Ezra 3
Reconstruirea altarului
3
Când a venit luna a șaptea, fiii lui Israel erau în cetățile lor. Atunci, poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim.
2
Iosua, fiul lui Ioțadac, și frații săi, preoții, împreună cu Zorobabel, fiul lui Șealtiel✦, și frații acestuia, s-au ridicat și au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi-de-tot, după cum este scris✦ în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
3
Au așezat altarul pe temeliile lui, deși se temeau de neamurile învecinatea, și au adus pe el arderi-de-tot✦ DOMNULUI: arderile-de-tot de dimineață și de seară.
4
Au ținut✦ Sărbătoarea Corturilor, după cum✦ este scris, și au adus✦ zi de zi arderi-de-tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.
5
După aceea, au adus arderea-de-tot✦ necurmată, jertfele pentru fiecare lună nouă și pentru toate sărbătorile închinate DOMNULUI, precum și cele aduse DOMNULUI ca daruri de bunăvoie.
6
Din cea dintâi zi a lunii a șaptea, au început să-I aducă DOMNULUI arderi-de-tot. Însă temeliile Templului DOMNULUI nu erau încă puse.
7
Le-au dat argint cioplitorilor de piatră și dulgherilor și hrană✦, băuturi și ulei sidonienilor și tirienilor, ca să aducă pe mare până la Iafo✦ lemn de cedru din Liban, după✦ permisiunea dată de Cirus, împăratul perșilor.
Punerea temeliilor Templului
8
În al doilea an de la sosirea lor la Casa lui Dumnezeu, la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Ioțadac, împreună cu ceilalți frați ai lor, preoți și leviți, și cu toți cei ce se întorseseră din captivitate la Ierusalim s-au apucat de lucru și i-au rânduit✦ pe leviții de la douăzeci de ani în sus să supravegheze lucrarea la Casa DOMNULUI.
9
Iosua✦ cu fiii și frații săi și Cadmiel, Binui și Hodiaa s-au pregătit toți, ca un om, să supravegheze lucrarea la Casa lui Dumnezeu, alături de fiii lui Henadad cu fiii și frații lor, leviții.
10
Când constructorii au pus temeliile Templului DOMNULUI, preoții✦ înveșmântați, pregătiți cu trâmbițe, și leviții, fiii lui Asaf, cu chimvale, au stat în picioare, ca să-L laude pe DOMNUL, după rânduiala lăsată de David✦, regele lui Israel.
11
Cântau✦ lăudându-L pe DOMNUL și mulțumindu-I: „Căci✦ El este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ține✦ în veac!” Tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudându-L pe DOMNUL, pentru că fuseseră așezate temeliile Casei DOMNULUI.
12
Dar mulți✦ dintre preoți și leviți și dintre capii de familie mai vârstnici, care văzuseră Casa dintâi, plângeau cu glas tare când se puneau sub ochii lor temeliile acestei Case, în timp ce mulți alții își înălțau glasul în strigăte de bucurie.
13
Nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor din popor, căci poporul scotea mari strigăte, al căror vuiet se auzea de departe.