2 Samuel 13

1

După aceea. Seria de istorisiri care urmează (cap. 13 la 21) este un raport al nenorocirilor care s-au abătut asupra lui David după păcatul lui. Cronicile nu menţionează aceste calamităţi, după cum acel raport omite să amintească păcatul lui David. După adulterul lui cu Bat-Şeba şi omorârea lui Urie, David a fost un om schimbat. El pierduse mult din încrederea în sine însuşi şi nici nu mai era stăpân complet al regatului său. Nici poporul nu mai avea încredere şi astfel nu se grăbea să asculte de înştiinţările cu privire la răsplătirea faptelor de dreptate sau la pedepsirea faptelor nelegiuite. Când vedea pe alţii făcând lucruri pentru care el fusese un exemplu, îi era greu să-i mustre. Proprii lui fii au refuzat să-l asculte şi n-au mai respectat sfatul lui. De unde înainte era tare şi curajos, acum el devenise slab şi ezitant. Deasupra lui plana permanent un simţământ de ruşine. Capitolele care urmează descriu cursul evenimentelor care, cel puţin în parte, au fost urmarea păcatului lui David.

O soră frumoasă. În mod literal, o soră frumoasă. Absalom şi sora lui, Tamar, erau copiii lui Maaca, fiica împăratului din Gheşur, iar naşterea lui Absalom avusese loc în timp ce David domnea la Hebron (cap. 3,3). Amnon era întâiul născut al lui David, fiul lui Ahinoam din Izreel (3,2). Deoarece se pare că aceşti fii se aflau acum la tinereţea lor, întâmplările relatate aici trebuie să fi avut loc cam la jumătatea domniei de 40 de ani a lui David.

2

A căzut bolnav. Istorisirea aceasta este inclusă în Sfintele Scripturi cu scopul de a demonstra ce urmări tragice pot să vină peste familia unui om al lui Dumnezeu care s-a abătut de la calea cea dreaptă şi a cedat ispititorului. Defectele copiilor lui David erau în parte datorate defectelor lui.

Şi-i venea greu. Lui îi venea greu, în împrejurările date, să-i facă după dorinţele lui. Fiind obişnuit cu auto-mulţumirea şi cu împlinirea oricărei dorinţe a lui, a căzut bolnav din cauza neputinţei lui de a-şi satisface plăcerile cu privire la Tamar.

3

Un prieten. Prietenia a fost rea şi a dus la nimicirea lui Amnon. Dacă Amnon şi-ar fi ales prietenii cu înţelepciune, la vreme de criză, ar fi avut ajutorul unui prieten adevărat care să-i dea un sfat sănătos şi salvator.

Foarte şiret. Ionadab era un bărbat şiret, care prin mijloace cinstite sau necinstite avea să-şi atingă scopurile.

4

Verset ce nu a fost comentat.

5

Fă-te bolnav. Adică pretinde că eşti bolnav. Într-un anumit sens, Amnon era deja bolnav (v. 2). Boala lui era rezultatul patimii nesatisfăcute şi nestăpânite. În acest caz, el avea să cadă bolnav în cu totul alt fel, care avea să apeleze la simpatiile împăratului.

Din mâna ei. David, ca tată cu discernământ şi înţelepciune, ar fi trebuit să înţeleagă ceva din firea fiului său. Nu există, însă, nici un indiciu care să sugereze că el a ghicit toate intenţiile lui Amnon. Altfel el n-ar fi fost de acord cu dorinţele acestuia. Dar ar fi trebuit să se alarmeze suficient de tare ca să nu-i permită lui Tamar să părăsească locuinţa şi să intre la Amnon, unde putea să aibă loc urmări atât de serioase.

6

Verset ce nu a fost comentat.

7

Du-te. După cât s-ar părea, era o poruncă nevinovată, dar, dând acest ordin David trimitea pe fiica lui la ruşine, iar pe fiul său la moarte.

8

Tamar s-a dus. Tamar a fost împinsă să părăsească siguranţa locuinţei ei pentru apartamentul lui Amnon, unde acesta avea să dispună de ea după plăcerea lui.

9

Verset ce nu a fost comentat.

10

În odaie. Atunci când Amnon a refuzat să mănânce pe motiv că este bolnav şi necăjit, Tamar însăşi a adus mâncarea în dormitorul lui.

11

Verset ce nu a fost comentat.

12

Nu se face aşa. Vezi Geneza 34,7. Nefiind altcineva acasă, Tamar nu avea pe nimeni care s-o ajute în încercările ei de a rezista răului pe care dorea fratele ei să-l facă şi planului lui hotărât. La început, ea a încercat să-i argumenteze vorbind despre păcătoşenia şi nebunia unui astfel de act.

13

Unde mă voi duce cu ruşinea mea? Tamar a încercat să-l readucă pe Amnon la realitate, arătându-i că, făcând o astfel de faptă, el avea s-o dispreţuiască, pe fata împăratului şi soră a lui, pentru toată viaţa. Dacă el ar fi avut consideraţie pentru ea cu siguranţă că n-ar fi adus o asemenea umilire asupra ei şi a familiei împăratului.

Şi tu. Tamar s-a gândit nu numai la urmările care o priveau pe ea, ci şi la Amnon. Făcând o faptă atât de rea, el avea să devină un mişel, făcându-se de ruşine şi demn de dispreţ în toată ţara. Tamar a gândit şi a judecat clar şi logic.

Vorbeşte... împăratului. Văzând că nu reuşea să-l convingă pe fratele ei să-şi schimbe planul, Tamar a început să tragă de timp. Ceea ce conta acum era să scape din ghearele lui şi aceasta era ultima ei încercare.

14

N-a vrut s-o asculte. Amnon era cu totul egoist, pătimaş şi hotărât să meargă pe calea lui, indiferent de urmări. El nu putea fi înduplecat. Cerinţele lui Dumnezeu, virtutea surorii lui şi cinstea propriului său nume nu însemnau nimic pentru el. Pentru caracteristicile acestea era vinovat, în parte, şi David. El a evitat să ceară socoteală copiilor lui când făceau rele şi le-a îngăduit să meargă pe propria lor cale. Acum nu mai putea fi nici înduplecaţi, nici constrânşi.

15

Amnon a urât-o. Rezultatul a fost cel aşteptat. Amnon a fost împins nu de iubire, ci de patimă, iar acum, deoarece patimile lui animalice fuseseră satisfăcute, nu mai avea nici o consideraţie faţă de sora lui, căreia îi făcuse un rău atât de crud.

16

Nu mai mări. N-a existat nici un motiv ca Amnon să ceară plecarea surorii lui. Făcându-i rău, singurul lucrul pe care-l mai putea face acum, era s-o ocrotească şi s-o mângâie. Alungând-o, el comitea încă o mişelie.

17

N-a vrut s-o asculte. Vezi v. 14. Amnon nu fusese făcut să asculte de glasul raţiunii, conştiinţei sau de Dumnezeu. Protestul lui Tamar n-a însemnat nimic pentru el.

18

O rochie pestriţă. Ea purta o rochie lungă cu mâneci, după cum era obiceiul la fecioarele familiei regale. Amănuntul este amintit pentru a se arăta că Tamar era recunoscută ca fecioară de viţă regală.

19

Şi-a sfâşiat haina. Probabil că aceasta s-a făcut imediat. Tamar n-a încercat să acopere ruşinea care se abătuse asupra ei. Ea era o tânără virtuoasă, a cărei purtare era cu desăvârşire mai presus de orice reproş. Când a părăsit apartamentul lui Amnon, ea a dat o dovadă puternică despre adânca durere prin care trecuse (vezi Estera 4,1; 2 Regi 5,8). În felul acesta, ea l-a împiedicat pe Amnon să inventeze o poveste că ea fusese vinovată de purtare rea faţă de el şi că, din acest motiv, fusese alungată din faţa lui. Tamar era, în mod evident, pe deplin sinceră, acţiunile ei arătând indignarea şi durerea care o cuprinseseră. Dacă ar fi rămas liniştită, ar fi putut fi socotită ca părtaşă la crimă.

20

Cu tine? Membri ai familiei regale trebuie să fi cunoscut cusururile lui Amnon şi, după câte se părea, Absalom şi-a dat imediat seama ce se întâmplase.

Acum taci. Sfatul era de fapt să se păstreze spiritul de răzbunare pe Absalom. Răul care fusese făcut lui Tamar, cerea pedeapsă imediată. Ruşinea pe care o suferise ea era cunoscută de toţi, pentru că, prin comportamentul ei la părăsirea apartamentului lui Amnon ea a împiedicat orice speranţă de tăinuire. N-ar fi fost nici un câştig prin amânare. Dacă Absalom ar fi fost el însuşi omul care ar fi trebuit să fie, s-ar fi ocupat imediat de problemă şi n-ar fi stat liniştit până ce răul făcut surorii lui nu ar fi fost îndreptat. Dar, în loc să caute redresarea prin mijloace legale, el a complotat să se răzbune.

Nemângâiată. Tamar fusese făcută de ruşine, apoi părăsită. A continuat să locuiască în casa fratelui ei, nemăritată şi nefericită, în amintirea necinstirii ei.

21

S-a mâniat foarte tare. David s-a mâniat într-adevăr foarte tare când a auzit de această faptă ruşinoasă din partea unui fiu al său, dar se pare că, din cauza amintirii proprii lui purtări rele, n-a căutat să se facă dreptate. El şi-a dat seama că mâinile îi erau legate de păcatul său. Ca urmare, el a manifestat faţă de copii o îngăduinţă care a încurajat purtări rele ca aceasta. Dacă ar fi fost mai demult, când conştiinţa îi era integră şi liberă de capcanele în care s-a încurcat ulterior, probabil că ar fi administrat repede judecata. Dar acum, tot ce a făcut, a fost să dea o probă de mânie şi să îngăduie păcătosului să umble nepedepsit.

22

Nici bine, nici rău. Absalom n-a dat pe faţă nici o umbră a simţămintelor sale puternice. Deşi ardea de ură şi de răzbunare, el a reuşit să-şi păstreze calmul, în timp ce se gândea şi plănuia fără oprire moartea fratelui său. Ar fi fost cu mult mai bine pentru toţi cei în cauză dacă s-ar fi căutat de îndată dreptatea prin cuvenitele căi legale.

23

Absalom avea tunsul oilor. Tunsul oilor era atunci şi mai este încă un timp de sărbătoare şi de veselie (vezi 1 Samuel 25,2.8). Baal-Haţar. Localitatea aceasta a fost identificată cu Jebel el’Aşur, cam la 4,5 mile (7,2 km) nord-est de Betel şi la vreo 14,25 mile (22,8 km) de Ierusalim. Toţi fiii împăratului. Desigur că invitaţia aceasta l-a inclus şi pe Amon, pentru că scopul adevărat al organizării acestei sărbători a fost să-şi asigure ocazia de a-l prinde.

24

S-a dus la împărat. Profunda viclenie a lui Absalom este descoperită în această invitaţie făcută lui David. Nu prea spera ca tatăl său să vină, dar îndemnându-l să facă astfel, el avea să ajute la îndepărtarea bănuielii şi avea să-l încurajeze în felul acesta pe Amnon să participe.

25

Să nu-ţi fie greu. David a respins invitaţia, pe motiv că prezenţa atât de multor oameni putea să fie o povară pentru Absalom.

26

A stăruit de el. Continuând să-l îndemne pe tatăl său să fie prezent, Absalom a ascuns în mod eficient adevăratul plan şi a reuşit să asigure binecuvântarea lui David asupra festivităţii. Acum totul părea mai presus de orice bănuială.

Pentru ce să vină el? Întrebarea sugerează că David ar fi avut nişte presimţiri.

27

În urma stăruinţelor. Prin stăruinţă continuă, până la urmă Absalom a înfrânt rezistenţa tatălui său şi a fost sigur că nu numai Amnon, dar şi toţi prinţii (v. 29) aveau îngăduinţa să vină la festivitate.

28

Loviţi de Amnon. La data aceea, cel de-al doilea fiu al lui David, Chileab (cap. 3,3), era probabil deja mort, pentru că nu mai auzim nimic despre el în raportul biblic. Dacă este aşa, moartea lui Amnon avea să-l facă pe Absalom moştenitor al tronului (vezi cap. 3,2.3). Poate că slujitorii lui Absalom au crezut că poruncile lui cu privire la moartea lui Amnon ţinteau asigurarea propriei lui succesiuni la tron.

29

Pe catârul lui. După cât se pare, David călărea un catâr (1 Regi 1,33.38) şi tot aşa a făcut şi Absalom (2 Samuel 18,9). Astfel, se pare că la data aceea, catârul era animalul călărit de persoane de rang înalt.

Au fugit. Când a fost omorât Amnon, fără îndoială că ceilalţi fii ai lui David s-au temut ca acesta să nu fie decât începutul unui masacru general, în care ei să fie victimele.

30

A ajuns zvonul la David. Zvonul care a ajuns la David era fals. Chestiuni de felul acesta se amplifică pe drum, pe măsură ce sunt duse de la o persoană la alta.

31

Şi-a rupt hainele. Aşa exagerat cum era raportul, David l-a acceptat ca adevărat. Chiar ezitarea lui, când a fost de acord ca fiii lui să fie prezenţi la serbare, sugerează că avea presimţiri sumbre. De fapt, el a consimţit numai după stăruinţe (vezi v. 26.27) şi probabil împotriva propriei judecăţi. Acum el a crezut că cele mai rele temeri ale lui fuseseră adeverite şi că avusese loc masacrarea generală a tuturor prinţilor regali.

32

Ionadab. Ionadab era un om foarte şiret, care dăduse sfatul cel rău care a avut ca rezultat siluirea lui Tamar (v. 3-5). Ca prieten al lui Amnon, el şi-a dat seama de pericolul la care era expus prietenul său. El ştia că avea să vină ziua când fratele lui Tamar va căuta să se răzbune. Ionadab a prezentat lui David propria lui părere despre cele ce avuseseră loc, şi anume că numai Amnon fusese ucis.

33

Să nu se mai amărască. Moartea lui Amnon a fost o lovitură destul de grea, dar ea era o chestiune mică în comparaţie cu raportarea morţii tuturor fiilor lui David. David greşise când nu-l pedepsise pe Amnon pentru crima împotriva surorii lui. Din cauza acestei neîndepliniri a datoriei, Domnul a îngăduit ca împrejurările să-şi urmeze cursul. Piedicile fusese îndepărtate de forţele răului şi a urmat o suită de evenimente care au pedepsit pe Amnon pentru crima lui (vezi PP 728).

34

Absalom a fugit. Fără îndoială că Absalom a fugit imediat după uciderea lui Amnon, dar scriitorul a omis să amintească până acum acest fapt. Un număr de evenimente se desfăşura acum în mod simultan, dar scriitorul a putut să le relateze numai pe rând, unul câte unul. Fuga prinţilor probabil că a avut loc în acelaşi timp cu fuga lui Absalom, prinţii întorcându-se la palat şi Absalom fugind într-o altă direcţie. Septuaginta are următoarea adnotare la acest verset pe pantă: şi străjerul a venit şi a spus împăratului: am văzut oameni, pe drumul Oronenului, pe partea dinspre munte.

35

Ce spunea robul tău. Când Ionadab spusese lui David că numai Amnon murise (v. 32), este evident el vorbise nu din cunoaşterea faptelor, ci dintr-o bănuială isteaţă. Văzând pe prinţi apropiindu-se, el a ştiut că avusese dreptate şi n-a ezitat să-i amintească acest lucru lui David.

36

Verset ce nu a fost comentat.

37

Talmai. Tatăl lui Maaca, mama lui Absalom (cap. 3,3). Absalom ştia că bunicul său avea să-i acorde refugiu, pentru că viaţa lui nu avea să fie în siguranţă dacă rămânea în Israel.

Jelea pe fiul său. Nu se ştie sigur dacă îl jelea pe Amnon sau pe Absalom. Probabil că era vorba despre Amnon. David avea o inimă sensibilă şi a suferit mult din cauza morţii fiului său.

38

După ce fugise. Este pentru a treia oară când este amintit faptul acesta, dar fiecare, repetate, are scopul de a prezenta un nou amănunt. În versetul 34, este spus faptul simplu că Absalom a fugit. În versetul 37 este dată localitatea unde a fugit (vezi harta de la pag. 662) şi durata şederii lui acolo.

39

Sufletul lui (numai în engl. the soul of). Cuvintele acestea nu sunt în textul ebraic şi aici sunt inserate pentru că verbul este feminin şi David nu putea fi subiectul potrivit. Septuaginta are duhul lui. Dar, dacă a fost întristat după Absalom, dorind continuu întoarcerea lui, de ce nu l-a chemat înapoi? Deşi David îşi iubea fiul, fără îndoială că a crezut că era necesară o lecţie atât pentru Absalom, cât şi pentru popor, ca o manifestare a neplăcerii faţă de fapta lui Absalom (compară cu PP 729).

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-39 PP 727, 728

30.31.36.37 PP 729 39 GC 537, 539

Informar de un error