myBible

9 El a strigat de asemenea în urechile mele cu voce tare, spunând: Fă pe cei care au sarcina asupra cetății să se apropie, fiecare bărbat cu arma lui de nimicire în mâna lui.

² Și, iată, șase bărbați veneau de pe calea porții de sus, care se află spre nord și fiecare bărbat cu arma lui de măcel în mână; și un bărbat printre ei era îmbrăcat în in, cu un corn cu cerneală la șoldul lui; și ei au intrat și au stat în picioare lângă altarul de aramă.

³ Și gloria Dumnezeului lui Israel se ridicase de la heruvimul, deasupra căruia era, la pragul casei. Și el a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea cornul cu cerneală la șold;

⁴ Și DOMNUL i-a spus: Du-te prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului și pune un semn pe frunțile oamenilor care suspină și care strigă din cauza tuturor urâciunilor care sunt făcute în mijlocul lui.

4

Semn. Ebr. taw, ultima literă a alfabetului ebraic. Pe vremea lui Ezechiel litera aceasta ebraică era scrisă în formă de X. Însemnarea era făcută în viziune, şi natura exactă a semnului poate că nu este importantă. Interpretarea veche care vedea în semn o prefigurare a crucii este oarecum fantezistă. În viziune semnul era fără îndoială literal, dar în semnificaţie el se referea cu totul la caracter. Solul nu trebuia să ia seama nici la naştere, nici la poziţie, ci să însemneze numai pe aceia care gemeau pentru păcătoşenia care stăpânea şi se ţineau departe de ea.

Viziunea se referea în primul rând la nimicirea Ierusalimului de către Nebucadneţar. Ea va avea o altă împlinire în cursul scenelor de încheiere a istoriei lumii acesteia. Ea este într-o strânsă paralelă cu viziunile din Apocalips 7,15.16. Semnul distinctiv din Apocalips este pecetea Dumnezeului celui viu şi, ca şi semnul din Ezechiel, e bazat pe calificări de caracter. Dumnezeu pune semnul Său de aprobare pe toţi aceia care, prin puterea Duhului Sfânt, reflectă chipul lui Isus (vezi COL 67). Această pecete de aprobare a fost asemănată cu semnul de proprietate al lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu înscrie pe aceia care se califică pentru cetăţenie în împărăţia La. Numele şi adresa Sa – Dumnezeu, Noul Ierusalim (TM 446).

Semnul exterior, vizibil al acestei completări a lucrării harului în suflet va fi ţinerea adevăratului Sabat al Bibliei (vezi 8T 117). Lucrul acesta se va realiza în felul următor. Sabatul zilei a şaptea a stat totdeauna ca zi a lui Dumnezeu de odihnă rânduită pentru om. Înfiinţată la creaţiune (Geneza 2,1-3), ea a fost menită să fie o obligaţie perpetuă. Porunca de a o ţine a fost plasată în miezul legii morale (Exod 20,8-11). Nici Hristos nici apostolii Săi nu au desfiinţat Sabatul. Marea apostazie care a urmat după moartea apostolilor, a urmărit să-l înlăture şi să pună în locul lui o altă zi de odihnă, întâia zi a săptămânii. Dar Cuvântul lui Dumnezeu prezice o mare lucrare de reformă în ce priveşte Sabatul, care să preceadă a doua venire a lui Hristos (Isaia 56,1.2.6-8; 58,12.13; Apocalips 14,6-12; vezi GC 451-460). El de asemenea prezice că, simultan, Satana, marele conducător apostat, va înălţa propriul său sistem de religie contrafăcut, prezentând un Sabat fals, duminica, drept zi de cult (Apocalips 13,14.9-12; comp. Daniel 7,25). El va avea succes până acolo că va fi în stare să unească lumea întreagă într-o mare mişcare de reformă religioasă, un factor a cărei caracteristică proeminentă va fi înălţarea duminicii (Apocalips 13,8; 14,8; 16,14; 18,3; vezi GC capitolul 35-40). Ca rezultat al eforturilor sale în direcţia aceasta lumea va fi împărţită în două tabere, cei care sunt credincioşi lui Dumnezeu şi ţin Sabatul Său, şi cei care se alătură la mişcarea universală religioasă contrafăcută şi onorează Sabatul fals. Ţinerea adevăratului Sabat va deveni semnul distinctiv al adevăratului închinător al lui Dumnezeu.

Şi totuşi nu ţinerea exterioară a Sabatului constituie semnul. Sigiliul înfăţişează acele calificaţii de caracter pe care trebuie să le aibă toţi cei care sunt socotiţi vrednici de cetăţenie în împărăţia slavei care urmează să se instaureze în curând. Numai cei care şi-au curăţit sufletele se vor agăţa de Sabat în vremea aceea îngrozitoare de necaz ce precede revenirea lui Hristos Isus. Păzitorii nesinceri ai Sabatului vor părăsi rândurile poporului lui Dumnezeu şi se vor uni cu Satana împotriva cerului, şi se vor asocia în lupa împotriva Cârmuitorului universului (TM 465). În felul acesta numai cei autentici şi sinceri rămân ca singuri apărători ai sfântului Sabat al lui Dumnezeu. Acestora li se vor alătura alţi copii adevăraţi ai lui Dumnezeu care, până atunci, au fost împrăştiaţi prin diferitele comuniuni ale Creştinătăţii, dar care, sub lumina în creştere a strigării celei mari, îmbrăţişează Sabatul şi se alipesc rămăşiţei popoului lui Dumnezeu (vezi GC 611, 612).

Semnul este pus asupra acelora care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo. Aceia care aparţin acestei categorii au fost descrişi ca deosebindu-se prin chinul sufletului lor din cauza decăderii din mijlocul poporului mărturisit al lui Dumnezeu. Ei suspină şi îşi chinuiesc sufletul din pricină că mândria, avariţia, egoismul şi înşelăciune de tot felul se găsesc în biserică. Ei se simt lipsiţi de putere pentru a opri torentul de nelegiuire ce se revarsă şi din cauza aceasta sunt plini de durere şi de alarmă (vezi 5T 210). Cei din cealaltă categorie caută să arunce o manta peste relele existente şi scuză marea nelegiuire care domneşte pretutindeni. Ei pretind că Dumnezeu este prea bun şi prea milostiv pentru ca să pedepsească răul. Domnul nu va face nici bine, şi nu va face nici rău, zic ei. Ei afirmă că Domnul nu aşteaptă un standard atât de înalt şi va fi satisfăcut cu o simplă dorinţă de a face binele. Dar Domnul nu-Şi poate schimba standardul. A face aşa ceva ar însemna să Se schimbe pe Sine Însuşi. În schimb, El dă har pentru câştigarea oricărei virtuţi şi corectarea oricărui defect. El cere de la fiecare creştin să se facă deplină întrebuinţare de aceste prevederi. El nu cere nimic mai puţin decât desăvârşirea. Dacă aceasta nu este atinsă, sufletul va fi găsit fără de pecetea lui Dumnezeu când se sfârşeşte timpul de probă.

Leggi il commento completo →

⁵ Și celorlalți le-a spus în auzul meu: Duceți-vă după el prin cetate și loviți, ochiul vostru să nu cruțe, nici să nu aveți milă;

⁶ Ucideți fără cruțare pe bătrân și pe tânăr, deopotrivă pe fecioare și pe copilași și pe femei; dar nu vă apropiați de vreun om asupra căruia este semnul; și începeți la sanctuarul meu. Atunci ei au început de la bătrânii care erau înaintea casei.

⁷ Și le-a spus: Spurcați casa și umpleți curțile cu cei uciși; ieșiți. Și au ieșit și au ucis în cetate.

⁸ Și s-a întâmplat, în timp ce ei îi ucideau iar eu rămăsesem, că am căzut cu fața la pământ și am strigat și am spus: Ah, Doamne DUMNEZEULE! Vei nimici tu toată rămășița lui Israel în turnarea furiei tale asupra Ierusalimului?

⁹ Atunci mi-a spus el: Nelegiuirea casei lui Israel și a lui Iuda este peste măsură de mare și țara este plină de sânge și cetatea plină de perversiune, pentru că ei spun: DOMNUL a părăsit pământul și DOMNUL nu vede.

¹⁰ Și cât despre mine de asemenea, ochiul meu nu va cruța, nici nu voi avea milă, ci voi întoarce calea lor asupra capului lor.

¹¹ Și, iată, bărbatul îmbrăcat în in, care avea cornul cu cerneală la șold, a vestit despre ce s-a făcut, spunând: Am făcut precum mi-ai poruncit.

Ezechiel 9