eşti din pământ poate fi tradusă cu aceeaşi exactitate ca un comparativ: tu eşti mai blestemat decât pământul. Unii comentatori au înţeles acest text ca însemnând că după aceea Cain a fost izgonit într-o regiune mai puţin fertilă. Contextul (v.12-14) se pare că favorizează această explicaţie, sau poate ideea că deoarece Cain folosise în mod greşit rodul pământului, Dumnezeu nu-i mai îngăduia să-şi câştige existenţa prin cultivarea acestuia. Un pribeag pe pământ (v.14.16), fie păstor sau nomad, nu poate fi un agricultor cu succes.

12

Să nu-ţi mai dea. Cain a fost sortit unei vieţi de neîncetată pribegie cu scopul de a obţine hrană pentru sine, familia sa şi vitele sale. Fiind constrâns să bea sânge nevinovat, pământul s-a revoltat, ca şi când era împotriva ucigaşului, iar când îl cultiva, acesta nu-şi dădea vigoarea. Cain urma să aibă doar o mică răsplată pentru munca sa. Tot astfel, în timpurile de mai târziu, se spune că ţara Canaanului a vărsat pe canaaniţi din pricina urâciunilor lor (Levitic 18,28). Blestemul pe care l-a pronunţat David împotriva vrăşmaşilor săi (Psalmi 59,15; 109,10) s-a întors şi a căzut asupra evreilor, din cauza vărsării sângelui lui Hristos.

13

Prea mare ca s-o pot suferi. Sentinţa divină a schimbat cruzimea lui Cain în disperare. Deşi Cain a meritat pedeapsa cu moartea, Dumnezeul îndurător şi răbdător i-a dat încă o ocazie de căinţă şi convertire, însă în loc de căinţă Cain s-a plâns de pedeapsa lui ca fiind mult mai aspră decât o merita. Nici un cuvânt de mâhnire nu a ieşit de pe buzele sale, nici măcar o recunoaştere de vinovăţie sau de ruşine, nimic altceva decât trista resemnare a unui criminal care îşi dă seama că nu are putere să scape de pedeapsa pe care o merita pe bună dreptate.

14

Tu mă izgoneşti. Cain ştia că era îndepărtat nu numai de la binecuvântările pământului, ci din cauza propriei alegeri şi de la orice legătură cu Dumnezeu.

Oricine mă va găsi. Cain era disperat cu privire la propria viaţă, de teamă că blestemul lui Dumnezeu însemna înlăturarea piedicii din faţa aceluia care putea să încerce să răzbune sângele lui Abel. O conştiinţă vinovată l-a avertizat că merita să moară şi că de aici înainte propria viaţă era în pericol. Însă pedeapsa cu moartea care i se cuvenea a fost comutată în exilare pe viaţă. În loc să fie întemniţat, el a fost exclus de la orice fericire, de la orice legătură normală cu semenii săi şi, prin propria alegere, de la legătura cu Dumnezeu. Cel care luase viaţa fratelui său vedea în creaturile semenilor săi pe proprii executori prezumtivi.

15

Prin urmare. (Folosit în textul KJV, redat în traducerea românească Cornilescu prin Nicidecum). Nu este întru totul clar ce idee precedentă s-a avut în vedere prin acest cuvânt. În conformitate cu versiunile LXX, siriacă şi Vulgata, RSV îl redă: nu aşa! Cu alte cuvinte, declaraţiei lui Cain, oricine mă va găsi, mă va omorî, Dumnezeu i-a răspuns Nu aşa!

De şapte ori. Această expresie conţine cea mai severă pedeapsă asupra oricui l-ar omorî pe Cain (vezi Levitic 26,18.21.24.28; Psalmi 79,12; Proverbe 6,31). Lui i-a fost garantată o ocrotire deosebită în armonie cu principiul răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul (Romani 12,19). Neghina trebuie să crească împreună cu grâul, roadele păcatului trebuie să fie lăsate să ajungă la maturitate, pentru ca astfel să se poate arăta caracterul seminţei acesteia. Viaţa lui Cain şi a urmaşilor lui urma să fie un exemplu al puterii păcatului în fiinţele raţionale (PP 78).

Un semn. Unii comentatori văd în semnul acesta un semn exterior ataşat la persoana lui Cain, în timp ce alţii cred că el a primit un semn de la Dumnezeu, ca o garanţie divină că nimic nu va primejdui viaţa lui. Oricare a fost acesta, el nu a fost un semn al iertării lui Dumnezeu, ci numai al ocrotirii vremelnice.

16

Cain a ieşit. El nu a simţit nici remuşcare, nici căinţă, ci numai greaua povară a neplăcerii lui Dumnezeu. El a părăsit prezenţa divină, probabil ca să nu se mai întoarcă niciodată, şi şi-a început viaţa ca pribeag în ţara Nod, la răsărit de Eden. Această ţară antediluviană, al cărui nume înseamnă pribegie, fugă sau exil, a devenit căminul urmaşilor nelegiuiţi ai lui Cain. Segnala un errore

17

Cain s-a împreunat cu nevastă-sa. Menţionarea dintr-o dată a soţiei lui Cain nu dă naştere la nici o problemă. Cap. 5,4 declară că Adam a născut fii şi fiice, în afară de cei trei fii ale căror nume sunt redate. Primii locuitori ai pământului nu aveau altă alegere decât să ia în căsătorie pe fraţii şi surorile lor, în scopul de a împlini porunca divină creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul (vezi Fapte 17,26). Faptul că obiceiul s-a practicat timp îndelungat se vede în căsătoria lui Avraam cu sora sa vitregă, Sarai. Astfel de căsătorii au fost mai târziu interzise (vezi Levitic 18,6-17).

Ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. Faptul că Dumnezeu nu a împiedicat ca neascultătorul şi ticălosul Cain să aibă urmaşi este o altă dovadă a caracterului Său îndurător (Psalmi 145,9; Matei 5,45). Numele Enoh poate însemna închinare sau consacrare, el mai poate însemna şi iniţiere. Se poate că numele pe care Cain l-a dat fiului său a arătat intenţia sa de a începe să trăiască viaţa aşa cum îi plăcea. Luther a crezut că poate că mama a ales numele de Enoh, exprimându-şi prin aceasta speranţa că acel copil poate să fie un semn prevestitor de binecuvântare pentru căminul lor întristat.

Să zidească o cetate. Literal, el a început să zidească. Probabil că acesta nu era altceva decât o încercare de a construi o tabără întărită pentru familia sa, ca o locuinţă mai mult sau mai puţin permanentă. Acest fapt sugerează că el nu avusese prea multă încredere în asigurarea de ocrotire a lui Dumnezeu. De asemenea, este posibil ca încercarea sa de a întemeia o cetate să fi fost dictată de dorinţa de a sfida blestemul care îl sortise la o viaţă de pribeag.

Este vrednic de luat în seamă că prima cetate din lume a fost întemeiată de primul criminal din lume, un individ pervers şi nepocăit, a cărui viaţă închinată răului în întregime şi fără speranţă a fost petrecută în sfidare faţă de Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu ca omul să trăiască în mijlocul naturii şi să vadă în ea puterea Creatorului a fost în felul acesta stricat. Multe rele din zilele noastre sunt rezultatul direct al adunării nefireşti a fiinţelor omeneşti în oraşe mari, unde stăpânesc cele mai rele instincte ale omului şi unde înfloreşte orice fel de viciu.

Numele cetăţii. Numind această cetate după numele fiului său Enoh, închinare sau iniţiere, Cain, după câte s-ar părea, a consacrat-o realizării ambiţiilor sale păcătoase.

18

Enoh a fost tatăl lui Irad. Despre generaţiile care au urmat au fost menţionate numai nume. Numele se aseamănă cu acelea ale unor urmaşi ai lui Set, ca de exemplu Irad şi Iared, Mehuiael şi Mahalaleel, Metuşael şi Metusala, Cain şi Cainan, iar numele lui Enoh şi Lameh se găsesc în ambele familii. Cercetătorii critici consideră aceasta ca dovadă că cele două liste genealogice sunt simple forme diferite ale unei legende originare. Totuşi, asemănarea de nume nu implică în nici un caz identitatea de persoane. De exemplu, numele Core apare în familia lui Levi (Levitic 6,24) şi Esau (Geneza 36,5) şi Enoh nu este numai numele fiului lui Cain şi al unuia dintre urmaşii evlavioşi ai lui Set, ci şi ai celui mai mare fiu al lui Ruben (cap. 46,9) şi al unui fiu al lui Madian (cap. 25,4). Caracterul lui Enoh, fiul lui Cain, este într-un astfel de contrast cu acela al lui Enoh din linia lui Set, încât împiedică identificarea celor doi ca fiind un singur individ.

Ca şi la alte perechi de nume, asemănarea este numai superficială. Numele în ebraică nu sunt identice nici în ortografie, nici în însemnătate. De exemplu, Irad este tradus ca orăşean sau ornament al unui oraş, Iared ca urmaş. Mehuiael poate însemna fie lovit de Dumnezeu, fie nimicit de Dumnezeu, Mahalaleel lăudat de Dumnezeu. Metuşael are înţelesul de omul lui Dumnezeu sau om al rugăciunii, Metusala om al progresului. Semnificaţia lui Lameh nu este cunoscută. Segnala un errore

19

Lameh şi-a luat două neveste. Lameh a fost cel dintâi care a pervertit căsătoria poruncită de Dumnezeu prin plăcerea ochilor şi plăcerea cărnii, fără măcar să aibă pretextul că prima soţie nu a avut copii. Poligamia a fost un nou rău care s-a menţinut timp de multe secole. Numele soţiilor lui Lameh dau sugestia de atracţie sexuală, Ada însemnând podoabă şi Ţila fie umbră, fie dangăt.

20

Ada a născut pe Iabal. Numele celor doi fii ai lui Ada nu se mai întâlnesc niciunde în altă parte a Bibliei. Semnificaţia lor nu este clară. Iabal poate însemna vlăstar, conducător sau curent de apă. Iubal, un sunet vesel sau canal. Aceste nume pot să indice talentele lor speciale. Primul a fost un tipic cioban nomad. Însemnând literal posesiune, cuvântul vite are înţelesul de bogăţie a nomazilor, care consta în oi şi în alte animale domestice.

21

Cântă cu alăuta şi cu cavalul. Alăuta, kinnor, primul instrument muzical din lume este amintit de 42 de ori şi în Vechiul Testament (vezi Psalmi 33,2, etc.). Cuvântul kinnor, întotdeauna este tradus în KJV harpă, cu toate că de fapt este o liră. Multe tablouri ale acestui instrument din Egipt, Palestina şi Mesopotamia ne dau o idee clară despre cum era kinnorul. Aceste tablouri reprezintă instrumentul ca fiind alcătuit dintr-o scândură sonoră de-a curmezişul căreia sunt întinse corzi. La cele mai vechi instrumente corzile erau paralele, însă la modelele de mai târziu ele se depărtau una de alta pe măsură ce se întindeau spre în afară.

Originea cuvântului tradus în KJV orgă în RV fluier ciobănesc şi identificat de ani cu cimpoiul, nu este atât de sigură ca aceea a lirei. Oricare ar putea fi explicaţia corectă a denumirii, toţi cercetătorii moderni sunt de acord că instrumentul a fost un flaut. Ciobanii încă mai cântă la acest instrument în Orientul Apropiat.

22

Tubal-Cain. Cu toate că Tubal apare des ca nume propriu în Vechiul Testament (Geneza 10,2; Isaia 66,19; Ezechiel 27,13; etc.), semnificaţia lui este obscură. Cuvântul Cain a putut fi adăugat mai târziu, poate ca să-l identifice ca fiind cainit.

Făuritorul tuturor uneltelor. Cuvântul ebraic tradus făuritor în KJV înseamnă, literal, care bate cu ciocanul, ascuţitor sau făurar şi se referă la prima lucrare în bronz şi fier care era mai mult un proces de batere cu ciocanului decât de topire. S-a exprimat îndoiala că fierul era cunoscut atât de timpuriu, cum lasă să se înţeleagă Geneza. Totuşi, descoperiri recente făcute în Egipt şi Mesopotamia arată că au fost produse obiecte de fier în cele mai timpurii perioade istorice despre care relatăm. Cele dintâi obiecte din fier au fost meteorice, procentajul lor ridicat de nichel excluzând originea lor terestră. Obiectele făcute din fier meteoric trebuie că au fost făcute mai degrabă prin batere cu ciocanul decât prin topire, confirmând din nou raportul biblic. Deşi primii oameni nu au avut bronz şi fier în cantităţi mari, nu este nici un motiv să ne îndoim de exactitatea declaraţiei biblice că oamenii dinainte de potop au ştiut cum să folosească aceste metale. Obiecte de aramă, bronz şi fier (ornamentele, uneltele, vesela, etc.) din cele mai timpurii nivele de civilizaţie au fost găsite într-un număr tot mai mare.

Naama. De ce a trebuit menţionat în mod special numele surorii lui Tubal-Cain nu se ştie. Tradiţia ebraică face din ea nevasta lui Noe. Numele ei, însemnând cea frumoasă sau cea plăcută, reflectă mentalitatea lumească a cainiţilor care căutau la femei ca farmec principal mai degrabă frumuseţea decât caracterul.

23

Am omorât un om. Cuvintele lui Lameh, în formă poetică ebraică, sunt potrivit numite cântarea lui Lameh. După câte ştim, această cântare constituie cea dintâi compunere poetică din lume. Semnificaţia exactă a acestor cuvinte, întrucâtva criptice, este greu de stabilit. Origen a scris două cărţi cu privire la cântare şi apoi a declarat că a depăşit putinţa de a o explica. Cuvintele ebraice folosite permit explicaţia că Lameh omorâse unul sau doi oameni pentru rănile pe care i le-au făcut prin lovituri, cu implicaţia că el va fi gata să mai comită astfel de fapte dacă se va ivi nevoia. Totuşi, ameninţarea lui răzbunătoare este cu două înţelesuri şi lasă loc pentru mai mult decât o singură interpretare. În RSV citim: Am omorât un om pentru rănirea mea.

24

Verset ce nu a fost comentat.

25

Set. După ce s-a raportat despre dezvoltarea familiei nelegiuite a lui Cain, autorul se întoarce la Adam şi Eva şi redă pe scurt istoria acelora care au fost credincioşi faţă de Dumnezeu. La puţină vreme după moartea lui Abel, s-a născut al treilea fiu căruia mama lui i-a pus numele Set, Sheth, cel hotărât, despăgubirea, sau înlocuitorul pentru Abel. Văzând că fiul ei cel credincios a murit şi recunoscând că declaraţiile lui Dumnezeu cu privire la sămânţa făgăduită nu se puteau împlini în Cain cel blestemat, Eva şi-a arătat credinţa că Eliberatorul făgăduit va veni prin Set. Credinţa ei a fost răsplătită pentru că urmaşii lui Set au ascultat de Domnul.

26

Enos. În timpul său a început o închinare mai formală. Fără îndoială că oamenii au chemat numele Domnului şi înainte de naşterea lui Enos, însă pe măsură ce timpul trecea, o deosebire tot mai pronunţată s-a dat pe faţă între aceia care se închinau lui Dumnezeu şi aceia care Îl sfidau. Expresia chemau numele Domnului este folosită adesea în Vechiul Testament spre a arăta, aşa cum se face şi aici, serviciul divin public (Psalmi 79,6; 116,17; Ieremia 10,25; Ţefania 3,9).Comentariile lui Ellen G. White

1-15 PP 71-80; SR 52-56

1-5 PP 71, 364

3 GW 156, 162; 4T 395, 609

3, 4 COL 152; PP 84

3-8 Ev 598; TM 77

4 6T 392

5 PP 73

6, 7 PP 74

8 DA 618; MB 50, 54; PP 77

9 ChS 13; CS 52; FE 50; ML 59; Te 41; WM 220; 1T 113, 149, 368, 480, 535; 2T 33, 228; 4T 69, 648; 5T 459, 531, 569, 611

9-12PP 77; SR 54

10 MH 340; Te 41; 5T 451

15 EW 213; PP 325

16 PP 62

16,17 PP 81

19 SR 76

23,24 PP 81

25 SR 57

25,26 PP 80