Geneza 25

1

Avraam a mai luat o nevastă. Deşi singurătatea lui Avraam după moartea Sarei îi făcea conştient de vârsta lui înaintată (vezi comentariul pentru cap. 24,1), el se bucura încă de o putere fizică şi mintală remarcabilă şi a mai trăit 38 de ani după moartea ei. Căsătoria lui Isaac l-a făcut pe Avraam să fie şi mai singuratic decât înainte şi să-şi ia o altă soţie spre a-şi face fericiţi ultimii săi ani. Prin faptul că această nouă soţie cu numele de Chetura, ceea ce înseamnă tămâie, este numită o ţiitoare, ca şi Agar (v.6), nu trebuie să presupunem că el se căsătorise cu ea încă pe când Sara era în viaţă, deşi acest lucru nu este imposibil. Contextul lasă impresia că luarea în căsătorie a Cheturei a avut loc după moartea Sarei.

2

Ea i-a născut. La moartea Sarei, Avraam era în vârstă de 137 de ani şi de 140 de ani la căsătoria lui Isaac. Acela care l-a binecuvântat pe vârstnicul patriarh cu un fiu la împlinirea unul secol de viaţă i-a dăruit acum bucuria de a avea alţi fii şi fiice. Nimic nu poate face zilele apusului vieţii mai strălucite pentru un suflet oriental, decât să fie înconjurat de o familie mare şi fericită. Cu

o singură excepţie, fiii Cheturei din Avraam, în măsura în care pot fi identificaţi, s-au aşezat în Arabia. Ca şi Ismael, ei au migrat spre sud şi est de Negeb. Zimram. Este posibil să însemne antilopă, identificat probabil cu cetatea arabă Zabram, dintre Mecca şi Medina.

Iocşan, Medan şi Madian. Deşi, cu privire la primii doi, nu se cunoaşte nimic altceva decât numele lor, tribul lui Madian apare adesea atât în Biblie, cât şi în inscripţii. Acest trib s-a aşezat în partea de nord a peninsulei Sinai şi în Arabia de nord-vest peste golful Akaba. Mai târziu, Moise găseşte refugiu la ei, în casa lui Ietro, care se închina la adevăratul Dumnezeu (Exod 2,15; 3,1; 18,1-6). În timpul judecătorilor, madianiţii au atacat de repetate ori poporul lui Israel (Judecători 6-

8).

Işbac şi Şuah. Işbac poate fi identificat cu poporul lui Iasbuqu, amintit în inscripţiile cuneiforme. Se pare că Şuah a fost strămoşul unui trib de care aparţinea Bildad, unul dintre prietenii lui Iov (Iov 2,11; 8,1; etc.). Dacă aceasta corespunde, tribul lui Şuah s-a aşezat în Mesopotamia de nord, în loc de Arabia, asemenea celorlalţi fii ai Cheturei. Textele cuneiforme amintesc o ţară Suchu, pe Eufrat, la sud de Carchemiş.

3

Şeba şi Dedan. Descendenţii lui Iocşan, adică Şeba şi Dedan, nu pot fi identificaţi cu triburile arabe sudice cu acelaşi nume, amintite în cap. 10,7, ca trăgându-se din Ham. Este de neconceput ca Moise să fi atribuit originea acestor triburi lui Cuş hamitul într-un text şi lui Avraam semitul în altul. Identificarea lor este incertă.

Aşurim. Acest trib este amintit într-o inscripţie mineană din Arabia de nord-vest. Despre celelalte două triburi dedane, Letuşimii şi Leumimii, nu se cunoaşte nimic.

4

Fiii lui Madian. Efa, fiul lui Madian, după câte se pare a dat numele său unui trib arab, care apare în inscripţiile cuneiforme sub numele de Chajapa. Ceilalţi fii nu au fost încă identificaţi.

5

Verset ce nu a fost comentat.

6

I-a îndepărtat. Spre sfârşitul vieţii sale, Avraam l-a numit pe Isaac moştenitorul său legal (vezi cap. 15,4) şi i-a lăsat ca moştenire cea mai mare parte a averii sale. Fiilor lui Agar şi Chetura el le-a lăsat daruri. Având în vedere averea cea mare a lui Avraam şi sutele de slujitori (vezi cap. 13,2; 14,14), el era în situaţia de a da fiecăruia din aceşti şapte fii un număr de slugi şi o parte din turmele sale fără să scadă în mod vizibil moştenirea lui Isaac. Se presupune că fiecare fiu a primit îndeajuns spre a avea un bun început de viaţă. Trimiţându-i pe aceşti fii spre răsărit încă pe când trăia, era o măsură de prevedere împotriva certurilor după moartea sa, în mod deosebit în ce priveşte dreptul lui Isaac asupra ţării Canaanului.

7

Verset ce nu a fost comentat.

8

Şi-a dat duhul. Literal, el a expirat. Traducerea RSV, a respirat pentru ultima oară, este de preferat (vezi v.17; cap. 35,29).

Adăugat la poporul său. – vezi comentariul pentru cap. 15,15.

9

Isaac şi Ismael l-au îngropat. Ca moştenitor principal al lui Avraam, Isaac este amintit în primul rând. Faptul că Ismael, fratele vitreg mai mare al lui Isaac, a participat la cel din urmă ritual pentru tatăl lor este o dovadă a împăcării lor (vezi şi cap. 35,29). Fiii Cheturei nu sunt amintiţi, distanţa cea mare a locului aşezării lor făcând, probabil, imposibilă sosirea lor la timp pentru funeraliile de la Hebron. Hiba jelentése

10

Verset ce nu a fost comentat.

11

Isaac... locuia lângă fântâna Lahai-Roi. Dumnezeu l-a onorat pe Isaac ca moştenitor al lui Avraam şi i-a repetat făgăduinţele şi binecuvântările pe care a binevoit să i le dea lui Avraam. Pentru câtva timp după moartea lui Avraam, Isaac a continuat să locuiască la Lahai-Roi, unde tatăl său petrecuse ultimii săi ani şi unde el o întâlnise pe Rebeca pentru prima dată (cap. 24,62). De la acest memorabil eveniment al vieţii sale trecuseră acum 35 de ani şi fiii lui, Iacov şi Esau, erau în vârstă de 15 ani (vezi v.26).

12

Spiţa neamului lui Ismael. Începe o nouă secţiune, în care Moise schiţează pe scurt familia şi soarta fiului mai mare al lui Avraam, înainte de a continua cu tema sa principală, linia lui Isaac.

13

Numele fiilor. Faptul că fiii lui Ismael au dat numele lor diviziunilor şi localităţilor geografice reiese clar din v.16. Unele fie că mai sunt amintite în Biblie, fie că se află ca nume de locuri în Arabia de nord. Următoarele pot fi identificate.

Nebaiot şi Chedar. Aceştia mai sunt amintiţi împreună şi în Isaia 60,7. Chedar apare singur în mai multe texte biblice, Isaia 21,16 şi Ezechiel 27,21, arătându-i pe urmaşii lui a fi un trib arab.

Adbeel. Nu mai este amintit în altă parte a Bibliei. Acesta poate fi Idibi-il, amintit în inscripţiile cuneiforme ale regelui asirian Tiglat-pilesser al III-lea ca un trib aproape de hotarul Egiptului.

14

Mişma. Identificat cu tribul arab Isammé din inscripţiile regelui asirian Asurbanipal. Duma. Probabil oaza nord arabă de la Duma, amintită de mai multe ori în vechile texte. Numele ei modern este El Djouf. Masa. A fost identificat cu un trib din Arabia de nord, numit Mas’u în inscripţiile cuneiforme din Mesopotamia.

15

Hadar. În cele mai bune manuscrise ebraice se citeşte Hadad, găsit în inscripţiile cuneiforme ca Chudadu. În ebraică literele echivalente pentru r şi d sunt foarte asemănătoare şi se pot confunda foarte uşor una cu alta.

Tema. Amintit şi în Iov 6,19; Isaia 21,14; şi Ieremia 25,23. Aceasta este Tema modernă din nord-vestul Arabiei. În vremurile vechi, aceasta a fost un important centru comercial şi a ajuns pentru timp de câţiva ani reşedinţa regelui babilonian Nabonid, tatăl lui Belşaţar.

Ietur, Nafiş. Găsiţi în 1 Cronici 5,19 luptându-se cu triburile de peste Iordan ale lui Gad, Manase şi Ruben. Este problematic dacă numele de Ituria amintit în Luca 3,1 ca o regiune la sud de muntele Hermon se trăgea din Ietur.

16

Taberele. Literal, tabere.

17

Anii vieţii lui Ismael. Îndelungata viaţă a lui Ismael, fără îndoială că se datora vigorii moştenite de la tatăl său Avraam. Despre expresia şi-a dat duhul şi a fost adăugat la poporul său, vezi comentariul pentru v.8 şi cap. 15,15.

18

De la Havila până la Şur. Localizarea Havilei este nesigură (vezi comentariul pentru cap. 2,11). Din acest motiv întinderea răsăriteană a stăpânirii ismaelite nu poate fi determinată. Hotarul ei de apus era Şur (cap. 16,7; 20,1), nu departe de ţara Egiptului.

Cum mergi spre Asiria. Aceasta nu înseamnă că stăpânirea israelită s-a întins până la Asiria, în Mesopotamia, ci mai degrabă întinderea ei într-o direcţie generală spre nord. De aceea Ismaeliţii se mărgineau la apus cu Egiptul şi cu Havila spre sud-est şi s-au extins o oarecare distanţă spre nord în deşertul Arabiei de nord.

El s-a aşezat (a murit – engleză) în faţa tuturor fraţilor lui. Naphal, a cădea tradus aici (în engleză – n. tr.) a muri poate însemna şi a tăbărî ca o oaste (Judecători 7,12.13) şi a împărţi ca o moştenire (Psalmi 78,55). Expresia el a murit în faţa tuturor fraţilor lui, trebuie să fie tradusă în armonie cu prezicerea din cap. 16,12, şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui (RSV).

19

Spiţa neamului lui Isaac. Moise se întoarce acum la tema principală a naraţiunii sale, istoria poporului ales. Unele întâmplări descrise în versetele care urmează au avut loc în timpul vieţii lui Avraam. Deoarece Avraam a trăit 175 de ani (cap. 25,7) şi era de 100 de ani la naşterea lui Isaac (cap. 21,5), el trebuie să fi fost în vârstă de 160 de ani la naşterea lui Esau şi Iacov (cap. 25,26), care erau deci de 15 ani la moartea lui. Moartea lui Ismael la vârsta de 137 de ani (v.17) a avut loc mult mai târziu, când Iacov şi Esau erau de 63 de ani. Ismael era cu 14 ani mai în vârstă decât Isaac (cap. 16,16), şi era, aşadar, de 74 de ani când s-au născut cei doi fii ai lui Isaac. Ne la locul ei din punct de vedere cronologic noua secţiune îşi găseşte locul logic în istorisirea de aici, pentru că scopul lui Moise este interesat să prezinte istoria vieţii lui Esau şi Iacov fără întrerupere.

20

Arameul. Betuel, un nepot al lui Terah (cap. 22,20-23), a fost, ca şi Avraam, un descendent al lui Arpacşad, fiul lui Sem (cap. 11,10-27) şi nu al lui Aram, fiul lui Sem, strămoşul arameilor (vezi cap. 10,22). El este numit aici arameul, pentru simplul fapt că familia lui Terah s-a aşezat în teritoriul aramaic şi a fost în mod treptat absorbit de arameeni. Moise se referă atât la Betuel cât şi la Laban ca aramei.

Padan-Aram. Aşezarea Padan-Aramului nu este clară. El se mai întâlneşte numai în Geneza (cap. 28,2.5-7; 31,18), etc. şi a fost explicat ca desemnând o regiune care constituia o parte din Aram-maharayim (vezi comentariul pentru cap. 24,10). Pe de altă parte, el se mai poate referi la Haran, deoarece Padan şi Haran în limba asiriană au aceeaşi semnificaţie.

21

Isaac s-a rugat Domnului. Ca şi tatăl său, Isaac avea să înveţe că fiii făgăduinţei nu aveau să fie doar rodul naturii, ci în acelaşi timp şi darul harului. Când Isaac şi Rebeca erau căsătoriţi de 19 ani (v.20.26) şi încă nu aveau copii, Isaac a făcut din această problemă un subiect de rugăciune. El a ales să se încreadă în îndurarea lui Dumnezeu, mai degrabă decât să se încreadă în propriile procedee înţelepte, cum făcuse Avraam (cap. 16,3). Încrederea lui în Dumnezeu nu a fost exercitată în zadar, nici nu a trebuit să aştepte mult înainte ca credinţa să devină faptă.

22

Copiii se băteau. Rebeca se temea că i se va întâmpla vreun rău atât ei, cât şi fiilor ei. Uluită, ea se duse la Domnul pentru lămurire. În ciuda diferiţilor comentatori vechi şi moderni, aceasta nu înseamnă în mod necesar folosirea unui intermediar, cu atât mai puţin că era nevoie de vreunul. S-a dat sugestia că putea merge la Melhisedec, Avraam şi Isaac. Cel mai verosimil este că a mers pur şi simplu la Domnul în rugăciune. De ce să pară ciudat ca ea să vorbească personal cu Dumnezeu? El nu se uită la faţa omului.

23

Două neamuri. Un înger i-a descoperit Rebecii ceva din viitorul celor doi fii care aveau să se nască curând (PP 177). Se pare că ei se luptau deja pentru supremaţie. Prezicerea îngerului avea să se împlinească în istoria de mai târziu a urmaşilor lui Esau şi ai lui Iacov, edomiţii şi izraeliţii. Aceste două naţiuni surori au fost întotdeauna vrăjmaşe, Israel dovedindu-se de obicei mai puternic dintre cei doi. David i-a subjugat pe edomiţi (2 Samuel 8,14, 1 Regi 11,16), şi regele Amaţia mai târziu i-a învins (2 Regi 14,7; 2 Cronici 25,11.12). Regele hasmonean Ioan Hyrcanus I a pus în cele din urmă capăt independenţei lor în anul 126 î.Hr., când i-a obligat să primească ritualul circumciziei şi legea lui Moise şi să se supună stăpânirii evreilor. Privirea lui Dumnezeu în caracterele lui Esau şi Iacov şi previziunea Lui în viitorul lor a făcut posibilă alegerea lui Iacov ca moştenitor al dreptului de întâi născut şi strămoş al lui Hristos chiar înaintea naşterii Lui (Romani 8,29; 9,10-14).

24

Verset ce nu a fost comentat.

25

Roş. Ebraicul ’admoni, probabil rădăcina din care se trage Edom (vezi şi v.30). Acelaşi cuvânt ebraic este folosit pentru a descrie înfăţişarea lui David (1 Samuel 16,12; 17,42). Are aceeaşi semnificaţie ca latinescul Rufus, nume dat la doi bărbaţi din timpurile Noului Testament (Marcu 15,21; Romani 16,13). Creşterea excesivă a părului lui Esau, cunoscută medical ca hipertricoză, observabilă deja la naşterea sa, a devenit cea mai semnificativă caracteristică a înfăţişării lui fizice.

I-au pus numele Esau. Amândoi părinţii au fost de acord cu potrivirea acestui nume. Contextul i-a făcut pe unii cercetători să dea sugestia derivării lui dintr-o rădăcină necunoscută însemnând a fi acoperit de păr. Semnificaţia lui, totuşi, nu poate fi determinată din informaţii valabile.

26

I-au pus numele Iacov. Cuvântul ebraic pentru călcâi, ’aqeb, este înrudit cu verbul ‚’aqal a lua de călcâi, în mod figurat a înşela. De aceea, numele propriu, Iacov, care înseamnă el apucă călcâiul, sau el înşeală a fost mai potrivit. Aceasta nu a fost numai o reminiscenţă a incidentului de la naşterea sa, ci şi o profeţie cu privire la caracterul şi destinul lui. Despre vârsta lui Isaac, pe vremea naşterii celor doi fii ai săi, vezi comentariul pentru v.19-21.

27

Esau a ajuns un vânător îndemânatic. Când cei doi băieţi au crescut s-a dat pe faţă o mare deosebire de caracter între ei. Esau a dat dovadă de o dispoziţie aspră şi capricioasă, evidenţiată de sălbatica şi aventuroasa viaţă de câmp şi codru (vezi cap. 27,3).

Iacov era un om liniştit. Cuvântul ebraic tam, tradus aici ca liniştit, sugerează o personalitate amabilă, pioasă şi cultivată. Îndatoririle şi răspunderile vieţii sedentare, atât de monotonă şi iritantă pentru Esau, devenea firească pentru Iacov, un om liniştit care stătea acasă în corturi. În timp ce Esau nu a depăşit niciodată îngrijorarea fizică şi emotivă a adolescenţei, Iacov a dezvoltat stabilitatea de caracter şi judecata sănătoasă care trebuie să vină o dată cu maturizarea.

28

Isaac iubea pe Iacov. Părtinirea oarbă a lui Isaac pentru întâiul său născut, neţinând seama de calificaţiile de caracter ale fiului pentru conducerea familiei, a adus despărţire în familie. Drept rezultat, răul, mizeria şi nedreptatea au marcat relaţiile dintre cei doi fraţi şi apoi dintre urmaşii lor timp de secole. Preferinţa lui Isaac pentru Esau pare că se întemeia cel puţin în parte pe faptul că îi plăcea carnea de vânat. Măsura până la care patriarhul a lăsat ca iubirea, simţul de dreptate şi evlavia să fie controlate de apetitul său este surprinzătoare şi dezamăgitoare. De asemenea, experienţa sa este o avertizare pentru noi. A prefera un copil în locul celuilalt dă naştere, în mod inevitabil, la gelozie, despărţire, amărăciune şi nenorocire.

29

Fierbea o... ciorbă. Deosebirea de caracter dintre cei doi fraţi a ieşit la iveală în curând, într-o singură situaţie care s-a dovedit a fi un punct de cotitură în vieţile lor. Iacov fiersese o mâncare de linte (v.34). Lintea roşie este până în ziua de astăzi o mâncare favorită în Palestina, unde ei o pregătesc cu ceapă, usturoi, orez şi untdelemn. Câteodată se adăuga şi carne.

30

Dă-mi să mănânc. Cuvântul tradus să mănânc se întâlneşte numai în acest text şi înseamnă a mânca cu lăcomie sau a devora.

Pentru aceasta s-a dat lui Esau numele Edom. De la ’adom, roşu. Nu este nici o nepotrivire în a i se atribui numelui lui atât roşeaţa pielii sale (v.25), cât şi culoarea roşie a lintei. În felul acesta, numele îi era de două ori potrivit. Arabii sunt încă doritori să dea supranume de acest fel persoanelor renumite. Edomiţii sunt amintiţi mult mai des în inscripţiile egiptene şi asiriene decât Izraeliţii. În Egipt, numele de Edom apare ca ’Aduma şi în textele cuneiforme ca Udumu.

31

Vinde-mi astăzi dreptul tău de întâi născut. Iacov cunoştea din profeţia îngerului, făcută înainte de naşterea lor (PP 23; PP 178), cele cu privire la el şi fratele său. Acum a profitat de ceva ce i-a apărut a fi o ocazie prielnică, deşi neobişnuită. Sub legislaţia mozaică, privilegiile întâiului născut erau: (1) succesiunea la autoritatea oficială a tatălui, (2) moştenirea unei duble părţi din averea tatălui, (3) privilegiul de a deveni preotul familiei (vezi Exod 22,29; Numeri 8,14-17; Deuteronom 21,17). Pentru urmaşii lui Avraam, dreptul de întâi născut cuprindea de asemenea: (1) moştenirea făgăduinţei Canaanului, (2) cinstea de a fi un strămoş al Seminţei făgăduite.

Propunerea lui Iacov a fost fără scrupule şi vrednică de dispreţ. Ea descoperă, totodată şi un spirit de nerăbdare, şi o lipsă de încredere în providenţa conducătoare a lui Dumnezeu, asemănătoare cu aceea manifestată de Avraam în căsătoria lui cu Agar (Geneza 16,3). Condiţiile de vânzare ale lui Iacov au fost pretenţioase, egoiste şi josnice. Teoria că scopul scuză mijloacele nu are aprobarea cerului (vezi Matei 4,3, 4; DA 121, 122). Dumnezeu nu putea să aprobe fapta, însă El a condus-o la finala împlinire a scopului Său.

32

Sunt pe moarte. Traducerea KJV lasă impresia că Esau voia să spună: Voi muri de foame dacă nu primesc de îndată să mănânc. În cazul acesta, dreptul meu de întâi născut nu mi-ar mai folosi la nimic. Este deci mai bine să primesc hrană şi să trăiesc mai departe fără dreptul de întâi născut, decât să mor acum când mă aflu în posesia lui. Mulţi comentatori au urmat acest mod de a raţiona. O altă explicaţie înţelege că această expresie înseamnă: Mai de vreme sau mai târziu eu, oricum, trebuie să mor, şi atunci nu are nici o importanţă dacă am dreptul de întâi născut sau nu. Interpretarea de pe urmă pare mai plauzibilă în lumina cuvintelor din v.34, că el a nesocotit dreptul său de întâi născut. Fiind nepăsător în ce priveşte binecuvântările care urmau să fie ale lui, Esau lea privit ca neînsemnate şi de aceea nu a fost vrednic de ele (PP 181).

33

Jură-mi. Este greu să aperi purtarea lui Iacov în această afacere. Atitudinea şi cuvintele lui descoperă premeditarea (PP 179). Este o greşeală periculoasă şi uneori fatală a anticipa şi a alerga înaintea Providenţei care, la timpul potrivit şi fără contribuţia omenească, va împlini scopul divin.

34

A nesocotit dreptul lui de întâi născut. Pentru Esau singurul lucru de valoare a fost satisfacerea momentană a poftei; binecuvântările spirituale viitoare păreau îndepărtate şi ireale. Prin acest fapt, el s-a dovedit a fi lumesc [(nereligios) Evrei 12,16], insensibil la lucrurile spirituale. El nu se îngrijea de nimic decât de satisfacerea dorinţelor senzuale. Ca şi un animal fără minte, şi-a întemeiat hotărârile sale doar pe semnificaţia consideraţiilor de moment. Măsura până la care o persoană este dispusă să jertfească dorinţele prezente pentru bunuri viitoare este un indicator precis al maturizării emoţionale şi spirituale. Pe această bază, numai creştinul poate deveni întotdeauna matur pe deplin, pentru că numai el este dispus să piardă tot ce are de oferit această viaţă, ca să poată fi considerat vrednic pentru viaţa care va veni (vezi 2 Corinteni 4.17.18; Filipeni 3,7-15; Fapte 20,24; Luca 20,34.35; Evrei 11,10). Felul uşuratic în care Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru un blid de linte a dovedit că el nu era potrivit ca să devină moştenitorul milostivei făgăduinţe a lui Dumnezeu. În timp ce purtarea lui Iacov nu poate fi trecută cu vederea, aceea a lui Esau merită condamnarea cea mai severă. Iacov s-a pocăit şi a fost iertat; Esau nu a primit iertarea, pentru că pocăinţa lui a constat numai dintr-un regret pentru rezultatele faptei lui necugetate, nu pentru fapta în sine (Evrei 12,16, 17; PP 181).Comentariile lui Ellen G. White

19-34 PP 177-179; SR 87

23 PP 181, 196; SR 88

28 PP 177

29-33CH 110

29-34 2T 38

32 PP 179

34 PP 179, 208