1 Timotei 4
Falsa evlavie și disciplina creștină
4
Dar Duhul spune lămurit✦ că, în vremurile din urmăa, unii se vor lepăda de credință și vor lua seama la duhuri înșelătoare și la învățăturile demonilor,
2
abătuți✦ de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni și care sunt însemnați cu fierul✦ roșu în cugetul lor.
3
Ei opresc✦ căsătoria și folosirea mâncărurilor✦ pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțumiri✦ de către cei ce cred și cunosc adevărul.
4
Căci tot ce a creat Dumnezeu este bun și nimic nu trebuie lepădat dacă se ia cu mulțumiri;
5
pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
6
Dacă le vei pune în vedere fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești✦ cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o până acum.
7
Ferește-te de poveștilea lumești✦ și băbești! Deprinde-te să trăiești cu evlavie!
8
Căci deprindereaa trupească este de puțin folos✦, pe când✦ evlavia este folositoare în toate privințele, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare.
9
Adevărat✦ și cu totul vrednic de primit este cuvântul acesta!
10
Pentru aceasta ne ostenim✦ și ne luptăm, fiindcă ne-am✦ pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși.
11
Poruncește✦ și învață aceste lucruri!
12
Nimeni✦ să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii✦ o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curățiea!
13
Până voi veni, ocupă-te cu citirea publicăa și cu îndemnurile și învățătura pe care le dai altora!
14
Nu✦ fi nepăsător față de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin✦ profeție, cu✦ punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor!
15
Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți!
16
Fii cu luare aminte✦ asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, aceasta va fi spre mântuirea ta și a celor✦ ce te ascultă!
Fußnoten
- 4:1a Expresia „vremurile din urmă” denumește nu strict perioada care precedă a Doua Venire a lui Hristos, ci întreaga eră care începe cu moartea și învierea lui Hristos (Evr. 1:2. 1Pt. 1:20) și continuă cu revărsarea Duhului Sfânt (Fap. 2:17). Alte expresii similare: „ceasul de pe urmă” (1In. 2:18) și „sfârșiturile veacurilor” (1Cor. 10:11).
- 4:7a Gr. bebḗlous mýthous „mituri profane” (= „mituri iudaice” din Tit 1:14), erezie constând într-un amestec de midrașuri iudaice, speculații alegorice pe marginea VT și posibile elemente de gnosticism incipient. Alte referiri la „mituri”: 1Tim. 1:4 și 2Tim. 4:4.
- 4:8a Gr. gymnasía denumește antrenamentul fizic, foarte prețuit în mediul elenistic, în vederea cultivării unui trup bine proporționat. Pavel folosește aici substantivul înrudit cu verbul gymnázō, întâlnit în partea de final a 1Tim. 4:7 („Antrenează-te în evlavie”).
- 4:12a Gr. hagnéia, „castitate”, „puritate”.
- 4:13a Conform obiceiului curent în sinagogile primului secol, Biserica primară a acordat un loc important lecturii publice a Scripturilor veterotestamentare. Ulterior, în acest corpus de scrieri au fost adăugate epistolele apostolilor, evangheliile și Apocalipsa.