Logotipo de myBible myBible
Mi cuenta
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio no disponible para esta versión
Comentario

Galateni 2

Recunoașterea slujbei lui Pavel de către ceilalți apostoli

2 Apoi, după paisprezece ani, m-am✦ suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba și l-am luat cu mine și pe Tit.
2 M-am suit în urma unei descoperiri și – deoparte, celor mai cu vază – le-am✦ prezentat Evanghelia pe care o propovăduiesc printre neamuri, ca nu cumva să alerg✦ sau să fi alergat în zadar.
3 Dar nici măcar Tit, care era cu mine, deși era grec, n-a fost silit să se circumcidă.
4 Tulburarea s-a ivita din pricina fraților✦ prefăcuți, furișați printre noi, care s-au strecurat ca să pândească libertatea✦ pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să✦ ne ia în robie.
5 Dar n-am cedat și nu ne-am supus lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul✦ Evangheliei să rămână cu voi.
6 Cei✦ considerați ca fiind cineva (oricine ar fi fost ei, îmi este indiferent; Dumnezeu✦ nu caută la fața oamenilor), cei cu vază, așadar, nu✦ mi-au adăugat nimic.
7 Dimpotrivă, când au văzut✦ că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei necircumciși, după cum lui Petru îi fusese încredințată pentru cei circumciși
8 (căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor circumciși făcuse✦ și din mine apostolul neamurilor✦),
9 și când au recunoscut harul✦ care-mi fusese dat, Iacov, Chifaa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi✦, ne-au întins mie și lui Barnaba mâna dreaptă în semn de colaborare, pentru ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși.
10 Numai să ne aducem aminte de cei săraci, ceea ce✦ m-am și străduit să fac.

Pavel îl înfruntă pe Petru în Antiohia

11 Dar✦ când a venit Chifa în Antiohia, l-am înfruntat fățiș, căci era de osândit:
12 înainte de venirea unora de la Iacov, mânca✦ împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a retras și s-a ținut deoparte, fiindcă se temea de cei circumciși.
13 Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți iudei, încât până și Barnaba s-a lăsat atras în fățărnicia lor.
14 Când am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa înaintea✦ tuturor: „Dacă✦ tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile, nu ca un iudeu, cum de îi silești pe cei dintre neamuri să trăiască precum iudeii?”
15 Noi✦ suntem iudei din naștere, nu păcătoși✦ dintre neamuri.
16 Dar fiindcă știm✦ că omul nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci✦ prin credința în Isus Hristos, și noi am crezut în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți prin credința în Hristos, nu prin✦ faptele Legii, fiindcă prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptățit.
17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fi noi înșine găsiți păcătoși✦, atunci devine oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!
18 Căci, dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă dovedesc călcător de Lege.
19 Însă eu, prin✦ Lege, am✦ murit față de Lege ca să trăiesc✦ pentru Dumnezeu.
20 Am fost răstignit✦ împreună cu Hristosa și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc✦ prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit✦ și S-a dat pe Sine pentru mine.
21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă✦ prin Lege se capătă dreptatea, atunci degeaba a murit Hristos.

Notas al pie

  1. 2:4a Secvența de la începutul versetului a fost introdusă pentru a întregi sensul textului grec, care este eliptic.
  2. 2:9a Numele aramaic al apostolului Petru.
  3. 2:20a În NA28, prima parte din Gal. 2:20 se găsește la finalul Gal. 2:19.
LIBRO
CAPÍTULO
Versión
Español
Română
English
Magyar
Italiano
Ajustes de lectura
Tamaño de fuente
Tipo de fuente
Notas al pie
Números y títulos
Iconos de comentario
Referencias cruzadas
Informar de un error
Comentario Bíblico: 0
¿Qué está mal?
Más
Idioma
Apariencia

Este elemento no está disponible ahora.