1 Corinteni 16
Colecta pentru biserica din Ierusalim
16
Cu privire la colecta✦ pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit în bisericile Galatiei.
2
În✦ prima zi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu faceți colecte abia când vin eu!
3
Când sosesc eu, pe✦ cei pe care îi veți socoti vrednici îi voi trimite, cu scrisori de recomandare, să ducă darul vostru la Ierusalim.
4
Dacă✦ merită să mă duc și eu, vor merge cu mine.
5
La voi am să vin după ce✦ voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece.
6
Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă✦ trimiteția acolo unde am de mers.
7
De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci nădăjduiesc să mai rămân cu voi o vreme, dacă✦ va îngădui Domnul.
8
Voi rămâne totuși în Efes până la Cincizecime,
9
căci mi✦ s-a deschis aici o ușă largă și promițătoare, dar sunt✦ și mulți împotrivitori.
10
Dacă✦ sosește Timotei, aveți grijă să se simtă în largul lui la voi, căci el, asemenea mie, face lucrarea✦ Domnului!
11
Nimeni✦ să nu-l disprețuiască! Să-l trimiteți în pace pentru călătorie✦, ca să vină la mine, pentru că îl aștept cu frații!
12
Cu privire la fratele Apolo✦: l-am rugat mult să vină la voi cu frații, dar nu a dorit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire.
Îndemnuri
13
Vegheați✦, rămâneți tari în credință, îmbărbătați-vă✦, întăriți-vă✦!
14
Tot ce✦ faceți să fie făcut cu dragoste!
15
Încă un îndemn, fraților. Îi cunoașteți pe cei din casa✦ lui Stefanas; știți că ei sunt primul rod✦ al Ahaiei și că s-au pus cu totul în slujba sfinților✦.
16
Fiți și voi supuși✦ unor astfel de oameni și fiecăruia care ajută la lucru și se✦ ostenește!
17
Mă bucur de venirea lui Stefanas, Fortunat și Ahaic; ei✦ au împlinit ce lipsea din partea voastră,
18
căci✦ mi-au răcorit duhul meu și al vostru. Să-i✦ prețuiți pe astfel de oameni!
Salutări
19
Bisericile din Asiaa vă trimit salutări. Aquila și Prisca, împreună✦ cu biserica din casa lor, vă trimit multe salutări în Domnul.
20
Toți frații vă trimit salutări. Spuneți-vă salutări✦ unii altora cu o sărutare sfântă!
21
Salutul✦ este scris cu mâna mea: de la Pavel.
22
Dacă nu-L✦ iubește cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să✦ fie anatema! Marána tha!a
23
Harul✦ Domnului Isus [Hristos] să fie cu voi!
24
Dragostea mea este cu voi cu toți în Hristos Isus. [Amin!]
Note a piè di pagina
- 16:6a Verbul propémpō înseamnă nu „a trimite”, pur și simplu, ci „a-i oferi cuiva resursele necesare drumului” (hrană, bani, tovarăși de călătorie etc.). Același verb apare în 1Cor. 16:11.
- 16:19a Provincie romană din vestul Asiei Mici. În secolul I d.Hr., ocupa circa o treime din teritoriul Turciei de astăzi, fiind mărginită la nord de Bitinia, la sud de Licia și la est de Galatia.
- 16:22a Aram. „Doamne, vino!”