Logo myBible myBible
Il mio account
Biblia Dumitru Cornilescu 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

2 Samuel 22

Cântarea lui David

22 David a îndreptat către Domnul cuvintele✦ acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit✦ din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul.
2 El a zis: „Domnul✦ este stânca mea, cetățuia mea, Izbăvitorul meu.
3 Dumnezeu este stânca mea la care✦ găsesc adăpost, scutul✦ meu și puterea✦ care mă mântuiește, turnul✦ meu cel înalt și scăparea✦ mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!
4 Eu Îl chem pe Domnul cel vrednic de laudă și sunt izbăvit de vrăjmașii mei.
5 Căci valurile morții mă înconjuraseră, șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,
6 legăturile✦ mormântului mă înconjuraseră, lațurile morții mă prinseseră.
7 În strâmtorarea mea L-am chemat✦ pe Domnul, L-am chemat pe Dumnezeul meu; din locașul Lui El mi-a auzit✦ glasul, și strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
8 Atunci pământul s-a cutremurat✦ și s-a clătinat, temeliile✦ cerului s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.
9 Fum se ridica din nările Lui și un foc✦ mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși țâșneau din ea.
10 A plecat✦ cerurile și S-a coborât: un nor gros✦ era sub picioarele Lui.
11 Călărea pe un heruvim și zbura, venea pe aripile✦ vântului;
12 era înconjurat cu întunericul✦ ca și cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși.
13 Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni✦ de foc.
14 Domnul a tunat✦ din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;
15 a aruncat săgeți✦ și i-a risipit pe vrăjmașii mei, a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă.
16 Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea✦ Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
17 El✦ Și-a întins mâna de sus, din înălțime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
18 m-a izbăvit✦ de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei, care erau mai tari decât mine.
19 Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
20 El m-a scos la loc✦ larg. El m-a mântuit, pentru că mă✦ iubește.
21 Domnul mi-a✦ răsplătit după nevinovăția mea, mi-a făcut după curăția✦ mâinilor mele;
22 căci am păzit✦ căile Domnului, nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu.
23 Toate poruncile✦ Lui au fost✦ înaintea mea și nu m-am îndepărtat de la legile Lui.
24 Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.
25 De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăția✦ mea după curăția mea înaintea Lui.
26 Cu cel bun✦ Tu ești bun, cu omul drept Te porți după dreptate,
27 cu cel curat ești curat, cu cel îndărătnic✦ Te porți după îndărătnicia lui.
28 Tu mântuiești poporul✦ care se smerește, și cu privirea Ta îi cobori pe cei mândri✦.
29 Da, Tu ești lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.
30 Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.
31 Căile lui Dumnezeu sunt✦ desăvârșite, cuvântul Domnului este✦ curățit; El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El.
32 Căci cine✦ este Dumnezeu în afară de Domnul? Și cine este o stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
33 Dumnezeu este cetățuia mea✦ cea tare și El mă călăuzește pe✦ calea cea dreaptă✦.
34 El îmi face picioarele ca✦ ale cerboaicelor și El mă așază pe locurile mele cele înalte✦.
35 Îmi✦ deprinde mâinile la luptă, și brațele mele întind arcul de aramă.
36 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și ajung mare prin bunătatea Ta.
37 Lărgești✦ drumul sub pașii mei, și picioarele mele nu se clatină.
38 Îi urmăresc pe vrăjmașii mei și-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.
39 Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad✦ sub picioarele mele.
40 Tu mă încingi✦ cu putere pentru luptă, îi răpui sub mine pe potrivnicii✦ mei.
41 Îi faci pe vrăjmașii mei să dea dosul✦ înaintea mea și îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
42 Se uită în jurul lor și nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul✦, dar nu le răspunde!
43 Îi pisez ca✦ pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul✦ de pe ulițe.
44 Mă scapi✦ din neînțelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie✦ a neamurilor; un popor✦ pe care nu-l cunoșteam îmi este supus.
45 Fiii străinului mă lingușesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.
46 Fiii străinului leșină de la inimă, tremură când ies din✦ cetățuie.
47 Trăiască Domnul și binecuvântată să fie Stânca mea! Înălțat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii✦ mele,
48 Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune✦ popoarele
49 și care mă face să scap de vrăjmașii mei! Tu mă înalți mai presus de potrivnicii mei, mă izbăvești de omul✦ asupritor.
50 De aceea Te voi lăuda printre✦ neamuri, Doamne, și voi cânta spre slava Numelui Tău.
51 El îi dă✦ mari izbăviri împăratului Său și îi arată milă unsului✦ Său: lui David și seminței✦ lui pentru totdeauna.”
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.