Testarea profeților

Un diamant autentic este una dintre cele mai valoroase pietre prețioase de pe pământ. Lucrurile care sunt făcute aproape identice cu un diamant sunt lipsite de valoare. Atunci cum se poate știi dacă un diamant este adevărat sau contrafăcut? Prin testare. Unele teste pot fi făcute acasă, cu instrumente simple. Altele necesită expertiză profesională. Cele mai multe teste nu sunt concludente luate separat, dar dacă un diamant trece mai multe teste, poate fi considerat autentic.

Diamantul este unul dintre cele mai rezistente materiale de pe pământ, parțial datorită capacității lui de a suporta temperaturi foarte ridicate și schimbări dramatice de temperatură. Pentru a testa un diamant, ai putea să-l încălzești cu o brichetă sau cu o torță și apoi să-l arunci în apă rece. Diamantul veritabil nu se va deteriora, dar cel fals probabil se va sparge.

Darul profeției este mai valoros decât orice diamant, însă cineva care pretinde că are acest dar nu poate fi crezut pur și simplu pe cuvânt. O astfel de pretenție trebuie testată. În această săptămână vom examina profeții biblici, descoperind principiile biblice de probare a autenticității.

28 noiembrie: Ziua Prevenirii Violenței

Cum îi vom deosebi pe adevărații slujitori ai lui Dumnezeu de falșii profeți despre care Hristos a spus că se vor ridica pentru a-i amăgi pe mulți? Există un singur test al caracterului – Legea lui Iehova.

Israeliții au pus pe ușile lor un semn de sânge pentru a arăta că erau proprietatea lui Dumnezeu. Așadar, copiii lui Dumnezeu de acum vor purta semnul pe care l-a rânduit Dumnezeu. Ei vor fi în armonie cu Legea sfântă a lui Dumnezeu. Un semn este pus pe fiecare dintre oamenii lui Dumnezeu, la fel de adevărat cum a fost pus un semn pe ușile locuințelor evreilor, pentru a-i feri pe oameni de ruina generală. Dumnezeu declară: „Le-am dat Sabatele Mele ca să fie un semn între Mine și ei” (Ezechiel 20:12). ... Nu trebuie să fim înșelați. ...

Agenții lui Satana au făcut din pământ o scenă pentru orori pe care nicio limbă nu le poate descrie. Război și vărsare de sânge sunt făcute de națiuni care pretind a fi creștine. Neglijarea Legii lui Dumnezeu a adus urmările ei sigure. Marele conflict care se poartă acum nu este doar o luptă între oameni. De o parte stă Prințul vieții, acționând ca înlocuitor și garant al omului, iar de cealaltă parte, prințul întunericului, avându-i pe îngerii căzuți sub comanda sa. …

Va fi un conflict aprins între cei care Îi sunt loiali lui Dumnezeu și cei care batjocoresc Legea Lui. Biserica și-a dat mâna cu lumea. Respectul față de Legea lui Dumnezeu a fost subminat. Liderii religioși propovăduiesc ca doctrină poruncile oamenilor. Așa cum era în zilele lui Noe, așa este și în această vreme a lumii. Dar oare faptul că necredincioșia domnește și că Legea lui Dumnezeu este călcată îi va face pe cei care au respectat-o să aibă mai puțin respect pentru ea, să se unească cu pu­terile pământului pentru a o anula? Cei cu adevărat loiali nu vor fi duși de curentul răului. Ei nu vor arunca batjocură și dispreț asupra a ceea ce Dumnezeu a pus deoparte ca fiind sfânt. Testul vine pentru fiecare. Există doar două posibilități. Tu de care parte ești? – That I May Know Him, p. 211

Totuşi, faptul că Dumnezeu le-a descoperit oamenilor voia Sa prin Cuvântul Său n-a făcut inutilă prezenţa şi călăuzirea continuă a Duhului Sfânt. Dimpotrivă, Duhul a fost promis de Mântuitorul nostru slujitorilor Săi ca să descopere Cuvântul, să ilumineze şi să aplice învăţăturile lui. Deoarece Duhul lui Dumnezeu a inspirat Biblia, este imposibil ca învă­ţătura Duhului să fie vreodată contrară aceleia a Cuvântului.

Duhul n-a fost dat – şi nici nu va putea fi vreodată revărsat – ca să înlocuiască Biblia, căci Scripturile declară clar că standardul pentru verificarea tuturor doctrinelor şi practicilor este Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Ioan spune: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi” (1 Ioan 4:1). Iar Isaia declară: „«La lege şi la mărturie!» Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Isaia 8:20). – Tragedia veacurilor, p. vii

În timpul exodului Domnul le-a vorbit celor din poporul Său despre darul profetic din mijlocul lor, spunând: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis” (Numeri 12:6). Un mesaj și o chemare profetică implică adesea supranaturalul; ele depășesc cu siguranță o simplă impresie sau idee pe care cineva ar putea să o aibă. Un profet primește o comunicare directă din partea lui Dumnezeu, adesea prin vise sau viziuni profetice (Daniel 8:1; Isaia 1:1; Faptele apostolilor 9:10 etc.), care pot fi însoțite de fenomene fizice evidente.

Daniel și-a pierdut puterea atunci când a intrat în viziune. A devenit apoi dependent de Dumnezeu pe durata experienței. Deși cei care erau cu el nu au intrat în viziune, prezența Divinului a fost atât de puternică încât ei au fugit și s-au ascuns de groază. Așadar Dumnezeu folosește fenomene fizice pentru a atrage atenția asupra unui profet, astfel încât mesajul profetic să fie remarcat.

Deși fenomenele vizibile arată că acționează o putere supranaturală, acest lucru nu înseamnă automat că persoana care le experimentează este inspirată de Dumnezeu. Și Satana poate demonstra supranaturalul. Nicio dovadă singulară nu confirmă o slujire profetică. Dincolo de fenomenele fizice, profeții trebuie să fie testați. Manifestările supranaturale nu constituie un test al adevăratului dar profetic. Toate testele biblice asupra unui presupus profet trebuie să fie realizate pentru a-l valida ca mesager al lui Dumnezeu. Din nefericire, istoria a fost plină de profeți falși (vezi Matei 7:15).

Potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt urma să-Şi continue lucrarea în toată dispensaţiunea Evangheliei. De-a lungul secolelor în care au fost date scripturile Vechiului şi Noului Testament, Duhul Sfânt n-a încetat să transmită lumină anumitor persoane, pe lângă descoperirile care aveau să fie încorporate în canonul sacru. Însăşi Biblia ne descrie cum, prin Duhul Sfânt, oamenii au primit avertizări, mustrări, sfaturi şi îndrumări în probleme care nu aveau nicio legătură cu transmiterea Scripturilor. Sunt menţionaţi profeţi din diferite epoci, ale căror cuvinte n-au fost consemnate în scris niciodată. În acelaşi fel, după închiderea canonului Scripturii, Duhul Sfânt urma să-Şi continue lucrarea de a-i ilumina, a-i avertiza şi a-i încuraja pe copiii lui Dumnezeu.

Isus le-a promis ucenicilor Săi: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; ... şi vă va descoperi lucrurile viitoare” (Ioan 14:26;16:13). Scriptura exprimă clar faptul că aceste făgăduinţe, departe de a fi limitate la zilele apostolilor, se extind asupra bisericii lui Hristos din toate timpurile. Mântuitorul i-a asigurat pe urmaşii Săi: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Iar Pavel declară că darurile şi manifestările Duhului au fost date bisericii „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:12,13).

Pentru credincioşii din Efes, apostolul Pavel se ruga astfel: „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este, faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 1:17-19). Binecuvântarea pe care Pavel o cerea insistent pentru biserica din Efes era acţiunea Duhului Sfânt de iluminare a minţii şi de dezvăluire a lucrurilor adânci din Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.

După minunata manifestare a Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii, Petru i-a îndemnat pe oameni să se pocăiască şi să se boteze în Numele lui Hristos, pentru iertarea păcatelor, zicând: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Faptele 2:38,39).

În legătură directă cu scenele marii zile a lui Dumnezeu, Domnul a promis, prin profetul Ioel, o manifestare deosebită a Duhului Său (Ioel 2:28). Această profeţie s-a împlinit parţial prin revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, dar va ajunge la împlinirea completă prin manifestarea harului divin care va însoţi încheierea lucrării Evangheliei. – Tragedia veacurilor, p. viii, ix

Deși oamenii se contrazic adesea singuri și pot fi amăgitori, Dumnezeu nu minte (vezi Numeri 23:19). Mesajele profetice transmise prin profeți vor reflecta această consecvență. Adevărul Său neschimbător se va vedea în mesajele profetice date.

Biblia este întotdeauna standardul suprem pentru orice pretenție la inspirație. Profeții trebuie testați prin compararea afirmațiilor lor cu Biblia. Un profet autentic nu va contrazice niciodată adevărul biblic, nu îl va minimaliza și nu va devia atenția de la el. De aceea este esențială cunoașterea Scripturilor de cei care doresc să-L urmeze pe Domnul și să nu fie înșelați de învățători sau profeți falși. Și în Vechiul, și în Noul Testament, profeții au evidențiat adesea scrierile profetice anterioare lor și au făcut trimitere la ele ca standard pentru propria lor slujire. Profeții biblici ulteriori dezvăluie perspective suplimentare asupra planurilor lui Dumnezeu și asupra căii de salvare, dar nu contrazic niciodată principiile și conceptele de bază date deja de Dumnezeu.

Baza Vechiului Testament pentru înțelegerea planului de salvare a fost exprimată în prima profeție, rostită de Însuși Dumnezeu în Geneza 3:15. Sistemul de jertfe ilustra acest plan, însă detaliile despre modul în care Mielul lui Dumnezeu, Isus Hristos, avea să vină, să trăiască și să moară pentru omenire au fost clarificate pas cu pas în profețiile ulterioare. Consemnarea biblică arată că Dumnezeu dezvăluie adevărul atunci când poporul Său este capabil să-l înțeleagă. Acest lucru face ca înțelegerea adevărului să se adâncească la fiecare nouă generație. Iată ce înseamnă expresia „adevăr care se dezvăluie” sau „adevăr progresiv”! Cu alte cuvinte, o generație va avea adesea o înțelegere mai profundă a adevărului lui Dumnezeu decât generația anterioară. Există însă un aspect crucial care nu poate fi subliniat suficient de mult: noile descoperiri ale adevărului nu vor contrazice niciodată adevărul dat de Dumnezeu înainte.

Dumnezeu a încredinţat scrierea Cuvântului Său inspirat unor oameni limitaţi. Cuvântul acesta, organizat sub forma unor cărţi, Vechiul şi Noul Testament, este un ghid lăsat moştenire lumii căzute, pentru ca, prin studierea şi respectarea îndrumărilor lui, niciun suflet să nu se rătăcească pe calea spre cer.

Biblia Îl indică pe Dumnezeu ca autor al ei, totuşi ea a fost scrisă de mâini omeneşti; în stilul variat al diferitelor ei cărţi, ea prezintă particularităţile scriitorilor respectivi. Adevărurile ei sunt toate „insuflate de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16), totuşi sunt exprimate în cuvinte omeneşti. Cel Infinit a revărsat lumină, prin Duhul Sfânt, în mintea şi în inima slujitorilor Săi. El a dat vise, viziuni, simboluri şi cifre, iar cei cărora le-a fost revelat adevărul în felul acesta au exprimat gândul în limbaj omenesc.

Domnul le vorbeşte făpturilor omeneşti folosind un limbaj nedesăvârşit, pentru ca simţurile degenerate ale oamenilor şi înţelegerea lor amorţită, pământească, să poată pătrunde cuvintele Sale. În felul acesta, este arătată mila lui Dumnezeu. El le vine în întâmpinare făpturilor omeneşti acolo unde se află ele. Deşi este desăvârşită în simplitatea ei, Biblia nu corespunde marilor idei ale lui Dumnezeu, pentru că ideile infinite nu pot fi exprimate deplin prin mijloacele limitate ale gândirii omeneşti. Nici cele mai puternice expresii biblice nu sunt exagerate, aşa cum presupun mulţi, ci şi ele se năruiesc în faţa măreţiei gândului, în ciuda faptului că scriitorii au ales limbajul cel mai expresiv pentru a transmite adevărurile unei învăţături mai înalte. – The Faith I Live By, p. 10

Prin muncă răbdătoare şi neobosită, uneori în peşterile adânci şi întunecate ale pământului, la lumina torţelor, Sfintele Scripturi erau scrise verset cu verset şi capitol cu capitol. Astfel înainta lucrarea, iar voinţa descoperită a lui Dumnezeu strălucea ca aurul curat. Numai cei angajaţi în această lucrare puteau să-şi dea seama cât de strălucitoare, de clară şi de puternică era ea acum, datorită încercărilor pe care le suferiseră pentru ea. Îngerii din cer îi înconjurau pe aceşti lucrători credincioşi.

Satana îi îndemnase pe preoţii şi prelaţii papali să îngroape Cuvântul adevărului sub gunoiul ereziei şi superstiţiei, dar, în modul cel mai minunat, el a fost păstrat nedenaturat de-a lungul secolelor de întuneric. Nu purta amprenta omului, ci sigiliul lui Dumnezeu. Oamenii au încercat din răsputeri să întunece înţelesul clar şi simplu al Scripturilor şi să o facă să se contrazică, dar, ca şi arca lui Noe pe apele înfuriate, Cuvântul lui Dumnezeu a rezistat furtunilor care îl ameninţau cu distrugerea. După cum mina are filoane bogate de aur şi argint ascunse în adâncime, aşa încât toţi cei care vor să-i descopere rezervele preţioase să fie nevoiţi să sape, tot aşa Sfânta Scriptură are comori de adevăr care sunt descoperite numai celui care o cercetează cu stăruinţă, cu umilinţă şi în rugăciune. Dumnezeu a intenţionat ca Biblia să fie un manual pentru toţi oamenii, copii, tineri şi adulţi, şi să fie studiată în toate timpurile. El le-a dat Cuvântul Său oamenilor ca pe o descoperire a Lui Însuşi. Orice adevăr nou înţeles este o dezvăluire proaspătă a caracterului Autorului lui. Studiul Scripturii este mijlocul divin rânduit să-i aducă pe oameni într-o legătură mai strânsă cu Creatorul lor şi să le dea o cunoaştere mai clară a voii Sale. Biblia este mijlocul de comunicare între Dumnezeu şi om. – Tragedia veacurilor, p. 69

Potrivit 1 Ioan 4:1-3, testul credinței în întruparea Domnului Isus îi elimină rapid pe cei care se pretind profeți provenind din alte mari religii ale lumii sau pe cei care afirmă că se conectează la tărâmul spiritual fără a adera la o anumită religie. Dacă o persoană nu „mărturisește că Isus Hristos a venit în trup”, atunci acea persoană „nu este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:2,3). Când a scris aceste versete, Ioan avea în vedere învățătorii falși care susțineau că Domnul Isus nu a fost cu adevărat om. Acest test însă merge mai departe. Nu afirmă doar că un profet ar trebui să fie de acord cu faptul că Domnul Isus a fost o persoană reală care a trăit pe pământ. Cei mai mulți creștini sunt convinși de acest lucru în legătură cu Isus. Ioan se confrunta cu o problemă precisă în acel moment. Dar cuvintele sale profetice, deși necesare într-o anumită împrejurare, conțin și adevăruri importante pentru generațiile viitoare.

Profeții adevărați trebuie să creadă că Isus este Dumnezeu întrupat, dar în același timp cu adevărat om. Ei trebuie și să adere la întregul adevăr despre Domnul Isus – misiunea Sa, viața Sa fără păcat, moartea Sa ispășitoare, învierea și lucrarea Sa de Mare-Preot în cer, precum și a doua Sa venire. Este vorba de mai mult decât de o simplă acceptare intelectuală a faptului că Domnul Isus a trăit pe pământ. Isus trebuie să fie miezul învățăturilor profetului, nu doar ceva adăugat, ceva pe lângă. Mesajele profetului sau profetesei ar trebui să-i conducă pe oameni la o relație mântuitoare cu Isus. Cuvântul profetic inspirat de Duhul Sfânt este reflectorul lui Dumnezeu, care risipește întunericul din noi până când Isus, Luceafărul de dimineață, răsare în inima noastră, iar darul profetic ne unește cu El și ne îndreaptă neîncetat privirea spre El.

Profeții care Îl înalță pe Domnul Isus nu vor încerca să-și creeze propriul grup de adepți și nici să se promoveze pe ei înșiși (vezi Faptele 4:12). Ei vor fi gata să slujească și nu să profite de cei la care au fost trimiși. În același timp, profeții lui Dumnezeu sunt ființe umane și, asemenea nouă, păcătoși care au nevoie de Evanghelie.

Întruparea lui Hristos este taina tuturor tainelor.

Hristos a fost una cu Tatăl, și totuși... El a fost dispus să renunțe la poziția Sa înaltă, de egal cu Dumnezeu.

Pentru a-Și putea îndeplini planul de iubire pentru omenirea decăzută, El a devenit os din oasele noastre și carne din carnea noastră.

Cât de mare este contrastul dintre divinitatea lui Hristos și Pruncul neajutorat din ieslea Betleemului! Cum am putea cuprinde cu mintea distanța dintre Dumnezeul cel puternic și un Copil neajutorat? Și totuși, Creatorul lumilor, Acela în care locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii, S-a manifestat în Pruncul neajutorat din iesle. Mult mai înalt decât oricare dintre îngeri, egal cu Tatăl în demnitate și glorie, și totuși purtând haina umanității! Divinitatea și umanitatea au fost combinate în mod misterios, iar omul și Dumnezeu au devenit una.

Ar fi fost o umilință aproape infinită pentru Fiul lui Dumnezeu să ia natura omului, chiar și atunci când Adam era în Eden, în starea sa de nevinovăție. Dar Domnul Isus a acceptat să devină om când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca fiecare copil al lui Adam, El a luat asupra Sa un trup care suferise urmările acțiunii marii legi a eredității. Care au fost aceste urmări este arătat în istoria strămoșilor Săi pământești. El a venit cu o astfel de ereditate pentru a Se face părtaș la necazurile și ispitele cu care ne luptăm noi și pentru a ne da un exemplu de viață fără păcat.

Cei care susțin că Hristos nu putea să păcătuiască nu pot crede că El a luat cu adevărat asupra Sa natura umană. Dar nu a fost Hristos ispitit cu adevărat, nu numai de Satana în pustie, ci pe tot parcursul vieții Sale, din copilărie până la vârsta bărbăției?

Mântuitorul nostru a luat asupra Sa natura umană, cu toate defectele ei. El a luat natura omului, cu posibilitatea de a ceda ispitei. Nu avem de suportat dureri sau încercări pe care El să nu le fi îndurat. – The Faith I Live By, p. 48

Viața Sa divină nu poate fi cântărită sau apreciată prin calcule omenești. Existența lui Hristos înainte de întrupare nu se poate măsura prin cifre.

Hristos era Dumnezeu în esență și în sensul cel mai înalt. El a fost cu Dumnezeu din toată veșnicia, Dumnezeu peste toate, binecuvântat pentru totdeauna. Domnul Isus Hristos, Fiul divin al lui Dumnezeu, a existat din veșnicie, o persoană distinctă de Tatăl, dar una cu El. El era slava neîntrecută a cerului. El era conducătorul ființelor inteligente din cer, iar închinarea și adorarea aduse de îngeri erau primite de El ca un drept al Său.

El era egal cu Dumnezeu, infinit și atotputernic. – The Faith I Live By, p. 46

În Predica de pe Munte (Matei 5-7), Domnul Isus a prezentat fundamentele bisericii creștine. Slujirea profetică pare să facă parte din această bază. Isus a avertizat în legătură cu falșii profeți, spunând: „Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20).

Calitatea unui rod poate fi evaluată doar în timp. Observând caracterul unui profet și urmărind rezultatele mesajelor lui, putem vedea dacă acel profet îi conduce pe alții la Dumnezeu sau îi îndepărtează de El.

Faptul că cineva este profet nu înseamnă că respectivul este fără păcat sau infailibil la nivel personal. Vedem la exemple biblice precum Iona, Pavel și chiar Petru greșeli sau defecte de caracter. Numai Dumnezeu este fără cusur; mesagerii Săi nu sunt niciodată. Profeții, ca noi toți, au slăbiciuni, dar viața lor trebuie să fie clar orientată spre Dumnezeu, iar ei nu trebuie să-și compromită slujirea printr-un stil de viață care contrazice mesajul pe care îl vestesc.

Niciun profet nu reflectă pe deplin exemplul Domnului Isus, dar un profet adevărat este dedicat principiilor și stilului de viață al împărăției lui Dumnezeu (Matei 7:16-20). Oricine pretinde că este mesagerul lui Dumnezeu, dar are un stil de viață care contrazice evident mesajul transmis, ar trebui privit cu suspiciune.

Deși chemarea profetică este dificilă, mulți profeți au arătat „roade bune” în timpul slujirii lor. De exemplu, Moise a reușit să-i conducă pe copiii lui Israel prin pustiu (Deuteronomul 34:10-12). Credincioșia lui Hagai i-a încurajat pe locuitorii lui Iuda să reia reconstruirea celui de-al doilea templu, care fusese întreruptă 19 ani (Hagai 1:12). Slujirea neclintită a lui Isaia a ajutat patru regi ai lui Iuda, călăuzindu-i într-o perioadă tumultuoasă și făcând trimitere la Mesia (Isaia 39:5,6;53:4-6). Nu putem uita mărturisirea sinceră a lui Daniel (Daniel 9:15) sau angajamentul înlăcrimat al lui Ieremia (Ieremia 9:1). În ciuda faptului că adesea au fost persecutați și tratați rău, profeții lui Dumnezeu au manifestat întotdeauna o dragoste autentică pentru El și pentru poporul Său, semnul distinctiv al unei slujiri rodnice.

Cei care au această unire cu Hristos o vor arăta în spirit, cuvânt și faptă. Mărturisirea nu are nicio valoare dacă nu se manifestă roade bune în cuvânt și faptă. Unitate, părtășie unii cu alții și cu Hristos – acesta este rodul adus de fiecare mlădiță a Viței celei vii. Sufletul curățit, născut din nou, are de adus o mărturie clară și distinctă. …

A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă, în sensul scripturistic al termenului, să fii una cu El în inimă și gând, să Îl cunoști din experiență, să păstrezi o comuniune reverențioasă cu El ca Mântuitor. Numai prin ascultare sinceră se poate obține această comuniune. Unde lipsește această comuniune, inima nu este în niciun sens un templu al lui Dumnezeu, ci este controlată de vrăjmaș, care își realizează propriile planuri prin intermediul omului. Un astfel de om, indiferent de mărturisirea sau de pretențiile sale, nu este un templu al Duhului Sfânt.

Experiența este desăvârșită prin aducerea de roade. Cel care nu aduce roade bune în cuvinte și fapte, în puterea principiului înalt și înnobilator, este un pom rău. Rodul pe care îl aduce este neplăcut pentru Dumnezeu. Pretenția că Îl cunoaște pe Hristos este o minciună, o înșelăciune. …

În lumina iubirii lui Hristos, Evanghelia este o carte deschisă. Aceasta este adevărata lumină, pe care Hristos a venit să o aducă lumii. Adevărații ucenici ai Mântuitorului au primit această iubire. …

Urmând exemplul lui Hristos de slujire altruistă, încrezându-ne în meritele Sale ca niște copilași și ascultând de poruncile Sale, vom primi aprobarea lui Dumnezeu. – Our Father Cares, p. 310

Chiar ultima amăgire a lui Satana va fi aceea de a anula efectul mărturiei Duhului lui Dumnezeu. „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu, dar ferice de poporul care păzeşte Legea!” (Proverbele 29:18). Satana va lucra cu ingeniozitate, pe diferite căi şi prin mijloace diferite, pentru a tulbura încrederea rămăşiţei poporului lui Dumnezeu în mărturia cea adevărată. El va aduce viziuni false, va amesteca adevărul cu minciuna şi îi va degusta pe oameni într-o asemenea măsură, încât ei vor considera că tot ce poartă numele de „viziune” este o formă de fanatism, dar sufletele sincere vor fi făcute în stare să compare adevărul cu minciuna şi să facă deosebire între ele. …

Nimic nu este mai dăunător pentru interesele sufletului, pentru curăţia lui, pentru concepţiile lui adevărate şi sfinte despre Dumnezeu şi despre lucrurile sfinte şi veşnice, decât a acorda atenţie fără încetare şi a înălţa lucruri care nu vin de la Dumnezeu. Faptul acesta otrăveşte inima şi degradează înţelegerea. Adevărul curat poate fi urmărit până la Sursa lui divină, prin influenţa lui înălţătoare, înnobilatoare şi sfinţitoare asupra caracterului celui care îl primeşte. Autorul întregului adevăr S-a rugat Tatălui Său: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:20-21). – Maranatha, p. 158

Oamenii se gândesc adesea la un profet ca la cineva care prezice viitorul, însă acesta este doar un aspect al lucrării unui profet. Misiunea lui cuprinde mult mai multe. Profeții îi conduc pe oameni înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu și oferă sfaturi, avertizări și încurajări.

Împlinirea predicțiilor este un alt mod de a testa un profet. Predicțiile unui profet adevărat ar trebui să se împlinească exact așa cum au fost profetizate: „Când ceea ce va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el” (Deuteronomul 18:22). Acest test poate fi dificil de aplicat, deoarece unele profeții sunt condiționate, adică s-ar putea să nu se împlinească așa cum a prezis profetul, dacă nu sunt îndeplinite condițiile. Vedem acest principiu în cazul lui Iona și al avertizării adresate cetății Ninive. Predica lui Iona pare destul de scurtă și de directă: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!” (Iona 3:4). Totuși acest lucru nu s-a întâmplat așa cum a prezis el. De ce?

Profețiile condiționate sunt profeții care depind de modul în care răspund oamenii la mesajele lui Dumnezeu. Dacă își schimbă atitudinea și comportamentul, evenimentul prezis s-ar putea să nu mai aibă loc. Locuitorii din Ninive au luat în serios predicția lui Iona și și-au schimbat comportamentele, astfel încât Dumnezeu nu i-a distrus (Iona 3:10). Când generațiile ulterioare au uitat această avertizare profetică, iar cetatea Ninive a ajuns din nou un loc rău și crud, Dumnezeu a distrus-o. Dumnezeu cunoaște viitorul, dar noi, nu. Alegerile noastre determină într-o mare măsură realitățile viitorului nostru.

În analele istoriei omenirii, dezvoltarea națiunilor, creșterea și prăbu­șirea imperiilor apar ca dependente de voința și bravura omului. Modelarea evenimentelor pare a fi, într-o mare măsură, determinată de puterea, ambiția sau capriciile sale. În Cuvântul lui Dumnezeu însă, perdeaua este dată la o parte și privim în spatele ei, peste și în toate acțiunile și conflictele de interese, putere și pasiune omenească, văzând cum uneltele Celui Preamilostiv lucrează în tăcere și cu răbdare și aduc la îndeplinire planurile Sale, după voia Sa. …

În mijlocul certurilor și tumultului provocat de națiuni, Cel care stă deasupra heruvimilor conduce încă evenimentele de pe pământ. …

Istoria națiunilor care au ocupat, una după alta, spațiul și timpul ce le-au fost acordate și care au dat în mod inconștient mărturie despre adevărul a cărui semnificație nici ele nu o cunoșteau ne vorbește. …

Istoria pe care a marcat-o în Cuvântul Său marele EU SUNT, legând verigă după verigă în lanțul profetic, din veșnicia trecutului către veșnicia viitorului, ne spune unde ne aflăm astăzi în scurgerea veacurilor și la ce ne putem aștepta în timpul ce va urma.

 Tot ce a prevestit profeția că se va întâmpla până în vremea de azi a putut fi urmărit în paginile istoriei și putem fi siguri că toate câte urmează încă să aibă loc se vor împlini la timpul lor. …

Noi trebuie să studiem împlinirea planului lui Dumnezeu în istoria națiunilor și în descoperirile privitoare la lucrurile care se vor întâmpla, aceasta pentru a putea evalua la adevărata lor valoare lucrurile văzute și cele nevăzute, pentru a putea învăța care este adevăratul rost al vieții, pentru ca, privind lucrurile vremelnice în lumina veșniciei să le putem găsi utilizarea cea mai nobilă și cea cu adevărat potrivită lor. Astfel, învățând aici principiile Împărăției Sale și devenind supușii și cetățenii ei, să putem fi pregătiți la venirea Sa să intrăm împreună cu El în stăpânirea ei.

Ziua aceasta este chiar înaintea noastră. Pentru lecțiile care trebuie să fie învățate, pentru lucrarea care trebuie înfăptuită, pentru caracterul pe care trebuie să ni-l desăvârșim, timpul rămas este foarte, foarte scurt. – Educație, p. 173, 178, 184

Acceptarea de către adventiști a darului profetic al lui Ellen White s-a confruntat cu provocări similare experienței multor profeți biblici. După prima ei viziune, în decembrie 1844, unii i-au pus la îndoială afirmațiile profetice. Acest lucru i-a determinat pe păzitorii Sabatului (ulterior, adventiști) să formuleze argumente în sprijinul darului profetic al lui Ellen White: (I) Au formulat o justificare teologică pentru continuitatea darului profeției până la sfârșitul timpului. Au susținut că Biblia sprijină manifestarea modernă a darului profeției. Pe baza capitolului 2 din Ioel, a textului din Apocalipsa 12:17 și a altor pasaje biblice, darul profetic urma să fie vizibil în „zilele de pe urmă” și să devină un „semn de identificare” a poporului lui Dumnezeu din timpul sfârșitului. (Vezi Gerhard Pfandl, „The Gift of Prophecy and God’s Remnant Church”, în The Gift of Prophecy, capitolul 4.) (II) Primii adventiști au observat că darul lui Ellen White a avut o influență pozitivă asupra credincioșilor. De exemplu, revelațiile ei profetice au contribuit la unitatea participanților la conferințele despre Sabat de până în anul 1850 când aceștia erau în dezacord cu privire la doctrinele biblice. Darul ei a continuat să aducă „roade bune” în deceniile care au urmat, iar scrierile ei rămân influente în cadrul comunității adventiste. (III) Al treilea argument în apărarea lui Ellen White se referă la elementele supranaturale ale experiențelor ei. În timpul viziunilor, ea dădea dovadă de manifestări supranaturale – relatând fapte și circumstanțe necunoscute ei, făcând cunoscute evenimente viitoare, manifestând o putere mai presus de cea naturală și fiind incapabilă să controleze sau să influențeze momentul experiențelor sale vizionare, printre altele.

Adventiștii de ziua a șaptea din prezent continuă să evidențieze aceste dovezi în sprijinul validității darului lui Ellen White. Deși aceste argumente sunt solide, o „dovadă” puternică a darului ei este experiența personală cu scrierile ei. Așa cum îndeamnă psalmistul David, „gustați și vedeți ce bun este Domnul” (Psalmii 34:8)! Numai când citim cu rugăciune scrierile lui Ellen White putem evalua afirmațiile ei profetice. Un bun punct de plecare este micul, dar popularul volum Calea către Hristos, care poate fi urmat de seria în cinci volume „Conflictul veacurilor”, care urmărește tema marii lupte de la Geneza până la Apocalipsa. Scrierile ei sunt disponibile pe scară largă atât în format tipărit, cât și electronic (vezi EGWritings.org) și au fost traduse în multe limbi.

Resurse suplimentare (în limba engleză), la https://whiteestate.org/absq/9.

Studiu zilnic:
Psalmii 100
Psalmii 101
Psalmii 102
Psalmii 103
Psalmii 104
Psalmii 105
Psalmii 106;
Ellen G. White, Educație, cap. 14 și 15

În locurile cerești, „Grădina promisiunilor lui Dumnezeu”, 28 aprilie, p. 125.

| Privire generală

Testarea profeților este o poruncă biblică și urmărește ca aceia care pretind că vorbesc în numele lui Dumnezeu să fie în concordanță cu adevărul Său. În 1 Ioan 4:1 credincioșii sunt îndemnați să cerceteze „duhurile dacă sunt de la Dumnezeu”, recunoscând că pot apărea profeți falși. În mod asemănător, 1 Tesaloniceni 5:20,21 îi îndeamnă pe creștini să nu disprețuiască profețiile, ci să cerceteze toate lucrurile și să păstreze ce este bun. Aceste pasaje evidențiază importanța discernământului și subliniază că profeții trebuie evaluați în funcție de fidelitatea lor față de Scriptură, în funcție de roadele lucrării lor și de dovezile chemării lor divine. Acest standard se aplică atât profeților biblici, cât și celor care, precum Ellen White, pretind că au un dar profetic și ca atare necesită o examinare atentă și făcută cu rugăciune. Pe lângă cele patru teste de bază: conformitatea cu Scriptura, mărturia centrată pe Hristos, împlinirea predicțiilor și roadele vieții și lucrării, pot fi aplicate și alte teste darului profetic.

| Comentariu

1. Profeții trebuie evaluați după 4 principii de bază din Scriptură.

În întreaga Scriptură se relatează că au apărut profeți falși, care au dus în eroare poporul lui Dumnezeu prin mesaje înșelătoare care contraziceau adevărul Său (Ieremia 23:16,17; Ezechiel 13:3; Matei 7:15). Prezența lor a creat nevoia urgentă de testare a tuturor profeților și de a-i deosebi pe cei adevărați de cei falși (1 Ioan 4:1). Profeții mincinoși proclamau adesea ceea ce oamenii voiau să audă, nu ceea ce spusese Dumnezeu, oferind speranțe false, promovând idolatria sau conducându-i pe alții în păcat (Deuteronomul 13:1-5; 2 Petru 2:1-3). Ca reacție, Dumnezeu a furnizat probe biblice clare pentru evaluarea profeților, cum ar fi: (1) fidelitatea față de Scriptură (Isaia 8:20), (2) împlinirea predicțiilor (Deuteronomul 18:21,22), (3) mărturia centrată pe Hristos (1 Ioan 4:2; Apocalipsa 19:10) și (4) roadele vieții și lucrării lor (Matei 7:16-20). Aceste principii protejează poporul lui Dumnezeu, garantând că numai cei cu adevărat chemați și inspirați de El sunt recunoscuți ca mesageri ai Săi (vezi Michael Campbell, „The Tests of a Prophet”, Ministry, august 2022, p. 22-24, https://www.ministrymagazine.org/archive/2022/08/The-tests-of-a-prophet).

2. În cadrul celor 4 teste de bază pot fi aplicate verificări suplimentare din Scriptură pentru validarea darului profetic.

Cele 4 teste principale pentru evaluarea unui profet oferă un cadru biblic solid pentru manifestarea discernământului. Dar există și alte criterii încadrate în acest context care oferă o claritate suplimentară în evaluarea unei afirmații profetice.

Proba chemării și a însărcinării profetice: O probă esențială în evaluarea unui profet este chemarea și însărcinarea divină a respectivei persoane. În Scriptură profeții adevărați au primit o chemare clară din partea lui Dumnezeu, adesea marcată de o experiență supranaturală, de o instrucțiune directă sau de o povară pusă asupra lor de a proclama mesajul lui Dumnezeu. Acest test diferă de loialitatea față de Scriptură, deoarece se concentrează asupra originii lucrării profetice, nu asupra conținutului mesajului. De exemplu, profeți precum Moise (Exodul 3:1-12), Isaia (Isaia 6:1-8), Ieremia (Ieremia 1:4-10) și Pavel (Faptele apostolilor 9:1-19) au avut cu toții un moment distinct în care Dumnezeu i-a pus deoparte pentru lucrarea lor. Un profet adevărat nu își asumă pur și simplu acest rol, ci este chemat și trimis de Dumnezeu (vezi Abraham J. Heschel, The Prophets, Part II, 1962, p. 206-226).

Proba curajului profetic și a devotamentului neclintit față de adevăr: O altă probă privește curajul și consecvența profetului când transmite mesajul lui Dumnezeu. Profeții biblici nu își adaptau mesajele pentru a-i mulțumi pe oameni sau pentru a evita persecuția. Ei spuneau adevărul, chiar și atunci când acest lucru era nepopular sau le punea viața în pericol. Acest test se deosebește de testul vieții și al roadelor profetului, care evaluează caracterul moral; acest test urmărește dacă profetul rămâne ferm în ciuda opoziției. Ieremia, Ilie și Ioan Botezătorul au exemplificat acest curaj (Ieremia 20:7-9; 1 Regi 18; Matei 14:3-12). În schimb, profeții falși căutau adesea să placă conducătorilor, să lingușească poporul sau să vestească pace atunci când nu era pace (Ieremia 6:14;23:16,17). Capacitatea de a rămâne neclintit în fața respingerii sau persecuției este un semn al chemării divine.

Proba semnelor și dovezilor supranaturale: Deși minunile singure nu autentifică un profet, dat fiind că și profeții falși pot face semne (Matei 24:24), există situații în care Dumnezeu oferă semne supranaturale pentru a confirma chemarea divină a unui profet. Această confirmare nu este același lucru cu împlinirea unei predicții, care atestă în timp credibilitatea unui profet. În schimb, acest test analizează dacă Dumnezeu validează lucrarea profetului prin acte care dovedesc intervenție divină, precum vindecări, viziuni sau semne miraculoase. Confruntarea lui Ilie cu profeții lui Baal (18:20-40), minunile lui Moise în Egipt (Exodul 7-12) și experiența lui Pavel de a fi răpit până la al treilea cer (2 Corinteni 12:1-4) ilustrează faptul că Dumnezeu oferă uneori o confirmare supranaturală. Totuși această probă trebuie întotdeauna cântărită împreună cu celelalte, deoarece evenimentele supranaturale de unele singure nu stabilesc legitimitatea profetică.

Proba edificării și utilității spirituale: În final o probă distinctă este aceea dacă mesajul profetului edifică, încurajează și întărește credința comunității. Pavel notează în 1 Corinteni 14:3 că profeția zidește, sfătuiește și mângâie poporul lui Dumnezeu. Acest test se deosebește de testul mărturiei care Îl are în centru pe Hristos, deoarece privește impactul practic al mesajului profetic, nu doar miezul său doctrinar. Profeția adevărată îi cheamă pe oameni la pocăință, la credință și la o creștere spirituală mai profundă. În schimb, profeții falși îi conduc adesea pe oameni spre confuzie, dezbinare sau apatie spirituală (Ezechiel 13:22; 2 Petru 2:1-3). Deși uneori rostește avertizări, un profet adevărat aduce în final prin lucrarea sa convingere și reînnoire spirituală, nu disperare sau înălțare de sine.

3. Testele biblice ar trebui aplicate lucrării profetice a lui Ellen White.

Aplicate la Ellen White, cele 4 teste de bază – fidelitatea față de Scriptură, împlinirea predicțiilor, mărturia care Îl are în centru pe Hristos și roadele vieții și lucrării – oferă dovezi puternice în sprijinul misiunii ei profetice.

Pentru studiu aprofundat (în limba engleză): Pentru o analiză asupra modului în care cele 4 teste biblice de bază se aplică lui Ellen White, vezi Gerhard Pfandl, The Gift of Prophecy: The Role of Ellen White in God’s Remnant Church, 2008, p. 58-64, https://egwwritings.org/read?panels=p13965.381&index=0.

Chemarea și însărcinarea profetică: Ellen White nu și-a asumat rolul profetic din proprie inițiativă. La 17 ani, după dezamăgirea millerită din 1844, a primit prima viziune, în care i-a văzut pe așteptătorii revenirii Domnului Isus mergând pe o cale îngustă spre Noul Ierusalim. La început a fost foarte reticentă în legătură cu acceptarea chemării profetice, simțindu-se nedemnă și slabă din punct de vedere fizic. Totuși, după ce a primit mai multe viziuni de la Dumnezeu și încurajare din partea altor credincioși, și-a asumat această lucrare. La fel ca Ieremia (Ieremia 1:6-10), ea s-a opus inițial, invocând propria slăbiciune. De asemenea, ca Isaia (Isaia 6:5-8), a avut o experiență spirituală profundă, care i-a modelat misiunea. Și, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Pavel (Faptele apostolilor 9:1-19), lucrarea ei a izvorât dintr-un moment de intervenție divină. Chemarea ei a fost confirmată și de primii credincioși adventiști, mulți dintre aceștia fiind martori ai experiențelor ei vizionare și ai impactului profund al mesajelor ei asupra mișcării.

Curajul profetic și devotamentul neclintit față de adevăr: Ellen White nu a încetat niciodată să rostească adevăruri dificile și nepopulare. Ea a mustrat păcatul, a criticat mulțumirea de sine sau comoditatea și a chemat la reformarea stilului de viață, a conducerii bisericii și a sfințeniei personale. În spiritul profeților biblici, precum Ilie (1 Regi 18) și Ioan Botezătorul (Matei 14:3,4), a fost dispusă să se exprime împotriva nedreptății, indiferent de consecințe. Disponibilitatea ei de a sta de partea adevărului în ciuda opoziției confirmă modelul profetic (vezi Gilbert M. Valentine, The Prophet and the Presidents, 2011. Această carte tratează influența lui Ellen White asupra conducerii timpurii a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea).

Semne și dovezi supranaturale: Deși Ellen White nu s-a bazat pe minuni pentru a-și dovedi chemarea, experiențele ei profetice au inclus numeroase elemente supranaturale, precum manifestări fizice în timpul viziunilor și o cunoaștere remarcabilă a unor evenimente din trecut și din viitor (vezi Herbert Douglass, They Were There: Stories of Those Who Witnessed Ellen White’s Prophetic Gift and Believed, 2005). Deși minunile biblice nu ar trebui să fie singurul test pentru un profet, aceste semne supranaturale seamănă îndeaproape cu experiențele lui Daniel (Daniel 10:8-17) și ale lui Ezechiel (Ezechiel 3:12-15), care manifestau stări fizice neobișnuite în timpul viziunilor.

Edificare și folos spiritual: Una dintre cele mai elocvente confirmări ale darului profetic al lui Ellen White este impactul scrierilor ei asupra vieții spirituale a oamenilor și asupra mișcării adventiste. Mesajele ei au dus la trezire și reformă spirituală, iar cărțile și predicile ei au chemat nenumărați oameni la un angajament mai ferm față de Dumnezeu, la o viață de rugăciune mai profundă și la o credincioșie mai mare față de Scriptură. Lucrarea ei profetică împlinește 1 Corinteni 14:3, care spune că adevărata profeție zidește, sfătuiește și mângâie credincioșii. Scrierile ei continuă să aducă rod, edificând și încurajând credincioși din întreaga lume și confirmând autenticitatea lucrării ei profetice.

Pentru studiu aprofundat (în limba engleză): Vezi Denton E. Rebok, Believe His Prophets, 1956, capitolele 7 – 9, pentru dovezi suplimentare în afară de cele 8 teste sau probe prezentate mai sus privind autenticitatea profetică a lui Ellen G. White, https://egwwritings.org/read?panels=p654.582&index=0.

| Aplicație

Următoarele întrebări aplicative sunt desprinse din comentariul de mai sus și au ca obiectiv să îmbogățească discuțiile din cadrul grupei. Dintre aceste întrebări și dintre cele din studiu alege-le pe acelea care vor angaja grupa la o analiză profundă!

1.   De ce este esențial să îi punem la probă pe profeți, în loc să îi acceptăm sau să îi respingem pe baza sentimentelor personale sau a opiniei majorității?

2.  Ce pericole apar atunci când oamenii nu testează profeții după Scriptură? Puteți da exemple de situații contemporane când pretenții false au dus la înșelăciune?

3.  Cum putem aplica aceste teste atunci când întâlnim astăzi pretenții profetice?

4.  Ce rol au chemarea și însărcinarea divină în confirmarea unui profet adevărat? Cum putem deosebi un profet autoproclamat de unul cu adevărat chemat de Dumnezeu?

5.  De ce este esențial să evaluăm cu atenție semnele supranaturale? Cum pot fi înșelătoare manifestările miraculoase, dacă nu sunt evaluate în lumina principiilor biblice?

6.  Cum ne ajută principiul zidirii, edificării să deosebim profeții adevărați de cei falși? Care ar trebui să fie impactul mesajului unui profet adevărat asupra bisericii și asupra fiecărei persoane?

7.   În ce măsură se armonizează chemarea profetică a lui Ellen White cu modelul biblic al chemării divine? Cum a răspuns ea inițial chemării și ce asemănări există între experiența ei și cea a unora precum Ieremia sau Pavel?

8.  În ce fel a consolidat Ellen White biserica și viața credincioșilor? Cum continuă scrierile ei să influențeze creșterea spirituală și lucrarea misionară?

9.  În ce mod studiul și aplicarea acestor teste biblice ne pot întări încrederea în călăuzirea lui Dumnezeu prin lucrarea profetică?