1 Corinteni 4
Ce sunt apostolii
4
Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște✦ slujitori ai lui Hristos și ca niște ispravnici✦ ai tainelor lui Dumnezeu.
2
Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui.
3
Cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.
4
Căci n-am nimic împotriva mea; totuși✦ nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: cel ce mă judecă este Domnul.
5
De aceea✦ să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care✦ va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci✦ fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu.
6
Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri✦, în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca✦ prin noi înșine să învățați să nu treceți peste „ce este scris” și niciunul din voi să✦ nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.
7
Căci cine te face deosebit? Ce✦ lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?
Priveliștea apostolilor
8
O, iată-vă sătui! Iată-vă✦ ajunși bogați! Iată-vă împărățind fără noi! Și măcar de ați împărăți cu adevărat, ca să putem împărăți și noi împreună cu voi!
9
Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște✦ osândiți la moarte, fiindcă✦ am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.
10
Noi✦ suntem nebuni✦ pentru Hristos; voi, înțelepți în Hristos! Noi✦, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți!
11
Până✦ în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi✦, chinuiți✦, umblăm din loc în loc,
12
ne✦ ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți✦, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm;
13
când suntem vorbiți de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca✦ gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.
14
Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca✦ pe niște copii preaiubiți ai mei.
15
Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în✦ Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.
16
De aceea vă rog să călcați pe urmele✦ mele.
17
Pentru aceasta vi l-am trimis pe Timotei✦, care✦ este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte✦ de felul meu de purtare în Hristos și de felul cum îi învăț✦ eu pe oameni pretutindeni în✦ toate bisericile.
Împărăția lui Dumnezeu
18
Unii✦ s-au îngâmfat și și-au închipuit că n-am să mai vin la voi.
19
Dar✦ dacă va voi Domnul✦, voi veni în curând la voi, și atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat.
20
Căci Împărăția✦ lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.
21
Ce voiți? Să vin la voi cu✦ nuiaua sau cu dragoste și cu duhul blândeții?