2 Împăraţi 16
Domnia lui Ahaz în Iuda
16
În al șaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz✦, fiul lui Iotam, regele lui Iuda.
2
Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns rege și a domnit șaisprezece ani la Ierusalim. Însă el n-a făcut ce este drept înaintea DOMNULUI, Dumnezeului său, cum făcuse David, tatăl său.
3
A umblat în calea regilor lui Israel și chiar pe fiul său l-a trecut✦ prin foc, după urâciunile✦ neamurilor pe care le dezmoștenise DOMNUL dinaintea fiilor lui Israel.
4
A adus jertfe și a ars tămâie pe înălțimi✦, pe dealuri și sub toți copacii verzi.
5
Atunci✦ Rețin, regele Aramului, și Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, s-au suit la Ierusalim ca să lupte împotriva lui. L-au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruie.
6
Tot pe vremea aceea, Rețin, regele Aramului, a adus iarăși Elatul✦ sub stăpânirea arameilor; i-a izgonit pe iudei din Elat și arameiia au pătruns în Elat, unde au locuit până astăzi.
7
Ahaz a trimis soli la✦ Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, zicând: „Eu sunt robul tău și fiul tău. Suie-te și izbăvește-mă din mâna regelui Aramului și din mâna regelui lui Israel, care se ridică împotriva mea!”
8
Și Ahaz✦ a luat argintul și aurul din Casa DOMNULUI și din vistieriile palatului și i le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
9
Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a✦ cucerit, i-a strămutat pe locuitori la Chir și l-a omorât pe Rețin.
10
Regele Ahaz s-a dus la Damasc în întâmpinarea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, și a văzut altarul din Damasc. Regele Ahaz i-a trimis preotului Urie chipul și modelul acestui altar, cu toate măsurile lui.
11
Preotul Urie a zidit un altar după modelul trimis din Damasc de regele Ahaz; preotul Urie l-a făcut înainte de întoarcerea regelui Ahaz din Damasc.
12
Când a venit din Damasc, regele a văzut altarul, s-a apropiat✦ de el și a adus jertfe.
13
A ars pe el arderea-de-tot și ofranda, a vărsat jertfele de băutură și a stropit altarul cu sângele jertfelor-de-pace.
14
Iar altarul✦ de aramă care era înaintea DOMNULUI l-a îndepărtat din fața Casei, din locul aflat între noul altar și Casa DOMNULUI și l-a pus în partea de miazănoapte a noului altar.
15
Apoi regele Ahaz i-a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Pe altarul cel mare să arzi arderea-de-tot de dimineață și ofrandele de seară, arderea-de-tot✦ a regelui și ofranda lui, arderile-de-tot și ofrandele întregului popor din țară; pe el să torni jertfele de băutură și pe el să stropești tot sângele arderilor-de-tot și tot sângele jertfelor. Iar altarul de aramă îmi va servi la cercetarea jertfelor.a”
16
Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise regele Ahaz.
17
Regele✦ Ahaz a tăiat tăbliile✦ suporturilor și a luat bazinele de pe ele. A dat jos „marea”✦ de pe boii de aramă care erau sub ea și a pus-o pe o pardoseală de piatră.
18
Ahaz a înlăturat din Casa DOMNULUI atât Porticul Sabatului, care fusese zidit acolo, cât și intrarea de afară a regelui, din pricina împăratului Asiriei.
19
Celelalte fapte pe care le-a făcut Ahaz nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor Regilor lui Iuda?
20
Ahaz a adormit laolaltă cu părinții săi și a fost îngropat✦ lângă părinții săi în cetatea lui David, iar în locul lui a domnit Ezechia, fiul său.
Note a piè di pagina
- 16:6a Septuaginta și Vulgata au lecțiunea „edomiții”.
- 16:15a Ebr. yihye-lli ləḇaqqēr „va fi al meu spre cercetare”. Formularea eliptică sugerează că regele își rezervă dreptul exclusiv de a utiliza altarul ca parte a unei proceduri divinatorii care presupune examinarea măruntaielor animalului adus ca jertfă (vezi practica similară din Ez. 21:26).