myBible

7 După aceste lucruri, sub domnia lui^✦ Artaxerxe, împăratul perșilor, a venit Ezra, fiul^✦ lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,

1

După aceste lucruri. Autorul face o delimitare clară între prima şi a doua parte a cărţii cu ajutorul unei expresii care este folosită decât aici în cartea lui Ezra. Intervalul real de timp dintre evenimentele descrise în capitolul 6 şi cele din capitolul 7 este probabil de aproape 58 de ani, din primăvara anului 515 î.Hr. (vezi cap. 6,15) până la primele luni ale anului 457 î.Hr. (vezi cap. 7,7).

Artaxerxe. Cu privire la ortografierea numelui împăratului, vezi nota suplimentară de la capitolul 4. Pentru majoritatea învăţaţilor conservatori, comentariul de faţă susţine că Artaxerxe menţionat aici este Artaxerxe Longimanus, care a domnit între 465-423 î.Hr. Pentru un rezumat al dovezilor în favoarea acestei opinii, vezi nota suplimentară de la sfârşitul acestui capitol.

Ezra, fiul lui Seraia. Ezra era probabil stră-stră-nepotul lui Seraia. În limbajul scriitorilor biblici, fiecare descendent este un "fiu" şi fiecare strămoş este un "tată". Hristos este "fiul lui David", iar David, "fiul lui Abraam" (Matei 1,1). Ioram "a născut pe Ozia" (Matei 1,8), stră-stră-nepotul lui (vezi 1 Cronici 3,11.12, unde este folosit celălalt nume al lui Ozia, Azaria). Probabil că Ezra omite numele tatălui său, al bunicului şi al străbunicului său, care nu fuseseră oameni deosebiţi, şi pretinde să descinde din Seraia, ultimul mare preot care a slujit în timpul lui Solomon (2 Regi 25,18).

Azaria, tatăl lui Seraia, este amintit numai în lista genealogică din 1 Cronici 6,13.14 şi Ezra 7,1, dar tatăl lui Azaria, Hilchia, este fără îndoială marele preot de pe timpul lui Iosia (2 Regi 22,4-14; 2 Cronici 34,14-22).

Teljes kommentár olvasása →

² fiul lui Șalum, fiul lui Țadoc, fiul lui Ahitub,

³ fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot,

⁴ fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi,

⁵ fiul lui Abișua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele-preot.

⁶ Acest Ezra s-a suit din Babilon. El era un cărturar iscusit^✦ în Legea lui Moise, dată de DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. Și, fiindcă mâna^✦ DOMNULUI, Dumnezeului său, era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse.

⁷ Mulți dintre fiii lui Israel, dintre preoți și dintre leviți^✦, dintre cântăreți, dintre ușieri și dintre slujitorii^✦ Templului au venit^✦ și ei la Ierusalim în al șaptelea an al împăratului Artaxerxe.

⁸ Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a celui de-al șaptelea an al împăratului.

⁹ Plecase din Babilon în ziua întâi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună^✦ a Dumnezeului său fiind peste el.

¹⁰ Căci Ezra își pusese inima să cerceteze și să împlinească^✦ Legea DOMNULUI și să învețe pe Israel rânduielile și hotărârile ei.

¹¹ Aceasta este o copie a scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului și cărturarului Ezra, bun cunoscător al poruncilor DOMNULUI și al rânduielilor Lui pentru Israel:^a

¹² Artaxerxe, împăratul^✦ împăraților, către Ezra, preotul și cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor.

12

Împăratul împăraţilor. Decretul însuşi este citat în v. 12-26 scrise în aramaică exact aşa cum a fost emisă de cancelaria persană. El este foarte înrudit în formă şi conţinut cu documentele aflate în cap. 4 la 6, iar acum, după descoperirea unor documente similare la Elefantina, este recunoscut ca autentic chiar şi de oamenii de ştiinţă cei mai critici. "Împărat al împăraţilor" era un titlu recunoscut al monarhilor persani şi se găseşte pe orice inscripţie persană de întindere mai mare. Titlul a fost folosit prima oară de împăraţii asirieni, care exprimau prin el faptul că domneau peste mulţi regi vasali, pe care îi păstrau pe tronurile lor în ţările cucerite. Titlul a fost mai apoi însuşit de împăraţii Babilonului (vezi Daniel 2,37) şi apoi de împăraţii persani când au devenit stăpâni ai lumii.

Ezra, preotul. E interesant de a nota că decretul nu foloseşte cuvântul obişnuit aramaic kumra', "preot", ci cuvântul de împrumut kahen, luat de la ebr. kohen. În documentele aramaice de la Elefantina, scriitorii fac de asemenea o distincţie clară între preoţii păgâni, pentru care foloseau cuvântul aramaic obişnuit kumra', şi preoţii adevăraţi ai lui Dumnezeu, pe care îi denumeau folosind cuvântul kahana'. Folosirea acestui cuvânt în documentul din Ezra 7 arată deci că decretul, cu toate că era aprobat şi emis de împărat şi în numele lui, era compus de un iudeu din cancelaria imperială. Există în acest sens şi alte dovezi din acelaşi decret.

Cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor. Aramaic, saphar datha' di-'elah shemayya'. O explicaţie corectă a acestui titlu a fost numai de curând făcută de H. H. Schaeder. Pe temeiul titlurilor analoge, el arată că acesta denumeşte un slujbaş superior din cavaleria persană responsabil cu treburilor care ţineau de "legea Dumnezeului cerurilor". Potrivit cu aceasta, Ezra era un raportor al treburilor religioase iudaice în guvernarea persană. În mod asemănător îl descoperim mai târziu în guvernarea partică şi sasanidă pe conducătorul populaţiei iudaice (resh galutha', "conducătorul exilaţilor") fiind adesea egal cu cei mai înalţi funcţionari ai guvernării. Şi Neemia 11,24 dă mărturie despre existenţa unei altfel de slujbe pe timpul lui Artaxerxe I. Nu putem spune cum a ajuns Ezra pe un astfel de post, dar este evident că numirea lui în această slujbă a făcut din el iudeul cel mai influent din Babilon. Faptul că el şi-a folosit influenţa în interesul poporului său e dovedit de conţinutul decretului.

Aşa. [Pace desăvârşită, KJV]. Aramaica are numai cuvântul gemir, care înseamnă "completat" şi e considerat de cei mai mulţi cercetători că este fie o formulă prescurtată care indică sfârşitul unui document, fie un cuvânt care înseamnă "emis". În primul caz, cuvântul "pace" trebuie să fie adăugat, aşa cum a făcut KJV, iar a doua interpretare consideră textul complet, aşa cum este el.

Mai departe. [Atare timp, KJV]. Vezi la capitolul 4,17.

Teljes kommentár olvasása →

¹³ Iată porunca mea: toți cei din poporul lui Israel care se află în împărăția mea și care vor să plece împreună cu tine, cu preoții și cu leviții pot pleca la Ierusalim.

¹⁴ Căci tu ești trimis din partea împăratului și a celor șapte sfetnici^✦ ai lui să cauți binele Iudeei și al Ierusalimului, după Legea Dumnezeului tău, care este în mâinile tale,

¹⁵ și să duci argintul și aurul pe care împăratul și sfetnicii săi I le-au dăruit de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, a cărui locuință^✦ este la Ierusalim,

¹⁶ tot argintul și aurul^✦ pe care le vei strânge în toată provincia Babilonului și darurile de bunăvoie făcute de popor^✦ și preoți pentru Casa Dumnezeului lor, care este la Ierusalim.

¹⁷ Prin urmare, vei avea grijă să cumperi cu argintul acesta viței, berbeci, miei și ceea ce trebuie pentru ofrande^✦ și jertfe de băutură și să^✦ le aduci pe altarul Casei Dumnezeului vostru din Ierusalim.

¹⁸ Cu ce rămâne din argint și aur să faceți ce veți crede de cuviință tu și frații tăi, după voia Dumnezeului vostru.

¹⁹ Pune înaintea Dumnezeului din Ierusalim vasele care-ți vor fi încredințate pentru slujba Casei Dumnezeului tău!

²⁰ Și orice altceva mai este nevoie pentru Casa Dumnezeului tău și de care ai prilej să te îngrijești, să dai din vistieria împăratului!

²¹ Eu, împăratul Artaxerxe, le dau poruncă tuturor vistiernicilor din Transeufratena ca tot ce va cere Ezra, preot și cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, să îi fie dat degrabă,

²² până la o sută de talanți de argint, o sută de cori de grâu, o sută de bați de vin, o sută de bați de ulei și sare câtă vrea.

²³ Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru Casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu vină mânia Lui asupra împărăției, a împăratului și a fiilor săi!

²⁴ Vă facem cunoscut că nu puteți pune nici bir, nici taxe, nici vamă peste niciunul din preoți, leviți, cântăreți, ușieri, slujitori ai Templului sau oricare dintre slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu.

24

Facem cunoscut. [Certificăm, KJV]. Comentatorii mai vechi au văzut în pluralul folosit aici, fie un plural de reverenţă, încă folosit în mod obişnuit pe atunci de către regalitate şi probabil comparabil cu editorialul "noi", fie o indicaţie că Artaxerxe se referea aici şi la fiii săi. Ambele păreri sunt însă incorecte. O înţelegere mai bună a limbii aramaice arată că subiectul participiului activ "certificăm" sau "notificăm" este nedefinit şi că expresia ar trebui tradusă în sensul pasiv "sunteţi notificaţi".

Nu puteţi pune. [Nu va fi legal să impuneţi, KJV]. Cu privire la cele trei impozite pomenite aici, vezi la cap. 4,13. Dovezi documentare relevă faptul că preoţimea egipteană a fost scutită de impozite în cea mai mari parte a istoriei (vezi la Genesa 47,22). Cu toate că nu sunt dovezi documentare care să confirme acelaşi obicei în Persia, faptul că acest privilegiu a fost acordat personalului Templului iudeu dă de înţeles că şi preoţimea persană era scutită de impozite. Nu ar fi fost posibil ca Ezra să obţină o astfel de scutire pentru preoţii poporului său dacă preoţimea persană nu s-ar fi bucurat de privilegii asemănătoare.

Faptul că politica scutirii preoţilor de la plata impozitelor îşi găseşte paralela chiar şi pe vremea perşilor se poate vedea dintr-o inscripţie grecească în care Dariu I mustră pe un anume Gadatas pentru ignorarea politicii împărăteşti cerând "tribut de la cultivatorii sacrii al lui Apolo". Şi Antioh cel Mare a acordat privilegii asemănătoare preoţimii iudaice (Iosif, Antiquities xii 3. 3).

Teljes kommentár olvasása →

²⁵ Iar tu, Ezra, după înțelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, numește^✦ magistrați și judecători care să facă dreptate întregului popor din Transeufratena, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; iar pe cei ce nu cunosc^✦ legile învață-i!

25

Judecători şi dregători. Partea finală a decretului (v. 25.26) îl autorizează pe Ezra să reorganizeze sistemul judiciar al Iudeii şi să se ocupe în viitor de numirea slujbaşilor judecătoreşti în provincia aceea. Cuvântul shapheţin, "magistraţi", este doar echivalentul ebraic aramaicizat al cuvântului tradus "judecători". Cuvântul nu a fost găsit în documente neiudaice scrise în aramaică, dar verbul lui de rădăcină apare în rapoartele iudaice aflate la Elefantina. Folosirea lui în decretul din Ezra 7 este încă o probă că un iudeu care vorbea ebraică, probabil Ezra, era răspunzător de redactarea acestui document.

Dincolo de Râu. Vezi la Ezra 4,10. Faptul că în jurisdicţia lui Ezra nu era menită să cuprindă întreg teritoriul de "Dincolo de Râu" este evident din clauza explicativă suplimentară, "tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău". Ea conferă lui Ezra jurisdicţie numai asupra părţii iudaice a populaţiei, inclusiv prozeliţii iudei.

Fă-le cunoscut. [Învaţă-i, KJV]. Ezra, care era probabil răspunzător de redactarea decretului, trebuie să fi cunoscut ceva cu privire la starea spirituală dominantă în Iudea, care l-a convins de necesitatea instruirii în Legea lui Dumnezeu a exilaţilor întorşi. Cunoscând că propria sa convingere asupra chestiunii nu ar fi avut mare greutate înaintea conducerii din Iudea, a obţinut o autorizaţie împărătească pentru lucrarea aceasta, astfel încât iudeii să nu fie ispitiţi să treacă cu vederea acest aspect al programului său de reformă. Faptul că iniţiativa acestei prevederi din decret îi aparţinea lui Ezra reiese în v. 6.28.

Teljes kommentár olvasása →

²⁶ Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău și legea împăratului să fie osândit la moarte, la exil, la confiscarea averii sau la temniță!

²⁷ Binecuvântat^✦ să fie DOMNUL, Dumnezeul părinților noștri, care^✦ a pregătit inima împăratului ca să împodobească astfel Casa DOMNULUI, care este în Ierusalim,

²⁸ și a îndreptat^✦ spre mine bunăvoința împăratului, a sfetnicilor săi și a tuturor dregătorilor puternici ai împăratului! Întărit de mâna^✦ DOMNULUI, Dumnezeului meu, care era asupra mea, am adunat căpeteniile lui Israel ca să se suie împreună cu mine.

28

Asupra mea. Mulţi comentatori moderni au socotit că numai acele părţi ale cărţii lui Ezra care sunt scrise la persoana întâia singular pot fi atribuite lui Ezra şi că acele părţi care se referă la Ezra la persoana a treia singular au fost scrise de un altul (vezi cap. 7,1-11; 10,1). Totuşi, un studiu atent al documentelor vechi arată că o schimbare a pronumelor nu este o dovadă a schimbării autorului. Se pot da exemple din documente egiptene (istoria lui Sinuhe, vezi la Exod 2,15), asiriene (Annals of Sargon II), aramaice (Istoria lui Ahikar), ebraice (Daniel 4) şi greceşti (Tucidide), în care apare aceeaşi particularitate. Chiar şi în unele lucrări literare moderne scriitorii trec brusc de la persoana întâia la a treia şi invers, aşa cum a arătat Kittal.

Bunăvoinţa împăratului. Vezi la v. 15. Aici e o nouă dovadă că Ezra s-a înfăţişat înaintea lui Artaxerxe şi a cabinetului lui ca un petiţionar (vezi şi v. 6). Cu toate că trebuie să se admită că tactul şi înţelepciunea lui Ezra au fost responsabile purtat într-o măsură importantă de succesul care a încoronat eforturile lui, mai ales în obţinerea decretului, mâna Providenţei l-a condus pas cu pas. El a recunoscut din toată inima că succesul lui se datora bunătăţii lui Dumnezeu şi că Dumnezeu lucrase asupra inimii împăratului şi a dregătorilor în faţa cărora se înfăţişase.

NOTĂ SUPLIMENTARĂ

LA CAPITOLUL 7

Până aproape de finele secolului al XIX-lea, atât iudeii cât şi creştinii considerau că Artaxerxe din cartea lui Ezra era primul împărat persan care a purtat numele acesta. El a fost numit de greci Artaxerxe Longimanus ("mână lungă") şi a domnit între 465-423 î.Hr. Însă, începând cu 1890, situaţia s-a schimbat radical. În anul acela, un învăţat belgian, A. van Hoonacker, a publicat primul său studiu asupra succesiunii cronologice din Ezra şi Neemia, aducând argumente în favoarea răsturnării succesiunii tradiţionale şi încercând să facă din Ezra unul dintre succesorii lui Neemia. Opinia aceasta a câştigat mulţi adepţi în lumea savanţilor. Cei care inversează succesiunea tradiţională sunt acum în număr aproximativ egal cu cei care aderă încă la ea. Având în vedere importanţa acestei chestiuni, îndeosebi cu privire la profeţia din Daniel 9,24-27 şi la datarea ei exactă, avem mai jos o analiză mai detaliată a problemei.Cercetătorii care cred că Ezra a venit după Neemia pot fi grupaţi după cum urmează: (1) cei care plasează evenimentele din Ezra 7 în ultimii ani de domnie ai lui Artaxerxe I, de obicei în al 37-lea an al lui de domnie (427 î.Hr.) şi nu în al-7-lea, ca în textul biblic, şi (2) cei care fixează expediţia lui Ezra în anul al 7-lea al domniei lui Artaxerxe II (40/045-359/58 î.Hr.).

Părerile primei grupe nu au de ce să fie tratate în acest comentariu, deoarece ele nu implică nimic altceva decât un amendament ipotetic al textului, care respinge data aşa cum este redată în Ezra 7 şi o înlocuieşte cu alta. Majoritatea cercetătorilor care cred că activitatea lui Ezra în Ierusalim a urmat-o pe aceea a lui Neemia aparţine acest primei grupe.

Mai impresionante sunt argumentele cercetătorilor care aparţin celei de-a doua grupe. Ei atrag atenţia asupra faptului că Biblia nu arată care dintre cei trei Artaxerxe ai istoriei este menţionat în Ezra 7 şi că ei nu forţează raportul biblic plasând evenimentele din Ezra 7 şi 8 în anul al 7-lea al lui Artaxerxe II şi nu în anul al 7-lea al lui Artaxerxe I. Deşi orice cercetător al Bibliei va recunoaşte că evenimentele raportate nu sunt totdeauna prezentate în ordine cronologică, nimeni nu e îndreptăţit, a priori, să respingă idee care fixează Ezra 7-10 undeva după evenimentele descrise în Neemia. Un studiu atent al tuturor dovezilor este esenţial pentru o hotărâre valabilă în privinţa aceasta.

Pentru început, e bine să cercetăm motivele pentru care învăţaţii au părăsit poziţia susţinută multă vreme că Ezra a venit la Ierusalim în al 7-lea an al lui Artaxerxe I şi Neemia în al 20-lea al aceluiaşi împărat. Dintre numeroasele argumente în favoarea inversării succesiunii tradiţionale doar cinci sunt deosebit de importante. Ele susţin că:

1. 1. Neemia nu ştia nimic despre Ezra. Dacă Ezra venise la Ierusalim înarmat cu puteri administrative, religioase şi judecătoreşti lărgite, aşa cum dă de înţeles Ezra 7, de ce nu joacă un rol mai însemnat pe vremea lui Neemia? Este adevărat că Ezra este menţionat ca cititor al legii (Neemia 8,1-6.9) şi ca unul dintre conducătorii celor două coruri de la sfinţirea zidului (Neemia 12,36), dar lucrările lui sunt complet eclipsate de cele ale lui Neemia. Dacă, în shimb, el era un preot relativ tânăr de obârşie aaronică pe vremea lui Neemia, era numai natural ca el să fie un cititor al legii, dar fără un loc important în administraţia civilă. Mai târziu, probabil, a câştigat atenţia împăratului persan şi a fost trimis în Iudea cu puterile extinse arătate în Ezra 7

2. 2. Neemia nu spune nimic despre exilaţii întorşi împreună cu Ezra. În efortul lui de a repopula capitala ţării, Neemia trece în revistă recensământul diferitelor grupe care se întorseseră cu Zorobabel în urmă cu aproape 100 de ani (Neemia 7), dar pare să ignore total pe cei care, potrivit cu Ezra 7 şi 8, se întorseseră cu numai 13 ani în urmă, dacă reîntoarcerea lui Ezra a avut loc în 457 î.Hr. Dacă Ezra a venit însă cu 5.000 sau 6.000 de oameni pe vremea lui Artaxerxe II, Neemia nu putea să-şi bazeze măsurile sale de repopulare decât pe unicul recensământ disponibil, acela al lui Zorobabel.

3. 3. Ezra găseşte o comisie instituită de Neemia. Când Ezra a sosit la Ierusalim, el a înmânat tezaurele încredinţate lui de Artaxerxe unui număr de patru leviţi, care se pare că aveau răspunderea fondurilor Templului (Ezra 8,33). Neemia raportează că în cursul celui de al doilea mandat de serviciu al său a numit o comisie compusă din patru persoane care răspundea de vistierii (Neemia 13,13), dând de înţeles că o astfel de comisie n-a existat înainte de el. De unde se trage concluzia că Ezra trebuie să fi sosit la Ierusalim după ce comisia fusese instituită, adică după primul mandat ca guvernator al lui Neemia.

4. 4. Zidul fusese construit înainte de sosirea lui Ezra. Ezra şi-a exprimat recunoştinţa pentru că Dumnezeu dăduse "un zid în Iuda şi la Ierusalim" (Ezra 9,9, KJV) [Un adăpost, trd. Cornilescu], care pe cât se părea fusese terminat de curând. Însă Neemia n-a găsit decât ruine şi a trebuit să construiască zidul în primul an al sosirii sale la Ierusalim.

5. 5. Marele preot Iohanan aparţinea unei generaţii ulterioare. Iohanan este de obicei citat ca martor principal în favoarea opiniei că Ezra a urmat după Neemia. Iohanan, fiul lui Eliaşib, este unul dintre ultimii demnitari, probabil mari preoţi, menţionaţi în cartea lui Neemia (Neemia 12,22.23). Întrucât Eliaşib a fost mare preot când Neemia era guvernator (Neemia 3,1; 20,21; 13,4.7), Iohanan, care era fiul sau nepotul lui (Ioiada e plasat între Eliaşib şi Iohanan în Neemia 12,22), aparţinea unei generaţii ulterioare. Concluzia aceasta e în acord cu faptul că Iohanan este menţionat într-un document iudaic ca mare preot în 410 î.Hr. Printre papirusurile elefantine (vezi p. 79-83), există o scrisoare scrisă la 25 noiembrie 407 î.Hr. (după calendarul persan) şi adresată lui Bigvai, guvernatorul persan al Iudeii. Scrisoarea aceasta afirmă că scriitorii scriseseră cu trei ani mai devreme lui "Iohanan, marele preot şi tovarăşilor lui, preoţii care sunt în Ierusalim" (ediţia lui Cowley, nr. 30).

Mai mult, Iohanan, fiul lui Elaşib, avea o odaie în Templul de la Ierusalim când Ezra a sosit în cetatea aceea (Ezra 10,6). Dacă Ezra a venit la Ierusalim în 457 î.Hr. şi l-a găsit pe Iohanan în posesia unei odăi din Templu, acesta din urmă trebuie să fi fost un preot slujitor în vârstă de cel puţin 20 de ani (vezi Ezra 3,8), probabil mult mai vârstnic. Dacă, potrivit papirusului menţionat, Iohanan era mare preot în 410 î.Hr., pe vremea aceea trebuie să fi fost de cel puţin 67 de ani. De asemenea întrucât succesorul său Iadua (Neemia 12,11.22) era mare preot când Alexandru cel Mare traversa Palestina (332 î.Hr.; vezi Iosif Antiquities xi, 8, 4. 5), 78 de ani mai târziu, Iadua trebuie să fi fost în vârstă de aprox. 100 de ani.

Cei care susţin că Neemia l-a precedat pe Ezra declară că aparenta dificultate de a presupune că Iadua funcţiona ca mare preot la vârsta de 100 de ani poate fi rezolvată admiţând că Ezra a sosit la Ierusalim sub Artaxerxe II (405/04-359/58 î.Hr.). Atunci se poate explica faptul că Iohanan a devenit mare preot cu puţin timp înainte de 410 î.Hr., ca succesor al lui Ioiada, fiul lui Eliaşib, contemporanul lui Neemia. Presupunând că Iohanan era de vreo 30 de ani în 410, el avea 43 de ani când Ezra a sosit la Ierusalim, în anul al 7-lea de domnie al lui Artaxerxe II, şi astfel deţinea o cameră la Templu, pe care Ezra a putut-o folosi (Ezra 10,6). Dacă presupunem în continuare că Iadua s-a născut târziu în viaţa lui Iohanan, poate când Iohanan avea 40 de ani, el a atins vârsta de 70 de ani pe timpul vizitei lui Alexandru.

Acestea sunt cele cinci argumente mai importante pe care savanţii le prezintă în favoarea inversării succesiunii tradiţionale a expediţiilor lui Ezra şi Neemia. Argumentele acestea vor fi analizate acum din punctul de vedere al succesiunii tradiţionale Ezra-Neemia.

1. Poziţia lui Ezra pe vremea lui Neemia era una normală. Ezra a sosit la Ierusalim în 457 î.Hr., înarmat cu mari puteri, dar nu ca guvernator precum Neemia, 13 ani mai târziu. Ezra câştigase favoarea împăratului, care l-a autorizat să se întoarcă în Iudea şi să reorganizeze sistemul judecătoresc potrivit legilor iudaice (vezi Ezra 7,26). De asemenea el a primit susţineri financiare bogate şi pe cât se pare dreptul de a întări cetatea. În timpul rebeliunii lui Megabizos, satrap "Dincolo de Râu" (vezi p. 62), de care aparţinea provincia Iudea, samaritenii au folosit poate ocazia să comunice direct cu împăratul asigurându-l de loialitatea lor, dar în acelaşi timp acuzându-i pe iudei de intenţia dăunătoare de a reconstrui zidul cetăţii lor. Artaxerxe, nestatornic din fire şi oportunist, a acceptat poate cu recunoştinţa declaraţia pe care au făcut-o samaritenii, nădăjduind că loialitatea lor urma să-i provoace neajunsuri răzvrătitului de Megabizos în propria lui satrapie, şi le-a îngăduit samaritenilor să ceară o oprire a reconstruirii zidului Ierusalimului. Nemulţumiţi numai cu oprirea activităţii iudeilor, totuşi samaritenii au demolat poate o parte din acesta şi au ars anumite porţi (vezi la Neemia 1,3).

După ce Megabizos şi Artaxerxe s-au împăcat, au fost refăcut relaţiile normale cu satrapia de "Dincolo de Râu", iar Neemia a aflat de la fratele său (vezi la Neemia 1,2) ce se petrecuse în Iudea în perioada când legăturile cu provincia aceea fuseseră întrerupte. Atunci Neemia i-a cerut împăratului, de a cărui bunăvoinţă se bucura, să fie trimis la Ierusalim cu autoritate deplină pentru a reconstrui zidul (Neemia 1 şi 2).

Cu toate că Neemia primise autoritatea deplină să reconstruiască zidul, el a acţionat cu foarte mare atenţie la sosirea lui la Ierusalim, perfect conştient de puterea şi stăruinţa vrăjmaşilor săi. Discreţia lui iniţială (Neemia 2,12-16), alături de hotărârea care mai târziu a respins opoziţia faţă lucrarea lui, arată cât de calificat era pentru a termina lucrarea la care se angajase Ezra, dar fusese împiedicat de a o îndeplini.

Pentru motivul acesta Ezra a socotit poate că e înţelept să nu iasă în evidenţă până s-a terminat construirea zidului. Se poate de asemenea ca Ezra să fi fost acuzat de vrăjmaşii săi dintre iudei că produce nelinişte şi conflict între Iuda şi naţiunile învecinate pentru că a alungat femeile păgâne din casele iudaice, la întoarcerea sa la Ierusalim (Ezra 9 şi 10). Poate că prudenţa a dictat un anumit comportament care, la început, a dat aparenţa că Neemia nu avea de a face cu Ezra.

Totuşi, odată zidul terminat şi neavând de ce să se mai teamă, Neemia i-a acordat în mod firesc lui Ezra locul îndreptăţit în treburile naţiunii. La sfinţirea zidului, el l-a invitat pe Ezra să conducă unul dintre cele două coruri de laudă din cadrul ceremoniei, în timp ce el însuşi l-a condus pe al doilea (Neemia 12,36.38). Era numai potrivit ca cele două procesiuni să fie conduse de cei doi bărbaţi care avuseseră un loc atât de însemnat în lucrarea de refacere a zidului.

Mai târziu, când a sosit vremea sărbătorilor, Ezra a fost conducătorul religios necontestat şi a îndrumat poporul în activităţile sale (Neemia 8,1-6.9.13). Aceasta arată că Neemia nu l-a ignorat pe Ezra, ci i-a acordat locul cuvenit de îndată ce condiţiile au îngăduit-o. Nu e adevărat, aşa cum s-a susţinut, că numele lui Ezra poate fi trecut cu vederea în cap 8-12 din Neemia, fără nici cea mai mică consecinţă pentru naraţiune. Dacă s-ar fi procedat aşa, un dintre cele două procesiuni din timpul zidului nu ar fi avut conducător. Explicaţia care face din Ezra întâi predecesorul şi mai târziu colaboratorul lui Neemia e pe deplin compatibilă cu faptele cunoscute.

1. 2. Neemia a folosit cel mai vechi recensământ cunoscut. Faptul că Neemia a folosit lista recensământului de pe timpul lui Zorobabel ca bază pentru măsurile lui de a repopula Ierusalimul (Neemia 7) nu vrea să spună că i-a omis pe acei exilaţi care se întorseseră de curând cu Ezra sau că aceştia nu se întorseseră încă. Noi cunoaştem evenimentele din acea vreme doar parţial. Este posibil ca exilaţii care-l însoţiseră pe Ezra să fi fost mai dispuşi să locuiască în Ierusalim decât cei de pe timpul lui Zorobabel, o situaţie care l-ar fi făcut pe Neemia să cerceteze lista recensământului anterior. Un alt posibil motiv pentru consultarea listei mai vechi ar putea fi faptul că cei 50.000 de exilaţi ai expediţiei lui Zorobabel erau mai egal distribuiţi prin ţară decât grupa relativ mică care sosise la Ierusalim cu Ezra. Întrucât lista lui Zorobabel menţionează 45 de grupe, excluzând pe slugile şi saltimbancii, iar lista lui Ezra numai 18 grupe, este evident că prima listă oferea o mai bună reprezentare a contingentelor de populaţiei decât cea de a doua. Faptul că lista lui Ezra nu e menţionată în Neemia 7 nu dovedeşte că ea nu exista pe timpul lui Neemia.

2. 3. Neemia nu a organizat un nou oficiu al trezoreriei. E falsă susţinerea că Neemia, în cursul celui de al doilea mandat al lui ca guvernator, a instituit pentru prima dată vistiernici. Raportul din Neemia 13,10-14 afirmă în mod clar că la sosirea lui la Ierusalim a doua oară Neemia a aflat că de un timp poporul nu mai dăduse zecime şi că, din cauza aceasta, personalul Templului fusese constrâns să lucreze pământul pentru ca să-şi asigure cele trebuincioase vieţii. Neemia a corectat situaţia imediat după sosirea sa. Convingându-i pe iudei să reia plătirea de zecime, a reuşit să-i recheme pe leviţi şi pe cântăreţi la Templu. Aşadar era nevoie de vistiernici care să mânuiască fondurile şi de aceea au fost numiţi patru bărbaţi. Menţionarea a patru vistiernici în Ezra 8,33 nu îndreptăţeşte concluzia că era ceva obişnuit ca toate fondurile Templului să fie administrate de o comisie de patru. A presupune că o astfel de comisie nu a existat înainte de a doua perioadă de serviciu a lui Neemia nu are la bază fapte reale.

3. 4. Ezra I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru permisiunea de a construi un zid. Dacă reconstituirea istoriei activităţii lui Ezra, aşa cum e trecută în revistă pe scurt la punctul nr. 1, e în acord cu faptele, Ezra a fost împuternicit să reconstruiască zidul Ierusalimului la data reîntoarcerii lui, în anul 457 î.Hr. Dacă lucrurile stau aşa, nu e de mirare că-l descoperim mulţumind lui Dumnezeu (Ezra 9,9), deoarece îi influenţase pe împăraţii Persiei să dea lui Israel "o nouă putere de viaţă" (Cir şi Artaxerxe I), să ajute pe Israel la construirea Casei Dumnezeului lor (Cir şi Dariu I) şi să le "facă rost de un loc de adăpost în Iuda şi în Ierusalim" [să le "dea" "un zid în Iuda şi la Ierusalim", KJV] (Artaxerxe I). Este de observat că zidul nu era încă terminat. Cuvintele lui ar putea fi înţelese astfel, numai dacă alte dovezi ar ieşi la iveală, dovedind că înălţarea zidului fusese deja terminată înainte ca rugăciunea lui să fi fost rostită. Dar luată singură, afirmaţia aceasta poate fi interpretată de asemenea că prin harul lui Dumnezeu se dăduse autorizaţia de a se continua reconstruirea zidului. Cuvintele nu dau de înţeles că zidul era deja terminat, şi textul acesta nu poate fi luat ca dovadă că reforma lui Ezra, descrisă în cap. 9 şi 10, a avut loc după evenimentele raportate în cartea lui Neemia.

4. 5. Vârsta lui Iohanan nu a fost nelogică. Nu există motiv să se pună la îndoială faptul că Iohanan, menţionat într-un document iudaic de la Elefantina ca mare preot în 410 î.Hr., este Iohanan, fiul lui Eliaşib, din Neemia 12,22.23. Cel mai probabil el a fost şi omul în a cărei cameră a plâns Ezra (Ezra 10,6). Chiar pe vremea reîntoarcerii lui Ezra la Ierusalim, în anul 457 î.Hr., Iohanan era deja un preot respectat în vârstă de aproape 30 de ani şi avea propria sa cameră învecinată cu Templu. El putea să fie mare preot şi în 410 î.Hr., la vârsta de 70-80 de ani, când scrisoarea amintită anterior, a iudeilor din Elefantina, i-a fost scrisă.

Singura dificultate a acestei interpretare este în legătură cu Iadua, dacă a fost succesorul lui Iohanan ca mare preot şi dacă slujea încă pe vremea lui Alexandru, la 75 de ani după scrisoarea elefantină către Iohanan, aşa cum ar părea să susţină Iosif (Antiquities, xi, 8. 4, 5). Totuşi, această dificultate pare mai serioasă decât este în fapt. Chiar dacă Iosif e corect în susţinerea că marele preot de pe timpul lui Alexandru era Iadua, nu e dovadă că acesta era acelaşi Iadua cu cel menţionat în Neemia 12,11.22. Însăşi cartea lui Neemia mai cunoaşte un Iadua, menţionat în calitate de cap de familie, care a semnat legământul de pe timpul lui Neemia (Neemia 10,21). Prin urmare, Iadua din Neemia 12,11.22, care a venit după Iohanan ca mare preot, ar fi putut să fie bunicul unui mare preot cu numele de Iadua, care a oficiat în Templu pe vremea vizitei lui Alexandru.

Ar trebui să se ia în consideraţie că istoricul Iosif a făcut cel puţin o singură greşeală serioasă în naraţiunea lui cu privire la istoria timpului său, făcându-l pe Sanbalat contemporan al lui Alexandru (Antiquities, xi, 8. 2, 3). Ştim din Biblie şi din rapoarte contemporane aflate la Elefantina că Sanbalat a trăit pe vremea lui Neemia (vezi la Neemia 2,10).

De aceea, e foarte posibil ca el să fi confundat numele marilor preoţi iudei. Cu toate acestea, nu e necesar ca din cauza aceasta să presupunem că relatarea vizitei lui Alexandru trebuie considerată ca fiind legendară.

Din discuţia de mai sus este evident că dovada adusă ca argument în favoarea părerii că lui Ezra a apărut după Neemia este, în cel mai bun caz, foarte slabă. Datorită recunoaşterii acestui fapt, mulţi cercetători au refuzat să inverseze succesiunea tradiţională. În plus, o astfel de inversare propusă îi pune pe apărătorii teoriei inversării în situaţii dificile, asemănătoare celor pe care caută să le evite.

1. Vârsta lui Meremot. Când a sosit la Ierusalim, în anul 457 î.Hr., Ezra a predat visteriile aduse de la Babilon preotului Meromot, fiul lui Urie (Ezra 8,33). Acelaşi Meremot e amintit 13 ani mai târziu, ca un activ susţinător al lui Neemia şi un entuziast conducător a două secţiuni ale zidului (Neemia 3,4.21). Nu intervine nici o problemă de pe urma faptului că acelaşi bărbat a îndeplinit diferitele funcţii atribuite lui în textele amintite mai sus în decursul celor 13 ani, din 457 în 444.

Dacă, însă, aşa cum se pretinde, Ezra a sosit la Ierusalim în anul 397 î.Hr., în al 7-lea an al lui Artaxerxe II, la 47 de ani după ce zidul lui Neemia fusese construit, Meremot care a primit vistieriile de la Ezra era un om foarte bătrân. Chiar dacă Meremot avea 25 de ani când a purtat răspunderea zidirii a două părţi din zid, el ar fi atins vârsta de 72 de ani, când a activat ca unul dintre vistiernici, pe vremea reîntoarcerii lui Ezra. Deşi acest ar putea fi posibil, ar fi de observat că noua teorie îi atribuie lui Meremot o vârstă pe care adepţii acestei teorii o consideră imposibilă pentru Iohanan.

Un alt punct demn de reamintit este că pe vremea lui Ezra şi a lui Neemia orice mare preot slujea toată viaţa, şi e numai de aşteptat ca cei care deţineau slujba să fie înaintaţi în vârstă către sfârşitul perioadelor succesive de serviciu. Astfel Aaron a servit ca mare preot până la vârsta de 123 de ani, Eli până la vârsta de 98 şi Iehoiada până la vârsta de 130 de ani (Numeri 33,39; 1 Samuel 4,15; 2 Cronici 24,15).

2. Vârsta lui Ezra. O dificultate şi mai mare pentru susţinătorii teoriei inversării apare în privinţa vârstei lui Ezra, în cazul în care a sosit la Ierusalim la 47 de ani după Neemia. Adepţii acestei noii teorii îl prezintă pe Ezra ca marele conducător religios al activităţilor descrise în Neemia 8 şi ca unul dintre cei doi conducători la ceremonia de sfinţire a zidului. Dar cineva ales să conducă astfel de lucrări, în locul marelui preot, trebuie să fi fost un om distins şi extrem de influent, prin urmare, nu un tânăr. E dificil să ne imaginăm ca cineva ales pentru acest rol să fie mai tânăr de 40 de ani sau că Neemia l-ar fi ales dacă nu era cunoscut pentru realizări speciale şi importante anterioare. Însă admiterea că Ezra avea o vârstă respectabilă pe vremea lui Neemia conduce inevitabil la o vârstă absurd de înaintată pentru el pe timpul presupusei lui reîntoarceri din Babilon, 47 de ani mai târziu, în anul 397 î.Hr.

Recunoscând această serioasă dificultate, mulţi învăţaţi care inversează ordinea biblică a lui Ezra şi Neemia, şterg numele lui Ezra din texte care-l asociază cu Neemia sau în mod arbitrar plasează expediţia lui în al 37-lea an al lui Artaxerxe I. Pentru cititorii acestui comentariu este suficient să arătăm că ambele propuneri sunt bazate pe modificări deliberate ale textului biblic.

Cercetătorul conservator al Bibliei nu găseşte motiv pentru inversarea succesiunii sosirii lui Ezra şi a lui Neemia, aşa cum e dată în Biblie. O astfel de schimbare nu numai că nu rezolvă toate dificultăţile pe care îşi propune să le înlăture, ci creează unele noi şi face cât se poate de dificilă o reconstituire a istoriei timpului aceluia. Nu putem ignora nici afirmaţiile Inspiraţiei şi nici faptele cunoscute ale istoriei.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1-28 �

PK 607-614

1 �

DA 233; PK 698

1-5 �

�

PK 608

6 �

PK 609

9 �

DA 233; PK 611, 617, 698

10 �

�

PK 608, 623

11.12 �

�

PK 610

12.13 �

�

PK 607

12-26 �

�

GC 326; LS 58; 1T 52

13 �

�

PK 611

14.15.20.23 �

PK 610

24-26 �

�

PK 611

27.28 �

�

PK 612

28 �

�

PK 614

Teljes kommentár olvasása →

Venirea lui Ezra la Ierusalim

Scrisoarea lui Artaxerxe pentru Ezra

Lábjegyzetek