Logo myBible myBible
Il mio account
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024
Audio non disponibile per questa versione
Commento

1 Corinteni 15

Învierea lui Hristos

15 Vreau să vă reamintesc, fraților, Evanghelia pe care✦ v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o✦, în care ați rămas
2 și prin✦ care sunteți mântuiți, dacă o țineți după cuvântul pe care vi l-am vestit; altfel, degeaba ați✦ crezut.
3 V-am✦ învățat, înainte de toate, ceea✦ ce și eu am primit, anume că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după✦ Scripturi,
4 că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi✦,
5 și✦ că i S-a arătat lui Chifa, apoi celor✦ doisprezece.
6 După aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit.
7 Mai târziu, i S-a arătat lui Iacov✦, apoi tuturor✦ apostolilor.
8 La urmă de tot✦, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie.
9 Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să mă numesc apostol, fiindcă am✦ prigonit biserica lui Dumnezeu.
10 Prin✦ harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic; ba încă am✦ trudit mai mult decât toți; totuși✦, nu eu am trudit, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11 Așadar, fie eu, fie ceilalți, noi așa propovăduim și voi așa ați crezut.

Învierea morților

12 Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morților?
13 Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat.
14 Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră.
15 Ba încă suntem găsiți martori mincinoși ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit✦ despre Dumnezeu că L-a înviat pe Hristos, pe care, de fapt, nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu învie.
16 Căci, dacă nu învie morții, nici Hristos n-a înviat.
17 Iar dacă Hristos n-a înviat, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre
18 și, prin urmare, cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți.
19 Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, suntem cei mai de plâns dintre toți oamenii!
20 Dar, de fapt, Hristos✦ a înviat din morți, primul rod✦ dintre cei adormiți.
21 Căci, dacă✦ moartea a venit printr-un om, tot printr-un✦ om a venit și învierea morților.
22 Și după cum toți mor în Adam, tot așa toți vor fi aduși la viață în Hristos,
23 dar fiecare✦ la rândul cetei lui. Hristos – cel dintâi rod, apoi cei ce sunt ai lui Hristos, la venirea Lui.
24 Apoi va veni sfârșitul, când El va da Împărăția✦ în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice căpetenie, orice stăpânire și orice putere.
25 Căci trebuie ca El să împărățească până✦ va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Salea.
26 Ultimul vrăjmaș✦ care va fi nimicit va fi moartea,
27 căci Dumnezeu✦ a pus totul sub picioarele Luia. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că în afară de Cel ce I-a supus totul.
28 Și când✦ toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci Însuși✦ Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.
29 Altfel, ce vor face cei care se botează pentru cei morți? Dacă morții nu învie nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morți?
30 Și de ce✦ suntem noi în primejdie în orice clipă?
31 Jur că, după cum am motiv să mă laud✦ cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru, tot astfel sunt zilnic în primejdie✦ de moarte, fraților!a
32 Dacă, omenește vorbind, m-am✦ luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morții, să✦ mâncăm și să bem, căci mâine vom muria!
33 Nu vă înșelați: „Tovărășiile✦ rele strică obiceiurile bune”!
34 Veniți-vă✦ în fire cum se cuvine și nu păcătuiți! Căci✦ sunt între voi unii care nu-L cunosc pe Dumnezeu – spre✦ rușinea voastră o spun!
35 Dar va zice cineva: „Cum✦ învie morții? Și cu ce trup vor veni la viață?”
36 Om fără minte! Ce✦ semeni tu nu revine la viață dacă nu moare mai întâi.
37 Iar când semeni nu semeni trupul care va fi, ci un simplu grăunte, fie de grâu, fie de altceva.
38 Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum vrea: fiecărei semințe îi dă un trup al ei.
39 Nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul este trupul păsărilor, altul al peștilor.
40 Există corpuri cerești și corpuri pământești, dar una este strălucirea corpurilor cerești și alta, a corpurilor pământești.
41 Una este strălucirea soarelui, alta, strălucirea lunii și alta, strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebește în strălucire de altă stea.
42 Așa✦ este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire și învie în neputrezire;
43 este✦ semănat în ocară și învie în slavă; este semănat în slăbiciune și învie în putere.
44 Este semănat trup fizica și învie trup duhovnicesc. Dacă există trup fizic, există și trup duhovnicesc.
45 De altfel, chiar așa este scris: Omul dintâi, Adam, a devenit un suflet viu.a Ultimul Adam✦ a devenit duh✦ dătător de viață.
46 Dar întâi vine ce este fizic, nu ce este duhovnicesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.
47 Omul✦ dintâi este din pământ✦, pământesc; omul al doilea este din✦ cer.
48 Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; cum✦ este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești.
49 Și după cum✦ am purtat chipul celui pământesc, vom✦ purta și chipul Celui ceresc.
50 Ce spun eu, fraților, este că nu pot carnea✦ și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici putrezirea nu poate moșteni neputrezirea.
51 Iată, vă spun o taină: nu✦ vom adormi toți, dar✦ toți vom fi schimbați,
52 dintr-odată, cât ai clipi din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița✦ va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați.
53 Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul✦ acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
54 Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea ✦ a fost înghițită de biruință.a
55 Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte? a
56 Boldul morții este păcatul și puterea✦ păcatului este Legea.
57 Dar✦ mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința✦ prin Domnul nostru Isus Hristos!
58 De aceea✦, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți întotdeauna în lucrul Domnului, căci știți că✦ osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică!

Note a piè di pagina

  1. 15:25a Ps. 110:1.
  2. 15:27a Ps. 8:6.
  3. 15:31a Lit. „În fiecare zi mor; jur pe lauda voastră, fraților, pe care o am în Hristos Isus, Domnul nostru.” Apostolul Pavel folosește o formulă solemnă, unică în Noul Testament, pentru a le reaminti corintenilor că este zilnic în pericol de moarte. Tocmai în urma acestor riscuri asumate, Pavel se poate „lăuda” cu biserica din Corint. Dacă apostolul nu s-ar fi expus primejdiilor, ea nu ar fi existat.
  4. 15:32a Is. 22:13.
  5. 15:44a Prin sṓma psychikón trebuie înțeles nu „trup sufletesc”, ci „trup dominat de suflet”, adică omul obișnuit, neregenerat spiritual și incapabil, prin eforturi proprii, să primească revelația adusă de Duhul lui Dumnezeu ori să acceadă în sfera Duhului. Tematic, Pavel stabilește o legătură între gr. psychikón, „dominat de suflet”, și expresia psychḕ zṓsa, „suflet viu” (Gen. 2:7, Septuaginta), legătură care nu poate fi evidențiată ca atare în traducere.
  6. 15:45a Gen. 2:7.
  7. 15:54a Is. 25:8.
  8. 15:55a Os. 13:14.
LIBRO
CAPITOLO
Versione
Italiano
Română
English
Magyar
Español
Impostazioni lettore
Dimensione testo
Famiglia di caratteri
Note a piè di pagina
Numeri e titoli
Icone commento
Riferimenti incrociati
Segnala un errore
Commentario Biblico: 0
Cosa c'è che non va?
Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.