Estera 3
Haman capătă omorârea iudeilor
3
După aceste lucruri împăratul Ahașveroș l-a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul✦. L-a ridicat în cinste și a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el.
2
Toți slujitorii împăratului care stăteau la poarta✦ împăratului plecau genunchiul și se închinau înaintea lui Haman, căci așa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-și pleca✦ genunchiul și nu se închina.
3
Și slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului i-au zis lui Mardoheu: „Pentru ce✦ calci porunca împăratului?”
4
Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, și el nu-i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se țină de hotărârea lui, căci el spusese că este iudeu.
5
Și Haman a văzut că Mardoheu nu-și✦ pleca genunchiul și nu se închina înaintea lui. S-a umplut de✦ mânie,
6
dar a crezut că e prea puțin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, și a voit✦ să nimicească poporul lui Mardoheu: pe toți iudeii care se aflau în toată împărăția lui Ahașveroș.
7
În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahașveroș, au aruncat Pur✦, adică sorțul, înaintea lui Haman pentru fiecare zi și pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.
8
Atunci Haman i-a zis împăratului Ahașveroș: „În toate ținuturile împărăției tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi✦ deosebite de ale tuturor popoarelor și nu ține legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniștit.
9
Dacă împăratul găsește cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciți, și eu voi cântări zece mii de talanți de argint în mâinile slujbașilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului.”
10
Împăratul și-a scos✦ inelul✦ din deget și i l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmașul iudeilor.
11
Și împăratul i-a zis lui Haman: „Îți dăruiesc și argintul, și poporul acesta; fă cu el ce vei voi!”
12
Logofeții împăratului au fost chemați✦ în a treisprezecea zi a lunii întâi și le-au scris în totul cum a poruncit Haman mai-marilor oștirii, dregătorilor fiecărui ținut și căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ținut după scrierea✦ lui și fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele✦ împăratului Ahașveroș și au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului.
13
Scrisorile au fost trimise✦ prin alergători în toate ținuturile împăratului, ca să-i nimicească, să-i omoare și să-i piardă pe toți iudeii, tineri și bătrâni, prunci și femei, și anume într-o singură zi✦, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, și să li se prade✦ averile.
14
Aceste scrisori✦ cuprindeau porunca împăratului, care trebuia vestită în fiecare ținut, și îndemnau toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea.
15
Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită și în capitala Susa. Și pe când împăratul și Haman stăteau și beau, cetatea Susa✦ era îngrozită.