Minunea din Nain

Isus și ucenicii Lui vorbeau între ei în timp ce mergeau pe drumul prăfuit care pleca din Capernaum. Se îndreptau spre micul sat de munte numit Nain și aveau un drum lung înaintea lor.

De-a lungul întregului drum, oamenii ieșeau din casele și satele lor ca să-L întâlnească pe Isus. Erau dornici să audă cuvintele Lui pline de dragoste și compasiune și își aduceau bolnavii ca să fie vindecați. Poate nu L-au auzit pe Isus spunând: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Dar au știut să vină oricum. Isus nu i-a dezamăgit – S-a oprit să-i încurajeze și să-i vindece pe mulți.

De ce crezi că oamenii lăsau ceea ce făceau și alergau să-L întâlnească pe Isus, chiar dacă El nu îi invitase? Citește prima parte din Ioan 6:44.

După ce L-au întâlnit pe Isus, oamenii din sate erau mult prea recunoscători și entuziasmați ca să se întoarcă la casele și la treburile lor! În schimb, s-au alăturat mulțimii tot mai mari care Îl înconjura pe Isus și au urcat dealul pe drumul șerpuit spre Nain. Pe măsură ce drumul devenea abrupt și stâncos, pașii lor încetineau tot mai mult și respirația le era tot mai greoaie. Dar mulțimea fericită a continuat să meargă mai departe spre micul sat de munte împreună cu Isus. Se bucurau că L-au întâlnit și știau că și oamenii din Nain aveau nevoie să-L întâlnească. Toată lumea avea nevoie să-L cunoască pe Isus și să vadă cât de mult îi iubește!

Gândește-te la o întrebare pe care să o pui unui misionar la Școala de Sabat.

Găsește în casă sau afară ceva care poate crește rapid: un bulgăre de zăpadă, un balon, o jucărie interactivă spirală etc. Arată-l unui prieten și explică de ce mulțimea care Îl urma pe Isus creștea tot mai mult.

Mulțumește-I lui Dumnezeu că faci parte din numărul tot mai mare al celor care L-au cunoscut și Îl urmează pe Isus.

Pe când Isus și mulțimea Lui de urmași prăfuiți se apropiau în cele din urmă de satul Nain, o altă mulțime trecea prin porțile cetății. Spre deosebire de mulțimea plină de bucurie care Îl înconjura pe Isus, acesta era un grup de oameni triști. Ei mergeau încet spre cimitirul local pentru a îngropa un tânăr din satul lor.

De departe se auzeau bocetele și strigătele bocitorilor plătiți. Prietenii își plecau capetele și își ștergeau lacrimile. În fruntea mulțimii, bărbați puternici purtau trupul neînsuflețit al prietenului lor pe o targă, acoperit cu o pânză albă. Mama lui, plângând, mergea în urma lor. Toți înaintau cu tristețe și încet spre locul de înmormântare.

Isus a privit repede întreaga scenă, iar inima Lui s-a umplut de milă. Mama zdrobită de durere era o văduvă al cărei soț murise cu ceva timp înainte. Acum își pierduse singurul fiu, cel care avea grijă de ea. Fără nimeni care să o mai sprijine, femeia singură ar fi ajuns probabil săracă, flămândă și fără adăpost. Desigur, asta dacă nu ar fi putut strânge boabe rămase pe câmpurile vreunui fermier milos. Viitorul ei părea fără speranță în timp ce plângea și se împleticea spre cimitir.

Femeia îndurerată nu știa că „Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea” (Luca 7:13). Nu știa că El simțea tristețea și durerea ei. De fapt, nici măcar nu știa că El era acolo.

Isus este întotdeauna prezent în momentele noastre triste și grele. Ce promite Isus că va face pentru cei care plâng? Citește Matei 5:4. Isus va face același lucru și pentru noi. Inima Lui plină de milă simte și tristețea și suferința noastră.

Transformă versetul de memorat într-un semn de carte. Poți folosi hârtie și creioane sau poți încerca un instrument online, cum ar fi Canva. Tipărește-l și roagă-te pentru cineva căruia i l-ai putea oferi.

Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru mila pe care o simte față de oamenii triști și suferinzi.

Femeia, plângând, mergea clătinându-se în urma rogojinii pe care era dus fiul ei mort, neputând să vadă prin lacrimile ei. Nu era deloc conștientă că Isus Se apropia. El a venit liniștit lângă ea și i-a vorbit cu blândețe. Ce i-a spus? Citește Luca 7:13.

Cuvintele lui Isus trebuie să fi părut ciudate. Femeia nu putea să nu plângă pierderea singurului ei fiu, pe care îl iubea atât de mult. Era aproape imposibil să nu plângă! Dar ea a auzit compasiunea și a simțit mângâierea în glasul lui Isus când a vorbit.

Isus a rostit acele cuvinte cu un scop – El dorea să-i trezească speranța și încrederea înainte de a face o minune. Apoi Isus S-a apropiat și a atins targa.

Deodată, cei care purtau targa s-au oprit. Jelirea s-a oprit. Cele două mulțimi au înaintat, apoi s-au oprit. S-au unit într-o singură mulțime plină de emoție și s-au adunat în jurul tărgii. Mulți oameni Îl văzuseră pe Isus făcând minuni pentru a-i vindeca pe bolnavi, așa că s-au ridicat pe vârfuri și și-au întins gâturile ca să vadă ce va face mai departe. Ei se gândeau: Poate, doar poate, puterea lui Isus poate să-l învie pe omul mort! Se întrebau și sperau… Poate chiar și-au ținut respirația, privind cu atenție la Isus și la tânăr.

Isus era acolo, chiar lângă mama îndurerată, oferindu-i mângâiere și pace. Isus are milă de toți oamenii triști și suferinzi, iar cuvintele Lui de astăzi vă pot aduce ție și altora speranță. Când ești trist, amintește-ți: „Domnul este aproape de cei cu inima frântă și-i mântuiește pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmii 34:18).

Citește Ieremia 31:13, versetul tău de memorat. Fă o felicitare de încurajare și scrie acest text în interiorul ei. Păstreaz-o într-un loc sigur, pregătită să o oferi cuiva pe care îl cunoști atunci când pierde pe cineva drag. Sau memorează textul, ca să îl poți împărtăși atunci când vizitezi pe cineva.

Roagă-te pentru cei care sunt triști pentru că au pierdut pe cineva drag. Cere-I lui Isus să-i mângâie și să le ofere pace.

Cu mâna încă sprijinită pe targa tânărului mort, Isus a privit spre trupul fără viață. Glasul Lui clar a răsunat cu putere: „Tinerelule, scoală-te, îți spun!” (Luca 7:14).

Răspunzând la cuvintele lui Isus, tânărul mort a început să miște. Puterea lui Dumnezeu i-a străbătut trupul, iar ochii i s-au deschis. Viața a înlocuit moartea în fiecare celulă și mușchi. Apoi Isus l-a apucat de mână și l-a ridicat. Ce a făcut tânărul? Citește Luca 7:15.

Mama și-a strâns fiul într-o îmbrățișare puternică. Lacrimile de tristețe s-au transformat în lacrimi de mare bucurie. Băiatul ei iubit fusese mort, dar acum era viu!

Isus ne promite în Biblie: „Le voi preface jalea în veselie și-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor” (Ieremia 31:13). El făcuse acest lucru într-un mod cu totul surprinzător!

În timp ce tânărul și mama lui s-au îmbrățișat și părea că nu își vor mai da drumul, mulțimea uimită privea fără cuvinte. Biblia spune: „Toți au fost cuprinși de frică” (Luca 7:16). Toți simțeau că Dumnezeu era chiar acolo cu ei și stăteau într-o tăcere plină de uimire și respect. Văzuseră cu ochii lor că Isus avea putere să dea viață unui om care murise. Părea de necrezut!

Când Isus simte milă pentru oamenii triști și suferinzi, El intervine și face ceva. El poate oferi mângâiere și pace sau îi poate îndemna pe oamenii Săi să arate milă și sprijin. Uneori, El poate face chiar și o minune.

Reconstituie povestirea de astăzi într-un mod creativ pentru a o prezenta familiei tale vineri seara. Poți folosi figurine din fetru, piese Lego, jucării de pluș sau figurine făcute din bețișoare sau crenguțe.

Povestiți un moment în care ați simțit mângâierea lui Dumnezeu.

Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru ceea ce ai învățat din povestirea de astăzi.

Oamenii din satul Nain stăteau și priveau în tăcere, uimiți. Isus oprise o înmormântare! Isus redase viața unui om mort! Ei au început să-L laude pe Dumnezeul nostru minunat.

Cu cât se gândeau mai mult la minunea incredibilă, cu atât oamenii încercau să o înțeleagă. Ce au spus ei? Citește Luca 7:16.

Pentru că Isus venise la Nain la începutul lucrării Sale publice, unii dintre locuitorii satului probabil nu-L văzuseră niciodată pe Isus și nu fuseseră martori la vreo minune de vindecare. Dar știau că profeții lui Dumnezeu făcuseră lucruri asemănătoare cu mult timp înainte. Profetul Ilie redase viața fiului unei văduve (1 Împărați 17:22) și profetul Elisei făcuse același lucru (2 Împărați 4:35). Astfel, li se părea că Isus trebuie să fie un profet. Ei puteau vedea că, prin Isus, Dumnezeu „Și-a cercetat poporul” (Luca 7:16).

Mulțimea care Îl lăuda pe Dumnezeu s-a întors și a pornit înapoi spre Nain. Plecaseră pe porțile satului ca o mulțime de oameni îndurerați, dar se întorceau ca o mulțime de prieteni plini de bucurie.

Ce s-a întâmplat mai departe? Citește Luca 7:17.

Ca toate veștile bune, povestea minunii s-a răspândit repede dintr-un sat în altul . . . și în altul . . . și în altul. Mulți oameni au aflat despre Isus și despre mila Lui față de cei care suferă. Ei au învățat, de asemenea, despre puterea Lui de a învia pe cei morți.

Satana a adus moartea în lume, dar Isus a arătat că are putere asupra morții și asupra durerii pe care o provoacă. Murind pentru toți, Isus a făcut posibil ca noi să trăim pentru totdeauna în cer, fără moarte și fără păcat. 1 Corinteni 15:55 spune: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?”

Scrie o listă cu 10 persoane pe care ai dori să le întâlnești în cer, unde nu va mai fi moarte, durere sau tristețe. Vorbește despre lista ta cu familia și gândește-te la întrebări pe care le-ai putea adresa acestor persoane.

Laudă-L pe Dumnezeu pentru că are putere asupra morții.

Isus a făcut cel mai uimitor lucru atunci când l-a înviat pe fiul văduvei în acea zi, la Nain. Mama îndurerată nu I-a cerut și nici nu se aștepta la acest lucru; nici prietenii ei plini de compasiune nu se așteptau. Minunea s-a întâmplat pur și simplu pentru că Isus a înțeles totul despre viața femeii și despre durerea ei adâncă, iar inima Lui s-a umplut de milă.

Prietenul nostru Isus ne poate ajuta și pe noi să recunoaștem și să simțim milă pentru oamenii triști și suferinzi. Putem deveni mai atenți la expresiile de pe fețele oamenilor: expresii de tristețe, singurătate, teamă, mânie, uimire, confuzie, iritare, neliniște sau durere. De asemenea, putem înțelege cum se simt ceilalți și după felul în care se comportă.

Este adesea bine să ne oprim și să privim cu atenție ceea ce se întâmplă în viața unei persoane, așa cum a făcut Isus. Apoi putem să ne rugăm și să ne gândim cum să ne arătăm mila față de persoana tristă sau suferindă. Când arătăm milă față de cineva, facem ceea ce ne cere Biblia: „Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos” (Galateni 6:2).

• Prezintă familiei tale provocarea de la secțiunea de miercuri.
• Arată semnul de carte sau felicitarea de încurajare. Gândește-te la oameni din familia ta, familia extinsă și comunitate care ar putea avea nevoie de milă și grijă. Planifică ceva ce ai putea face pentru cineva.
• Ca familie, priviți în natură lucruri care vă amintesc că Isus poate reda viața. Dacă nu puteți face acest lucru, citiți Luca 19:40 și discutați cât de uimitor ar fi să vedeți din nou aceste lucruri pline de viață!
• Cântați „Oare n-ați aflat voi încă” (imnul nr. 499) sau o altă cântare de închinare.

• Ce te-a învățat această lecție despre milă?
• Ce te-a învățat această povestire despre Isus?
• Când te confrunți cu o situație tristă sau cu un prieten trist, ce îți vei aminti? Cum vei arăta că înțelegi și îți pasă?

Mulțumește-I lui Isus că te iubește atât de mult încât a murit pentru tine, ca moartea și păcatul să nu mai fie.

„Acela care a redat văduvei din Nain pe unicul ei fiu și care, în agonia Sa pe cruce, Și-a amintit de mama Sa este mișcat și astăzi de durerea mamei. În orice suferință și orice nevoie, El va da ajutor și mângâiere” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 512).

Am urcat în fugă treptele spre casă, nerăbdători să o vedem pe mama. Poate, doar poate, fuseserăm chemați mai devreme de la școală pentru a merge într-o aventură în familie. Poate tata venise acasă!

Dar, de îndată ce eu și sora mea Peggy am intrat în casă, am știut că ceva nu era în regulă. Foarte în neregulă. Erau oameni peste tot și toți plângeau. Am început și eu să plâng, deși nu știam de ce.

O femeie m-a luat în brațe și a plâns, spunând:
– A fost un tată atât de bun!

Atunci am înțeles. Tatăl meu nu avea să mai vină acasă. Niciodată.

Am stat acolo, ca într-un vis, în timp ce cineva mi-a explicat ce se întâmplase. Tata, un evanghelist, era și pilot de avion mic. Luase câțiva prieteni într-un zbor, iar avionul se prăbușise. Acum el nu mai era. Nu mai aveam tată.

În jurul meu, oameni plini de milă mă priveau. Dar eu voiam să fiu singur. Eram prea confuz ca să pot face față situației. Voiam ca toți să plece! Tocmai când simțeam că nu mai pot suporta, prietena mea Tammy a venit și m-a întrebat dacă vreau să mergem la o plimbare.

Am pornit la pas pe drum și am vorbit despre școală, prieteni și lucruri obișnuite. Am și glumit și am râs. Am început să mă relaxez puțin, dar acest lucru m-a făcut să mă simt vinovat.

– Nu este bine, i-am spus lui Tammy. Nu ar trebui să râd. Tatăl meu tocmai a murit!
– Tatăl tău nu ar vrea să fii trist, a spus Tammy. El ar vrea să continui să fii fericit.

Mai târziu, în acea zi, am plâns mult, iar noaptea, când am rămas singur cu mama, am plâns din nou. Am întrebat-o:
– Ce voi face fără un tată?

Ea m-a strâns în brațe și mi-a spus:
– Tu încă ai un Tată. Tatăl tău din cer este încă cu tine. El știe ce s-a întâmplat. Te iubește foarte mult. Va trebui să înveți să te sprijini mai mult pe dragostea și protecția Lui.

Viața mea nu a mai fost niciodată la fel. Îmi lipsea tata. Dar mi-am amintit ce mi-a spus mama și am petrecut mai mult timp vorbind cu Tatăl meu ceresc. Am învățat să am încredere în El cu problemele pe care nu le puteam rezolva. Cu ajutorul Lui și al dragostei mamei mele, am reușit să merg mai departe.

Nu îl voi uita niciodată pe tatăl meu, iar într-o zi, în cer, vom petrece din nou timp împreună. Sunt atât de bucuros că am această speranță.

Această povestire este adaptată din „Daddy” de Kitty Baron Thomas, Guide’s Greatest Hope Stories, drepturi de autor 2018, publicată de Pacific Press Publishing Association. Folosită și adaptată cu permisiune.