Logo myBible myBible
Il mio account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

2 Timotei 4

4 Te rog fierbinte✦ înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care✦ va judeca viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa:
2 propovăduiește Cuvântul, fii pregătit – fie că timpul îți este prielnic sau nu – mustrăa, ceartă, îndeamnă✦ cu toată blândețea și învățătura!
3 Căci✦ va veni vremea când oamenii nu vor suferi învățătura✦ sănătoasă, ci, dornici să-și gâdile urechile, își vor lua învățători peste învățători, după✦ poftele lor.
4 Își vor abate urechea de la adevăr și se vor îndrepta✦ spre mituri.
5 Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă✦ suferința, fă-ți lucrarea de evanghelist✦ și împlinește-ți slujba!
6 Căci eu✦ urmează să fiu turnat ca o jertfă de băutură, și vremea plecării✦ mele este aproape.
7 M-am luptat✦ lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința.
8 De acum mă așteaptă cununa✦ dreptății, pe care mi-o va da în✦ ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

Îndemnuri personale

9 Grăbește-te să vii la mine cât mai curând,
10 căci✦ Dima, din dragoste✦ pentru veacul de acum, m-a părăsit și a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit – în Dalmația,
11 și numai✦ Luca✦ este cu mine! Ia-l pe Marcu✦ și adu-l cu tine, căci el îmi este de folos în slujire!
12 Pe Tihic✦ l-am trimis la Efes.
13 Când vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat-o în Troas, la Carp, și cărțile, mai ales pe cele de pielea!
14 Alexandru✦, fierarula, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti✦ după faptele lui.
15 Păzește-te și tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre!
16 La primul meu răspuns de apărare, n-a fost nimeni cu mine, ci✦ toți m-au părăsit. Să nu li se țină în socoteală lucrul acesta!
17 Însă✦ Domnul a fost alături de mine și m-a întărit – pentru ca✦ prin mine propovăduirea să ajungă la plinătate și s-o audă toate neamurile – și astfel am fost izbăvit din✦ gura leului.
18 Domnul✦ mă va izbăvi de orice lucru rău și mă va mântui, ca să ajung în Împărăția Lui✦ cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin!

Salutări finale

19 Spune-le salutări Priscăia și lui Aquila✦ și casei✦ lui Onisifor!
20 Erast✦ a rămas în Corint, iar pe Trofim✦ l-am lăsat bolnav în Milet.
21 Grăbește-te să vii înainte de iarnă! Eubul și Pudens, Linus, Claudia și toți frații îți trimit salutări.
22 Domnul [Isus] Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! [Amin!]

Note a piè di pagina

  1. 4:2a Gr. elénchō denumește acțiunea de a convinge pe cineva de propria sa vinovăție. În context biblic, demonstrația presupune, ca element secundar, și un apel la pocăință. Același verb în 1Tim. 5:20. Tit 1:9,13; 2:15.
  2. 4:13a Gr. membrána denumește cartea din pergament, fie sub formă de sul, fie sub formă de codex (acesta din urmă având avantajul de a putea fi răsfoit cu ușurință).
  3. 4:14a Gr. chalkéus, meșterul care făurește obiecte de metal în general. Traducerea „căldărar” îngustează prea mult sfera semantică a termenului grecesc.
  4. 4:19a Cealaltă variantă a numelui, „Priscila”, se întâlnește în Fap. 18:2,18,26.
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.