2 Împăraţi 21
Manase, împăratul lui Iuda
21
Manase avea doisprezece✦ ani când a ajuns împărat și a domnit cincizeci și cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Hefțiba.
2
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile✦ neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
3
El a zidit din nou înălțimile pe care✦ le dărâmase tatăl său, Ezechia, i-a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab✦, împăratul lui Israel, și s-a închinat✦ înaintea întregii oștiri a cerurilor și i-a slujit.
4
A✦ zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim✦ Îmi voi pune Numele.”
5
A zidit altare întregii oștiri a cerurilor în cele două curți ale Casei Domnului.
6
Și-a✦ trecut fiul prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea✦ și vrăjitoria și a ținut la el oameni care chemau duhurile și ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.
7
A pus idolul Astarteei pe care-l făcuse în Casa despre care Domnul le spusese lui David și fiului său Solomon: „În Casa✦ aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
8
Nu voi✦ mai muta piciorul lui Israel afară din țara pe care le-am dat-o părinților lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit și toată Legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.”
9
Dar ei n-au ascultat; și Manase a fost pricina pentru✦ care s-au rătăcit și au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10
Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi, prorocii:
11
„Pentru că✦ Manase, împăratul lui Iuda, a săvârșit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai✦ rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriții și pentru că l-a făcut✦ și pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
12
iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Voi aduce peste Ierusalim și peste Iuda nenorociri care vor asurzi✦ urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele.
13
Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia✦ ca asupra Samariei și cumpăna ca asupra casei lui Ahab; și voi curăți Ierusalimul ca o farfurie care se curăță și se răstoarnă cu fața în jos după ce a fost curățată.
14
Voi părăsi rămășița moștenirii Mele și-i voi da în mâinile vrăjmașilor lor; și vor ajunge de jaful și prada tuturor vrăjmașilor lor,
15
pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea și M-au mâniat din ziua când au ieșit părinții lor din Egipt până în ziua de azi.»”
16
Manase✦ a vărsat, de asemenea, mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, în afară de păcatele pe care le-a săvârșit și în care l-a târât și pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.
17
Celelalte✦ fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el și păcatele la care s-a dedat nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
18
Manase a adormit✦ cu părinții săi și a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Și în locul lui a domnit fiul său Amon.
Amon, împăratul lui Iuda
19
Amon avea douăzeci și doi✦ de ani când a ajuns împărat și a domnit doi ani la Ierusalim. Mama sa se chema Meșulemet, fata lui Haruț, din Iotba.
20
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum✦ făcuse tatăl său, Manase;
21
a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, le-a slujit idolilor cărora le slujise și tatăl său și s-a închinat înaintea lor;
22
L-a părăsit✦ pe Domnul, Dumnezeul părinților săi, și n-a umblat în calea Domnului.
23
Slujitorii lui Amon au uneltit✦ împotriva lui și l-au omorât pe împărat în casa lui.
24
Dar poporul țării i-a lovit pe toți cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; și poporul țării l-a pus împărat în locul său pe fiul său Iosia.
25
Celelalte fapte ale lui Amon și ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
26
L-au îngropat în mormântul său, în grădina lui Uza. Și în locul lui a domnit fiul său Iosia.