Faptele Apostolilor 21
Călătoria lui Pavel
21
După ce ne-am smuls din brațele lor, ne-am îmbarcat și am plecat direct la Cos, a doua zi – la Rodos, iar de acolo – la Patara.
2
Am găsit o corabie care avea să treacă marea spre Fenicia, ne-am urcat în ea și am plecat.
3
Am trecut prin fața insulei Cipru și, lăsând-o în partea stângă, ne-am urmat drumul spre Siria și am coborât în Tir, căci acolo trebuia să fie descărcată marfa corabiei.
4
I-am găsit pe ucenici și am rămas șapte zile acolo. Ei✦ îi ziceau lui Pavel, prin Duhul, să nu urce la Ierusalim,
5
dar, când ni s-au împlinit zilele, am plecat mai departe. Ucenicii ne-au însoțit toți, cu femeile și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat✦ pe țărm și ne-am rugat,
6
apoi ne-am luat rămas-bun; noi am urcat în corabie, iar ei s-au întors la casele lor✦.
Pavel, la Cezareea. Profeția lui Agab
7
După ce ne-am sfârșit călătoria pe mare, am plecat din Tir la Ptolemais. I-am salutat pe frați și am rămas la ei o zi.
8
A doua zi am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul✦, unul✦ din cei șapte, și am rămas la el.
9
El avea patru fete fecioare, care✦ profețeau.
10
Eram de mai multe zile acolo, când s-a coborât din Iudeea un profet numit Agab✦.
11
A venit la noi, a luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: «Așa✦ îl vor lega iudeii în Ierusalim pe bărbatul al căruia este brâul acesta și-l vor da în mâinile neamurilor.»”
12
Când am auzit aceste cuvinte, atât noi, cât și cei din partea locului l-am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
13
Atunci Pavel a răspuns: „Ce✦ faceți? De ce plângeți și-mi sfâșiați inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus!”
14
Fiindcă el nu se lăsa înduplecat, noi n-am mai stăruit, ci am zis: „Facă-se voia✦ Domnului!”
15
După acele zile, ne-am pregătit și am urcat la Ierusalim.
16
Câțiva ucenici din Cezareea ne-au însoțit și ne-au dus să fim găzduiți la un anume Mnason din Cipru, un vechi ucenic.
Pavel, la Ierusalim
17
Când✦ am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie.
18
A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov✦, și toți prezbiterii au mers acolo.
19
După ce i-a salutat, le-a istorisit✦ amănunțit ce făcuse Dumnezeu printre neamuri prin✦ slujirea lui.
20
Când au auzit ei acestea, au dat slavă lui Dumnezeu, apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, și toți sunt zeloși✦ pentru Lege!
21
Aceștia au auzit despre tine că-i înveți pe toți iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, zicându-le să nu-și circumcidă copiii și să nu mai țină tradițiile.
22
Ce este de făcut? Negreșit, [se vor aduna mulți, fiindcă] vor auzi că ai venit.
23
Fă ce-ți spunem: sunt aici, cu noi, patru bărbați care au făcut o juruință!
24
Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei și cheltuiește tu pentru ei ca să-și radă✦ capul! Și astfel toți vor ști că nimic din ce au auzit despre tine nu este adevărat, ci că și tu păzești Legea.
25
Cu privire la neamurile care au crezut, noi✦ am hotărât și le-am scris să se ferească de carnea jertfită idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de desfrâu.”
26
A doua zi, Pavel i-a luat pe bărbații aceia și, după ce s-a curățit împreună cu ei, a✦ intrat în Templu ca să anunțe✦ împlinirea zilelor curățirii, când avea să fie adusă jertfa pentru fiecare dintre ei.
Arestarea lui Pavel în Templu
27
Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii✦ din Asia, văzându-l pe Pavel în Templu, au întărâtat toată mulțimea, au✦ pus mâna pe el
28
și au început să strige: „Bărbați israeliți, dați o mână de ajutor! Iată-l pe omul care✦ pretutindeni și tuturor dă învățături împotriva poporului, împotriva Legii și împotriva locului acestuia; ba încă a adus și greci în Templu și a pângărit acest loc sfânt.”
29
Căci îl văzuseră mai înainte pe Trofim✦, efeseanul, împreună cu el în cetate și credeau că Pavel îl adusese în Templu.
30
Toată cetatea s-a pus în mișcare✦ și mulțimea a dat năvală din toate părțile. Au pus mâna pe Pavel, l-au târât afară din Templu și au zăvorât porțile îndată.
31
Pe când încercau să-l omoare, a ajuns vestea la tribunul cohortei că tot Ierusalimul este în fierbere.
32
Acesta✦ a luat îndată soldați și centurioni și a alergat la ei. Văzându-i pe tribun și pe soldați, au încetat să-l mai bată pe Pavel.
33
Atunci tribunul s-a apropiat, l-a✦ arestat și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine este și ce a făcut.
34
Dar în mulțime unii strigau una, alții alta. Fiindcă nu putea afla nimic sigur din pricina zarvei, a poruncit să fie dus în fortăreață.
35
Când a ajuns pe trepte, a trebuit să fie dus de soldați din pricina mulțimii dezlănțuite,
36
căci puhoiul de oameni venea din urmă, strigând: „Omoară-l✦!”
Cuvântarea de apărare a lui Pavel
37
Când să intre în fortăreață, Pavel i-a spus tribunului: „Îmi îngădui să-ți spun ceva?” Acesta i-a zis: „Știi grecește?
38
Nu✦ cumva ești tu egipteanul care s-a răsculat cu câteva zile în urmă și care i-a scos în pustiu pe cei patru mii de sicaria?”
39
Pavel a spus: „Eu✦ sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc poporului!”
40
După ce i-a dat voie, Pavel a stat în picioare pe trepte și a✦ făcut semn poporului cu mâna. S-a făcut liniște deplină și Pavel le-a vorbit în limba aramaicăa, zicând:
Note a piè di pagina
- 21:38a Gr. sikárioi, insurgenți evrei cu convingeri naționaliste care se foloseau de o sabie scurtă, cu vârful curbat, numită în latină sica. Potrivit istoricului Iosif Flaviu (Antichități iudaice, 20:185-188), numărul asasinatelor comise de sicari împotriva romanilor a crescut mai ales în timpul procuratorului Felix (52-60 d.Hr.).
- 21:40a Gr. tē Hebraídi dialéktō. Expresia denumește fie dialectul iudeo-aramaic, întâlnit mai ales în Galileea, fie ebraica mișnaică, vorbită în special în Iudeea și folosită de cărturarii care studiau Tora. Vezi și Fap. 22:2; 26:14.