myBible logó myBible
Fiókom
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Ehhez a fordításhoz nem érhető el hang
Kommentár

1 Împăraţi 13

Profeția împotriva altarului de la Betel

13 Dar iată, un om al lui Dumnezeu a venit✦ din Iuda la Betel, după cuvântul DOMNULUI, tocmai pe când Ieroboam stătea la altar ca să ardă tămâie.
2 Profetul a strigat împotriva altarului, după cuvântul DOMNULUI, și a zis: „Altarule! Altarule! Așa vorbește DOMNUL: «Iată, un fiu se va naște casei lui David; numele lui va fi Iosia✦; el îi va jertfi pe tine pe preoții înălțimilor, care ard tămâie pe tine, și oseminte omenești se vor arde pe tine!»”
3 În aceeași zi, el a dat un✦ semn, zicând: „Iată semnul că DOMNUL a vorbit: altarul se va despica și cenușa de pe el se va vărsa.”
4 Când a auzit regele Ieroboam cuvântul pe care-l rostise omul lui Dumnezeu împotriva altarului de la Betel, a întins mâna de la altar, zicând: „Prindeți-l!” Dar mâna pe care o întinsese împotriva lui s-a uscat și n-a putut s-o tragă înapoi.
5 Altarul s-a despicat și cenușa s-a vărsat de pe altar, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, la cuvântul DOMNULUI.
6 Atunci, regele i-a zis omului lui Dumnezeu: „Imploră✦, te rog, îndurarea DOMNULUI, Dumnezeului tău și roagă-te pentru mine, să-mi pot trage mâna înapoi!” Omul lui Dumnezeu a implorat îndurarea DOMNULUI și regele și-a tras mâna înapoi, care s-a făcut sănătoasă ca mai înainte.
7 Regele i-a zis omului lui Dumnezeu: „Vino la mine acasă, ca să te pun la masă și să-ți dau✦ un dar!”
8 Omul lui Dumnezeu i-a zis regelui: „Nici jumătate✦ din casa ta să-mi dai, n-aș veni cu tine. Nu voi mânca pâine și nu voi bea apă în locul acesta,
9 căci așa am primit poruncă prin cuvântul DOMNULUI: «Să✦ nu mănânci pâine, să nu bei apă și să nu te întorci pe drumul de dus!»”
10 A plecat deci pe un alt drum și nu s-a întors pe drumul pe care venise la Betel.
11 La Betel locuia un profet bătrân. Fiii săi au venit și i-au istorisit tot ce făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea, precum și cuvintele pe care i le spusese regelui. Ei i-au istorisit tatălui lor totul,
12 iar tatăl lor i-a întrebat: „Pe ce drum a plecat?” Fiii săi i-au arătata pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu care venise din Iuda.
13 Și le-a zis fiilor săi: „Puneți-mi șaua pe măgar!” După ce i-au pus șaua pe măgar, a încălecat pe el
14 și s-a dus după omul lui Dumnezeu. L-a găsit stând jos sub un stejar și i-a zis: „Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?” El a răspuns: „Eu sunt.”
15 Atunci, profetul i-a zis: „Vino acasă la mine, să iei ceva de-ale gurii!”
16 Dar el a răspuns: „Nu pot✦ nici să mă întorc cu tine, nici să vin cu tine. Nu voi mânca pâine și nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta,
17 căci mi s-a spus prin cuvântul DOMNULUI:✦ «Să nu mănânci pâine, să nu bei apă acolo și să nu te întorci pe drumul de dus!»”
18 Dar acela i-a zis: „Și eu sunt profet ca tine; și un înger mi-a vorbit prin cuvântul DOMNULUI și mi-a zis: «Întoarce-l din drum și adu-l acasă la tine, ca să mănânce pâine și să bea apă!»” Dar îl mințea.
19 Omul lui Dumnezeu s-a întors cu el și a mâncat pâine și a băut apă în casa lui.
20 Pe când stăteau ei la masă, cuvântul DOMNULUI i-a vorbit profetului care-l întorsese din drum.
21 Și el a strigat către omul lui Dumnezeu care venise din Iuda: „Așa vorbește DOMNUL: «Pentru că n-ai ascultat spusele DOMNULUI și n-ai păzit porunca pe care ți-o dăduse DOMNUL, Dumnezeul tău,
22 ci te-ai întors și ai mâncat pâine și ai băut apă în locul despre care✦ îți spusese: ‘Să nu mănânci pâine și să nu bei apă acolo’, trupul tău mort nu va intra în mormântul părinților tăi!»”
23 Și, după ce omul lui Dumnezeu a mâncat pâine și a băut apă, profetul bătrân i-a pus șaua pe măgar celui pe care-l întorsese din drum.
24 Acesta a plecat și a fost întâlnit pe drum de un leu,✦ care l-a omorât. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lângă el, și leul stătea și el lângă trup.
25 Și iată, niște oameni care treceau pe acolo au văzut trupul întins în drum și leul stând lângă trup. Au venit și au adus vestea în cetatea în care locuia profetul cel bătrân.
26 La auzul veștii, profetul care-l întorsese din drum pe omul lui Dumnezeu a zis: „Este omul lui Dumnezeu care n-a ascultat spusele DOMNULUI, și DOMNUL l-a dat în ghearele leului, care l-a sfâșiat și l-a omorât după cuvântul pe care i-l spusese DOMNUL.”
27 Apoi le-a zis fiilor săi: „Puneți-mi șaua pe măgar!”, iar ei i-au pus șaua pe măgar.
28 El s-a dus și a găsit trupul întins în drum, iar măgarul și leul stând în picioare lângă trup. Leul nu mâncase trupul și nici nu sfâșiase măgarul.
29 Profetul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar și l-a adus înapoi; astfel, profetul cel bătrân s-a întors în cetate, ca să-l jelească și să-l îngroape.
30 I-a pus trupul în mormântul său și l-au jelit zicând: „Vai✦, frate!”
31 După ce l-a îngropat, le-a zis fiilor săi: „Când voi muri, să mă îngropați în mormântul în care este îngropat omul lui Dumnezeu; lângă oasele✦ lui să așezați și oasele mele!
32 Căci se✦ va împlini negreșit cuvântul pe care l-a strigat el, după cuvântul DOMNULUI, împotriva altarului din Betel și împotriva tuturor templelor idolești de pe înălțimile din cetățile✦ Samariei.”
33 După întâmplarea✦ aceasta, Ieroboam tot nu s-a întors din calea lui cea rea. A pus iarăși preoți pentru înălțimi, luați din tot poporul. Pe oricine dorea, el îl învestea în slujbă și-l făcea preot al înălțimilor.
34 Prin faptul acesta casa lui Ieroboam s-a încărcat cu păcat✦ și a ajuns să fie nimicită✦ și ștearsă de pe fața pământului.

Lábjegyzetek

  1. 13:12a Ebr. wayyarˀûhû „i-au arătat” (hifil). Emendare a TM: ebr. wayyrˀû „văzuseră”.
KÖNYV
FEJEZET
Fordítás
Magyar
Română
English
Español
Italiano
Olvasó beállításai
Betűméret
Betűtípus
Lábjegyzetek
Számok és címek
Magyarázat ikonok
Kereszthivatkozások
Hiba jelentése
Bibliakommentár: 0
Mi a probléma?
Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.