1 Tesaloniceni 2
Cum a propovăduit Pavel la Tesalonic
2
Voi✦ înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică.
2
După ce am suferit și am fost batjocoriți în Filipi✦, cum știți, am✦ venit plini de încredere în Dumnezeul nostru să vă vestim✦ Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor✦ lupte.
3
Căci✦ propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăție, nici pe viclenie.
4
Ci, fiindcă✦ Dumnezeu ne-a găsit vrednici să✦ ne încredințeze Evanghelia, căutăm să vorbim așa încât să plăcem✦ nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care✦ ne cercetează inima.
5
Într-adevăr, cum bine știți, niciodată n-am✦ întrebuințat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu✦.
6
N-am✦ căutat slavă de la oameni – nici de la voi, nici de la alții –, deși, ca apostoli✦ ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste.
7
Dimpotrivă✦, ne-am arătat blânzi✦ în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii.
8
Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm✦ nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața✦ noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți.
9
Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi✦ și noapte ca✦ să nu fim sarcină niciunuia din voi și vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.
10
Voi✦ sunteți martori, și Dumnezeu de asemenea, că✦ am avut o purtare sfântă, dreaptă și fără prihană față de voi, care credeți.
11
Știți iarăși că am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam și vă adeveream
12
să✦ vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu, care✦ vă cheamă la Împărăția și slava Sa.
Suferințele tesalonicenilor
13
De aceea Îi mulțumim fără încetare✦ lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-ați primit nu✦ ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este într-adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi, care credeți.
14
Căci, fraților, voi ați călcat pe urmele bisericilor✦ lui Dumnezeu care sunt în Hristos Isus în Iudeea, pentru că și voi ați suferit din partea celor de un neam cu voi aceleași✦ rele pe care le-au suferit ele din partea✦ iudeilor.
15
Iudeii✦ aceștia i-au omorât pe Domnul Isus și pe proroci✦, pe noi ne-au prigonit, nu-I plac lui Dumnezeu și✦ le sunt vrăjmași tuturor oamenilor,
16
căci✦ ne opresc să le vorbim neamurilor, ca✦ să fie mântuite. Astfel, ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar la urmă i-a✦ ajuns mânia lui Dumnezeu.
Dorința apostolului să-i vadă și trimiterea lui Timotei
17
Noi, fraților, după ce am fost despărțiți câtăva vreme de voi cu fața✦, dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorința să vă vedem✦.
18
Astfel, o dată și chiar de două ori am voit (eu, Pavel, cel puțin) să venim la voi, dar ne-a împiedicat Satana✦.
19
Căci cine✦ este, într-adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa✦ noastră de slavă? Nu sunteți voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la✦ venirea Lui?
20
Da, voi sunteți slava și bucuria noastră.