Sigla myBible myBible
Contul meu
← Școala de Sabat
Lecția 6 Adulți

Scrierile profetice

31 octombrie → 6 noiembrie 2026

Text de memorat

„Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru __ noastră, pentru ca, prin __ şi prin __pe care o dau Scripturile, să avem __” (Romani 15:4).

Scrierile profetice Sâmbătă, 31 octombrie

Ți-ar plăcea să înveți un imn compus de Dumnezeu Însuși? În Deuteronomul 32, versurile au fost scrise de Moise la îndrumarea lui Dumnezeu (Deuteronomul 31:19-22). De obicei nu ne gândim la imnuri când vine vorba de scrieri profetice, deși mulți dintre psalmi sunt imnuri inspirate, chiar dacă versurile în sine nu au fost dictate direct de Domnul Însuși.

Biblia descrie trei moduri principale de comunicare a mesajelor divine prin profeți: (1) oral; (2) scris și (3) acțiuni simbolice sau ilustrări dramatice. În această săptămână ne vom concentra asupra scrierilor din Scripturi. Biblia consemnează Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este exprimat prin cuvintele mesagerilor Săi, incluzând predicile și cuvântările profeților.

Există multe stiluri și genuri ale scrierilor profetice: narative, istorice, poetice, epistolare, de lamentație etc. Femei și bărbați aleși au pus în limbaj omenesc ceea ce au fost ghidați de Duhul Sfânt să comunice. Vom analiza scrierile, folosirea asistenților literari (secretari) și aspecte de care trebuie să ținem seama când studiem pasaje dificile.

7 noiembrie: Ziua Exploratorilor

Acești înţelepţi din Răsărit erau filozofi. Ei aparţineau unei clase mari și influente, care cuprindea oameni de viţă nobilă și care deţinea mare parte din bogăţia și știinţa naţiunii lor. … Atunci când au studiat cerurile înstelate și au căutat să pătrundă taina ascunsă în căile lor luminoase, acești magi au contemplat gloria Creatorului. Căutând să înţeleagă mai bine, ei s-au îndreptat spre Scripturile evreilor. În ţara lor, scrierile profetice care preziceau venirea unui învăţător divin erau păstrate ca o comoară. … Dar, în Vechiul Testament, venirea Mântuitorului era mai clar descoperită. Magii au aflat cu bucurie că venirea Sa era aproape și că lumea întreagă avea să fie plină de cunoașterea slavei Domnului.

În acea noapte, când slava lui Dumnezeu se revărsa pe dealurile Be­tleemului, magii au văzut pe ceruri o lumină misterioasă. Când lumina s-a stins, o stea luminoasă a apărut și zăbovea pe cer. … Să fi fost această stea neobișnuită trimisă ca un prevestitor al Celui Făgăduit? … Prin vise, au fost îndrumaţi să meargă să-L caute pe Prinţul nou-născut.

După cum, prin credinţă, Avraam a plecat la chemarea lui Dumnezeu, „fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8), după cum, prin credinţă, Israel a urmat stâlpul de nor către Ţara Făgăduită, tot așa și acești străini au plecat să-L găsească pe Mântuitorul făgăduit. Orientul avea din abundenţă lucruri preţioase și magii n-au pornit la drum cu mâna goală. Era obiceiul ca prinţilor sau altor personalităţi de seamă să li se ofere daruri, ca un act de omagiu, și astfel cele mai valoroase daruri pe care acea ţară le putea oferi au fost aduse ca o jertfă de închinare înaintea Aceluia în care aveau să fie binecuvântate toate neamurile pământului. Era necesar să călătorească noaptea, pentru a nu pierde steaua din vedere, iar călătorii foloseau timpul repetând prorociile tradiţionale și vestirile profetice cu privire la Acela pe care ei Îl căutau. La fiecare popas, cercetau profeţiile și li se întărea convingerea că sunt conduși de Dumnezeu. Pe lângă faptul că aveau steaua în faţa lor, ca un semn exterior, aveau și dovada lăuntrică din partea Duhului Sfânt care lucra asupra inimii lor și le insufla speranţă. Călătoria, deși lungă, era fericită pentru ei.

Ei au ajuns în ţara lui Israel, unde au coborât Muntele Măslinilor, având Ierusalimul în faţă, când, deodată, steaua care i-a condus pe drumul lor obositor se opri deasupra templului, iar după un timp, dispăru dinaintea privirii lor. Cu pași energici, au pornit mai departe, nădăjduind cu încredere ca nașterea lui Mesia să fie rostirea fericită a oricărei limbi. Dar cercetările lor sunt zadarnice. Intrând în cetatea sfântă, ei s-au îndreptat spre templu. Spre surprinderea lor, nu găsesc pe nimeni care să știe ceva despre Împăratul nou-născut. …

Înţelepţii au plecat singuri din Ierusalim. Când au ieșit pe porţi, umbrele nopţii începuseră să cadă, dar, spre marea lor bucurie, au văzut din nou steaua și au fost conduși la Betleem. – Hristos, Lumina lumii, p. 59–63

Chemarea la scris Duminică, 1 noiembrie

Cea mai timpurie metodă folosită de Dumnezeu pentru a transmite mesaje omenirii a fost comunicarea orală directă, cum ar fi prin voci audibile, prin vise sau prin îngeri. Abia în vremea lui Moise Scriptura consemnează prima instrucțiune divină cu privire la aceste experiențe, și anume ca ceea ce Dumnezeu a spus să fie scris într-o „carte”.

1. Care este prima menționare în Biblie a scrisului? Vezi Exodul 17:14!

Conectează-te pentru a salva răspunsul

În Vechiul Testament găsim numeroase situații în care Dumnezeu le dă indicații mesagerilor Săi să păstreze cuvintele Lui pentru poporul Său. Ca și lui Moise, lui Ieremia i s-a spus: „Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel, cu privire la Iuda şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi” (Ieremia 36:2). De asemenea i s-a dat și motivul înregistrării în scris a profețiilor: „Poate că, dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce, fiecare, de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul” (Ieremia 36:3). Prezicerile au fost exprimate pentru a-i conduce pe oameni la mântuire, nu pentru a satisface curiozitatea cu privire la viitor.

Mesagerii lui Dumnezeu au scris într-o mare varietate de împrejurări. Moise a scris primele cinci cărți ale Bibliei în timp ce se afla în pustiu. David a compus mulți dintre psalmii săi în timp ce era urmărit de Saul (vezi Psalmii 52, 54, 57, 59). Daniel și-a scris viziunile în timp ce slujea la curtea Babilonului și cea a Medo-Persiei. În schimb, Pavel și-a scris epistolele către efeseni, filipeni, coloseni și către Filimon în timp ce se afla în închisoare, iar Ioan a scris Apocalipsa în timp ce era exilat pe Patmos. Este evident că, atunci când au fost îndemnați să scrie, mesagerii Domnului au primit putere de la Duhul Sfânt, indiferent de împrejurările în care se aflau.

Este interesant că toate învățăturile Domnului Isus care au fost păstrate ne-au parvenit în formă scrisă prin intermediul unor persoane cărora Dumnezeu a ales să le încredințeze aceste adevăruri prețioase. Acest lucru ne arată încrederea pe care Dumnezeu o are că mesajele divine vor fi consemnate și păstrate cu fidelitate de mesagerii Săi.

Ce i-ai răspunde cuiva care spune că nu putem avea încredere în Biblie pentru că nu avem manuscrisele originale? De ce este acesta un argument slab?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Comentariu EGW

Când vă bucurați de hrana din Cuvântul lui Dumnezeu și de lumina pe care o găsiți acolo, înfățișați-le și altora pentru a se putea bucura și ei cu voi. Vorbirea voastră trebuie să vină dintr-o inimă sinceră. Puteți vorbi cel mai bine cu oamenii acolo unde sunt ei, în loc să căutați cuvinte mari care ajung până la al treilea cer. Oamenii nu sunt acolo, ci aici jos în această lume păcătoasă, coruptă și plină de durere, luptându-se cu realitățile dure ale vieții.

Hristos nu a venit să I se slujească, ci ca El să slujească. El a fost exemplul nostru și Dumnezeu ne-a dat și nouă o lucrare de făcut și anume aceea de a sluji nevoilor celorlalți potrivit cu capacitățile pe care El ni le-a dat. Aceste capacități vor crește dacă noi le vom folosi cât vom putea mai bine. Aceia care fac tot ce pot mai bine cu darurile pe care li le-a încredințat Dumnezeu, lăsând toate greutățile asupra Sa, vor fi întăriți de El exact atunci când au nevoie. Făcând așa, noi Îi dăm voie să lucreze în viața noastră, să ne învețe, să ne conducă și să ne impresioneze, făcându-ne astfel canale de transmitere a luminii Sale către mulți care sunt în întuneric. – Sfaturi pentru scriitori și editori, p. 87

Atât vorbirea, cât și scrisul trebuie să se afle sub conducerea Duhului Sfânt. Dacă nu se întâmplă acest lucru și cu cei care scriu…, atunci ar fi mai bine ca ei să pună condeiul de o parte și să se orienteze spre altă slujbă. Dumnezeu ne cheamă pe munte pentru a vorbi cu El și atunci, privind prin credință la Cel ce este nevăzut, cuvintele noastre nu vor mai fi ieftine și de rând. … Să fie adunate articolele care tratează interesele veșnice. Nu folosiți însă cuvinte prea înalte pentru mintea omului de rând. Articolele noastre trebuie scrise într-un mod simplu, folosind un limbaj simplu ca acela folosit de Domnul Hristos; ele nu trebuie să conțină deloc paie și pleavă, pentru că atunci vor fi citite fără niciun folos. Dumnezeu cheamă la lucru condeie consacrate. Articolele din publicațiile noastre ar trebui să abunde în idei practice, înalte și nobile, care vor ajuta, învăța și întări mintea celor ce le citesc. Dumnezeu să-i ajute pe editorii noștri să aleagă cu înțelepciune. …

Cât mai mult cu putință, înălțați-L pe Hristos, Mântuitorul nostru. „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă (în caracter), prin Duhul Domnului.” Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și Îl slujesc trebuie să fie lumina lumii, strălucind în mijlocul întunericului moral. – Sfaturi pentru scriitori și editori, p. 19, 20

Genuri și stiluri literare Luni, 2 noiembrie

Mesagerii inspirați ai lui Dumnezeu au recurs la o varietate de stiluri de scriere. Unele seamănă cu scrierea unui jurnal (vezi Numeri 33:1-49), altele, precum cărțile Daniel, Zaharia și Ioan, conțin exemple de scriere apocaliptică, marcată printre altele de un simbolism amplu, de teme cosmice și descrieri ale ființelor cerești.

2. Cum numește Biblia, în Isaia 13:1, mesajul pe care îl transmite Isaia?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Viziunile primite de profeți sunt uneori numite „prorocii” – ceea ce înseamnă că sunt comunicări sau revelații din partea lui Dumnezeu (unele versiuni traduc termenul prin „povară”). Traducerile mai noi ale Bibliei arată că multe dintre acestea au fost scrise în formă poetică, folosind adesea paralelismul. Paralelismul apare atunci când anumite versete repetă sau uneori exprimă un contrast cu versete anterioare. De exemplu: „În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel” (Isaia 17:7). Termenii „Făcătorul” și „Sfântul” sunt paraleli, fiecare oferind mai multe informații despre celălalt.

Profeții au folosit de asemenea procedee literare obișnuite, precum metafora (simbolul) și hiperbola (exagerarea). Pentru a înțelege mai bine și a aplica mesajele lor, este important să recunoaștem tipul de scriere folosit.

Un element literar întâlnit frecvent în Scriptură este „judecata în cadrul legământului”. De exemplu, în Ieremia 2:4-9, Ieremia prezintă plângerea juridică a lui Dumnezeu la adresa poporului Său pentru încălcarea obligațiilor legământului. Folosind imagini dintr-o sală de tribunal, autorul Îl descrie pe Dumnezeu ca procurorul care prezintă motivele judecății Sale.

Scriptura conține scrieri profetice, istorice, cântări și parabole. Lui Ieremia i s-a spus să alcătuiască o carte cu toate mesajele sale (Ieremia 36:2), în timp ce o mare parte a scrierilor Noului Testament constă în scrisori adresate anumitor persoane sau comunități. Nu se face nicio distincție în ceea ce privește autoritatea unui stil de comunicare față de altul. Epistolele lui Pavel trebuiau privite ca având aceeași greutate cu profeții din vechime, deoarece Pavel oferă dovezi clare în scrierile lui că a fost inspirat de Duhul Sfânt (vezi 1 Corinteni 7:10,12,40).

Unii cercetători pun accentul pe elementul uman din Scriptură în detrimentul celui divin. De ce este aceasta o cale sigură către ruina spirituală?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Comentariu EGW

Pentru a contracara acest rău care creștea întruna, Dumnezeu a instituit alte mijloace care să-i ajute pe părinţi în lucrarea lor de educare a copiilor. Încă din cele mai vechi timpuri, profeţii fuseseră recunoscuţi ca educatori aleși de providenţa divină. În sensul cel mai înalt al cuvântului, profetul era o persoană care vorbea prin inspiraţie directă, transmiţându-le oamenilor mesajele pe care le primea de la Dumnezeu. Dar acest nume le-a fost dat și celor care, deși nu erau inspiraţi în mod direct, erau chemaţi de Dumnezeu să înveţe poporul despre lucrările și căile Lui. Pentru pregătirea unei astfel de categorii de educatori, din porunca lui Dumnezeu, Samuel a întemeiat școlile profeţilor.

Aceste școli trebuiau să fie o barieră împotriva stricăciunii larg răspândite, să ajute la sănătatea mentală și spirituală a tinerilor și să sporească prosperitatea naţiunii, oferindu-i bărbaţi calificaţi să ocupe, în temere de Dumnezeu, rolul de lideri și consilieri. În acest scop, Samuel a strâns zeci de tineri evlavioși, inteligenţi și studioși. Aceștia au fost numiţi fiii profeţilor. Studiind Cuvântul și lucrările lui Dumnezeu, puterea Sa dătătoare de viaţă le înviora energiile minții și sufletul, iar ei primeau înţelepciune de sus. Cei care le predau erau nu numai buni cunoscători ai adevărului divin, ci se bucuraseră de comuniune cu Dumnezeu ei înșiși și fuseseră înzestraţi cu Duhul Său. Se bucurau de respectul și de încrederea poporului, atât în privinţa învăţăturii pe care o dădeau, cât și a evlaviei lor. În zilele lui Samuel, existau două astfel de școli: una la Rama, unde era casa profetului, și cealaltă la Chiriat-Iearim. Mai târziu, au fost înfiinţate și altele. …

Atât în școală, cât și în familie, multe învăţături erau transmise pe cale orală, însă tinerii învăţau și să citească scrierile iudaice, iar sulurile de pergament ale Vechiului Testament le erau deschise pentru studiu. Materiile principale pe care le studiau în aceste școli erau Legea lui Dumnezeu, cu instrucţiunile date lui Moise, istoria sacră, muzica sacră și poezia. Pe paginile de istorie sfântă erau trasate urmele pașilor lui Iehova. Erau scoase în evidenţă marile adevăruri care se regăseau în simbolistica serviciului de la sanctuar și, în credinţă, elevul înţelegea care era punctul central al întregului sistem – Mielul lui Dumnezeu, care urma să ridice păcatul lumii. Se cultiva un spirit de evlavie. Elevii nu erau învăţaţi doar că trebuie să se roage, ci și cum să se roage, cum să se apropie de Creatorul lor, cum să aibă credinţă în El și cum să înţeleagă și să asculte de învăţăturile Duhului Său. Intelectul sfinţit scotea din vistieria lui Dumnezeu lucruri vechi și lucruri noi, iar Duhul lui Dumnezeu Se manifesta în profeţii și cântări sfinte. – Educație, p. 46, 47

Asistenții literari Marți, 3 noiembrie

3. Ce ne spun Ieremia 36:17,18 și Romani 16:22 despre utilizarea de către scriitorii biblici a asistenților literari?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Probabil că Ieremia și-ar fi putut scrie singur mesajele, dar s-a bazat în schimb pe un scrib de încredere pentru a-i consemna cu fidelitate profețiile și pentru a le împărtăși conducătorilor națiunii. Ieremia nu este singurul profet din Biblie care a folosit serviciile unui asistent literar pentru a comunica mesajul divin.

În Noul Testament, deși Terțiu spune: „Am scris epistola aceasta” (Romani 16:22), este evident încă de la începutul cărții Romani că el scria doar ceea ce Pavel dorea să spună. Terțiu a fost scribul lui Pavel, sau secretarul lui – un asistent literar care a redat în formă scrisă cuvintele lui Pavel.

Această practică nu era neobișnuită la Pavel. În încheierea epistolelor sale către coloseni și către tesaloniceni, Pavel ține să adauge salutul său „cu mâna mea” (Coloseni 4:18; 2 Tesaloniceni 3:17) ca modalitate de autentificare a întregii epistole. Acest lucru sugerează că el s-a bazat pe altcineva pentru a-i redacta epistolele. Pentru că această realitate ar fi putut ridica îndoieli cu privire la corectitudinea reprezentării sale în scrisoare – sau, mai grav, la veridicitatea scrisorii – Pavel a adăugat la final o notă scrisă de mână, astfel încât să nu existe nicio îndoială cu privire la autenticitatea epistolei sale.

Mulți comentatori atribuie variația stilului literar din epistolele lui Pavel folosirii asistenților literari. Același lucru este presupus și în cazul celor două epistole ale lui Petru: „Întrucât este cert că stilul limbajului din 2 Petru este diferit de cel al primei epistole, acest lucru poate fi rezonabil explicat prin probabilitatea ca Petru [...] să fi recurs la ajutor din partea unui secretar la formularea unei epistole scrise în limba greacă. Dacă Pavel, care era pe deplin familiarizat cu greaca, a folosit secretari, așa cum se pare că a făcut, este cu atât mai logic să credem că Petru, a cărui limbă maternă era aramaica, a procedat la fel, iar acești secretari au exercitat o influență clară asupra formulării epistolelor sale în greacă” (Comentariul biblic adventist, vol. 5, p. 186).

Acest lucru sugerează că, deși rămân fidele gândurilor și intenției mesagerilor lui Dumnezeu, vocabularul și construcția frazelor pot reflecta diferitele abilități literare ale asistenților folosiți. Sunt inspirate gândurile, nu neapărat cuvintele specifice folosite pentru a exprima respectivele gânduri inspirate.

Comentariu EGW

Cam pe vremea aceea, Domnul i-a poruncit lui Ieremia să scrie soliile pe care dorea să le transmită acelora pentru mântuirea cărora inima lui plină de milă suspina fără încetare. „Ia un sul de carte și scrie în el toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că, dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să li-l fac, se vor întoarce, fiecare, de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul” (Ieremia 36:2,3).

În ascultare de porunca aceasta, Ieremia a chemat în ajutor un prieten credincios, pe Baruc, scribul, i-a dictat „și Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul” (vers. 4). Acestea au fost scrise cu grijă pe un sul de pergament și au constituit o mustrare solemnă a păcatului, o avertizare cu privire la urmarea sigură a unei apostazii continue și un apel stăruitor de renunţare la tot ce este rău.

Când scrierea a fost terminată, Ieremia, care era încă închis, l-a trimis pe Baruc să citească sulul mulţimilor care se adunau la templu cu ocazia unei zile de post naţional, „în anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua”. „Poate se vor smeri”, zicea prorocul, „cu rugăciuni înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mari sunt mânia și urgia cu care l-a ameninţat Domnul pe poporul acesta!” (vers. 9,7)

Baruc a ascultat, și sulul a fost citit înaintea tuturor oamenilor din Iuda. După aceea, scribul a fost chemat să vină înaintea căpeteniilor să le citească cele scrise. Ei au ascultat cu mare interes și au făgăduit să-i facă cunoscut regelui tot ce auziseră, dar l-au sfătuit pe scrib să se ascundă, căci se temeau că regele va respinge mărturia și va căuta să-i ucidă pe aceia care au pregătit și au transmis solia.

Când căpeteniile i-au spus ce citise Baruc, regele a ordonat imediat ca sulul să fie adus înaintea lui și să fie citit. Unul dintre slujitorii regali, pe nume Iehudi, s-a dus și a adus sulul și a început să citească cuvintele de mustrare și de avertizare. Era încă iarnă, iar regele și oamenii săi de stat, căpeteniile lui Iuda, erau adunaţi în jurul unui foc. Doar o mică parte fusese citită, când regele, departe de a tremura pentru primejdia care plana asupra lui și asupra poporului său, a luat sulul și, plin de mânie, a „tăiat cartea cu briceagul logofătului și a aruncat-o pe jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot” (vers. 23).

Nici regele, nici căpeteniile nu s-au îngrozit, „nici nu și-au sfâșiat hainele”. Însă unii dintre cei ce erau căpetenii „au mijlocit pe lângă împărat să nu ardă sulul, dar el nu a vrut să îi asculte”. După ce scrierea a fost distrusă, mânia regelui nelegiuit s-a ridicat împotriva lui Ieremia și a lui Baruc și a trimis îndată să-i prindă, „dar Domnul i-a ascuns” (vers. 24-26).

Aducând în atenţia închinătorilor templului, a căpeteniilor și a regelui mustrările sfinte cuprinse în sulul inspirat, Dumnezeu a căutat cu îndurare să-i avertizeze pe bărbaţii lui Iuda, spre binele lor. „Poate că, dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să li-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul” (vers. 3). Dumnezeu are milă de oamenii care se luptă în orbirea perversităţii; El caută să lumineze înţelegerea întunecată, trimiţând mustrări și ameninţări cu scopul de a-i face pe cei din poziţii înalte să-și dea seama de neștiinţa lor și să-și plângă rătăcirile. El Se străduiește să-i ajute pe cei mulţumiţi de sine să devină nemulţumiţi cu lucrările lor zadarnice și să caute binecuvântarea spirituală printr-o legătură strânsă cu Cerul. – Profeți și regi, p. 432, 433

Sursele literare Miercuri, 4 noiembrie

„Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului” (Eclesiastul 12:9,10).

Acest pasaj poate fi interpretat în sensul că Solomon nu este autorul tuturor proverbelor pe care le-a consemnat. Sub inspirația lui Dumnezeu, el „a căutat” multe zicători și a cercetat pentru a găsi „cuvinte plăcute”. De fapt, descrierea frecvent citată a femeii virtuoase din Proverbele 31 este atribuită mamei unui anume rege Lemuel, de altfel necunoscut, nu lui Solomon (Proverbele 31:1). Dovezile indică, de asemenea, influența literaturii egiptene asupra Proverbelor.

În mod similar, istoricii inspirați ai Vechiului Testament ne spun că au consultat arhive și alte anale istorice pentru a relata cu fidelitate istoria poporului lui Dumnezeu.

4. Ce ne spun 1 Regi 11:41; Luca 1:1-4 și Iuda 14, 15 despre modul în care scriitorii inspirați au folosit uneori surse nebiblice?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Ezra și Neemia sunt alte exemple de scriitori biblici care s-au bazat pe documente istorice pentru a-și consemna relatările. Ezra include copii ale unor scrisori și decrete regale cu privire la Ierusalim și la Persia (vezi Ezra 4-7), iar Neemia ne vorbește despre registre genealogice pe care le-a găsit și le-a încorporat în narațiunea sa (vezi Neemia 7:5-72).

Acest principiu apare și în Noul Testament. „Este clar din experiența lui Luca faptul că Inspirația funcționează într-o manieră compatibilă cu funcționarea naturală a facultăților mintale și nu le anulează sau surclasează. Avem aici un scriitor inspirat care a fost condus de Duhul Sfânt să studieze cu atenție sursele orale și scrise disponibile despre viața lui Hristos, iar apoi să combine informațiile astfel adunate într-o narațiune coerentă” (Comentariul biblic adventist, vol. 5, p. 669).

Iuda pare să citeze din 1 Enoh 1:9 – o lucrare iudaică intertestamentară necanonică. Fără a le menționa numele, Pavel a citat și el din filozofi greci (vezi Faptele apostolilor 17:28 și Tit 1:12).

Deși scriitorii biblici au fost adesea călăuziți prin revelație directă, prin viziuni și vise, acest lucru nu exclude faptul că Duhul Sfânt i-a inspirat pe acești mesageri să selecteze materiale și din alte surse. De ce este important pentru noi să ne amintim acest concept?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Comentariu EGW

Când Duhul lui Dumnezeu a descoperit minții mele marile adevăruri ale Cuvântului Său, cum și scenele trecutului și ale viitorului, am fost îndemnată să le fac cunoscut și altora ceea ce îmi fusese descoperit — anume, să urmăresc istoria luptei din veacurile trecute și îndeosebi să o prezint astfel, încât să arunce o lumină asupra luptei viitoare, care se apropie cu grăbire. Pentru realizarea acestui scop, am căutat să selectez și să adun laolaltă evenimentele din istoria bisericii în așa fel, încât să subliniez descoperirea marilor adevăruri probatoare, care au fost date lumii în diferite perioade și care au provocat mânia lui Satana și vrăjmășia unei biserici iubitoare de lume, adevăruri susținute de acei martori care „nu și-au iubit viața până la moarte” (Apocalipsa 12:11). …

Marile evenimente care au marcat progresul Reformei în veacurile trecute sunt fapte istorice bine cunoscute și unanim recunoscute de lumea protestantă; ele sunt fapte pe care nimeni nu le poate ignora. Istoria aceasta am prezentat-o pe scurt în armonie cu scopul cărții, fapt ce s-a impus neapărat, faptele fiind condensate într-un spațiu restrâns, cum s-a găsit potrivit, ca să dea o înțelegere corectă a aplicării ei.

În unele cazuri, acolo unde istoricul a grupat evenimentele, ca să îngăduie pe scurt o vedere cuprinzătoare a subiectului, sau a rezumat amănuntele într-un mod potrivit, cuvintele lui au fost citate, dar, în alte cazuri, nu s-a indicat sursa, deoarece citările nu sunt făcute cu scopul de a acorda autorului o autoritate, ci pentru că declarația lui permite o prezentare ușoară și convingătoare a subiectului.

 Relatând experiența și vederile acelora care au promovat lucrarea de reformă din zilele noastre, s-au folosit în același fel lucrările publicate de ei. – Ye Shall Receive Power, p. 228

În acel moment, de solemnă răspundere, apostolul era liniștit și stăpân pe sine. Inima lui era împovărată cu o solie importantă și cuvintele care s-au revărsat de pe buzele sale i-au convins pe ascultătorii săi că nu era un palavragiu. „Bărbați atenieni!”, a spus el, „în toate privințele vă găsesc foarte religioși. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar pe care este scris: «Unui Dumnezeu necunoscut!» Ei bine, ceea ce voi cinstiți fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu.” Cu toată inteligența și cunoștința lor generală, ei nu cunoșteau nimic despre Dumnezeul care crease Universul. Însă erau unii dintre ei care doreau mai multă lumină. Ei căutau Nemărginitul.

Cu mâna întinsă spre templul ticsit de idoli, Pavel și-a revărsat povara sufletului și a arătat erorile religiei atenienilor. Ascultătorii cei mai înțelepți dintre ei au fost înmărmuriți când au ascultat raționamentul său. El s-a dovedit un bun cunoscător al lucrărilor lor de artă, al literaturii, cum și al religiei lor. Îndreptându-le atenția spre statui și idoli, el a declarat că Dumnezeu nu poate fi asemenea formelor născocite de oameni. Aceste chipuri sculptate nu pot nici în cea mai slabă măsură să înfățișeze slava lui Iehova. El le-a reamintit că aceste chipuri nu au viață, ci se găsesc sub controlul puterii omenești, mișcându-se numai atunci când le mișcă mâini omenești, și, deci, cei care li se închinau erau în toate privințele superiori față de idolii la care se închinau.

Pavel a îndreptat mintea idolatrilor lui ascultători dincolo de limitele religiei lor false, la o viziune adevărată a Dumnezeirii pe care ei o numiseră „Dumnezeu necunoscut”. Ființa aceasta, despre care el le vorbea acum, era independentă de om, neavând nevoie ca mâinile omenești să mai adauge ceva la puterea și slava Sa. – Faptele apostolilor, p. 237

Mesajul divin și limitele umane Joi, 5 noiembrie

5. Ce spune Pavel, în 2 Corinteni 4:7, despre comoara lui Dumnezeu?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Pavel scrie despre comoara lui Dumnezeu că a fost încredințată unor „vase de lut” (ființele umane), pentru ca puterea lui Dumnezeu să se arate în contrast cu slăbiciunile noastre. Scriptura arată că, așa cum mesagerii lui Dumnezeu nu au fost feriți în mod supranatural de eșecuri în viața lor personală (Moise, Ilie, David, Iona și Petru, de exemplu), nici scrierile lor nu au fost scutite de imperfecțiunile înțelegerii și comunicării umane.

„Unirea divinului cu umanul, manifestată în Hristos, există şi în Biblie. Toate adevărurile descoperite sunt «insuflate de Dumnezeu»; cu toate acestea, ele sunt exprimate în cuvintele oamenilor şi sunt adaptate nevoilor umane” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 747).

Umanitatea mesagerilor lui Dumnezeu nu este anulată sau surclasată de chemarea lor divină de a transmite comorile adevărului, așa cum a scris Pavel în 2 Corinteni 4:7. De asemenea, nu pare că Duhul Sfânt a considerat potrivit să-i împiedice pe mesagerii Săi să facă afirmații și să scrie cuvinte care nouă astăzi ni se par greu de armonizat sau de explicat. Sunt puține aceste versete și doar o minte foarte îngustă se poate poticni de ele. În calitate de creștini care cred în Biblie, suntem chemați să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu în măsura în care îl înțelegem și să ne încredem în Domnul în ciuda lucrurilor pe care nu le înțelegem.

Unele discrepanțe pot fi atribuite unor greșeli nesemnificative făcute ulterior de copişti sau unor surse (consemnări) contradictorii pe care s-au bazat autorii inspirați. Atunci când analizăm pasaje problematice, trebuie să ne întrebăm dacă înțelegem pe deplin sensul cuvintelor autorului și dacă un studiu suplimentar ar putea rezolva dificultatea.

Chiar dacă nu suntem în stare să rezolvăm fiecare aparentă greșeală sau discrepanță, constatăm că acestea sunt neînsemnate în raport cu esența mesajului prezentat. Putem avea încredere că adevărurile divine ale Scripturii sunt descoperite cu fidelitate, în ciuda imperfecțiunilor mesagerilor lui Dumnezeu.

De ce crezi că Dumnezeu a ales să folosească ființe umane limitate, nu îngeri fără păcat ca principalii Săi mesageri?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Comentariu EGW

Lui Dumnezeu I-a plăcut să facă cunoscut lumii adevărul Său prin instrumente omenești și El Însuși, prin Duhul Său cel Sfânt, i-a pregătit pe oameni și i-a făcut în stare să facă lucrarea aceasta. El le-a călăuzit mintea ca să aleagă ce să vorbească și ce să scrie. Comoara le-a fost încredințată unor vase de lut, însă, cu toate acestea, nu este mai puțin din ceruri. … Copilul lui Dumnezeu, ascultător și credincios, vede în ea [în mărturia Domnului] slava unei puteri divine, pline de har și de adevăr.

Scriitorii Bibliei au fost nevoiţi să-şi exprime ideile într-un limbaj omenesc. Biblia a fost scrisă de oameni. Ei au fost inspiraţi de Duhul Sfânt. Din cauza nedesăvârşirii înţelesurilor limbajului omenesc sau din cauza perversităţii minţii omeneşti, ingenioasă în a ocoli adevărul, mulţi citesc şi înţeleg Biblia într-un fel care să fie pe placul lor. Dificultatea nu se află în Biblie. …

Scripturile nu le-au fost date oamenilor ca un lanţ de declaraţii legate una de alta, ci fragment cu fragment, de-a lungul unor generaţii succesive, după cum a considerat Dumnezeu ocazia potrivită pentru a-i impresiona pe oameni în vremuri diferite şi în locuri diferite. Oamenii au scris aşa cum au fost conduşi de Duhul Sfânt. …

Domnul Hristos, așa cum li S-a înfățișat patriarhilor, așa cum a fost simbolizat în serviciul jertfelor, așa cum a fost caracterizat în Lege și cum a fost descoperit de profeți, este bogăția Vechiului Testament. În viața, în moartea și învierea Sa, Domnul Hristos, așa cum este El descoperit de către Duhul Sfânt, constituie comoara Noului Testament. Mântuitorul nostru, strălucirea slavei Tatălui, este descoperit atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. … Vechiul Testament aruncă lumină asupra Noului, iar Noul asupra Vechiului. Fiecare în parte este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Amândouă prezintă adevărurile care vor continua să descopere mereu noi profunzimi de înțelegere cercetătorului zelos.

Domnul Hristos spune despre Scripturile Vechiului Testament, și cu atât mai mult este valabil acest lucru pentru cele ale Noului Testament, că „ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). … Da, întreaga Biblie ne vorbește despre Hristos. De la primul raport cu privire la creațiune – „nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3) – și până la făgăduința cea mai de pe urmă – „iată, Eu vin curând” (Apocalipsa 22:12) – , noi citim lucrările Sale și ascultăm vocea Sa. Dacă dorești să-L cunoști mai bine pe Mântuitorul, studiază Sfintele Scripturi. – The Faith I Live By, p. 11, 12

Scrierile lui Ellen White Vineri, 6 noiembrie

Experiența și scrierile lui Ellen White sunt similare cu cele studiate săptămâna aceasta cu privire la mesagerii lui Dumnezeu din Biblie. Și ea a primit misiunea divină de a scrie ceea ce i-a fost revelat. În 1909, privind retrospectiv, a scris: „Din cauza accidentului care aproape că m-a costat viața, sănătatea mea era șubredă și nu puteam scrie. [...] Dar într-o noapte, îngerul Domnului a venit la patul meu și mi-a spus: «Trebuie să scrii lucrurile pe care ți le încredințez.» Eu am spus: «Nu pot scrie.» Din nou a fost dată porunca: «Scrie lucrurile pe care ți le încredințez.» M-am gândit că voi încerca și, luând un suport de scris de pe masă, am început să scriu și am constatat că puteam nota cuvintele cu ușurință” (The General Conference Bulletin, 31 mai 1909).

Asemenea scriitorilor inspirați ai Scripturii, Ellen White a folosit asistenți literari. Secretarele ei funcționau ca niște redactori – contribuiau la exprimarea mesajelor fără a introduce gânduri proprii. Secretarele nu au fost scriitoare din umbră sau coautoare. Munca lor a depins de materialul produs de Ellen White, fie scris de mână, fie transmis oral.

La rândul ei Ellen White a citat și a adaptat elemente din alte surse literare, pentru a-și prezenta mai bine mesajele. Din faptul că le-a recomandat cititorilor ei o parte din cărțile folosite, reiese că nu a intenționat să fie nesinceră sau incorectă cu acei autori, ci a găsit în limbajul lor exprimări potrivite pentru a transmite adevărurile pe care ea dorea să le exprime.

Cum rămâne cu discrepanțele sau cu afirmațiile ei incorecte? „Cu privire la infailibilitate”, a scris ea, „eu nu am pretins niciodată că o deţin. Numai Dumnezeu este infailibil” (Solii alese, vol. 1, p. 37). Se găsesc în scrierile ei anumite afirmații care sunt dificil de înțeles sau de armonizat cu altele. Umanitatea lui Ellen White nu a fost anulată sau surclasată de chemarea ei divină. Ca noi toți, Ellen White a crescut și s-a maturizat, iar această creștere și maturizare se reflectă în scrierile ei.

Așa cum s-a afirmat deja, dar merită repetat, ea i-a corectat pe cei care credeau că fiecare cuvânt pe care l-a scris provenea direct din cer. „Sunt situaţii în care trebuie spuse lucruri obişnuite, în care mintea să fie ocupată de gânduri obişnuite, în care să fie scrise scrisori obişnuite şi date informaţii transmise de la un lucrător la altul. Astfel de cuvinte şi de informaţii nu sunt redate sub inspiraţia specială a Duhului lui Dumnezeu” (Solii alese, vol. 3, p. 59).

Resurse suplimentare (în limba engleză), la https://whiteestate.org/absg/6.

Studiu zilnic:
Psalmii 79
Psalmii 80
Psalmii 81
Psalmii 82
Psalmii 83
Psalmii 84
Psalmii 85;

Ellen G. White, Educație, cap. 9

1. Ce se ruga Asaf să le iasă degrabă înainte?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

2. De ce se clatină toate temeliile pământului?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

3. Cine sunt cei care tot mai pot să Îl laude pe Dumnezeu?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

4. Cine ne va da și fericirea?

Conectează-te pentru a salva răspunsul

5. În ce anume se găsește o ilustrare completă a metodelor lui Hristos ca Învățător? 

Conectează-te pentru a salva răspunsul

Comentariu EGW

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Hristos, neprihănirea noastră”, 24 iunie, p. 183.

Material pentru instructori

| Privire generală

Studiul din această săptămână continuă discuția despre inspirație și se concentrează pe înțelegerea modului în care profeții au comunicat mesajul lui Dumnezeu. Inspirația le-a permis autorilor biblici să exprime în Scriptură, prin diferite stiluri și genuri literare, ceea ce le-a dat Dumnezeu. Limbajul omenesc a fost mijlocul folosit de Dumnezeu pentru a rosti cuvântul Său ființelor umane. Profeții au folosit astfel tot ceea ce aveau la dispoziție pentru a transmite cât mai exact ceea ce Dumnezeu i-a însărcinat să spună. Uneori, pentru a-și exprima ideile, această comunicare a implicat folosirea unor asistenți literari și împrumutul din scrieri seculare. Discutarea acestor aspecte va spori aprecierea grupei pentru modul surprinzător în care Dumnezeu Și-a exprimat mesajul astfel încât să îl putem înțelege.

| Comentariu

1. Pasul final al comunicării lui Dumnezeu cu profeții este forma lui scrisă.

Potrivit cercetătorului Vechiului Testament Daniel Block, procesul profetic de redare a mesajului divin se desfășura în șapte faze interconectate:

Faza I: Profetul primește mesajul divin într-o formă sau alta a revelației.

Faza II: Profetul transmite mai întâi acest mesaj oral audienței sale.

Faza III: Profeția este consemnată, înregistrată în formă scrisă.

Faza IV: Profetul adaugă contextul istoric la profeția scrisă ca să o contextualizeze pentru destinatari și să o transforme într-un produs literar complet.

Faza V: Profetul asamblează produsele literare.

Faza VI: Profețiile din produsele literare sunt editate și organizate într-o carte coerentă.

Faza VII: Cărții i se adaugă un titlu formal, care îl identifică pe profet, explică împrejurările slujirii sale și descrie genul colecției (vezi Daniel Isaac Block, The Book of Ezekiel, Chapters 1–24, The New International Commentary on the Old Testament, 1997, p. 18).

Acest proces implica o acțiune pe orizontală prin care Duhul Sfânt îi făcea capabili pe profeții biblici să conserve și să ducă mai departe revelația pe care o primiseră inițial. În felul acesta, de la proclamarea orală până la scrierea Scripturii, le vorbește Dumnezeu ființelor umane. Procesul iluminării este modul în care Dumnezeu îi ajută astăzi pe cititorii Scripturii să înțeleagă Cuvântul Său și să primească personal mesajul Lui.

2. Autorii biblici au folosit diverse procedee și genuri literare pentru a transmite mesajele de la Dumnezeu.

Biblia este bogată în forme și tehnici literare, mult mai bogată decât își dau seama mulți. O scurtă explorare dezvăluie o profunzime surprinzătoare a măiestriei artistice, demonstrând că autorii biblici au folosit deliberat convenții literare bine stabilite. Utilizarea acestor forme nu a fost întâmplătoare, ci reflecta o tradiție literară familiară autorilor vremii lor. În loc să inventeze structuri noi pentru fiecare scriere, ei au apelat la un tezaur comun de tehnici literare și retorice, formulându-și mesajele cu măiestrie (vezi Leland Ryken, A Complete Handbook of Literary Forms in the Bible, 2014, p. 16). Proeminente în Scriptură sunt: povestirea, poezia, literatura sapiențială, legea, evanghelia, epistola și literatura apocaliptică.

3. Unii autori biblici au folosit asistenți literari și surse extrabiblice.

Mulți creștini care aderă la modelele de inspirație verbală plenară – sau prin dictare – cred că Dumnezeu a comunicat exclusiv prin mijloace supranaturale, precum visele și viziunile. Dar modelul biblic al inspirației recunoaște mai multe căi prin care Duhul Sfânt i-a ghidat pe autorii biblici, inclusiv prin folosirea de asistenți literari și prin cercetarea istorică. În aceasta din urmă, autorii citesc, studiază, compilează și editează materiale existente – atât inspirate, cât și neinspirate – în timp ce Dumnezeu, providențial, supraveghează procesul.

Împrumutul literar este evident în întreaga Scriptură: Moise a adoptat structuri din Orientul Apropiat antic; Mica îl evocă pe Isaia; iar compilatorul cărții 2 Regi a folosit direct materiale din Isaia. Solomon a inclus proverbe provenite de la alți înțelepți, iar autorii evangheliilor, precum Matei și Luca, și-au structurat relatările cel mai probabil pe baza Evangheliei după Marcu. Chiar și Evanghelia după Ioan folosește expresii filozofice grecești, precum „logos”, dar le redefinește teologic.

Pavel face trimitere la poeți greci fără a-i numi, iar în Apocalipsa lui Ioan apar imagini care se regăsesc și în scrierea necanonică Cartea lui Enoh. Evanghelia după Luca este cel mai clar exemplu de tehnică de cercetare, deoarece autorul menționează explicit că și-a alcătuit relatarea printr-o investigare atentă. Deși intervenția divină e posibil să fi îndrumat ocazional alegerea surselor, în general autorii și-au exercitat propria judecată sub influența discretă a Duhului. Acest model subliniază că inspirația biblică înglobează atât călăuzirea divină, cât și efortul uman, păstrând caracterul sacru al Scripturii.

Pentru studiu aprofundat (în limba engleză): Despre împrumutul literar în Scriptură, vezi Jiří Moskala, „Can a Biblical Inspired Writer Use Literary Sources?”, în Ellen White Issues Symposium, vol. 8, 2012, p. 70-102; despre împrumutul literar în scrierile lui Ellen White, vezi Jud Lake, „Ellen G. White’s Use of Extrabiblical Sources”, în ed. Alberto Timm și Dwain Esmond, The Gift of Prophecy in Scripture and History, p. 316–332.

4. În Scriptură, Dumnezeu a comunicat mesajul Său divin în limbajul unei omeniri imperfecte pentru a răspunde nevoilor noastre.

Declarația lui Pavel din 2 Corinteni 4:7 evidențiază contrastul dintre puterea fără egal a lui Dumnezeu și slăbiciunea instrumentelor umane: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.” Această imagine ne amintește că mesagerii lui Dumnezeu, deși aleși de El, rămân oameni supuși greșelii. Biblia conține exemple în care profeții și apostolii au dovedit defecte personale, însă scrierile lor au transmis adevărul inspirat al lui Dumnezeu.

Scriptura rămâne călăuzită de Dumnezeu, în ciuda limitărilor memoriei umane, ale limbajului și ale documentelor istorice. Unele discrepanțe pot apărea din variații ale surselor sau din erori ulterioare de copiere, așa cum se poate vedea în diferențele dintre 1 Cronici 11:11 și 2 Samuel 23:8. S-ar putea ca până și Pavel să fi menționat greșit un detaliu în 1 Corinteni 10:8 (compară cu Numeri 25:9). Totuși astfel de neconcordanțe nu diminuează autoritatea Scripturii. Esența mesajului lui Dumnezeu rămâne intactă, iar prin studiu și credință putem discerne adevărul Său dincolo de mici variații textuale.

Pentru studiu aprofundat (în limba engleză): Vezi Clinton Wahlen, „Variants, Versions, and the Trustworthiness of Scripture”, în Biblical Hermeneutics: An Adventist Approach, ed. Frank M. Hasel, Biblical Research Institute, 2021, vol. 3, p. 63-83.

5. Experiența lui Ellen White a fost asemănătoare cu cea a autorilor biblici în ce privește comunicarea voii lui Dumnezeu către oameni.

În contextul modului în care profeții biblici comunicau ceea ce primiseră în viziuni, se poate lua în discuție și metoda folosită de Ellen White pentru a transmite conținutul viziunilor sale. Misiunea ei ca mesager al lui Dumnezeu s-a extins cu mult dincolo de simpla primire a viziunilor; aceasta implica sarcina dificilă de a comunica acele mesaje unor persoane, unor grupuri și bisericii în ansamblu. Această comunicare reprezenta aspectul orizontal al inspirației, după cum am menționat săptămâna trecută. Modul în care ea transmitea aceste mesaje varia în funcție de natura revelației și de cui îi era adresată. Ellen White transmitea instrucțiunile lui Dumnezeu prin trei principale mijloace: prezentări orale, scrisori personale și pagini tipărite. Vorbirea în public a avut un rol important în lucrarea ei. Ellen White se adresa frecvent unor audiențe numeroase, în biserici locale, la adunări de tabără și la sesiuni ale Conferinței Generale, unde împărtășea mesaje de avertizare, de încurajare și de îndrumare. Uneori, în timp ce predica, recunoștea în public persoane pe care le văzuse în viziune, ceea ce o determina să li se adreseze direct în timpul cuvântării. În astfel de situații simțea un impuls puternic de a transmite avertizări sau sfaturi specifice, demonstrând sensibilitatea ei față de călăuzirea Duhului Sfânt în slujirea publică.

Scrisorile personale au fost o altă cale esențială prin care Ellen White și-a comunicat mesajele. Deoarece nu putea să se întâlnească față în față cu fiecare persoană, ea scria adesea scrisori detaliate prin care transmitea din partea lui Dumnezeu sfaturi precise, mustrare sau încurajare. Aceste scrisori erau redactate cu grijă și cu o atitudine de rugăciune, luând în considerare modul în care mesajul avea să fie primit. În cazul în care cineva putea să respingă sau să interpreteze greșit un mesaj direct, ea încredința uneori altora sarcina de a duce personal scrisoarea, pentru ca mesajul să fie citit într-un cadru de susținere și de rugăciune.

Misiunea ei de a scrie s-a extins și la cărți și la periodice, prin care s-a adresat unui public mult mai larg. În timpul vieții, a produs o operă literară vastă – aproape 24.000 de pagini de cărți și peste 4.500 de articole. Aceste scrieri au oferit îndrumare doctrinară, încurajare spirituală și sfaturi practice, influențând credințele și practicile Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. În ciuda efortului emoțional și fizic, Ellen White a rămas credincioasă chemării ei, exprimând adesea povara personală profundă pe care o simțea atunci când trebuia să transmită mesaje dificile, dar rămânând mereu devotată misiunii de a îndruma biserica potrivit voii lui Dumnezeu (pentru mai multe detalii [în limba engleză], vezi Arthur White, „Delivering the Messages”, în Ellen G. White: Messenger to the Remnant, 1969, cap. 3, p. 12-14, https://media4.egwwritings.org/pdf/en_EGWMR.pdf).

| Aplicație

Următoarele întrebări aplicative sunt desprinse din comentariul de mai sus și au ca obiectiv să îmbogățească discuțiile din cadrul grupei. Alege din aceste întrebări și din cele din studiu pe acelea care vor angaja grupa la o analiză profundă!

1.   Procesul profetic al Bibliei implica atât revelația divină, cât și efortul uman de scriere și de păstrare a mesajului din partea lui Dumnezeu. În ce mod înțelegerea acestui proces vă întărește încrederea în veridicitatea Scripturii și cum poate încuraja o abordare mai implicată când vine vorba de studierea Bibliei?

2.  Având în vedere că Biblia conține diverse genuri și procedee literare, în ce mod recunoașterea aspectelor ei artistice și structurale influențează modul în care citiți și interpretați Scriptura? Cum vă poate ajuta conștientizarea acestor forme literare să aplicați mai eficient învățăturile biblice în viața de zi cu zi?

3.  Dumnezeu le-a permis autorilor biblici să folosească la întocmirea Scripturii cercetarea, asistenții literari și sursele existente. Cum influențează această perspectivă modul în care priviți inspirația? Cum vă poate îmbunătăți implicarea în cercetarea istorică și teologică, în propriul vostru parcurs spiritual?

4.  Ce spune împrumutul literar din Scriptură despre modul în care Dumnezeu Și-a exprimat mesajul divin? Cum influențează acest lucru modul în care înțelegeți inspirația?

5.  Metafora folosită de Pavel pornind de la „vase[le] de lut” (2 Corinteni 4:7) subliniază faptul că Dumnezeu folosește instrumente umane imperfecte pentru a-Și transmite adevărul. Cum vă încurajează această idee în viața spirituală, știind că Dumnezeu lucrează chiar și prin slăbiciunile omenești? Cum poate această perspectivă să vă influențeze reacția la îndoieli sau la pasajele dificile din Scriptură?

6.  Cum ați explica împrumutul literar din scrierile lui Ellen White unei persoane care crede că aceasta a plagiat?

7.   Ellen White și-a transmis mesajele prin vorbire publică, prin scrisori personale și prin scrieri publicate, adaptându-se la nevoile audienței ei. Ce lecții putem învăța din abordarea ei privind metodele prin care putem împărtăși altora adevărul biblic într-un mod fidel și relevant astăzi?

Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.