Interpretarea scrierilor profetice

După răstignire și înviere, Hristos S-a arătat la doi ucenici descurajați, care au mărturisit: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri” (Luca 24:21). Ucenicii așteptau un Mesia care să-i elibereze pe iudei de ocupația romană. Această așteptare greșită și dezamăgirea care a urmat se trăgeau dintr-o interpretare părtinitoare, limitată, a profețiilor mesianice din Vechiul Testament.

Domnul Hristos le-a corectat înțelegerea greșită, explicându-le Scripturile dintr-o perspectivă mai largă (Luca 24:25-27). Interpretarea Scripturii oferită de El le-a deschis ochii și le-a aprins un foc în inimă (Luca 24:31,32). Apoi Domnul Isus S-a arătat și unui grup mai mare de ucenici, în Ierusalim, și „le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile” (Luca 24:45; vezi și Luca 24:33,36,44-49). 

Aceste experiențe evidențiază rezultatele pozitive ale unei înțelegeri corecte a scrierilor profetice. O înțelegere greșită a profeției poate duce la dezastru spiritual.

21 noiembrie: Dar pentru SperanțaTV România (colectă)

Cheia care a dezlegat misterul dezamăgirii din 1844 a fost subiectul Sanctuarului. Acesta a adus în atenţie un sistem complet, unitar şi armonios al adevărului, arătând că mâna lui Dumnezeu condusese marea mişcare adventistă.

Adventiştii de atunci susţineau că pământul (sau o parte din el) era Sanctuarul, sau Sfântul Locaş. Prin curăţirea acestuia, ei înţelegeau purificarea pământului prin focul marii zile de apoi, purificare ce urma să aibă loc la revenirea lui Hristos. De aici s-a tras concluzia că Hristos va reveni pe pământ în anul 1844. Însă timpul stabilit trecuse şi Domnul nu venise. Credincioşii ştiau că greşeala nu putea fi în Cuvântul lui Dumnezeu. În acest caz, interpretarea profeţiei trebuia să fi e greşită. Dar unde era greşeala? …

Studiind acest subiect, au constatat că în Scriptură nu există nicio dovadă care să susţină concepţia larg răspândită că pământul este Sanctuarul. Totuşi, în Biblie, au găsit o explicaţie completă cu privire la Sanctuar, la natura şi locul lui şi la ceremoniile oficiate în el.

Cei care au urmat lumina cuvântului profetic au văzut că, la încheierea celor două mii trei sute de zile, în anul 1844, în loc să vină pe pământ, Hristos a intrat în Locul Preasfânt din Sanctuarul ceresc pentru a încheia lucrarea de ispăşire, care este anterioară venirii Sale. – The Faith I Live By, p. 284

Acum însă Îl vedeau din nou, în Locul Preasfânt, ca Mare-Preot milos, urmând să vină curând ca Împărat şi Eliberator al lor. Lumina din Sanctuar a luminat trecutul, prezentul şi viitorul. Ei au înţeles că Dumnezeu îi condusese prin providenţa Sa infailibilă. Deşi, asemenea primilor ucenici, ei nu înţeleseseră mesajul pe care îl transmiteau, acesta fusese corect în toate aspectele. Proclamându-l, ei împliniseră planul lui Dumnezeu şi misiunea lor nu fusese inutilă. Născuţi „din nou la o nădejde vie”, ei se bucurau „cu o bucurie negrăită şi strălucită”.

Atât profeţia din Daniel 8:14: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi, apoi Sfântul Locaş va fi curăţit”, cât şi solia primului înger: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui” se refereau la lucrarea lui Hristos din Locul Preasfânt, la judecata de cercetare, şi nu la venirea lui Hristos pentru răscumpărarea poporului Său şi distrugerea celor răi. Greşeala nu era în calculul perioadelor profetice, ci în evenimentul care trebuia să aibă loc la sfârşitul celor 2300 de zile. Credincioşii suferiseră dezamăgirea din cauza acestei erori, însă se împlinise tot ce fusese prezis de profeţie şi tot ce îi îndreptăţea Scriptura să aştepte. Chiar când ei deplângeau neîmplinirea speranţelor lor, avusese loc evenimentul prezis de solie, care trebuia să se împlinească înainte ca Domnul să vină pentru a le da răsplata slujitorilor Săi. – Tragedia veacurilor, p. 423, 424

Modul în care interpretăm Scriptura este influențat în mare măsură de preconcepțiile noastre. Cei care consideră Biblia doar o colecție de documente antice nu reușesc să vadă unitatea dintre cărțile ei. Însă, luând în considerare principiul fundamental că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos” (2 Timotei 3:16), putem aprecia unitatea care stă la baza ei și o putem lăsa să fie propriul ei interpret.

O citire superficială a pasajului din Matei 5:17-48 poate crea impresia că Domnul Isus înlocuia învățăturile Vechiului Testament cu unele noi, proprii. Însă o lectură mai atentă arată clar că Isus explica dimensiunile profunde, spirituale ale Vechiului Testament. În acest sens El împlinea făgăduința din Ieremia 31:31-33, potrivit căreia, în cadrul noului legământ, legea lui Dumnezeu avea să fie pusă în mintea poporului Său și avea să-i fie scrisă în inimă (compară cu Evrei 8:8-10;10:16).

Uneori interpretarea unui anumit pasaj apare chiar în cartea în care apare pasajul respectiv. De exemplu, în Daniel 2 găsim descrierea visului misterios al împăratului Nebucadnețar (Daniel 2:31-35), urmată de interpretarea visului (Daniel 2:36-45). În mod similar, în Matei 13 avem parabola semănătorului (Matei 13:1-9), iar apoi interpretarea ei (Matei 13:18-23). Alteori interpretarea unui mesaj este oferită ulterior de un profet. De pildă, 2 Cronici 36:22,23 confirmă împlinirea profeției despre cei 70 de ani, așa cum fuseseră preziși în Ieremia 25:11,12 și Ieremia 29:10. În același timp multe simboluri din Vechiul Testament s-au împlinit prin Hristos și numeroase pasaje din Vechiul Testament sunt interpretate în Noul Testament.

„Vechiul Testament este Evanghelia prezentată în imagini şi în simboluri. Noul Testament este substanţa. Fiecare este esențial pentru celălalt” (Ellen G. White, Solii alese, vol. 2, p. 104). Fără îndoială, Noul Testament este interpretul inspirat al Vechiului Testament.

Atunci când a ieșit decretul de a fi omorâți toți înțelepții din împărăția Babilonului, pentru că nu puteau povesti nici interpreta un vis care dispăruse din mintea regelui, Daniel L-a căutat pe Domnul. El a cerut nu numai interpretarea visului, ci și relatarea visului în sine. …

Magicienii curții erau plini de frică și tremurau. Ei au spus că cererea împăratului era nerezonabilă, o încercare dincolo de ceea ce fusese vreodată cerut cuiva. Împăratul s-a înfuriat și s-a comportat ca toți cei care au multă putere și pasiuni incontrolabile. A hotărât ca toți să fie omorâți și, întrucât Daniel și tovarășii lui erau numărați printre înțelepți, și ei urmau să împărtășească soarta acestora. …

Daniel a venit înaintea regelui și a implorat să i se acorde timp pentru a aduce această problemă în fața curții supreme a universului, împotriva hotărârilor căreia nu există niciun apel. Când cererea sa a fost aprobată, Daniel a prezentat întreaga problemă tovarășilor săi care erau uniți cu el în închinarea la adevăratul Dumnezeu. Chestiunea a fost analizată cu atenție și, în genunchi, L-au implorat ca Dumnezeu să le dea singura putere și înțelepciune care le-ar fi putut fi de folos în marea lor nevoie. … Cu inimă smerită, și-au prezentat cazul înaintea marelui Judecător al pământului. Era tot ce puteau face. …

Daniel s-a rugat: „Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!” ...

Daniel era plin de Duhul lui Isus Hristos și a pledat ca înțelepții din Babilon să nu fie nimiciți. Urmașii lui Hristos nu posedă atributele lui Satan, care are plăcere să întristeze și să chinuiască ființele create de Dumnezeu. Ei au spiritul Învățătorului lor, care a spus: „Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” ...

„Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului și i-a vorbit așa: «Am găsit între prinșii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea.»” ... Apoi, cu toată smerenia minții, el [Daniel] recunoaște că înțelepciunea nu este în el, ci în Dumnezeul cerurilor și că viziunea i-a fost descoperită pentru binele slujitorilor lui Dumnezeu și pentru ca împăratul să cunoască ce voia să știe. – Christ Triumphant, p. 176

Dacă scoatem Isaia 65:20 din contextul său istoric, am putea presupune cu ușurință existența morții și a păcătoșilor în cerurile noi și pe pământul nou. Însă această idee contrazice promisiunile din Isaia potrivit cărora morții cei drepți vor învia (Isaia 26:19) și moartea și întristarea vor înceta definitiv să mai existe (Isaia 25:8;65:19).

Isaia 65:20 conține în mod evident un limbaj simbolic. Ce tânăr are 100 de ani? În schimb, când citim Isaia 65:17-20 în contextul său istoric, putem recunoaște că versetul se referea poetic la binecuvântarea pe care cei din poporul Israel urmau să o primească, dar numai dacă rămâneau credincioși stipulațiilor legământului (compară cu Deuteronomul 28). La fel cum a făcut Domnul Isus în Matei 24, legând evenimente iminente de unele ulterioare, Isaia arată că ceea ce urma să se întâmple atunci imediat avea să preceadă cerurile noi și pământul nou.

În Isaia, noua creație nu este în întregime plasată în viitor. Ea pătrunde deja în prezent prin lucrarea glorioasă a lui Dumnezeu de răscumpărare și de iertare. Versetul anunță că deja de pe acum, în existența prezentă a poporului Israel, Dumnezeu învinge deja moartea. Această idee este exprimată prin promisiunea longevității și a eliminării mortalității infantile (Isaia 65:20). Toate acestea doar prefigurau ceea ce avea să vină în cele din urmă.

În cultura greacă din vremea Noului Testament, un salut între rude și prieteni apropiați era însoțit de un sărut. Pavel dă indicații în privința acestui salut cald și afectuos între credincioșii creștini, în Romani 16:16; 1 Corinteni 16:20; 2 Corinteni 13:12 și 1 Tesaloniceni 5:26. Din context putem extrage principiul biblic al întâmpinării credincioșilor cu căldură și al ajutării lor să se simtă parte din familia lui Dumnezeu. În unele culturi, sărutul ar fi nepotrivit, dar mai acceptabile din punct de vedere cultural ar fi o strângere de mână, o îmbrățișare sau o plecăciune. Indiferent de forma de exprimare culturală deci, Pavel ne încurajează să îi facem pe oameni să se simtă acceptați și iubiți în adunările bisericii.

Sosirea armatei lui Cirus în faţa zidurilor Babilonului a fost pentru iudei semnul că eliberarea lor din robie se apropia. Cu peste un veac înainte de nașterea lui Cirus, Inspiraţia îl menţionase pe nume și făcuse să se scrie un raport cu privire la lucrarea pe care avea să o facă, luând cetatea Babilonului prin surprindere, și la pregătirea căii pentru eliberarea fiilor robiei. Prin Isaia fusese rostit cuvântul:

„Așa vorbește Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui... să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: «Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma ușile de aramă și voi rupe zăvoarele de fier. Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să știi că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel»” (Isaia 45:1-3).

Prin intrarea neașteptată a armatei cuceritorului persan în inima capitalei babiloniene, prin albia fluviului ale cărui ape fuseseră abătute și prin porţile interioare, care, din neglijenţă, fuseseră lăsate deschise și nepăzite, iudeii aveau o dovadă cu privire la împlinirea literală a profeţiei lui Isaia – înfrângerea neașteptată a apăsătorilor lor. Şi aceasta trebuia să fie pentru ei un semn neîndoielnic că Dumnezeu conducea mersul naţiunilor în favoarea lor, că următoarele cuvinte erau strâns legate de proorocia care accentua modul căderii și cuceririi Babilonului:

„Eu zic despre Cirus: «El este păstorul Meu și el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: ’Să fie zidit iarăși!’ și despre Templu: ’Să i se pună temeliile!’»” „Eu am ridicat pe Cirus în dreptatea Mea și voi netezi cărările lui. El Îmi va zidi iarăși cetatea și va da drumul prinșilor de război fără preţ de răscumpărare și fără daruri, zice Domnul oștirilor” (Isaia 44:28;45:13).

Acestea nu erau singurele prorocii pe care robii avuseseră ocazia să-și întemeieze nădejdea într-o eliberare grabnică. Scrierile lui Ieremia erau la îndemâna lor, și în acestea era stabilit clar timpul care trebuia să treacă înainte de aducerea lui Israel înapoi din Babilon. „Dar, când se vor împlini acești șaptezeci de ani”, prevestise Domnul prin solul Său, „voi pedepsi pe împăratul Babilonului și pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara caldeenilor și o voi preface în niște dărâmături veșnice” (Ieremia 25:12). Urma să se manifeste înţelegere pentru rămășiţa lui Iuda ca răspuns la rugăciunea arzătoare. „Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate locurile în care v-am izgonit, zice Domnul, și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie” (Ieremia 29:14). – Profeți și regi, p. 551, 552

Într-o ilustrație frecvent folosită de predicatori se povestește despre un om care se confrunta cu probleme serioase și voia să cunoască voia lui Dumnezeu pentru el. A deschis Biblia și și-a pus degetul la întâmplare. S-a nimerit să fie Matei 27:5, unde se spune: „Iuda [...] s-a dus de s-a spânzurat” (Matei 27:5). Surprins de acest verset, a repetat aceeași procedură, încercând să găsească un mesaj mai încurajator. De data aceasta, degetul i-a indicat Luca 10:37 – „«Du-te de fă şi tu la fel», i-a zis Isus” (Luca 10:37). Ambele sunt versete adevărate din Scriptură, dar trebuie înțelese în context. Categoric, multe denaturări ale mesajului biblic provin din practica frecventă de a izola pasaje de contextul lor literar. Această abordare expune Scriptura la tot felul de interpretări artificiale.

Unii oameni denaturează mesajul Bibliei cu sinceritate, din cauza lipsei de cunoaștere. Alții însă o fac intenționat, așa cum a făcut Satana în cele două situații menționate mai sus. Indiferent de motivație, rezultatul este întotdeauna dăunător.

În grădina Eden (Geneza 3:1-5; compară cu Apocalipsa 12:9), Satana i-a apărut Evei sub forma unui șarpe atrăgător și bizar, capabil să vorbească limbajul omenesc. Smulgând cuvintele lui Dumnezeu din contextul lor original, Satana le-a generalizat mai întâi, apoi a oferit propria interpretare înșelătoare.

Când Domnul Isus a fost dus de Duhul Sfânt în locul pustiu (Matei 4:1-11; Luca 4:1-13), „Satana a venit ca un înger de lumină în pustiul ispitei, pentru a-L înșela pe Hristos” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 18 decembrie 1888). În dialogul său cu Hristos, Satana a citat greșit versetele 11 și 12 din Psalmul 91, pentru a sugera că Dumnezeu i-ar proteja chiar și pe cei care se expun intenționat unor situații periculoase.

Experiențele ispitirii din Eden și din pustiu confirmă existența marii lupte, care include interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu, atât cel rostit, cât și cel scris. Aceste exemple ar trebui să ne ajute să conștientizăm că este important să înțelegem pasajele biblice într-un mod fidel contextului lor.

Lucrarea de reformă a Sabatului, care urma să fie adusă la îndeplinire în zilele de pe urmă, este prevestită în prorocia lui Isaia: „Așa vorbește Domnul: «Păziți ce este drept, și faceți ce este bine, căci mântuirea Mea este aproape să vină și neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna, ca să nu facă niciun rău»” (Isaia 56:1,2). …

Aceste cuvinte își au aplicația în era creștină, așa cum este arătat în context: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiți ai lui Israel: «Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el»” (vers. 8). Aici este profetizată adunarea neamurilor de către Evanghelie. Și o binecuvântare este rostită asupra acelora care cinstesc Sabatul. În felul acesta, obligativitatea păzirii poruncii a patra se extinde dincolo de răstignirea, învierea și înălțarea lui Hristos, până în timpul în care slujitorii Săi urmau să predice tuturor popoarelor vestea cea bună. …

Sfințit prin odihna și binecuvântarea Creatorului, Sabatul a fost ținut de Adam, în nevinovăția sa din Edenul sfânt; de Adam cel căzut și pocăit, atunci când a fost alungat din starea lui fericită. A fost ținut de toți patriarhii, de la Abel până la Noe cel neprihănit, la Avraam și la Iacov. Când poporul ales era în robia Egiptului, mulți, în mijlocul idolatriei care predomina, au pierdut cunoașterea Legii lui Dumnezeu, dar, când l-a eliberat pe Israel, Domnul a vestit Legea Sa într-o măreție înfricoșată adunării poporului, ca să-I cunoască voia, să se teamă și să asculte de El pe vecie.

Din ziua aceea și până astăzi, cunoașterea Legii lui Dumnezeu a fost păstrată pe pământ, iar Sabatul poruncii a patra a fost ținut. Cu toate că „omul fărădelegii” a reușit să calce în picioare ziua sfântă a lui Dumnezeu, totuși chiar și în timpul supremației lui, în locuri tăinuite, au fost ascunse suflete credincioase care i-au dat cinstire. Din timpul Reformei au existat unii, în toate generațiile, care au respectat păzirea lui. Chiar dacă adesea au făcut lucrul acesta în mijlocul persecuției, a fost dată o mărturie permanentă cu privire la perpetuitatea Legii lui Dumnezeu și a obligației sfinte față de Sabatul creațiunii. – Tragedia veacurilor, p. 541, 453

Pentru a susține învățăturile rătăcite sau practicile necreștinești, unii se opresc asupra unor pasaje ale Scripturii despărțite de context, poate citând jumătate dintr-un singur verset, pentru a-și dovedi punctul de vedere, atunci când restul ar putea arăta că înțelesul este cu totul altul. Cu viclenia șarpelui, ei se ascund în spatele unor declarații fără legătură între ele, interpretate astfel pentru a urma dorințele lor firești. În felul acesta, mulți pervertesc cu bună știință Cuvântul lui Dumnezeu. Alții, care au o imaginație activă, se opresc asupra simbolurilor și figurilor de stil din Sfintele Scripturi, le interpretează pentru a se potrivi fanteziei lor, neținând seama de mărturia Scripturii care este propriul interpret, și după aceea prezintă aceste fantezii ca fiind învățăturile Bibliei.

Atunci când se studiază Scripturile fără un spirit de rugăciune, umil și gata să primească învățătură, atât pasajele cele mai simple și mai lămurite, cât și cele mai grele vor fi denaturate de la înțelesul lor adevărat. … Cuvântul lui Dumnezeu este lămurit pentru toți aceia care îl studiază cu o inimă care se roagă. Orice suflet sincer va veni la lumina adevărului. „Lumina este semănată pentru cel neprihănit” (Psalmii 97:11). Și nicio biserică nu poate înainta în sfințenie, dacă membrii ei nu caută cu stăruință după adevăr ca după o comoară ascunsă. – Maranatha, p. 132

Toți creștinii ar trebui să înțeleagă personal Biblia. Biblia este suficient de clară pentru ca toți oamenii să poată înțelege calea mântuirii, dar suficient de profundă cât să provoace constant chiar și cele mai strălucite minți. Scriptura este o comoară nesfârșită de cunoaștere salvatoare, care nu poate fi epuizată.

Pentru a înțelege sensul unui text, trebuie ca mai întâi să înțelegem cuvintele folosite, apoi, în măsura în care putem, să le înțelegem sensul în contextul literar imediat și în contextul biblic general, precum și cadrul lor istoric și cultural. În final, concluziile ar trebui să fie în deplină armonie cu învățăturile mai generale ale Scripturii. Compararea pasajelor paralele – așa cum se face adesea în cele patru evanghelii – ne poate îmbogăți înțelegerea.

Printre cele mai importante trăsături ale unui interpret fidel al Scripturii se numără combinația dintre minuțiozitate și umilință. Să nu uităm că niciunul dintre noi nu deține adevărul! Toți vedem „ca într-o oglindă, în chip întunecos”.

Ar trebui să căutăm întotdeauna o doctrină sănătoasă (2 Timotei 4:1-5). Un principiu esențial de urmat este să ne concentrăm pe ceea ce înțelegem, pe ceea ce este clar și să construim pornind de acolo. În multe cazuri, aceasta ne va ajuta, cu timpul, să înțelegem lucruri care acum nu sunt clare. Înainte de veșnicie, vor exista întotdeauna întrebări fără răspuns.

Cartea cărților ne solicită cea mai mare atenție plină de respect. Nu trebuie să ne mulțumim cu o cunoaștere superficială, ci trebuie să căutăm să înțelegem sensul deplin al cuvintelor adevărului și să bem cu sete din spiritul descoperirilor sfinte. A citi zilnic un anumit număr de capitole sau a memora o cantitate stabilită fără a ne gândi cu atenție la sensul textului sacru este o lucrare de puțin folos. … Unele porțiuni din Scriptură sunt, într-adevăr, prea simple pentru a fi înțelese greșit, dar există altele al căror sens nu se află la suprafață, pentru a fi înțeles de la prima vedere. Scriptura trebuie comparată cu Scriptura; este nevoie de o cercetare atentă și o meditație răbdătoare. Și un astfel de studiu va fi răsplătit din plin. După cum minerul descoperă filonul de metal prețios ascuns adânc sub suprafața pământului, tot așa cel care cercetează cu perseverență Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o comoară ascunsă va găsi adevăruri de cea mai mare valoare, care sunt ascunse vederii căutătorului nepăsător.

Nu trebuie precupețit niciun efort pentru a stabili un obicei corect de studiu. Dacă mintea rătăcește, aduceți-o înapoi! Dacă gustul intelectual și moral a fost pervertit de literatura de ficțiune, de povești exagerate și incitante, ... atunci aveți o luptă de dus cu voi înșivă pentru a învinge acest obicei vicios. … Suntem înconjurați de necredință. Însăși atmosfera pare încărcată de necredință. Numai printr-un efort constant putem rezista puterii ei. … Fac apel la tineri și bătrâni: Faceți din Cuvântul lui Dumnezeu manualul vostru! Aici veți găsi adevăratul standard pentru caracter. …

Peste tot în cadrul revelației sunt răspândite izvoarele vesele ale adevărului ceresc, ale păcii și bucuriei. Ele sunt la îndemâna oricărui căutător. Cuvintele inspirației, păstrate în inimă pentru a medita la ele, vor fi ca niște pâraie care curg din râul apei vieții. Mântuitorul nostru S-a rugat ca mintea ucenicilor să fie deschisă pentru a înțelege Scripturile. Și, ori de câte ori studiem Biblia cu o rugăciune pornită din inimă, Duhul Sfânt este aproape pentru a ne descoperi sensul cuvintelor pe care le citim. – Our High Calling, p. 205

Apostolul spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” Biblia se tălmăcește pe ea însăși. Un pasaj se dovedește a fi o cheie care va deschide alte pasaje și, în acest fel, cele mai adânci semnificații ale Cuvântului vor fi luminate. Comparând diverse texte care tratează același subiect, privind asupra mesajului fiecăruia, adevărata însemnătate a Scripturilor va fi făcută clară. …

Domnul Dumnezeu, Creatorul lumilor, a dat lumii Evanghelia cu un preț infinit. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 187, 188

Atunci când studiem Biblia ar trebui să ne concentrăm pe două scopuri principale: creșterea spirituală personală și conducerea altora la o relație mântuitoare cu Domnul Isus. Hristos l-a definit pe adevăratul creștin drept acela care este călăuzit de Duhul Sfânt „în tot adevărul” (Ioan 16:13), care trăiește „cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4) și care îi învață pe alții „tot” ce a poruncit El (Matei 28:20).

Isus Hristos a fost, este și va fi întotdeauna „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6). Chiar și așa, predicarea Sa a fost profund ancorată în Scripturi. De exemplu, Marcu 1:14,15 spune: „După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: «S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.»” Timpul indicat făcea trimitere clară la Daniel 9:24-27. În Predica de pe Munte (Matei 5-7), El a citat Exodul 20:13,14 (Matei 5:21,27). În Luca 4, a citat Isaia 61:1,2. Domnul Isus a fost un predicator profund biblic.

Un alt exemplu este capitolul 8 din Faptele apostolilor. Aici ni se spune că famenul etiopian a „venit la Ierusalim ca să se închine” (Faptele apostolilor 8:27), ceea ce înseamnă că era familiarizat cu religia iudaică și cel puțin cu unele dintre ceremoniile ei. El deținea chiar un exemplar al cărții Isaia, pe care o citea cu ardoare în drumul spre casă. Totuși nu putea înțelege profeția despre Robul purtător de păcat și de aceea a căutat pe cineva care să i-o explice.

Această experiență ne învață câteva lecții importante. În primul rând, simpla citire a unui pasaj din Scriptură nu duce întotdeauna la o înțelegere profundă a textului. În al doilea rând, în studiul Scripturii putem, și ar trebui, să învățăm unii de la alții. În al treilea rând, avem o responsabilitate personală să le împărtășim altora mesaje biblice sănătoase.

Explicațiile date de Filip pe marginea cărții Isaia și a altor pasaje din Vechiul Testament l-au condus pe famen la botez (Faptele apostolilor 8:35-39; compară cu Psalmii 51:12). Prezentările pe care le facem și noi pe baza Scripturii ar trebui să aibă același scop (vezi Ioan 17:17).

Când în inima elevului se naște o dragoste adevărată pentru Biblie și începe să-și dea seama cât de vast este câmpul ei de cunoaștere și cât de preţioasă este comoara ei, el va dori să profite de orice oportunitate de a cunoaște mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. Studiul Bibliei nu va fi restrâns la vreun timp sau spaţiu anume, iar acest studiu continuu este unul dintre cele mai bune mijloace de cultivare a dragostei pentru Scriptură. Elevul trebuie să aibă tot timpul Biblia cu el. Când se ivește o ocazie, citește un text și meditează asupra lui! Când mergi pe stradă, când aștepţi în gară, când ajungi mai devreme la o întâlnire, nu pierde ocazia de a-ţi însuși vreun gând preţios din tezaurul adevărului!

Marile forţe motivatoare ale sufletului sunt credinţa, speranţa și dragostea, și la acestea face apel studiul biblic, atunci când este făcut așa cum se cuvine. Frumuseţea exterioară a Bibliei, frumuseţea imaginilor și a exprimării, toate acestea nu sunt decât cadrul pentru adevărata ei comoară – frumuseţea sfinţeniei. În istoriile biblice despre oamenii care au umblat cu Dumnezeu, putem surprinde străluciri ale slavei Sale. În Cel a cărui fiinţă „este plină de farmec” noi Îl vedem pe Acela în comparaţie cu care toată frumuseţea cerului și a pământului nu este decât o palidă reflectare. „Și, după ce voi fi înălţat de pe pământ”, a spus El, „voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32). Pe măsură ce elevul care studiază Biblia Îl privește pe Răscumpărătorul, în sufletul lui se trezește puterea tainică a credinţei, a adoraţiei și a iubirii. Privirea este fixată asupra lui Hristos, iar cel care privește se aseamănă din ce în ce mai mult cu Acela pe care Îl adoră. Cuvintele apostolului Pavel devin limbajul sufletului său: „Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. … Și să-L cunosc pe El, și puterea învierii Lui, și părtășia suferinţelor Lui” (Filipeni 3:8,10).

Izvoarele de bucurie și pace cerească, odată eliberate în suflet de cuvintele Inspiraţiei, vor deveni un torent puternic de influenţă, iar persoana respectivă va deveni o binecuvântare pentru toţi cei din jurul său. Tinerii de astăzi, tinerii care cresc cu Biblia în mână, devin vasele și canalele energiei sale dătătoare de viaţă; ce torente de binecuvântare se vor revărsa către lume – influenţe ale căror puteri de vindecare și de mângâiere abia dacă le putem concepe – izvoare de apă vie, râuri care vor „ţâșni în viaţa veșnică”! – Educație, p. 191, 192.

Iată câteva îndrumări pentru a înțelege și aplica corect scrierile lui Ellen White! Începe cu rugăciune, cu o atitudine pozitivă și cu o minte deschisă, nu cu un spirit de îndoială! (I) Mentalitatea este o lentilă care colorează tot ce auzim, citim și vedem. Avem nevoie ca Duhul Sfânt să ne îndrume gândirea. După cum a remarcat chiar Ellen White, „dacă vei cerceta Scripturile pentru a-ți justifica părerile proprii, nu vei descoperi niciodată adevărul. Cercetează cu scopul de a afla ce spune Domnul!” (Parabolele Domnului Hristos, p. 112). Același lucru este valabil și în ce privește scrierile ei. (II) Ține seama de contextul a ceea ce citești! Oamenii și-au bazat adesea înțelegerea asupra scrierilor lui Ellen White pe o afirmație izolată sau pe un fragment de paragraf scos din contextul istoric sau literar original. Ellen White a scris că „trebuie luat în considerare timpul şi locul” (Solii alese, vol. 1, p. 57). Această nefericită practică de a ignora contextul a cauzat și continuă să cauzeze nenumărate probleme pentru unii membri ai bisericii. (III) Concentrează-te asupra principiilor! Care este ideea principală (sau ideile principale) pe care autoarea o evidențiază într-un anumit pasaj? De exemplu, în 1894, Ellen White le-a scris membrilor bisericii din Battle Creek condamnând cumpărarea de biciclete (vezi Mărturii pentru biserică, vol. 8, p. 50-53). Principiul pe care Ellen White urmărea să-l promoveze era administrarea corectă a resurselor oferite de Dumnezeu, cum ar fi banii (pe atunci, bicicletele erau foarte scumpe). (IV) Studiază tot ceea ce a scris Ellen White pe o anumită temă! Analizează afirmațiile mai greu de înțeles în contextul învățăturii ei generale pe subiectul respectiv! Ea a deplâns folosirea greșită a scrierilor ei: „Mult din ceea ce este prezentat drept o solie din partea sorei White slujeşte scopului de a răstălmăci cuvintele sorei White, în aşa fel încât să fie o mărturie în favoarea unor lucruri care nu sunt în concordanţă cu intenţia şi gândirea ei” (Solii alese, vol. 1, p. 44). (V) Asigură-te că Ellen White a spus cu adevărat lucrul respectiv! Există numeroase afirmații atribuite ei în mod fals. Cea mai sigură cale de a verifica dacă o afirmație îi aparține este să o căutăm la sursă. După ce am verificat unde se găsește, o putem examina folosind principiile corecte.

Ni s-a oferit un dar minunat prin scrierile profetice ale lui Ellen White. Este foarte important să citim corect aceste scrieri, care pot fi – și sunt – o binecuvântare pentru milioane de oameni. Este tragic când ele sunt folosite greșit și aplicate eronat.

Resurse suplimentare (în limba engleză), la https://whiteestate.org/absg/8.

Studiu zilnic:
Psalmii 93
Psalmii 94
Psalmii 95
Psalmii 96
Psalmii 67
Psalmii 98
Psalmii 99
Ellen G. White, Educație, cap. 12 și 13

| Privire generală

Interpretarea Scripturii și a scrierilor lui Ellen White necesită o atenție deosebită la context, la intenție și la acțiunea de îndrumare a Duhului Sfânt. În Luca 24:27 verbul „a tâlcui” (gr. diermēneuō) înseamnă a explica, a interpreta sau a expune, așa cum a făcut Domnul Isus când le-a clarificat Scripturile unor ucenici pe drumul spre Emaus. Acest sens scoate în evidență importanța înțelegerii și transmiterii corecte a mesajelor lui Dumnezeu, nu impunerea presupunerilor noastre personale. În mod similar, interpretarea scrierilor lui Ellen White presupune examinarea cuvintelor ei în contextul lor istoric și literar, asigurându-ne totodată că sunt în armonie cu temelia biblică pe care ea o susținea. Astfel, studiul de față trece în mod firesc de la principiile interpretării Scripturii la interpretarea scrierilor lui Ellen White.

| Comentariu

1. Înțelegerea corectă a Bibliei necesită principii corecte de interpretare.

Următoarele 10 principii contribuie la înțelegerea modului în care trebuie interpretată Scriptura și cum putem auzi glasul lui Dumnezeu în Cuvântul Său (cele 10 principii sunt preluate din Richard M. Davidson, „Interpreting Scripture: An Hermeneutical «Decalogue»”, în Journal of the Adventist Theological Society vol. 4, nr. 2, 1993, p. 95-114).

I.      Numai Biblia: Biblia este autoritatea supremă în tot ce ține de credință și de practică (2 Timotei 3:16). Toate doctrinele și toate convingerile trebuie verificate cu Scriptura, care se află mai presus de tradiție, de rațiune și de experiență. Deși există revelația generală, prin natură și prin conștiință, Scriptura rămâne standardul final, ajutându-ne să evităm interpretările izolaționiste și dependența excesivă de crezuri.

II.   Toată Scriptura: Întreaga Scriptură trebuie să ne determine credința, nu doar anumite pasaje selectate. Interpretările greșite apar atunci când versetele sunt scoase din context, așa cum se vede în folosirea greșită a Scripturii în mod intenționat de către Satana în timpul ispitirii Domnului Isus (Matei 4:6). Credincioșii trebuie să țină cont de imaginea de ansamblu a Bibliei pentru a evita denaturarea.

III.  Armonia Scripturii: Scriptura este consecventă și ar trebui să fie criteriul pentru propria interpretare: Biblia este propriul ei interpret (Isaia 8:20). Cititorii trebuie să lase Scriptura să le corecteze prejudecățile, comparând constant pasajele cu mesajul biblic în ansamblu.

IV.  Discernământul spiritual: Înțelegerea Scripturii necesită îndrumarea Duhului Sfânt (1 Corinteni 2:11-14). Studiul făcut cu rugăciune cultivă smerenia și deschiderea față de iluminarea divină. De aceea roagă-te pentru îndrumarea Duhului Sfânt de fiecare dată când studiezi Biblia și meditezi asupra ei!

V.     Textul și traducerea: Deoarece traducerile implică și interpretare, studierea Bibliei în limbile originale și/sau compararea mai multor traduceri ne pot îmbogăți înțelegerea. Pentru un studiu atent sunt preferate traducerile formale, care urmează îndeaproape limbile biblice originale.

VI.   Contextul istoric: Fiecare pasaj are un cadru istoric și cultural. Înțelegerea împrejurărilor în care s-au aflat atât autorul, cât și destinatarii mesajului aprofundează interpretarea. Când abordăm o carte biblică trebuie să încercăm să înțelegem următoarele aspecte: autorul, data, destinatarii, situația la care se referă cartea, cultura, politica și geografia. Comentariile și enciclopediile biblice pot ajuta în fiecare dintre aceste aspecte.

VII. Contextul literar: Recunoașterea genului și speciei literare, precum și a locului pe care îl ocupă pasajul în contextul său imediat și mai larg ajută la înțelegerea sensului său. Contextul literar înseamnă cuvintele care apar înainte și după un pasaj. „Contextul unei propoziții este paragraful din care face parte, contextul unui paragraf este seria de paragrafe care îl preced și care îl urmează, iar contextul unui capitol îl constituie capitolele din jurul lui. În cele din urmă, întreaga carte în care apare un pasaj este contextul care îl guvernează” (William W. Klein et al., Introduction to Biblical Interpretation, 2017, p. 294).

VIII.           Analiza gramaticală/sintactică: Studierea structurii și a sensului cuvintelor în context dezvăluie nuanțe esențiale pentru o interpretare corectă. De aceea analiza gramaticală și studierea cuvintelor pot fi de mare ajutor pentru înțelegerea unui pasaj biblic.

IX.  Analiza teologică: Interpreții trebuie să exploreze ce transmite un pasaj despre Dumnezeu și cum se încadrează el în temele teologice mai largi. Analiza teologică presupune interpretarea unui pasaj în contextul literar mai amplu al Testamentului în care apare și, în cele din urmă, în lumina întregului canon biblic de 66 de cărți. Interpretul trebuie să determine cum se raportează pasajul la Hristos. Ce spune el despre El?

X.    Valoarea practică: În final, aplică principiile textului în viața de zi cu zi, recunoscând adevărurile veșnice care ghidează credința și conduita personală!

Pentru studiu aprofundat (în limba engleză): Richard M. Davidson, „Biblical Interpretation”, în Handbook of Seventh-day Adventist Theology, ed. Raoul Dederen, 2000, p. 58-104; John C. Peckham, God With Us: An Introduction to Adventist Theology, 2023, p. 331-342.

2. Scrierile lui Ellen White necesită și ele principii corecte de interpretare.

Discutați următoarele 8 recomandări și principii în vederea interpretării corecte a scrierilor lui Ellen White (cele 8 principii sunt preluate din Michael W. Campbell și Jud S. Lake, The Pocket Ellen G. White Dictionary, 2018, p. 21-30).

(1) Studiați Biblia! Ellen White nu a intenționat niciodată ca scrierile ei să înlocuiască Scriptura; dimpotrivă, ea a scos în evidență Biblia ca sursa supremă a revelației lui Dumnezeu. Ea a spus despre scrierile ei că sunt o aplicare inspirată a principiilor biblice, asemenea profeților biblici care interpretau Scriptura pentru ascultătorii lor. Prin urmare, cititorii ei trebuie să facă o prioritate din studierea Bibliei și apoi să citească scrierile ei în lumina Scripturii, nu invers.

(2) Luați în considerare toate informațiile disponibile pe un anumit subiect! Pentru a înțelege perspectiva completă a lui Ellen White pe un subiect, trebuie examinate afirmațiile ei în ansamblu, nu doar fragmente izolate. Site-ul Ellen G. White Estate (https://egwwritings.org – în engleză; https://egwwritings.org/allCollection/ro – în română) oferă o bază de date în care pot fi căutate și analizate scrierile ei. Totuși contextul este esențial. Afirmațiile trebuie citite în contextul lor literar pentru a evita interpretările greșite, ceea ce ne duce la următoarea recomandare.

(3) Examinați afirmațiile în contextul lor literar! Sensul scrierilor lui Ellen White este cel mai bine înțeles după analizarea paragrafelor, a capitolelor și a cărților care le însoțesc. Scoaterea afirmațiilor din context denaturează mesajul pe care ea dorea să îl transmită – o problemă pe care a abordat-o adesea. Ea a avertizat în legătură cu izolarea propozițiilor cu intenția de a susține prejudecăți personale, în locul luării în considerare a întregului context al învățăturilor ei. „Fluxul de gândire al lui Ellen White, ca al oricărui alt scriitor organizat, constă dintr-o serie de idei înrudite pe care ea le-a organizat pentru a comunica un anumit concept. Acest tip de comunicare implică un flux logic în care un gând duce în mod natural la următorul gând. În acest fel, ea a comunicat, asemenea celor mai mulți oameni, folosind o serie de idei alese și legate între ele într-un tipar logic. De aceea fiecare propoziție pe care ea a scris-o trebuie înțeleasă în lumina altor idei pe care le-a exprimat în context, care formează șirul gândurilor sale” (Jud Lake, Ellen White trece proba focului. Identificarea greșelilor la criticii ei, Editura Viață și Sănătate, Pantelimon, 2018, p. 250).

(4) Analizați afirmațiile în contextul lor istoric! Scrierile lui Ellen White trebuie înțelese în cadrul istoric mai larg al secolului XIX, inclusiv al mișcărilor politice, sociale și religioase semnificative. Elemente contextuale precum războaiele, reformele sociale și formarea bisericii i-au influențat mesajele. Timpul, locul și circumstanțele din istoria adventistă de ziua a șaptea au avut de asemenea un rol important în sfaturile ei. Ea i-a îndemnat pe cititori să țină seama de contextul istoric atunci când îi interpretează afirmațiile. Există câteva resurse biografice și istorice care ajută la încadrarea lucrării ei în context, cum ar fi: Lumea lui Ellen White, de George R. Knight (Editura Viață și Sănătate, 2015) și The Ellen G. White Encyclopedia.

(5) Identificați principiile de bază! Este esențial să faceți distincție între principiile universale și aplicațiile aferente unei anumite perioade. Practica în sine poate diferi în timpurile moderne. Identificarea principiilor atemporale din scrierile lui Ellen White permite o aplicare relevantă în contexte contemporane.

(6) Evitați interpretările extreme! Scrierile lui Ellen White promovează echilibrul, însă istoria demonstrează că unii au aplicat sfaturile ei în moduri extreme. De exemplu, recomandarea ei privind limitarea consumului de ouă se lega de preocupările sanitare ale vremii; totuși unii au interpretat-o ca pe o interdicție universală. Ea a avertizat în mod repetat în legătură cu astfel de interpretări rigide și legaliste, subliniind că aceste extreme denaturează mesajul ei și prezintă greșit adevărul.

(7) Înțelegeți că inspirația nu este dictare! Ellen White nu a susținut că fiecare cuvânt pe care l-a scris i-a fost dictat de Dumnezeu; deci a respins ideea de dictare. În schimb, a insistat că inspirația lucrează prin exprimarea umană, asemănător modului în care autorii biblici au transmis adevărurile divine în propriile lor cuvinte. O concepție rigidă despre inspirație duce adesea la interpretări greșite, fie prin ridicarea scrierilor ei la un rang de autoritate absolută și neschimbătoare, fie prin folosirea unor discrepanțe pentru a-i discredita mesajele.

(8) Mențineți o atitudine spirituală! Interpretarea scrierilor lui Ellen White necesită rugăciune, umilință și o minte deschisă. George R. Knight îi sfătuiește pe cititori să caute călăuzirea Duhului Sfânt și să nu lase prejudecățile personale să le controleze modul de interpretare. Ellen White însăși a avertizat în legătură cu atitudinea sceptică, spunând că aceia care doresc să se îndoiască vor găsi întotdeauna motive pentru a se îndoi. Scrierile ei nu ar trebui folosite ca un instrument de judecare a altora, ci mai degrabă ca un îndrumător personal spre creștere spirituală.

Urmând aceste 8 principii, cititorii pot aborda scrierile lui Ellen White cu claritate, cu înțelegere și cu echilibru, asigurându-se că mesajele ei sunt interpretate în armonie cu Scriptura și cu contextul lor.

Pentru studiu aprofundat în limba română: George R. Knight, Cum să o citim pe Ellen White, Editura Viață și Sănătate, 2015; George R. Knight, Lumea lui Ellen White, Editura Viață și Sănătate, 2015.

Pentru studiu aprofundat în limba engleză: Denis Fortin și Jerry Moon (ed.), The Ellen G. White Encyclopedia, ediția a 2-a, 2013.

| Aplicație

Următoarele întrebări aplicative sunt desprinse din comentariul de mai sus și au ca obiectiv să îmbogățească discuțiile din cadrul grupei. Alege din aceste întrebări și din cele din studiu pe acelea care vor angaja grupa la o analiză profundă!

1.   Cum ne putem asigura că toate convingerile și practicile noastre sunt întemeiate pe Scriptură, nu pe tradiție, pe rațiune sau pe experiență personală? Puteți da exemple de convingeri răspândite care se bazează mai mult pe tradiție decât pe învățătura biblică?

2.  Când ne bazăm pe „întreaga Scriptură”, cum ne protejăm de înțelegerea greșită și de aplicarea greșită a unor pasaje izolate? Ce înseamnă afirmația: „Un text fără context este un pretext”?

3.  În ce fel privirea unui pasaj în lumina lui Hristos și a întregului canon al Scripturii vă aprofundează înțelegerea asupra respectivului pasaj? Puteți da exemplu de pasaj din Vechiul Testament care capătă un sens nou atunci când este privit în raport cu viața și lucrarea Domnului Isus?

4.  De ce este important să studiem toate afirmațiile lui Ellen White pe un anumit subiect, în loc să ne bazăm pe citate izolate?

5.  Cum ajută cunoașterea contextului istoric în care a trăit Ellen White la clarificarea sensului mesajelor ei? Puteți identifica o afirmație care capătă mai mult sens în contextul secolului XIX? Împărtășiți-o și explicați-o!

6.  Ellen White a avertizat în legătură cu posibile interpretări greșite și aplicări extreme ale sfaturilor ei (vezi Ellen G. White, Solii alese, vol. 1, p. 43-45 și Solii alese, vol. 3, p. 81-83). Puteți da exemplu de situație în care aplicarea greșită a scrierilor ei a dus la restricții sau poveri inutile? Dacă da, care a fost aceea? Cum putem avea o abordare echilibrată, care Îl are în centru pe Hristos?