Eclesiastul 8
8
Cine este asemenea celui înțelept și cine pricepe tâlcul celor spuse? Înțelepciunea omului îi îmbunează fața dar fața neînduplecată îi atrage✦ dușmania.
2
Păzește porunca regelui din pricina✦ jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu!
3
Nu✦ te grăbi să pleci dinaintea lui și nu ține partea vreunui lucru rău, căci regele poate face tot ce vrea,
4
deoarece cuvântul regelui are putere! Cine-i✦ poate spune: „Ce faci?”
5
Cel care păzește porunca nu va cunoaște nicio nenorocire, dar inima înțeleptului cunoaște vremea și rânduiala,
6
căci pentru✦ orice lucru este o vreme și o rânduială. Da, mare este nenorocirea care îl paște pe om,
7
el nu știe ce va fi, și cum va fi, cine-i poate spune?
8
Omul✦ nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții; de lupta aceasta nu este nimeni scutit, și răutatea nu-i poate scăpa pe cei răi.
9
Toate acestea le-am văzut și mi-am îndreptat inima spre toate lucrările care se fac sub soare, aici, undea omul este stăpân peste alt om, ca să-i facă rău.
10
Am văzut nelegiuiți apropiindu-se de Locul Sfânt. Veneau, plecau și apoi se lăudau în✦ cetate cu ce făcuseră. Și aceasta este deșertăciune!
11
Pentru că✦ nu se aduce degrabă la îndeplinire sentința împotriva faptelor rele, inima fiilor oamenilor este plină de dorința de a face rău.
12
Deși păcătosul face✦ de o sută de ori răul și are zile îndelungate, eu știu totuși că va fi bine de cei✦ ce se tem de Dumnezeu, fiindcă stau cu frică înaintea Lui.
13
Dar bine nu va fi de cel nelegiuit și nu-și va lungi zilele cum se lungește umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.
14
Este o deșertăciune care se petrece pe pământ: sunt oameni drepți cărora li se întâmplă potrivit cu faptele celor răi și sunt oameni răi cărora li se întâmplă✦ potrivit cu faptele celor drepți. Eu zic că și aceasta este o deșertăciune.
15
Am lăudat✦ veselia, pentru că nu este alt bine pentru om sub soare decât să mănânce și să bea și să se veselească; aceasta să-l însoțească în mijlocul ostenelii sale, în zilele pe care i le dă Dumnezeu de trăit sub soare.
16
Când mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să înțeleg grija omului pe pământ – căci nici zi, nici noapte ochii lui nu au parte de somn –,
17
am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, că omul✦ nu poate să afle ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla și, chiar dacă înțeleptul ar zice că a ajuns să înțeleagă, tot✦ nu va fi în stare să afle.