1 Împăraţi 6

1

În al patru sute optzecilea an. Versetul acesta sincronizează al 480-lea an de la Exod, cu anul al 4-lea al domniei lui Solomon. Informaţia aceasta este de primă importanţă pentru că, pe ea se poate întemeia socotirea cronologică de la Solomon înapoi până la Moise şi mai timpuriu. De acurateţea datei î.Hr. atribuite anului al 4-lea al lui Solomon depinde acurateţea tuturor celorlalte date întemeiate pe ea, ca de pildă, Exodul (vezi Vol. I, pag. 191, 192). Nu există nici o dovadă spre a presupune că, cei 480 de ani să fie un număr rotund sau 12 generaţii. De aceea, al 480-lea an este fie al 480-lea al naţiunii lui Israel, fără să se ţină seama de perioadele de stăpânire străină (vezi pag. 127-131), fie al 480-lea al întregului interval de la Exod. Socoteala ultimă a fost adoptată pentru acest comentariu.

Moartea lui Solomon şi dezbinarea monarhiei a avut loc în anul 931/30 î.Hr., după scurta cronologie, aşa cum este rezumată la pag. 134, 140-142. Deoarece Solomon a domnit 40 de ani (1Regi. 11:42; 2Cronici 9:30), domnia lui a început în 971/70 î.Hr., iar primul lui an a fost 970/69 (vezi pag. 134, 138). Deoarece temelia Templului a fost pusă în al 4-lea an al domniei lui Solomon, în luna a doua, data punerii temeliei Templului, întemeiată pe această socoteală, este 966, cam prin luna mai. Dacă se cunoaşte data punctului terminus al perioadei de 480 de ani, va fi posibil să se stabilească data pentru Exod şi, în felul acesta, să se integreze acel important eveniment în evenimentele istoriei contemporane. Datele adoptate în acest comentariu sunt întemeiate pe scurta cronologie a împăraţilor şi pe cei 480 de ani, ca interval complet dintre Exod şi al 4-lea an al lui Solomon, inclusiv, şi pe 966, pentru sfârşitul acestei perioade (vezi pag. 127-131, 140).

Trebuie notat că acest detaliu cronologic în al patru sute optzecilea an este dat în mod formal şi categoric, fără nici o ezitare sau rezervă şi cu o precizie neobişnuită. Nu este dat numai anul lui Solomon şi al perioadei Exoddului, ci şi luna. Este evident că aceasta înseamnă a fi un sincronism exact, la fel ca 2Regi. 18:9,10; Ieremia 25:1, etc.

În LXX, numărul este dat ca 440 în loc de 480, iar în Flavius, el este dat variat ca 592 sau 612 (Antichităţi viii. 3. 1; xx. 10 1); atât LXX, cât şi Flavius au numeroase variaţii de numere din cartea ebraică a Regilor. Dar studiul îngrijit al numerelor lui Flavius, le arată a fi târzii şi eronate, iar cifrele textului ebraic, ca fiind cele mai timpurii şi foarte sigure. Iosif Flavius este bine cunoscut pentru calculele lui greşite şi nepotrivite şi cifrele lui nu pot fi luate ca bază pentru stabilirea unei cronologii sănătoase.

Luna Ziv. Acesta este numele primar ebraic pentru luna a doua. După exil, ea a fost numită de obicei, Iyvar. Numele rare şi arhaice ale lunilor ebraice de aici şi din v. 38 sunt o dovadă pentru

o dată veche a cărţii.

A zidit. Hotărârea lui Solomon de a zidi Templul nu era arbitrară, act născocit de el, nici nu a fost insuflată numai de dorinţa şi voinţa tatălui său, David. Motivul care l-a îndemnat pe Solomon na fost ambiţia personală, iubirea de glorie sau pompă, ci aducerea la îndeplinire a scopului Cerului. Sosise în mod lămurit ceasul pentru a fi zidită Casa Domnului, şi Solomon s-a consacrat cu toată inima pentru această sarcină. Perioada era un timp de odihnă şi pace, atât înăuntrul naţiunii lui Israel, cât şi între naţiunile înconjurătoare. Mai era şi un timp de prosperitate, făcându-l pe Solomon în stare să asigure materialele necesare. Poporul era în stare şi binevoitor să clădească.

Raportul zidirii Templului lui Solomon se mai află şi în 2Cronici 3 şi 4, dar raportul din cartea Regilor este cel mai vechi şi mai complet. Raportul paralel din Cronici este de acord cu el în toate amănuntele principale. Deşi acest raport este semnificativ mai scurt decât acela al Împăraţilor, el conţine unele detalii suplimentare.

Ca adaos la rapoartele biblice mai avem descrierea Templului lui Solomon de Iosif Flavius (Antichităţi viii. 3.1-9). Acest raport, deşi amănunţit, nu este întru totul vrednic de încredere. Literatura creştină nu are nimic însemnat de adăugat cu privire la detaliile Templului, şi din cauza completei şi repetatei distrugeri prin care a trecut Ierusalimul, începând cu vremea lui Solomon, nici cercetările arheologice n-au adus contribuţii însemnate.

2

Era lungă. O comparaţie a detaliilor Templului cu acelea ale cortului întâlnirii arată că dimensiunile Templului erau proporţionale cu acelea ale tabernacolului, dar având fiecare dimensiune mai mare de două ori. Astfel, lungimea Templului era de 60 de coţi, de două ori lungimea tabernacolului (Exod. 26:16,18). Dacă lungimea unui cot este de 52,3 cm, clădirea avea să fie de 31,5 m lungime, largă de 10,5 m şi înaltă de 15,75 m.

Cortul întâlnirii din pustie a fost făcut în strict acord cu modelul arătat lui Moise, pe munte (Exod. 25:9,40). Templul, fiind făcut după forma vechii construcţii, avea să se conformeze modelului original. Ca adaos, David a predat lui Solomon, directive amănunţite pentru zidirea Templului, aşa cum îi fuseseră descoperite lui, prin inspiraţie divină (PP 751).

3

Pridvorul. În faţa Templului era pridvorul, lat de 10,5 m, aceeaşi lăţime cu clădirea şi cu adâncimea de 5,2 m. Înălţimea nu este dată în Cartea Regilor, dar în 2Cronici 3:4, ea este de 120 de coţi sau 63 m. Această înălţime nu concordă cu nici o altă construcţie antică şi ar face clădirea de proporţii foarte neobişnuite şi de o înfăţişare rară. Unele din manuscrisele LXX şi Siriacă redau 20 coţi. Textul ebraic repetă în general cuvântul pentru coţi la fiecare dimensiune. Se va nota că în 2Cronici 3:4, cuvântul este omis. Există în ebraică o asemănare între cuvântul pentru cot,’ammah, şi cuvântul pentru sută,me’ah, şi este posibil că unul a fost scris pentru celălalt.

4

Ferestre largi înăuntru şi strâmte în afară. (În engleză, windows of narrow lights.) Învăţaţii evrei nu sunt lămuriţi cu privire la înţelesul exact al acestui text. Mulţi cred că este vorba de ferestre cu zăbrele fixe. Alţii cred că este corectă redarea marginală ferestre largi înăuntru şi strâmte în afară. Ferestre de felul acesta ar fi la exterior simple crăpături în zid, dar în interior s-ar fi deschis larg, întocmai ca ferestrele vechilor castele. Ferestrele erau aşezate în partea de sus a zidurilor, imediat sub tavan, şi deasupra camerelor descrise în versetele 5-8.

5

A zidit... odăi. În afara Templului, au fost zidite o serie de camere de serviciu, pe trei din laturile lui, nord, vest şi sud. În acestea se intra din partea de din afara Templului propriu-zis, şi erau în aşa fel aranjate, încât să nu fie considerate ca fiind o parte de bază a clădirii Templului. În toată descrierea acestor camere de jur împrejur, scriitorul pare să dea pe faţă o deosebită grijă pentru a indica faptul că aceste odăi nu făceau parte structural din clădirea principală, ci erau în afară de ea. Cel puţin unele dintre aceste odăi, fără îndoială că au slujit ca apartamente pentru preoţi şi alţi slujbaşi ai Templului.

Templul şi. Odăile marginale se întindeau pe toată lungimea clădirii, mărginindu-se atât cu Templul, având Locul Sfânt în partea de dinainte a clădirii, cât şi cu Sfântul Locaş, Locul prea sfânt, la partea din urmă a clădirii.

6

De la mijloc. La înălţimea de 2,6 m, era o adâncitură de un cot, în partea din afară a zidului Templului. Deasupra acestei trepte se rezemau grinzile podelei catului al doilea. Rezultatul era că odăile catului al doilea erau mai adânci cu un cot decât cele ale primului cat.

Al treilea. La înălţimea tavanului celui de-al doilea cat era o altă adâncitură de un cot în zidul Templului, făcând ca odăile celui de-al treilea şi cel mai de sus cat să aibă o adâncime de 7 coţi sau aproximativ 3,6 m.

Arcade strâmte. Odăile erau pe trei etaje. În scopul de a păstra sfinţenia Templului şi în acelaşi timp, spre a permite ataşarea odăilor exterioare, partea din afară a zidului principal al Templului, era construită într-o serie de trepte pe care se sprijineau grinzile care formau acoperişul odăilor şi duşumeaua etajelor superioare. Erau trei astfel de trepte, fiecare de un cot adâncime. În felul acesta, zidul Templului era, la bază, cu 3 coţi mai gros decât era la vârf. Zidul din afară al odăilor de serviciu era perpendicular, neavând nici o treaptă sau arcadă. Acest aranjament a avut drept rezultat că odăile cele mai de jos erau cele mai strâmte, de numai 5 coţi sau aproximativ 2,6

m. Aceasta era şi înălţimea lor (v. 10).

Să nu fie prinse. Cu aranjamentul de ziduri adânci descris mai sus, nu mai era necesar ca pentru grinzile care sprijineau podelele odăilor exterioare, să se găurească zidurile Templului, ci pur şi simplu să se aşeze pe treptele sau arcadele puse la îndemână de acest fel de construcţie. În felul acesta nu avea să fie nici o unire de bază a acestor camere exterioare laice cu Templul sacru însuşi.

7

Pietre cioplite gata. Pentru ca lucrarea de zidire să poată fi realizată pe cât posibil fără gălăgie, toate pietrele au fost tăiate după dimensiune, la carieră, fiind necesar ca la Templu să fie aşezate la locul lor potrivit. Această prevedere remarcabilă, implicând multă muncă şi grijă şi cerând nu puţină îndemânare, s-a luat, fără îndoială, din considerente de respect. În felul acesta, chiar în lucrarea de construire a Templului, trebuia avută cuvenita consideraţie faţă de scopul căruia acesta se intenţiona să slujească.

8

Catul de jos. (În engleză, middle chamber.). Înţeles de către unii ca însemnând odaia părţii de mijloc a catului de jos. LXX şi targumurile redau odaia de jos. Aceasta pare să arate că întreg catul de jos avea numai o singură uşă, care era aşezată pe latura de sud a Templului. Dacă aceasta era la mijloc sau la apartamentul cel mai din faţă, aproape de pridvor, nu este clar, dar ultima părere pare să fie mai probabilă. Nu exista acces direct in templu din odăile exterioare.

Scară cotită. Aceasta era un fel de scară neobişnuită, dar cercetările arheologice au scos la iveală un număr de exemplare de astfel de construcţii, în Orientul antic. Se pare că scara era în partea dinăuntru a construcţiei, poate ocupând spaţiul care altfel, ar fi fost luat de una din odăi.

9

A isprăvit. Expresia aceasta se repetă în v. 14 şi o afirmaţie similară este făcută în v. 38. Fără îndoială că v. 9 se referă la partea principală a construcţiei, la Templul însuşi, fără odăile din afară, iar isprăvirea despre care se vorbeşte este completarea învelitorii cu acoperiş. Montările interioare au urmat după aceea (v. 15-22).

A acoperit-o. Adică i-a pus acoperiş. Scânduri de cedru au fost puse pe grinzi de cedru. Nu ni se spune dacă acesta a fost acoperiş orizontal sau în pantă. Cei mai mulţi comentatori sunt de părere că acesta putea fi numai un acoperiş orizontal, cum se obişnuieşte în Orientul antic, dar sunt unii care susţin că el trebuie să fi fost un acoperiş înclinat.

10

A făcut ... caturile. Partea principală a construcţiei Templului se pare că a fost terminată în primul rând, urmată de odăile zidite lângă clădire.

Cinci coţi. Deoarece erau trei caturi, fiecare înalt de 5 coţi, înălţimea totală a clădirii camerelor exterioare era de 15 coţi. Având în vedere că înălţimea Templului propriu-zis era de 20 de coţi, era un spaţiu de 5 coţi deasupra camerelor pentru ferestre (v. 4). Aceste ferestre procurau lumină şi ventilaţie pentru Templu.

11

Domnul a vorbit. În mijlocul descrierii arhitecturale este inserată o scurtă notiţă a făgăduinţei lui Dumnezeu cu privire la Templu. Este vădit că solia aceasta a venit la Solomon în timp ce lucrarea de zidire progresa. Cum a venit, nu ni se spune. La Gabaon, Domnul a apărut în vis, lui Solomon (cap. 3:5). După ce a fost terminat Templul, Domnul s-a arătat iarăşi lui Solomon, în acelaşi chip, cu

o solie de avertizare şi de binecuvântare (cap. 9:2-9). Solia aceasta probabil că a venit la Solomon, tot printr-un vis, deşi unealta se poate că a fost un profet.

Unul dintre motivele pentru care Domnul a trimis cuvântul Său, în momentul acesta, a fost faptul că Solomon avea nevoie să îşi amintească permanent solemnele lui răspunderi faţă de Cer. Chiar când un om este angajat în lucrul Domnului şi acţionează după porunca Lui şi îndeplineşte planul Lui, este posibil să se uite nevoia de continuă dedicare a scopului. Pericolul este mereu prezent ca el să întreprindă paşi prin care să se piardă binecuvântarea divină. Domnul trimite iar şi iar poporului Său, solii destinate să le aducă aminte de importanţa vitală de a păzi principiile de bază, numai aşa putându-se asigura continua prosperitate, pace şi binecuvântare.

12

Dacă vei umbla. Făgăduinţele sau avertizările cu privire la ceea ce El vrea să facă copiilor Săi, sunt condiţionate (Ieremia 18:7-10; 26:13). Cu greu ar putea să fie altfel, din moment ce legea de bază a cauzei şi efectului este în acţiune constantă în legătură cu toate lucrările omului, fie bune, fie rele. Este în propriul avantaj al omului să asculte de legile lui Dumnezeu, deoarece acele legi sunt stabilite pentru folosul omului şi al lumii în care trăieşte. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt niciodată decrete arbitrare. Ele întotdeauna arată calea dreptăţii şi a binecuvântării. Neascultarea de aceste porunci aduce în mod inevitabil, nenorocire şi necaz.

La temelia păcii, binecuvântării şi prosperităţii este dreptatea (Proverbe 11:5, 19; 12:28; Isaia 32:17, 18). Este un fapt simplu, dar inevitabil, că plata păcatului este moartea (Romani 6:23) şi că păcatul odată săvârşit, aduce moartea (Iacov 1:15). Din cauza aceasta, profeţii prezintă iar şi iar principiul că ascultarea de poruncile Domnului aduce viaţă şi binecuvântare, şi că neascultarea aduce dezamăgire şi moarte (Exod. 15:26; Levitic 26:2–33; Deuteronom 28:1–68; Isaia 1:19, 20; Ieremia 7:3–7; Daniel 9:10–14). Fiecare generaţie şi fiecare naţiune are nevoie să ajungă la o clară înţelegere a faptului că a te bucura de pace şi binecuvântare este condiţionat de ascultarea de legile fundamentale de dreptate. Astfel sunt legile lui Dumnezeu, legi ale vieţii.

13

Voi locui în mijlocul. Dumnezeu a arătat de repetate ori că El doreşte să fie aproape de ai Lui (Exod. 29:45; Levitic 26:12; Isaia 41:10, 13). În exercitarea unei astfel de părtaşii, poporul lui Dumnezeu găseşte cea mai mare pace şi cea mai sublimă bucurie a lui (Isaia 12:3–6; Ţefania 3:14, 15; Zaharia 2:10). Omul este fundamental o fiinţă spirituală care a fost în aşa fel creată, încât sufletul lui are nevoie şi doreşte după prezenţa lui Dumnezeu (Psalmul 42:1, 2, 5; 63:1, 8). Omul a fost adus la fiinţă pentru părtăşie cu Dumnezeu şi numai într-o astfel de părtăşie, el va ajunge la cea mai deplină dezvoltare a lui şi va descoperi cea mai sublimă bucurie a lui. Nimic altceva nu va fi îndeajuns spre a linişti dorinţele lăuntrice ale inimii lui şi spre a satisface foamea sufletului său.

14

Verset ce nu a fost comentat.

15

Scânduri de cedru. Cedrul şi chiparosul sunt adesea amintiţi în analele naţiunilor Orientului antic, ca aromaţi şi durabili, şi ca fiind folosiţi în construirea templelor şi palatelor lor.

16

Sfânta Sfintelor. (În engleză, the oracle.) Adică Locul prea sfânt sau Sfânta Sfintelor, încăperea cea mai dinăuntru a Templului. Înţelesul probabil este că, la o distanţă de 20 de coţi în faţa perdelei din fund, Solomon a construit o despărţitură făcută din scânduri de cedru, care ajungea de la duşumea până la tavan.

17

Templul. Acesta este Locul Sfânt, importanta încăpere a Templului, unde slujeau preoţii zilnic. Încăperea aceasta era lungă de 40 de coţi.

18

Săpături. Ornamentele arhitecturale probabil că au fost modelate după forma unor specii de curcubete. O altă formă a aceluiaşi cuvânt este tradusă curcubete (2Regi. 4:39).

19

Chivotul. Obiectul cel mai important din Templu era chivotul care conţinea tablele legii legământului (Exod. 34:1, 4, 10, 27, 28). În conformitate cu instrucţiunile lui Moise, el a fost aşezat în dosul perdelei, în Locul prea sfânt a vechiului tabernacol (Exod. 26:33). El a fost aşezat la locul corespunzător din Templul lui Solomon.

20

Douăzeci de coţi. Locul prea sfânt era un cub perfect, de douăzeci de coţi lung, lat şi înalt, şi interiorul lui era acoperit în întregime cu cel mai curat aur.

Un altar... acoperit cu aur. LXX, în partea finală a propoziţiei acestui verset, redă: şi el a făcut un altar înaintea Locului prea sfânt şi l-a acoperit cu aur. Această traducere ţine seama de faptul că altarul tămâierii era în Locul Sfânt, înaintea perdelei care îl despărţea de Locul prea sfânt (Exod. 30:6; 40:26). Hiba jelentése

21

Verset ce nu a fost comentat.

22

A căptuşit. El a căptuşit cu aur nu numai interiorul Locului Sfânt şi al Sfintei Sfintelor, ci şi interiorul pridvorului din faţa casei (2Cronici 3,4). Camerele de pe părţi nu erau incluse, deoarece ele nu făceau parte din Casă sau Templul propriu-zis.

23

Doi heruvimi. Cu privire la heruvimi, din nou a fost urmat modelul tabernacolului (Exod. 37:6-9), dar cu unele modificări. Heruvimii originali erau în întregime din aur. Dar cei din Templul lui Solomon erau mult mai mari, astfel că au fost făcuţi din lemn şi apoi, acoperiţi cu aur. Aripile lor erau întinse de tot, astfel că cele patru aripi, fiecare de 5 coţi lungime (v. 24), ajungeau peste întreaga lărgime a Templului (v. 27).

24

Verset ce nu a fost comentat.

25

Verset ce nu a fost comentat.

26

Verset ce nu a fost comentat.

27

Verset ce nu a fost comentat.

28

Verset ce nu a fost comentat.

29

Verset ce nu a fost comentat.

30

Verset ce nu a fost comentat.

31

Uşi. Uşile acestea asigurau accesul din Sfânta în Sfânta Sfintelor.

În cinci muchii. Sensul pare să fie că pragul de sus era o cincime din lărgimea zidului, şi fiecare uşior era o cincime din înălţimea zidului. Aceasta avea să facă din întreaga deschidere un pătrat de 4 coţi sau cam de 2 m. De aceea, fiecare uşă avea să fie de 2 m pe 1 m.

32

A întins aurul. La o dată mai târzie, Ezechia a luat ... şi a dat împăratului Asiriei, aurul cu care acoperise uşile şi uşiorii Templului Domnului (2Regi. 18:16). Din cele mai timpurii zile şi până la cele mai de pe urmă din istoria Asiriei, rapoartele vorbesc despre porţi şi uşi de cedru, acoperite in cea mai mare parte cu bronz, dar şi cu aur şi argint, şi aşezate în temple sau palate. Faimoasele porţi de bronz din Balawat, de pe vremea lui Salmanasar III, sunt printre cele mai alese comori ale Muzeului Britanic.

33

Poarta Templului. Aceasta este uşa aşezată afară, care dădea din pridvor în Sfânta.

34

Despărţite. Fiecare uşă pare să fi fost făcută din două părţi care se strângeau spre înapoi, una câte una.

35

Verset ce nu a fost comentat.

36

Curtea dinăuntru. Probabil că aceasta era curtea de sus din Ieremia 36:10. Curtea vechiului tabernacol era de 50/100 coţi (Exod. 27:9-13,18). Deoarece toate dimensiunile au fost dublate, probabil curtea Templului lui Solomon a fost de 100/200 de coţi sau aproximativ 52/104 m. Nici o informaţie nu este dată cu privire la o curte exterioară, dar menţionarea unei curţi dinăuntru presupune o curte exterioară. În 2Regi. 21:5 şi 23:12 se face menţiune despre două curţi. Aceste două curţi sunt descrise ca fiind curtea preoţilor şi curtea cea mare (2Cronici 4:9).

Trei rânduri. Unii cred că sensul de aici este că pardoseala curţii a fost făcută din trei rânduri de pietre, acoperite cu scânduri de cedru, luând astfel naştere o platformă. Alţii cred că referirea este la un zid împrejmuitor pentru curte, făcut din trei rânduri de pietre şi o creastă de cedru.

Ultima parte este mai probabilă, pentru că un pavaj de lemn pentru pardoseala unei curţi atât de mult folosită ca aceea a Templului, cu greu ar fi potrivită.

37

Verset ce nu a fost comentat.

38

Luna Bul. Acesta este vechiul nume ebraic pentru luna a opta care începea cam pe la mijlocul lui octombrie. Bul înseamnă ploaie şi probabil că de aceea, ea înseamnă luna ploii. După exil, ea a fost numită Marheşvan, prescurtată mai târziu la Heşvan. Astfel de amănunte ca luna şi anul domniei lui Solomon, când a început şi s-a terminat lucrarea la Templu, şi folosirea de astfel de cuvinte arhaice, ca vechile nume ale lunilor ebraice, constituie o dovadă a autenticităţii acestui document.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1, 2GC 412

7 PK 35; 4T 258; 9T 180

17 GC 208

38 PK 35