2 Corinteni 11

1

De aţi putea. [fie voia lui Dumnezeu, KJV; facă-se, G.Gal.]. În capitolele 11 şi 12, Pavel caută să-şi justifice pretenţia la slujba şi autoritatea apostolică şi în felul acesta să contracareze tactica potrivnicilor săi, lăudându-se cu slăbiciunea, dar şi cu puterea lui Dumnezeu. Laudele potrivnicilor săi subliniau şi exagerau slăbiciunile şi neajunsurile lui Pavel, presupuse sau reale, implicând, prin contrast, propria lor capacitate cu care se lăudau ca apostoli (vezi la cap. 10,10). Cuvintele lui Dumnezeu [KJV] nu sunt în textul grecesc, ci au fost adăugate de traducători.

Suferi... din partea mea. [să mă suferiţi, KJV; răbdaţi de la mine, G.Gal.]. Pavel ar prefera să nu se laude nici măcar puţin cu slăbiciunile sale, lucru pe care este pe punctul să-l facă, şi le cere să aibă bunăvoinţa de a-l asculta.

Nebunie. [nebunia mea, KJV; nerozie, G.Gal.]. Anumite expresii apar de repetate ori în capitolele 11 şi 12: (1) a suferi şi a îngădui (ambele de la anecho, cap. 11,1.4.19.20); (2) nebunie şi nebun (cap. 11,1.16.17.19; 12,6.11). Se pare că adversarii lui Pavel demonstraseră că apostolul ar fi nebun şi acum, nebun fiind, se laudă cu slăbiciunile sale (cap. 11,30) şi vorbeşte apologetic despre lauda sa ca nebunie. A se lăuda aşa cum făceau criticii lui Pavel era, pentru el, nebunie de cea mai joasă speţă, un fel de laudă pe care el o considera total incomparabilă cu umilinţa sa dispusă să se jertfească, cu demnitatea sa liniştită şi cu răspunderea apostolică. O astfel de laudă este total opusă spiritului lui Hristos (Filipeni 2,5-8). Pavel considera o nebunie să fie pus în situaţia (vezi la 2 Corinteni 10,8-13-18; 12,10.11) să-şi apere autoritatea apostolică; părea necesar să se angajeze în ceea ce ar fi putut fi luat drept laudă (cap. 11,16). În lauda lui, Pavel atrage atenţia asupra câtorva lucruri:

Apostolia lui – titlul, slujba şi autoritatea lui – ca fiind în nici un fel inferioară celei a apostolilor aceştia nespus de aleşi (v. 5) [celor mai de seamă apostoli]. Predicarea Evangheliei de către el fără a primi plată sau susţinere materială de la nici unul din credincioşii corinteni, în timp ce potrivnicii lui pur şi simplu îi jefuiseră (cap. 11,7-10.19.20; 12,13-

18).

Egalitatea lui la moştenire (cap. 11,22)

Lucrările lui numeroase (cap. 11,23)

Suferinţele, încercările şi persecuţiile sale incredibile pentru Hristos (cap. 11,23-33)

Viziunile şi revelaţiile primite de el (cap. 12,1-5)

Ghimpele din trupul său (cap. 12,7-10).

Dacă lauda e ceva potrivit, Pavel are multe cu care s-ar putea mândri. Prin comparaţie, cu ce

aveau să se laude vrăjmaşii săi? Prin acest mijloc, el arată cât sunt de nefondate pretenţiile lor arogante. Motivul pentru care el vorbeşte cu îngăduinţă despre sine şi ostenelile sale este acela de a-i ajuta pe corinteni să-şi dea seama şi să aprecieze ceea ce făcuse printre ei, ca să nu se mai lase manipulaţi de apostolii mincinoşi, astfel încât să dispreţuiască persoana şi solia lui, nimicind astfel roadele ostenelilor sale.

Suferiţi-mă! [suportaţi-mă KJV] Pavel are încredere că majoritatea membrilor bisericii va înţelege şi-l va suferi. El are încredere în ei. Ei vor interpreta cuvintele lui cu iubire, cu un duh care nu se gândeşte la rău, în timp ce vrăjmaşii lui nu vor face aşa. Ce privilegiu are lucrătorul creştin să se bucure de încrederea deplină a prietenilor şi convertiţilor săi şi să poată să-şi descarce inima în faţa lor!

2

Sunt gelos. Gr. zeloo, a arde de zel. Folosit într-un sens bun, înseamnă a fi plin de entuziasm în urmărirea binelui, a fi plin de zel. Aici, Pavel este adânc preocupat ca nu cumva corintenii să fie amăgiţi şi corupţi de apostolii mincinoşi. Într-un sens rău, zeloo exprimă rivalitate invidioasă şi certăreaţă. În sensul bun, se spune că Dumnezeu e gelos pentru poporul Său. El nu va suferi nici un rival.

Gelozie după voia lui Dumnezeu. Dumnezeu apreciază iubirea poporului Său şi resimte adânc orice micşorare a afecţiunii lor (vezi Ezechiel 18.31:33.11; cf. Exod 20,5; 34,14; Deuteronom 4,24; Iosua 24,19; Zaharia 8,2). Pentru un timp, corintenii transferaseră sentimentele lor bune faţă de Pavel asupra unui rival al acestuia. Preocuparea lui Pavel pentru ei nu era o gelozie meschină, omenească, ci ca aceea a lui Dumnezeu.

V-am logodit. [v-am dat în căsătorie, KJV]. Adică v-am dat în căsătorie sau v-am logodit. În vechime era folosit un intermediar pentru a face aranjamentele de căsătorire a unui fiu sau a unei fiice (vezi Matei 15,1-13; 1 Corinteni 7,36-38; vezi la Geneza 24). Pentru scopuri practice, logodna era tot atât de obligatorie ca şi căsătoria însăşi. Aici, Pavel era mijlocitorul dintre Hristos şi biserică.

Mireasa aleasă fie rămânea acasă cu părinţii ei, fie era încredinţată grijii şi protecţiei unor prieteni de încredere ai mirelui, până când soţul ales urma să vină să o ia. Adesea, trecea vreme îndelungată între logodnă şi căsătorie, dar în tot acest timp, comunicarea între viitorul soţ şi viitoarea mireasă era făcută prin intermediul prietenului de încredere (vezi Ioan 3,29). De asemenea, cădea în sarcina lui să o educe şi să o pregătească pe mireasă pentru ziua când soţul ei urma să vină. Răspunderea prietenului era considerată sacră. Necredincioşia din partea miresei alese era uneori pedepsită cu moartea.

Aici, Hristos este Mirele, biserica din Corint este mireasa aleasă, iar Pavel este prietenul Mirelui. Pavel fusese acela care aranjase logodna dintre credincioşii corinteni şi Hristos (cf. Romani 7,1-6) şi el era dornic ca biserica din Corint să rămână curată şi nepătată.

Căsătoria este folosită deseori în Biblie ca o ilustraţie a legăturii dintre Hristos şi poporul său (Isaia 54,5; 62,5; Ier 3; Ezechiel 16,8-63; Osea 2,18-20; Efeseni 5,25-32). Marele preot, care Îl prefigura pe Hristos, avea permisiunea să ia în căsătorie numai o fecioară curată (Levitic 21,10-14). Aşteptarea plină de dor a bisericii e să-L întâlnească pe Hristos faţă în faţă.

Să vă înfăţişez. [să vă prezint, KJV]. Momentul suprem al ritualului de căsătorie în vechime survenea când mirele se înfăţişa să-şi ceară mireasa şi să o însoţească spre casa lui, la petrecerea de nuntă. Ca prieten al Mirelui, Pavel se gândeşte la bucuria sa când Hristos va reveni şi el va putea să-I prezinte biserica din Corint. Va fi o zi de bucurie aceea când mireasa va privi faţa lui Hristos şi va admira persoana Sa plină de glorie (1 Corinteni 13,12; 1 Corinteni 13,12; 1 Petru 1,7.8; 1 Ioan 3,2). Mirele va privi atunci la mireasa Lui, împodobită în veşmintele curate, albe, ale neprihănirii şi, mulţumit (Isaia 53,11; Ţef 3,17), o va duce în casa Tatălui Său (Ioan 14,1-2).

3

Amăgit. Sau înşelat. Pavel se teme că aceşti apostoli mincinoşi – trimişii lui Satana – îi vor amăgi pe corinteni, aşa cum şarpele a amăgit-o pe Eva. În ambele cazuri, Satana şi-a folosit iscusinţa în alcătuirea planului de uneltire (Geneza 3,1-11; Ioan 8,44; 1 Ioan 3,8). Din cauză că şarpele a devenit unealta lui Satana pentru ispitirea lui Adam şi a Evei şi pentru intrarea păcatului în lume, Scripturile vorbesc de obicei despre Satana numindu-l şarpe (Apocalipsa 12,9; 20,2). Teologia lui Pavel pleacă de la premisa că momentul de cădere a omului a fost un eveniment istoric (vezi la Romani 5,12-19).

Şiretlicul. [subtilitatea, KJV; viclenia, G.Gal.]. Sau şiretenie, isteţime. Înşelăciunea este instrumentul lui Satana (Ioan 8,44; Apocalipsa 20,8). Fără ea, el n-ar avea nici un succes.

Gândurile. Gr. noemata, gânduri (vezi la cap. 10,5). Obiectul special al atacurilor lui Satana e mintea omului (Ioan 12,40; vezi la 2 Corinteni 10,4.5). În Corint, coruperea gândurilor credincioşilor s-a făcut prin mijlocirea învăţătorilor mincinoşi. Satana corupe gândurile, pervertind şi împietrind conştiinţa. Lucrarea lui este opusă celei a Evangheliei, care curăţă conştiinţa.

Satana îşi săvârşeşte lucrarea ticăloasă orbind mintea oamenilor faţă de adevăr, împietrindule şi înşelându-le inima şi făcând în aşa fel încât pasiunile să pună stăpânire pe raţiune şi s-o înrobească. El face ca bărbaţi şi femei să pună la îndoială iubirea lui Dumnezeu şi caută să-i lipsească de puterea de a alege ce este drept. El le ocupă mintea cu orice şi cu de toate şi-i face să nu mai aibă timp şi nici dorinţă de Hristos, de neprihănirea şi de împărăţia Lui (Luca 21,34-36). El caută să înfiltreze în fiecare minte vrăjmăşia şi răzvrătirea faţă de Dumnezeu (Romani 8,7; Iacov 4,4).

Să nu se strice. [să fie stricate, KJ]. Sau corupte. În Apocalipsa 19,2, stricat e folosit la modul figurat pentru lipsa castităţii maritale. În Biblie, infidelitatea după logodnă era considerată aproape echivalentul adulterului după căsătorie (vezi la Matei 1,18.19). Spiritual vorbind, ca intermediar între mireasă şi Mirele ceresc, păzitorul şi protectorul miresei alese trebuie să dea socoteală cu privire la biserica din Corint şi nu îndrăzneşte să fie nepăsător. De aceea, el veghează asupra ei cu o gelozie după voia lui Dumnezeu (2 Corinteni 11,2) şi îi consideră pe conducătorii mincinoşi nişte aspiranţi rivali la mâna şi inima fecioarei.

Curăţia şi credincioşia. [simplitatea, KJV]. Sau sinceritatea. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) adăugarea cuvintelor şi curăţia. Pavel vorbeşte aici despre credinţa sinceră în Hristos şi devotamentul faţă de El (cf. Iacob 1,8). El insistă în repetate rânduri asupra virtuţii credincioşiei în Hristos.

Afirmaţia din 2 Corinteni 11,3, referitoare la posibilitatea de a se strica de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos, neagă vehement învăţătura că cineva nu poate cădea din har şi că odată mântuit el e pentru totdeauna mântuit (vezi la Ioan 3,18-21; Galateni 5,4). Chiar şi Lucifer, creat desăvârşit în frumuseţe şi caracter, a căzut din curăţia şi ascultarea lui de la început. Pavel recunoaşte clar posibilitatea anulării căsătoriei credincioşilor cu Hristos prin puterea distructivă a lui Satana. Când are loc aceasta, unirea dintre Hristos şi mireasa este ruptă.

Instrucţiunile lui Dumnezeu către Adam şi Eva în grădina Eden erau cu adevărat simple. El na lăsat nici o umbră de îndoială cu privire la ceea ce cerea de la ei şi ce li s-ar fi întâmplat dacă erau neascultători. Dumnezeu le-a dat un motiv clar să nu mănânce din pomul oprit; Satana a oferit câteva motive plauzibile în favoarea consumării fructului oprit. Cât de simplă este definiţia şi interpretarea păcatului date de Dumnezeu (Matei 5,21.22.27.28; 1 Ioan 3,4)! Cât de simplă este invitaţia de a veni la Hristos (Isaia 55,1; Apocalipsa 22,17)! Cât de clară este calea adevărului şi a neprihănirii şi cât de sinuoasă e calea întunericului şi a erorii (Ioan 3,19-21)! Cât de simple şi explicite sunt asigurările lui Dumnezeu şi cât de transparente sunt făgăduinţele Lui (2 Corinteni 2,1)! Cât de simplă şi de adevărată este iubirea reală în contrast cu confuzia din inima împărţită! Cât de dreaptă şi strâmtă este calea neprihănirii şi a vieţii în contrast cu calea largă şi întortocheată a păcatului şi a morţii (Matei 7,13.14)!

4

Un alt. Gr. allos, un altul de acelaşi fel (vezi la Matei 6,24). Aceşti iudaizanţi nu predicau un alt Isus şi o altă Evanghelie. Ei erau iudei convertiţi (Fapte 15,1) şi credeau în acelaşi Isus, cel puţin aşa susţineau. Era totuşi o partidă de iudaizanţi care aveau o altă Evanghelie drept crez, aşa cum spunea Pavel (Galateni 1,8). Aceşti iudei induşi în eroare credeau că Isus era Mesia, dar şi că oamenii trebuie să ţină legea ceremonială pentru a fi mântuiţi. Evanghelia lui Pavel, însă, consta din credinţa simplă şi adevărată în Isus Hristos ca Mântuitorul omului din păcate şi că legea ceremonială nu mai era obligatorie, iar că ascultarea de legea morală vine ca o urmare naturală a îndreptăţirii şi nu e baza pentru aceasta (vezi la Romani 3,24.31; 8,1-4).

Pavel pare să scrie cu ironie, mustrându-i discret pe corinteni pentru faptul că au fost păcăliţi de impostori. Dacă într-adevăr ei au găsit un Isus mai bun şi o Evanghelie mai bună, atunci să le accepte! Pe de altă parte, Pavel pare să afirme, probabil, că au făcut-o deja.

În timpul nostru, există o diferenţă enormă între Hristosul lui Pavel şi al Evangheliilor şi Hristosul creştinilor modernişti. Cei din urmă Îl admiră şi Îl laudă pe Isus pentru nobila Lui viaţă, dar Îl lipsesc de dumnezeirea Lui şi de puterea Lui ispăşitoare şi înlocuitoare (2 Petru 2,1; 1 Ioan 4,1.3).

Un alt duh. Aici cuvântul pentru un alt este heteros, un altul [de alt fel] (vezi la Matei 6,24). A crede într-un alt Isus ar atrage după sine o altă Evanghelie şi un alt duh. Adevăratul duh al lui Hristos le este acordat bărbaţilor şi femeilor de către Duhul Sfânt (Romani 8,14.15; Galateni 5,22.23). Duhul fals este un duh de teamă, care apare dintr-o greşită concepţie despre Dumnezeu, care face din El un stăpân aspru. Duhul lui Hristos este duhul adevăratei libertăţi (2 Corinteni 3,17.18), în timp ce duhul potrivnicilor lui Pavel şi al evangheliei lor e duhul robiei (Galateni 3,1-5; 4,1-9; vezi la 2 Corinteni 3,6). Duhul lor este un duh de îndreptăţire, opus duhului de smerenie şi recunoştinţă pentru neprihănirea care vine prin credinţa în Hristos (Romani 3,25.26).

O altă Evanghelie. Aici cuvântul pentru o altă este heteros, o alta [de un alt fel] (vezi la Matei 6,24).

Îl îngăduiţi. Sau îl ascultaţi.

5

Cu nimic. Adică nici în cea mai mică măsură.

Nespus de aleşi. [cei mai de seamă, KJV; cei mai de frunte, G.Gal.]. Literal, peste măsură de mari. Este posibil să nu fie o referire la cei doisprezece, ci la apostolii mincinoşi care tulburau biserica din Corint, la ale căror activităţi se face referire în v. 3.4. Termenul din textul grecesc tinde să exprime dezaprobarea şi pare să fie folosit mai degrabă în mod ironic decât serios. Pavel vorbeşte totdeauna cu mare respect despre cei doisprezece (1 Corinteni 15,8-10; Galateni 2,8-10). Aici el începe lauda la care se referă în v. 1, comparându-se pe sine cu aceşti apostoli autodesemnaţi (vezi la v. 1).

6

Necioplit. [lipsit de meşteşug, G.Gal.]. Gr. idiotes, neînvăţat, analfabet, neiscusit (cf. Fapte 4,13). În greaca clasică, idiotes denotă o lipsă de iscusinţă în artă sau profesie. În 1 Corinteni 14,16.23.24 se referă la persoane lipsite de darul limbilor. Deşi Pavel se referă aici la sine ca la un orator neiscusit (cf. 1 Corinteni 1,17, 2,1.4), el nu era deloc aşa (Fapte 14,12; 22,1-21; 24,10-21; 26,2-29). Corintul şi Atena erau centrele principale în care oratoria şi învăţătura greacă excelau, iar corintenii erau obişnuiţi cu acest stil de cuvântări. Fără îndoială că aceasta explică în parte aprecierea de care s-a bucurat Apolo din partea lor (Fapte 18,24-28). Se pare că Pavel nu învăţase arta vorbirii limbii greceşti clasice şi de aceea mărturisea că nu era elocvent. În plus, dacă elocvenţa ar fi fost punctul forte, ar fi fost apreciat oratorul, şi nu solia.

Nu... şi în cunoştinţă. Pavel ridica pretenţii cu privire la ceva mult mai important decât iscusinţa oratorică. El cunoştea voia lui Hristos şi înţelegea adevărurile spirituale necesare pentru mântuire (1 Corinteni 2,4-16; Galateni 1,12.16, Efeseni 3,3.4.18.19). El Îl cunoştea pe Hristos, cunoaştere care înseamnă viaţa veşnică. Adevărul acesta depăşeşte orice altă cunoştinţă (Ioan 17,3; 1 Ioan 2,20; 3,5.18.24; 4,2, 5,18-20).

Am arătat. [am manifestat, KJV; v-am dovedit-o, G. Gal]. Sau am făcut clar, am lămurit.

7

Am făcut un păcat. [am săvârşit o faptă ilegală, KJV]. În v. 7-11, Pavel acordă atenţie problemei ridicate de adversarii săi, cu privire la slujba lui pentru corinteni făcută pe cheltuială proprie. El le scrisese anterior pe acest subiect, enunţând clar principiile implicate (1 Corinteni 9,4-18). În armonie cu principiile deja expuse în Scripturi de Hristos, el îşi revendicase dreptul deplin la sprijin material ca slujitor al Evangheliei, aşa cum primeau ceilalţi apostoli (Matei 10,7-10; Luca 10,7.8). Dar renunţase de bunăvoie la acest drept, pentru a face clar faptul că nu era condus de motive mercantile (Fapte 20,33; 2 Tesaloniceni 3,8.9). Vrăjmaşii lui, totuşi, se folosiseră de această demonstraţie de sacrificiu de sine pentru a-i contesta motivele. Ei o interpretau ca pe o dovadă că el ştia că nu merita susţinere şi că, în felul acesta, admitea în mod tacit că nu era un apostol autentic. De asemenea, ei îl considerau probabil inconsecvent în acceptarea sprijinului material de la credincioşii din Macedonia (2 Corinteni 11,9; Filipeni 4,10), considerând că el avea motive secrete şi că acest aparent sacrificiu de sine în relaţie cu corintenii făcea parte dintr-o strategie de a se folosi de ei. Pavel se întreabă acum dacă făcuse un rău în ce priveşte purtarea sa la Corint, deoarece strânsa comuniune de care el se bucurase cu credincioşii de la Filipi lipsea la Corint. De obicei, el lucrase la facerea de corturi pentru a-şi acoperi cheltuielile ca ambasador al lui Hristos (Fapte 18,3; cf. Fapte 20,33-35; 1 Tesaloniceni 2,9). Nu e înţelept ca un lucrător pentru Hristos să-şi facă obligaţii faţă de vreun membru al bisericii, primind bani de la acesta pentru uz personal. Lucrarea de predicare a Evangheliei este dezonorată dacă e transformată într-un mijloc de profit personal (cf. 1 Tim 3,3). Vestea cea bună a mântuirii este darul fără plată al lui Dumnezeu pentru om (Isaia 55,1.2).

8

Despuiat. [jefuit, KJV]. Sau jefuit. Comparată cu bisericile mai sărace din Macedonia, biserica din Corint era relativ înstărită (vezi la cap. 8,1). Versetul acesta este o mustrare aspră pentru cea din urmă.

Plată. Gr. opsonion, plata [unui soldat] sau acordare de raţii mai degrabă decât de bani (vezi la Luca 3,14; cf. Romani 6,23; 1 Corinteni 9,7). Pavel nu vrea să spună că el ar fi luat ceva de la Filipi prin mijloace necinstite. Darurile pe care el le primise fuseseră date de bunăvoie şi reprezentau un adevărat sacrificiu din partea dătătorilor. Aceste daruri îl ajutaseră să consacre mai mult timp lucrării de întemeiere a bisericii din Corint, atunci când se afla în această cetate. În felul acesta, corintenii avuseseră de câştigat, ca să zicem aşa, în dezavantajul macedonenilor. Predicarea Evangheliei nu-i costase nimic pe corinteni datorită faptului că Pavel era susţinut de alţii (vezi 2 Corinteni 11,9).

9

M-am găsit în nevoie. Adică lipsit sau în lipsă (vezi la Luca 15,14). În cursul slujirii sale la Corint, Pavel îşi epuizase resursele şi era lipsit de mijloace suficiente pentru a face faţă chiar celor mai simple nevoi, în timp ce slujea unei biserici prospere. Indiferenţa lor arăta un grad mare de nepăsare, dacă nu chiar egoism, şi era de neiertat. Dar chiar şi atunci, Pavel nu le-a dat de înţeles în nici un fel corintenilor că era în nevoie.

Situaţia a fost remediată nu de corinteni, aşa cum ar fi fost de aşteptat, ci prin sosirea la timp a fraţilor din Macedonia care i-au adus un dar (vezi Filipeni 4,10). Fraţii la care se face referire ar fi putut fi Sila şi Timotei (Fapte 18,5).

Să îngreuiez. Gr. katanarkao, a fi împovărător. O altă formă a cuvântului grecesc denumeşte un peşte parazit care se fixează pe alte organisme pentru a-şi procura hrana. Drept urmare, gazda suferă o stare de amorţeală. Pavel nu fusese un parazit, trăind de pe urma corintenilor. Ei nu-i împovărase nici financiar, nici în alt fel. Slujirea lui nu-i adusese într-o stare de amorţeală nici spirituală, nici economică. Dimpotrivă, el îi inspirase, le dăduse viaţă, le dăduse putere.

10

Pe adevărul lui Hristos. Pavel confirmă solemn veridicitatea declaraţiilor sale (vezi la Romani 9,1.2; 2 Corinteni 1,18). Prezenţa lui Hristos în viaţa lui înlătură posibilitatea ca el să prezinte eronat faptele (vezi Romani 8,9-11; 1 Corinteni 2,16; 2 Corinteni 13,3; Galateni 2,20).

Răpi. [opri, KJV; tăgăduită, G.Gal.]. Sau a fi adusă la tăcere. Literal a fi îngrădită. Pavel era atât de sigur de înţelepciunea planului prin care se putea întreţine singur, încât declarase că mai bine ar muri decât să ajungă să se spună că trage un folos de pe urma celor pe care-i slujise (1 Corinteni 9,15). Aceasta arată cât de afectat era de problema aceasta.

Ţinuturile Ahaiei. Această referire specifică la Grecia propriu-zisă lasă să se înţeleagă că insistenţa lui de a se ghida după principiul autofinanţării în slujire, era deosebit de necesară aici. Fără îndoială că vrăjmaşii lui din Corint ar fi spus că e un parazit dacă ar fi procedat altfel. Se pare că nu exista primejdia unei astfel de acuzaţii în Macedonia, unde exista un profund spirit de comuniune între Pavel şi convertiţii săi. Dar la Corint situaţia era alta.