myBible logó myBible
Fiókom
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Ehhez a fordításhoz nem érhető el hang
Kommentár

2 Petru 3

Făgăduința venirii Domnului

3 Preaiubiților, aceasta este acum a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă, caut să trezesc✦ cugetul vostru curat printr-o înștiințarea,
2 ca să vă aduceți aminte de cuvintele rostite mai înainte de sfinții profeți și✦ de porunca Domnului și Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voștri.
3 Înainte✦ de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori puși pe batjocură, care vor trăi✦ după poftele lor
4 și vor zice: „Unde✦ este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate au rămas așa cum erau de la începutul creației!”
5 Căci înadins trec cu vederea faptul că, în vechime, erau ceruri și un pământ care a fost scos✦ din apă și cu ajutorul apei prin✦ Cuvântul lui Dumnezeu,
6 Cuvânt prin care lumea✦ de atunci a pierit înecată de apă.
7 Iar cerul și pământul de acum sunt păzite prin același Cuvânt, fiind păstrate pentru focul✦ din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți.
8 Dar, preaiubiților, nu uitați un lucru: la Domnul, o zi este ca o✦ mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi!
9 Domnul nu✦ întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred uniia, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește✦ ca niciunul să nu piară, ci✦ toți să vină la pocăință.
10 Ziua Domnului însă va✦ veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile✦ vor trece cu vuiet mare, corpurile cereștia vor fi nimicite prin ardere și pământul, cu tot ce este pe el, nu va mai fi de găsitb.
11 Deci, fiindcă toate acestea vor fi nimicite, gândiți-vă ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, cu o✦ purtare sfântă și evlavioasă,
12 așteptând✦ și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor✦ fi nimicite și corpurile cerești se vor topi de căldura focului!
13 Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri✦ noi și un pământ noua, în care va locui dreptatea.
14 De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să✦ fiți găsiți fără cusur și fără pată înaintea Lui, în pace!
15 Să credeți că îndelunga✦ răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea care i-a fost dată,
16 ca și în toate epistolele lui, când vorbește✦ despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neînvățați și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
17 Voi deci, preaiubiților, fiindcă știți mai dinainte toate acestea, păziți-vă✦ ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor stricați și să vă pierdeți statornicia,
18 ci✦ creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos! A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei! [Amin!]

Lábjegyzetek

  1. 3:1a Gr. en hypomnḗsei, „prin reamintire”. Aceeași expresie și în 2Pt. 1:13.
  2. 3:9a Lit. „după cum unii consideră a fi zăbavă”.
  3. 3:10a Gr. stoichéia, aici și în 2Pt. 3:12, denumește fie (1) elementele componente ale lumii (apă, aer, foc, pământ), conform înțelegerii antice, fie (2) corpurile cerești (soare, lună, stele).
  4. 3:10b Tradiția manuscrisă conține diverse lecțiuni: (1) „va fi găsit”; (2) „va dispărea”; (3) „va arde”. Pentru o imagine eshatologică similară, vezi Ap. 20:11 (lit.): „Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și loc nu s-a mai găsit pentru ele.”
  5. 3:13a Is. 65:17; 66:22.
KÖNYV
FEJEZET
Fordítás
Magyar
Română
English
Español
Italiano
Olvasó beállításai
Betűméret
Betűtípus
Lábjegyzetek
Számok és címek
Magyarázat ikonok
Kereszthivatkozások
Hiba jelentése
Bibliakommentár: 0
Mi a probléma?
Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.