2 Samuel 5

1

Toate seminţiile. Capitolele 5 la 10 se ocupă de întemeierea împărăţiei şi de prima parte a domniei lui David peste întreaga naţiune. Cronicile adaugă anumite amănunte interesante despre felul cum diferite seminţii de ambele părţi ale Iordanului au venit la Hebron să-l facă împărat pe David şi despre festivităţile de veselie prilejuite de acea ocazie. N-au venit numai bătrânii ca reprezentanţi ai poporului (cap. 5,3), ci au participat numeroase cete de bărbaţi înarmaţi (1Cronici 12,23-28) şi 4600 de leviţi, cu Iehoiada în calitate de conducător al aaroniţilor şi Ţadoc, tânăr viteaz (1Cronici 12.26-28).

Evenimentele din cartea lui Samuel nu sunt aranjate într-o strictă ordine cronologică. Scriitorul acestei cărţi descrie mai întâi dezvoltarea internă a împărăţiei şi apoi expansiune ei externă.

Os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mai mult poate decât oricare alt popor de pe pământ, evreii erau uniţi prin legături de rudenie. Ei erau toţi copiii lui Avraam, toţi erau din acelaşi os şi aceeaşi carne din care era şi David (vezi Geneza 29,14; Judecători 9,2; 2 Samuel 19,12). Aceeaşi unitate îi lega şi pe evreii din toate ţările.

2

Tu strângeai. Vezi 1Samuel 18,16. Poporul nu-şi alegea orbeşte noul conducător. Chiar când era Saul împărat, priceperea remarcabilă a lui David ca lider se manifestase. Poporul avea încredere în vitejia şi priceperea lui.

Domnul ţi-a zis. Motivul principal pentru care David trebuia să fie împărat a fost că Domnul îl alesese pentru această poziţie. Pentru ce amintesc bătrânii punctul acesta la urmă nu este descoperit. Cu o astfel de încredere generală în viteazul şi cinstitul fiu al lui Isai, cu casa lui Saul practic lichidată şi cu voinţa lui Dumnezeu manifestată atât de lămurit în favoarea lui David, era evident în interesul cel mai bun al poporului să se unească sub conducerea lui.

Tu vei paşte. În mod literal, tu vei paşte (engl. thou shalt feed), din ebraicul ra’ah, a paşte. Participiul acestui verb este tradus păstor în Vechiul Testament (vezi Numeri 27,17; Psalmul 23,1 etc.). David avea să fie un păstor peste Israel, o figură semnificativă pentru unul care făcuse cunoştinţă prin experienţă proprie cu multiplele şi cuprinzătoarele îndatoriri ale unei astfel de chemări. Cuvântul păstor din KJV (Ieremia 2,8; 3,15 etc.) este o traducere a aceluiaşi cuvânt ebraic. Singurul loc al cuvântului păstor din Noul Testament (Efeseni 4,11) este traducerea cuvântului grecesc pentru cioban.

Căpetenia. În mod literal, conducător, prinţ.

3

Toţi bătrânii. Bătrânii au acţionat ca reprezentanţi şi crainici ai poporului. Împreună cu ei au venit mulţi războinici şi preoţi pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de fiul lui Isai (1Cronici 12,23-38). La Hebron s-au adunat multe mii pentru ceremoniile încoronării.

A făcut un legământ. Amănuntele acordului nu sunt date, dar a fost desigur o înţelegere privitoare la prerogativele împăratului şi drepturile supuşilor. Se poate să fi făcut referire la probleme precum conducerea în război, egalitatea în drepturi a seminţiilor, azilul politic pentru rămăşiţa casei lui Saul, mărimea oştirii naţionale şi felul de a strânge recruţi etc.

Peste Israel. David fusese deja ca împărat peste Iuda (cap. 2,4).

4

În vârstă de treizeci de ani. Pentru raportul dintre vârsta lui David şi Saul vezi pag. 132. Deoarece David a domnit 40 de ani, la moartea sa el a avut 70 de ani, după o bătrâneţe fericită, sătul de zile (1 Cronici 29,28), probabil din punctul de vedere al unuia care trăise o viaţă istovitoare.

5

Verset ce nu a fost comentat.

6

A mers asupra Ierusalimului. De îndată ce a fost uns ca împărat peste tot Israelul, David a căutat un loc mai bun decât Hebronul drept capitală a Samuel Hebronul era la extrema sudică a teritoriului ocupat de evrei. Evident că el a preferat să păstreze capitala în Iuda, şi Ierusalimul s-a dovedit o aşezare ideală (vezi Iosua 15,63; Judecători 1,21). Iosua omorâse şi învinsese pe împăratul Ierusalimului (Iosua 10,23-26: 12.10), iar mai târziu cetatea a fost luată şi nimicită de Iuda (vezi Judecători 1,8). Dar iebusiţii care ocupau Ierusalimul nu erau complet cuceriţi şi, fie că au continuat să păstreze cel puţin o parte a cetăţii, fie că au cucerit-o din nou după ce au fost alungaţi (Iosua 15,63; Judecători 1,21; 19,11.12). Scoaterea iebusiţilor din această importantă fortăreaţă a fost o victorie importantă pentru David la începutul domniei lui peste întregul Israel.

Orbii se vor împotrivi (engl., take away the blind). Declaraţia aceasta a încurcat pe comentatori şi multe interpretări au fost date textului. Una care oferă poate cea mai rezonabilă explicaţie îi face pe iebusiţi să spună: Tu nu vei intra în cetate, ci orbii şi şchiopii te vor ţine afară.

Adică, locuitorii Iebusului aveau încredere în tăria cetăţii şi îşi băteau joc de neputinţa lui David de a cuceri fortăreaţa lor, spunându-i că orbii şi şchiopii vor fi de-ajuns să păzească cetatea împotriva forţelor lui Israel.

Fortăreaţa iebusită se afla pe muntele Sionului, la sud de muntele Moria, înălţimea pe care mai târziu a fost clădit templul. Muntele era flancat de ambele părţi de văi adânci şi era minunat de potrivit să fie apărat (vezi harta de la pag. 625).

7

A pus mâna pe cetăţuie. Pentru apărători, Iebusul părea de necucerit. El rezistase timp de mulţi ani atacurilor israeliţilor. Deşi numai la vreo 7 km de capitala lui Saul, Ghibea, cetatea îşi păstra independenţa de la încheierea domniei lui Saul. Cu toate acestea, capitala iebusiţilor n-a putut să reziste vitejiei lui David şi capabililor săi comandanţi.

8

Canal. Cuvântul tradus astfel nu se mai află decât în Psalmul 42,7, unde este redat cu talazuri. Se crede că termenul este acum aplicat la puţul de apă din vechea cetate. Pentru a aduce apă în cetate din izvorul Ghihon, care era în afara porţilor cetăţii, iebusiţii au săpat un canal de vreo 60 de picioare prin stâncă până la un loc unde apa era colectată într-un bazin. La rândul lui, acesta, printr-un puţ vertical înalt de vreo 40 de picioare, era legat cu partea de jos a unei scări sau punţi care ducea în cetate. Femeile din cetate coborau până la partea de sus a puţului, aruncau găleţile în bazin şi se aprovizionau astfel cu apă fără să fie nevoie să se aventureze în afara cetăţii. Cineva care mergea pe cursul apei în sus prin puţ putea să intre în capitala iebusită.

Versetul prezintă unele dificultăţi de traducere prin comparaţia cu 1Cronici 11,6, care spune că David a făcut o propunere oamenilor lui făgăduind că bărbatul care va reuşi să intre în cetate va fi căpetenie şi domn. În conformitate cu 1 Cronici 11,6, Ioab, fiul Ţeruiei, s-a suit cel dintâi şi a ajuns căpetenie. În felul acesta apare că Ioab şi-a asigurat poziţia în calitate de căpetenie a oştirilor lui David prin luarea plină de succes de către el a fortăreţei iebusite (PP 703).

Orbii şi şchiopii. După ce s-a reuşit intrarea în cetate, probabil că a fost o sarcină mai uşoară să se deschidă porţile pentru grosul oştirii lui David, deoarece probabil pe zidurile cetăţii se afla o forţă neînsemnată de apărători. Iebusiţii i-au aruncat lui David batjocura că orbii şi şchiopii vor fi de-ajuns să păzească cetatea împotriva lui (vezi cele despre v. 6). De aceea, David pare să folosească acum aceiaşi termeni pentru apărătorii cetăţii.

Care sunt vrăjmaşii lui David. Aceasta este o traducere a notei marginale a textului ebraic. Textul în sine este: Ei urăsc sufletul lui David. Tot astfel spune şi Septuaginta. Orbul şi şchiopul. Sensul expresiei proverbiale astfel introdusă nu este clar. La casa, Septuaginta adaugă a Domnului.

9

Milo. Aceasta pare să fi fost un fel de cetăţuie în cetatea iebusită, existentă deja când David a luat Ierusalimul şi la care au fost făcute numeroase adăugiri de către împăraţii de mai târziu (vezi 1 Cronici 11,8; 1 Regi 9,15,24; 11,27; 2 Regi 12,20; 2 Cronici 32,5).

Înăuntrul. Milo se pare că a fost limita nordică a cetăţii lui David. Înspre est, valea abruptă a Chedronului constituia o puternică apărare naturală. Atunci, toate clădirile lui David aveau să fie la sud de Milo şi protejate prin ea dinspre nord. Continuarea lucrării de întărire a apărării cetăţii a fost făcută de Ioab (1 Cronici 11,8).

10

Era cu el. Compară cu 1 Cronici 11,9. Succesul lui David nu se datora numai efortului şi vitejiei proprii, ci prezenţei şi binecuvântării lui Dumnezeu. Succesul final în viaţă nu vine prin putere şi înţelepciune omenească, ci prin Duhul Domnului (Zaharia 4,6).

11

Hiram. Se pune întrebarea dacă acest Hiram este unul şi acelaşi cu Hiram care l-a ajutat pe Solomon la clădirea templului (1 Regi 5,1; 2 Cronici 2,3). Dacă îi considerăm pe cei doi ca unul şi acelaşi ,trebuie să atribuim unui împărat o durată neobişnuită, dar nu imposibilă de domnie. Evenimentele din capitolul acesta au avut loc la începutul domniei lui David, în timp ce Hiram de pe vremea lui Solomon mai era încă în viaţă în al 24-lea an al domniei lui Solomon (1 Regi 9,10-14; compară cu 6,1.38; 7,1); aceasta ar da un total de mai bine de 50 de ani de domnie dacă cei doi Hiram ar fi una şi aceeaşi persoană. Împotriva acestei păreri este declaraţia lui Iosif Flavius că Hiram, care l-a ajutat pe Solomon, a domnit timp de 34 de ani (Against Apion, 1,18). Cu toate acestea nu se poate acorda totdeauna încredere acurateţei afirmaţiilor cronologice ale lui Flavius.

A trimis soli. Hiram căuta alianţă. Acesta era un tribut adus puterii lui David.

Au zidit o casă lui David. Pe vremea aceea, fenicienii (vezi pag. 67-69) aveau mult mai multă experienţă şi pricepere în construcţii decât aveau evreii, pentru că, atât David cât şi Solomon s-au sprijinit mult pe ei, atât în construirea palatelor lor, cât şi a templului. Arheologii confirmă că zidăria perioadei primare ebraice din Palestina a fost inferioară aceleia a canaaniţilor, care au precedat-o şi căreia îi aparţineau fenicienii.

12

Din pricina poporului Său, Israel. Domnul a binecuvântat pe David datorită credincioşiei şi loialităţii lui. El l-a mai binecuvântat şi cu scopul Lui de a face din poporul iudeu o împărăţie spirituală pe pământ. Luând asupra-şi lucrarea conducerii poporului ales, David acţiona în armonie cu scopurile Cerului. Un astfel de program totdeauna aduce succes şi binecuvântare.

13

Ţiitoare şi neveste. Odată cu creşterea puterii şi prosperităţii au apărut ispita şi pericolul ca Israel să urmeze din ce în ce mai mult şi căile neamurilor din jur. Obiceiul monarhilor din Orient era să aibă un harem mare, şi David a urmat acest obicei. În privinţa aceasta, David a greşit, pentru că Domnul poruncise: Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima (Deuteronom 17,17). Exemplul stabilit de David a fost urmat de succesorii lui, spre paguba lor.

Fii şi fiice. Numărul total al fiilor lui David născuţi în Hebron şi în Ierusalim a fost de 19 (vezi 1 Cronici 3,1-9). Numele fiicelor, cu excepţia lui Tamar, nu sunt date (1 Cronici 3,9).

14

Iată numele. Fiii amintiţi aici (v. 14-16) s-au născut în Ierusalim, pentru cei născuţi la Hebron vezi cap. 3,2-5. Aceeaşi listă, cu unele variaţii se află şi în 1 Cronici 3,5-8; 14,4-7. Primii patru născuţi în Ierusalim au fost copiii lui Bat-Şeba (1 Cronici 3,5). Prin urmare ei s-au născut într-o perioadă mai târzie a domniei lui David. Toate listele îl plasează pe Solomon printre ultimii patru fii ai lui Bat-Şeba, dar 2 Samuel 12,24 va arăta că el a fost cel mai mare din copiii care au supravieţuit (vezi 2 Samuel 12,14). Deosebirile dintre aceste liste nu înseamnă, în mod necesar, greşeli de scribi. Două nume care nu sunt amintite în acest text se află în lista Cronicilor, şi Chileab (2 Samuel 3,3), este numit Daniel. Prima este o chestiune de necompletare, a doua poate să indice simplu că un fiu purta mai mult decât un nume.

15

Verset ce nu a fost comentat.

16

Verset ce nu a fost comentat.

17

Filistenii au aflat. În timpul primilor ani ai domniei lui, David nu avusese greutăţi cu filistenii. Pe vremea exilului său din cauza lui Saul, filistenii se împrieteniseră cu el, iar când David a ajuns împărat al lui Iuda, ei au nădăjduit în prietenia lui în opoziţie cu casa lui Saul. Ei au crezut că vor putea păstra puterea peste o naţiune ebraică divizată. Dar când David a ajuns împărat peste tot Israelul şi a reuşit să ia Iebusul şi a făcut o alianţă cu Hiram din Tir, filistenii temându-se de creşterea puterii lui David s-au hotărât să facă război împotriva lui Israel şi să strunească puterea noului lui împărat.

Cetăţuie. Ebraicul meşudah, fortăreaţă. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit în v. 7 şi evident că este vorba despre aceeaşi fortăreaţă (vezi PP 703.704).

18

Valea Refaim. Expresia este tradusă valea uriaşilor, în Iosua 15,8 (engl.). Aceasta este o vale roditoare, care se întindea la sud-vest de Ierusalim şi prezenta un mare spaţiu pentru o tabără întinsă.

19

A întrebat pe Domnul. Vezi cele despre cap. 2,1. Să mă sui? Adică, la luptă, nu în mod literal sus, pentru că filistenii erau în vale (vezi Judecători 1,1; 12,3; 1 Samuel 7,7). Fără îndoială voi da (numai în engleză). Mai degrabă voi da cu siguranţă. Ebraica nu are adverb, dar construcţia este aşa fel, încât cere o traducere accentuată a verbului.

20

Baal-Peraţim. În mod literal, domn al rupturii sau posesor al pleznirilor. Dând un atac neaşteptat asupra filistenilor, David a rupt rândurile lor şi a luat totul dinaintea lui. Cu ajutorul Domnului, forţele lui Israel au străpuns rezistenţa inamică aşa cum se revarsă apa printr-un zăgaz. Probabil că numai după victoria lor de aici, ei au numit locul Baal-Peraţim.

21

Idolii. De la ebraicul aţab, tradus peste tot idol. Referinţa paralelă din 1 Cronici 14,12 conţine ’elohim, dumnezei. Când filistenii s-au aventurat în luptă, ei au luat chipurile zeilor lor cu ei, aşteptând astfel să-şi asigure victoria. Debandada venită pe neaşteptate este arătată de faptul că, în fuga lor, şi-au lăsat zeii în urma lor.

Şi i-au ars (lipseşte în trad. rom.). În mod literal i-a îndepărtat. Că expresia trebuie înţeleasă aşa cum este tradusă în KJV reiese din 1 Cronici 14,12.

22

Din nou. Înfrângerea numai i-a întărâtat pe filisteni la eforturi mai mari. Adunând forţe mai multe, ei au venit din nou împotriva lui David, hotărâţi să câştige victoria.

23

A întrebat pe Domnul. Vezi v. 19. Victoria anterioară a lui David nu l-a făcut să se încreadă în sine. Obiceiul lui era acum să-L întrebe pe Domnul.

Să nu te sui. Vezi v. 19, unde David a fost instruit de Domnul: suie-te. Inamicul s-a întors pe acelaşi câmp de bătaie şi evident că se aştepta ca David să folosească aceeaşi metodă de atac precum cea anterioară. De data acesta, fără îndoială că ei s-au pregătit pentru un astfel de atac direct. Dar Domnul l-a instruit pe David să nu dea un atac frontal.

Ia-i pe la spate (enl. fatch a compass). Adică du-te în jurul ariergărzii lui (RSV). Făcând un cerc în jurul vrăjmaşului şi atacându-l dintr-o parte neaşteptată, David a câştigat biruinţa. Dumnezeu lucrează pe diferite căi spre a aduce biruinţă poporului Său. Uneori, cei care au cerut ajutor divin sunt instruiţi simplu să stea liniştiţi şi să vadă salvarea Domnului (vezi Exod 14,13.14; 2 Regi 19,7.32.35). Alteori, eliberarea vine prin directa binecuvântarea pe care Domnul o dă efortului omenesc. Nu este nici o manifestare a lipsei de credinţă în cineva care, după ce a prezentat cererea sa lui Dumnezeu, face tot ce-i stă în putere ca ea să se împlinească.

Duzi. Identificarea botanică este nesigură. Unele traduceri redau balsam (RSV).

24

Paşi. Ebraicul şe-adah, în mod literal mărşăluind. Sunetul trebuia să fie pentru el un semn divin că Dumnezeu avea să fie cu el şi că oştirile cerului vor merge înaintea lui. Forma masculină şe-ad este folosită în Judecători 5,4 şi în Psalmul 68,7 despre marşul oştirilor lui Dumnezeu.

Să te grăbeşti. În lucrarea Domnului trebuie să ne facem partea. Cei care stau lenevind, aşteptând ca Domnul să acţioneze în timp ce ei nu fac nimic, afară de cazul că a rânduit Domnul aşa, trebuie să se aştepte la înfrângere. Domnul spusese că David şi poporul lui trebuia să se grăbească şi a făgăduit că, atunci El avea să meargă înaintea lor, să lovească oştile filistenilor. Făgăduinţele lui Dumnezeu, atunci şi acum, sunt condiţionale. Dacă ne facem partea, Dumnezeu o va face pe a Sa.

25

David a făcut cum îi poruncise. Secretul succesului lui David a fost simplu: el a făcut exact ceea ce l-a învăţat Dumnezeu să facă. Când omul pune voinţa lui mai presus de voinţa lui Dumnezeu, el invită înfrângerea. El nu va înţelege întotdeauna motivele poruncilor lui Dumnezeu, şi lucrul acesta nici nu este întotdeauna necesar. Tot ceea ce se aşteaptă de la noi să facem este să ne încredem şi să ascultăm. David, în mod implicit, a ascultat de poruncile divine şi, ca rezultat, a urmat o altă victorie mare.

De la Gheba. Septuaginta redă Ghabaon. Şi aceasta este redarea paralelă a textului din 1 Cronici 14,16. Gheba, modernul ’Jeba, este cam la 6 mile (9,6 km) nord-est de Ierusalim şi Ghebaon, ej-Jib, la aceeaşi distanţă spre nord-vest. Este clar că se are în vedere Ghebeon, pentru că el se află direct pe calea de retragere din valea refaimiţilor spre Ghezer.

Ghezer sau (Gazer). O fortăreaţă cu faţa spre valea Aialon, la 15 mile vest de Gabaon. Aşezarea, numită acum Tell Yezer, a fost excavată şi a dat la iveală bogate dovezi arheologice. Când împărăţia Ierusalimului, Hebronului, Iarmutului, Lachişului şi Eglonului au atacat Gabaonului, Iosua i-a urmărit la vale prin trecătoarea Bet-Horon şi a repurtat o însemnată victorie asupra lor, în valea Aialonului, unde soarele a fost oprit în loc (Iosua 10,1-14). Fără îndoială că aceasta a fost acum aceiaşi cale parcursă de David în punerea pe fugă a filistenilor, pentru că drumul de la Gabaon la Ghezer duce prin valea Aialonului. Fuga în această direcţie nord-vestică de Ierusalim a fost determinată de faptul că David i-a luat pe la spate, atacându-i dinspre sud şi urmărindu-i către nord spre Gabaon şi apoi spre Ghezer. În raportul paralel, aceste lupte sunt plasate între nereuşita (1 Cronici 13,5-14) şi reuşita (1 Cronici 15) încercare a lui de a duce chivotul la Ierusalim (2 Cronici 14,8-17). Dar Cronicile raportează şi ajutorul lui Hiram pentru David la clădirea casei lui şi raportul despre copiii care i s-au născut la Ierusalim (1 Cronici 14,1-7) între nereuşitele şi reuşitele lui eforturi de a duce acolo chivotul. Se va observa astfel că secvenţa evenimentelor raportate în 2 Samuel şi 1 Cronici, nu este întotdeauna aceeaşi. Uneori este imposibil să se determine cu exactitate amănuntele încurcate ale cronologiei. Evident că ordinea evenimentelor este mai puţin importantă decât faptele în sine şi învăţăturile spirituale care se trag din ele. Vezi PP 703.704, care urmăreşte secvenţa din Samuel 2.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-25 PP 701-704

1-3 PP 701

6.7 PP 703 10 PP 702

11.17.18 PP 703 18-25 PP 704

24 5T 728

Informar de un error