1 Samuel 30
Întoarcerea lui David la Țiclag
30
Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Țiclag, amaleciții✦ năvăliseră în partea de miazăzi și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul,
2
după ce îi luaseră prinși pe femei și pe toți cei ce se aflau acolo, mici și mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră.
3
David și oamenii lui au ajuns în cetate, și iată că era arsă; și nevestele, fiii și fiicele lor fuseseră luați prinși.
4
Atunci David și poporul care era cu el au ridicat glasul și au plâns până n-au mai putut plânge.
5
Cele două✦ neveste ale lui David, Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele.
6
David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea✦ să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar✦ David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.
7
El✦ i-a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David.
8
Și David✦ L-a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmărește-o, căci o vei ajunge și vei izbăvi totul!”
9
Și David a pornit, el și cei șase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau la coadă.
10
David i-a urmărit mai departe cu patru sute de oameni, dar două✦ sute de oameni s-au oprit, fiind prea obosiți ca să mai treacă pârâul Besor.
11
Pe câmp au dat peste un egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănânce pâine și să bea apă
12
și i-au mai dat și o legătură de smochine și două legături de stafide. După ce a mâncat✦, i-au venit iarăși puterile, căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți.
13
David i-a zis: „Al cui ești și de unde ești?” El a răspuns: „Sunt un băiat egiptean în slujba unui amalecit, și de trei zile stăpânul meu m-a părăsit pentru că eram bolnav.
14
Am năvălit în partea de miazăzi a cheretiților✦, în ținutul lui Iuda și la miazăzi de Caleb✦ și am ars Țiclagul.”
15
David i-a zis: „Vrei să mă duci la oastea aceasta?” Și el a zis: „Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da pe mâna stăpânului meu, și te voi coborî la oastea aceasta!”
16
El i-a slujit astfel de călăuză. Și amaleciții erau risipiți în tot ținutul, mâncând✦, bând și jucând de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda.
17
David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara, și n-a scăpat niciunul din ei, în afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile și au fugit.
18
David a scăpat astfel tot ce luaseră amaleciții și le-a scăpat și pe cele două neveste ale lui.
19
Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până la mare, nici fiu, nici fiică, nici vreun lucru din pradă, nimic din ce li se luase; David a adus înapoi totul✦.
20
Și David a luat toate oile și toți boii, și cei ce mânau turma aceasta și mergeau în fruntea ei ziceau: „Aceasta este prada lui David.”
21
David a ajuns la cei două✦ sute de oameni care fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieșit înaintea lui David și înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a întrebat de sănătate.
22
Toți oamenii răi și de✦ nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul și au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-și ia fiecare nevasta și copiii și să plece.”
23
Dar David a zis: „Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră.
24
Și cine v-ar asculta în privința aceasta? Partea trebuie să fie aceeași atât✦ pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât și pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă.”
25
Lucrul acesta a rămas de atunci și până în ziua de azi o lege și un obicei în Israel.
26
Când s-a întors la Țiclag, David le-a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunându-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmașii Domnului!”
27
Le-a trimis celor din Betel, celor din Ramot✦, de la miazăzi, celor din Iatir✦,
28
celor din Aroer✦, celor din Sifmot, celor din Eștemoa✦,
29
celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților✦, celor din cetățile cheniților✦,
30
celor din Horma✦, celor din Cor-Așan, celor din Atac,
31
celor din Hebron✦ și în toate locurile pe care le străbătuse David cu oamenii lui.