Profeții din Vechiul Testament

Sistemul de Poziționare Globală (GPS) îi ajută pe călători să știe unde se află, încotro se îndreaptă și chiar îi avertizează cu privire la pericole. Și călătorii spirituali, aflați în drumul lor spre cer, au nevoie de îndrumare acum și în viitor din partea unui „sistem de poziționare” ceresc. Un mod în care Dumnezeu a asigurat acest lucru în trecut a fost slujirea profeților din Vechiul Testament. În relatările, sfaturile, profețiile, poeziile și cântările lor descoperim multe despre zecile de profeți care au transmis mesaje din partea lui Dumnezeu.

În această săptămână explorăm descrierile profeților din Vechiul Testament, care ne ajută să înțelegem darul profeției manifestat de unii dintre acești slujitori ai lui Dumnezeu. Vom vedea că aceștia erau oameni asemenea nouă, adică ființe umane fragile, supuse fricii, mâniei și descurajării. Viața lor nu a fost ușoară, ci plină de greutăți, așa cum este pentru noi toți. Ce putem învăța așadar privind la câțiva dintre acești slujitori ai lui Dumnezeu, chemați într-un mod special?

17 octombrie: Sabatul Spiritului Profetic

Născut din fiii lui Aaron, ca o completare la educaţia preoţească pe care o avea, Ezra a adăugat o cunoaștere a scrierilor magilor, astrologilor și așa-numiților înţelepţi ai Imperiului Medo-Persan. Dar el nu era mulţumit cu starea sa spirituală. El dorea cu ardoare să fie în armonie deplină cu Dumnezeu, tânjea după înţelepciune ca să împlinească voia lui Dumnezeu. Şi, ca urmare, și-a pus inima „să adâncească și să împlinească Legea Domnului”.

Aceasta l-a determinat să se ocupe stăruitor cu studiul istoriei po­porului ales al lui Dumnezeu, așa cum era raportată în scrierile prorocilor și ale împăraţilor Vechiului Testament. El a fost condus de Duhul lui Dumnezeu să cerceteze cărţile poetice și istorice ale Bibliei, pentru a înţelege de ce Dumnezeu îngăduise ca Ierusalimul să fie distrus, iar poporul său dus în robie într-o ţară păgână.

Ezra a studiat cu o atenţie deosebită experienţele poporului ales al lui Dumnezeu din vremea făgăduinţei făcute lui Avraam până la eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt. A studiat instrucțiunile care le fuseseră date israeliților la picioarele muntelui Sinai și în decursul lungii rătăcirii prin pustie. Pe măsură ce afla mai mult și tot mai mult despre procedeele lui Dumnezeu cu copiii Săi și a început să înțeleagă cât de sfântă era Legea dată pe Sinai, inima lui Ezra a fost mișcată ca niciodată mai înainte. A experimentat o pocăinţă nouă și profundă și s-a hotărât să cunoască temeinic rapoartele istoriei Vechiului Testament, ca să poată folosi această cunoștinţă nu în scopuri egoiste, ci pentru a aduce lumină și binecuvântare poporului său. Unele dintre profeții erau gata să se împlinească și el dorea să caute în mod sârguincios lumina care fusese pusă în umbră.

Ezra s-a străduit mult în studiul lui. El dorea să obțină o pregătire a inimii pentru lucrarea care credea că îi era încredințată. L-a căutat pe Dumnezeu cu ardoare, ca să poată fi un lucrător de care Domnul să nu Se rușineze. El a căutat cuvintele care fuseseră scrise cu privire al îndatoririle poporului ales al lui Dumnezeu și a găsit solemna promisiune făcută de israeliți că vor face și vor împlini tot ce a spus Domnul și făgăduința Domnului că le va da binecuvântarea Sa ca răsplată a ascultării. – To Be Like Jesus, p. 118

Vechiul Testament trimite lumină asupra Noului și Noul asupra Ve­­chiului. Fiecare este o revelație a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Așa cum li S-a arătat patriarhilor, așa cum este simbolizat în serviciul de jertfă, așa cum este portretizat în Lege și descoperit de profeți, Hristos constituie bogăția Vechiului Testament. Prin viața Sa pe pământ, prin moartea și învierea Sa, prin manifestarea Lui prin Duhul Sfânt, Hristos constituie comoara Noului Testament. Atât Vechiul, cât și Noul Testament prezintă adevăruri care vor continua să descopere noi adâncimi de înțeles căutătorului stăruitor. – Sfaturi pentru părinți, profesori și elevi, p. 462, 463

Așa cum am văzut săptămâna trecută, Domnul l-a folosit pe profetul Ilie pentru a face o lucrare extraordinară în Israel, în ciuda opoziției înverșunate. Ceea ce realizase Domnul prin el fusese incredibil. Totuși ce s-a întâmplat după aceea?

Ilie a avut un succes răsunător pe muntele Carmel (1 Regi 18). Dumnezeu lucrase într-un mod impresionant prin el, având loc una dintre cele mai uluitoare minuni descrise în istoria Vechiului Testament: ca urmare a cuvintelor rostite de Ilie, efectiv s-a coborât foc din cer (1 Regi 18:38). Era de așteptat ca acest om al lui Dumnezeu să fie extrem de fericit după un asemenea eveniment.

„Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 Regi 19:4). Pare un om suferind de o formă de depresie. De ce? Cu siguranță, cele întâmplate pe muntele Carmel nu erau ușor de gestionat. Totuși aici este vorba și de altceva.

Poate că principalul indiciu se găsește în cuvintele lui: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Regi 19:10). Pare că Ilie deplânge niște presupuse eșecuri personale în slujire. Apostazia persista în ciuda celor mai bune eforturi ale lui, de parcă numai el ar fi putut opri acel val. Indiferent de explicație, putem vedea aici umanitatea și fragilitatea acestui om al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, „Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi”.

Se părea că, după ce a dovedit un curaj atât de neînfricat, după ce i-a învins atât de categoric pe împărat, pe preoții lui Baal și pe popor, Ilie nu ar mai fi putut niciodată ceda descurajării și nici n-ar mai fi putut să se înspăimânte. Dar, deși fusese binecuvântat cu atât de multe dovezi ale grijii iubitoare a lui Dumnezeu, el nu era în afara slăbiciunilor omenești și, în acest ceas întunecat, credința și curajul l-au părăsit. … Dacă ar fi rămas acolo unde se găsea și dacă ar fi făcut din Dumnezeu locul lui de scăpare și tăria lui, stând neabătut pentru adevăr, el ar fi fost ferit de orice rău. Domnul i-ar fi dat o altă mare biruință, trimițând judecățile sale asupra Izabelei. …

În experiența tuturor vin vremuri de descurajare cruntă și dezamăgire amară, zile când amărăciunea le este partea și le e greu să creadă că Dumnezeu mai este binefăcătorul cel iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărțuiesc sufletul până acolo încât moartea pare mai de dorit decât viața. În asemenea împrejurări, mulți își pierd încrederea în Dumnezeu. … În acele situații, dacă am putea să vedem cu ochii spirituali semnificația providențelor lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înșine, luptând să ne așeze picioarele pe o temelie mai tare decât dealurile veșnice și o credință nouă, o viață nouă ar curge în ființa noastră. …

Pentru cel descurajat, există un remediu sigur – credință, rugăciune, lucrare. Credința și activitatea vor aduce asigurare și satisfacții care vor crește zi de zi. … În zilele cele mai întunecoase, când aparențele se arată mai amenințătoare, nu te teme! Ai credință în Dumnezeu! El știe de ce ai nevoie. El are toată puterea. Dragostea și mila Lui fără margini nu obosesc niciodată. … Și El va revărsa asupra slujitorilor Săi credincioși măsura priceperii pe care nevoia lor o cere. … L-a uitat Dumnezeu pe Ilie în ceasul încercării sale? O, nu! El nu l-a iubit pe slujitorul Lui mai puțin atunci când Ilie se simțea părăsit de Dumnezeu și de oameni, decât atunci când, ca răspuns la rugăciunea lui, El coborâse foc din cer și luminase vârful muntelui. – Conflict and Courage, p. 213

Locul de refugiu al lui Ilie pe muntele Horeb, deși era neștiut de oameni, era cunoscut de Dumnezeu, iar prorocul obosit și descurajat nu a fost lăsat singur cu puterile întunericului, care apăsau asupra lui. …

Dumnezeu l-a întâmpinat pe slujitorul Său încercat cu întrebarea: „Ce faci tu aici, Ilie?” Eu te-am trimis la pârâul Cherit și, după aceea, la văduva din Sarepta. Te-am însărcinat să te întorci la Israel și să stai înaintea preoţilor idolatri pe Carmel, apoi te-am încins cu putere ca să conduci carul regelui până la poarta Izreelului. Dar cine te-a trimis în așa mare grabă în pustie? Ce misiune ai tu aici? …

Multe depind de activitatea neîncetată a acelora care sunt credincioși și sinceri și, pentru motivul acesta, Satana face toate eforturile posibile pentru a zădărnici planul divin pe care cel ascultător l-ar putea aduce la îndeplinire. El îi determină pe unii să piardă din vedere misiunea lor înaltă și sfântă și să se mulţumească cu plăcerile acestei vieţi. ... Pe alţii îi face să fugă descurajaţi de la datorie, din cauza împotrivirii sau persecuţiei. … Fiecărui copil al lui Dumnezeu, al cărui glas a fost adus la tăcere de vrăj­mașul sufletului, i se adresează întrebarea; „Ce faci tu aici?” Te-am împuternicit să mergi în toată lumea și să predici Evanghelia, să pregătești un popor pentru ziua Domnului. De ce ești aici? – Conflict and Courage, p. 214

În istoria timpurie a lui Israel se găsesc dovezi că existau falși profeți (Deuteronomul 18:20). Dar Dumnezeu nu Și-a lăsat poporul fără îndrumare cu privire la semnele adevăraților Săi profeți. Ca primitori ai revelației și inspirației divine, adevărații profeți au transmis cu fidelitate, exactitate și onestitate mesajele lui Dumnezeu, chiar dacă uneori acest lucru îi făcea indezirabili în ochii celor aflați la putere.

Faptul că un rege afirmă despre un profet: „Îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu prorocește decât rău” (1 Regi 22:8) spune multe despre respectivul rege, dar și mai multe despre profet. Acesta din urmă nu se temea, evident, să spună adevărul, nici măcar în fața regelui – ceea ce, în cel mai bun caz, nu era tocmai o modalitate de a câștiga favoarea regală.

Mica a înfruntat de unul singur 400 de profeți falși, prezentând adevărul care îi fusese descoperit. Presat să modifice mesajele negative venite de la Domnul, pentru a-i face pe plac regelui nelegiuit Ahab și soției sale, Izabela (1 Regi 22:13,14), Mica a prezentat adevărul lui Dumnezeu, indiferent de modul în care urma să fie primit.

Există numeroase exemple în Biblie despre calitatea vieții trăite de profeți. În acest caz, Saul a fost trimis de tatăl său, Chis, să caute niște măgărițe pierdute. Slujitorul care îl însoțea pe Saul i-a sugerat să nu abandoneze căutarea, deoarece „în cetatea aceasta se află un om al lui Dumnezeu, un om respectat” (1 Samuel 9:6, NTR). Descrierea făcută aici profetului Samuel ilustrează calitățile așteptate de la profeții lui Dumnezeu. Despre profeții adevărați din Scriptură se afirmă că erau „oameni ai lui Dumnezeu”, aleși în parte pentru a-I reflecta caracterul. În același timp, faptul că unii dintre „oamenii lui Dumnezeu” sunt profeți nu înseamnă că sunt ființe umane fără cusur.

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să lucreze pentru clasele superioare, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să se lege de cei onorați aici, pe pământ, bazându-se pe ei pentru putere, influență și succes. Domnul va înclina adesea inimile celor aflați în poziții de responsabilitate pentru a-i acorda favoruri poporului Său care păzește poruncile. Dar, când slujitorii lui Dumnezeu Îl părăsesc pentru a solicita recunoaștere de la oamenii lumii, ei schimbă puterea cu slăbiciune.

Avem o lucrare extrem de solemnă în fața noastră, a cărei importanță o putem înțelege doar prin lumina care strălucește din Cuvântul sfânt asupra trecutului și a prezentului. Cine ține cu tărie credința dată sfinților o dată pentru totdeauna? Cine, în mijlocul strigătelor: „Iată-L aici!” și „Iată-L acolo!”, arată o încredere neclintită în Cuvântul lui Dumnezeu? Credința prezentului ne leagă de trecut și ne îndreaptă spre viitor.

Putem învăța lecții valoroase din experiența profetului Elisei. Elisei a fost ales de Domnul ca ajutor al lui Ilie și, prin încercări și experiențe, s-a dovedit credincios misiunii încredințate. El a fost dispus să fie și să facă tot ce i-a poruncit Domnul. Nu a căutat să evite cea mai umilă slujire, ci a fost la fel de credincios în îndeplinirea îndatoririlor mai mici ca și a celor mari. El a fost întotdeauna dispus să slujească în orice poziție pe care Domnul i-o indica, oricât de neplăcută ar fi fost pentru înclinațiile sale naturale. Și, la fiecare pas, a învățat lecții de umilință și slujire. …

„După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: «Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine.» Elisei a răspuns: «Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!»” (2 Împărați 2:9). El nu a cerut onoare lumească, un loc înalt printre oamenii mari ai pământului. El tânjea după o măsură dublă din Duhul dat celui pe care Dumnezeu urma să-l onoreze luându-l la cer. El știa că nimic altceva decât de două ori mai mult din Duhul care se odihnise asupra lui Ilie nu-l putea face potrivit să umple locul pe care îl ocupase Ilie, pentru că Ilie avea experiența și înțelepciunea vârstei, care nu pot fi împărtășite tinerilor în niciun fel. …

Dacă ți s-ar fi pus această întrebare, ce ai fi răspuns? Care este cea mai mare dorință a inimii tale când te angajezi în slujba lui Dumnezeu? – The Upward Look, p. 331

Profeții interacționau cu regii în situații și plăcute, și neplăcute. Când a cerut un rege (1 Samuel 8:4-22), poporul Israel a exemplificat pericolul cu care s-a confruntat poporul lui Dumnezeu în fiecare epocă: dorința de a fi ca cei din jur. Israeliții nu aveau nicio idee despre consecințele acestei cereri, deși fuseseră avertizați de Dumnezeu prin profetul Său (1 Samuel 8:11-18). La dorința lor și în ciuda avertizării lui, Samuel l-a uns curând pe primul rege al lui Israel, Saul.

Cărțile 1 și 2 Împărați (Regi), precum și 1 și 2 Cronici consemnează tipul și calitatea domniei regilor lui Israel și ai lui Iuda. Istoria sacră arată că regii care au făcut rău au fost mult mai numeroși decât cei care au făcut bine înaintea lui Dumnezeu. Una dintre funcțiile centrale ale profeților era să-i ajute pe regii necredincioși să se întoarcă la ascultarea de legea lui Dumnezeu. Drept urmare, acești profeți s-au confruntat cu amenințări, unii având chiar de suferit, inclusiv moartea, din partea regilor care au îndepărtat poporul lui Dumnezeu de El (1 Regi 18:4-19; 2 Cronici 24:20-22).

Profeții interacționau și cu preoții. Moise, profet al lui Dumnezeu, i-a uns pe Aaron și pe fiii acestuia ca primii preoți ai poporului Israel (Leviticul 8:10-13). Au existat momente când preoții au primit cuvinte de mustrare din partea lui Dumnezeu prin profeți (Osea 6:9; Maleahi 2:1-3). Un exemplu grăitor în acest sens este întreaga casă a lui Eli, care a fost trasă la răspundere pentru practicile ei corupte (1 Samuel 2:27-36). Au fost mustrări foarte aspre la adresa corupției generalizate din rândul celor care primiseră privilegii.

Profeții erau și învățători (2 Cronici 34), prezentând mesaje de la Dumnezeu preoților, regilor și poporului (Ieremia 5:31; Ezechiel 22:26). De asemenea, ei s-au adresat și popoarelor vecine, prezentându-le planul divin pentru ele – o temă repetată des în mesajele profeților veterotestamentari (Isaia 60:1-3;62:1,2). De la profeți se aștepta nu doar să transmită fidel mesajele divine încredințate, ci uneori li s-a cerut și să le scrie și să le păstreze (2 Cronici 13:22). Deși marcați de trăsăturile lor omenești (și de limitările condiției umane), profeții au fost femei și bărbați ai rugăciunii, ai Cuvântului și ai slujirii față de Dumnezeu și poporul Său (Ieremia 42:4; 2 Regi 22:15-17).

Ilie crezuse că el era singurul închinător al Dumnezeului adevărat, în Israel. Dar Acela care cunoaște inimile tuturor i-a dezvăluit prorocului că erau mulţi alţii care, în timpul lungilor ani de apostazie, Îi rămăseseră credincioși. ...

Din experienţa lui Ilie în acele zile de descurajare și aparentă înfrângere, se pot învăţa multe lecţii deosebit de valoroase pentru slujitorii lui Dumnezeu din acest veac, caracterizat printr-o îndepărtare generală de dreptate. Apostazia care predomină astăzi se aseamănă cu aceea care cuprinsese întregul Israel în zilele prorocului. Prin înălţarea celor omenești mai presus de cele dumnezeiești, prin preamărirea conducătorilor omenești, prin închinarea la Mamona și prin așezarea învăţăturilor știinţei mai presus de adevărurile revelaţiei, mulţi oameni din zilele noastre îi urmează lui Baal. Îndoiala și necredinţa își răspândesc influenţele dăunătoare asupra minţii și inimii, și mulţi înlocuiesc Cuvântul lui Dumnezeu cu teoriile oamenilor. Se susţine public că am ajuns vremea când raţiunea omenească trebuie ridicată mai presus de învăţăturile Cuvântului. Legea lui Dumnezeu, standardul divin al neprihănirii, este declarată a nu mai fi în vigoare. Vrăjmașul oricărui adevăr lucrează cu putere amăgitoare că să-i determine pe bărbaţi și pe femei să așeze datinile omenești acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu și să uite cele rânduite pentru fericirea și mântuirea omenirii.

Totuși, apostazia aceasta, atât de răspândită, nu este generală. Nu toţi cei din lume sunt nelegiuiţi și corupţi, nu toţi au trecut de partea vrăjmașului. Dumnezeu are multe mii de oameni … mulţi care nădăjduiesc împotriva oricărei speranţe că Isus va veni curând pentru a pune capăt domniei păcatului și morţii. … Aceștia au nevoie de ajutorul personal al acelora care au învăţat să-L cunoască pe Dumnezeu și să cunoască puterea Cuvântului Său. … Când aceia care au ajuns la înţelegerea adevărului Bibliei caută bărbaţi și femeie care tânjesc după lumină, îngerii lui Dumnezeu îi însoţesc. … Mulţi vor înceta să mai cinstească întocmirile făcute de om și vor lua atitudine fără teamă de partea lui Dumnezeu și a Legii Sale. – Conflict and Courage, p. 215

Profetul Natan a avut obligația să-i ducă lui David o solie de mustrare. Era o solie teribilă în severitatea ei. La puțini domnitori putea fi dusă o mustrare de felul acesta fără ca ea să atragă moartea sigură a solului. Natan a transmis sentința divină fără șovăire, dar cu înțelepciune cerească, încât a atras simpatia împăratului, i-a trezit conștiința și a scos chiar din gura lui sentința de moarte care i se cuvenea. …

Această experiență a fost foarte dureroasă pentru David, însă a fost cea mai benefică. Dacă nu ar fi fost oglinda pe care Natan i-a pus-o în față, în care și-a recunoscut atât de clar propriul chip, David ar fi mers mai departe fără să fie convins de păcatul său odios și ar fi fost ruinat. Convingerea de vinovăția sa a fost salvarea sufletului pentru el. S-a văzut pe sine într-o altă lumină, așa cum îl vedea Domnul și, cât a trăit, s-a pocăit de păcatul său. – Conflict and Courage, p. 179

Există dovezi numeroase în Scriptură că Dumnezeu a chemat femei să fie profetese. (Vezi folosirea termenului ebraic nevi’ah [Exodul 15:20] și a termenului grecesc prophētis [Luca 2:36].) În Mica 6:4, Maria este menționată alături de Moise și de Aaron printre cei trimiși la popor. Ea este prezentată ca o profetesă care a cântat un imn de biruință atunci când israeliții au trecut Marea Roșie (Exodul 15:20,21). Totuși această profetesă, asemenea omologilor ei bărbați, nu a fost fără greșeală, așa cum o arată atitudinea ei nedemnă față de Moise și față de soția lui, fapte pentru care profetesa a fost pedepsită corespunzător (vezi Numeri 12:1-10).

Debora a fost o altă femeie profet, care a slujit ca judecătoare în Israel (Judecătorii 4:1-4). De fapt, există dovezi clare că Debora (4:4) a primit revelație de la Dumnezeu (4:4-9,14-22). Imnul ei de biruință (5:2-31) este o recunoaștere a intervenției lui Dumnezeu și a avut o semnificație teologică profundă pentru națiune la acel moment din istorie.

„Prorocița” Hulda a fost consultată de cei mai de seamă oameni din consiliul regelui Iosia (2 Regi 22:14; 2 Cronici 34:22), după ce i-au citit regelui cuvintele „cărții legii” (care se consideră a fi cartea Deuteronomul; vezi 2 Regi 22:8), iar regele, ca reacție, „și-a sfâșiat hainele” (2 Regi 22:11). Era evident o chestiune extrem de serioasă, iar regele a tratat-o ca atare, motiv pentru care oamenii lui au mers direct la Hulda. Ea primise un mesaj de la Dumnezeu cu privire la judecata iminentă asupra lui Iuda. Reformele lui Iosia au fost rezultatul mesajelor profetice ale Huldei și au abătut judecata lui Dumnezeu de la poporul Său.

Niciunul dintre apostoli sau profeți nu a pretins vreodată că este fără păcat. Bărbați care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, bărbați care mai degrabă ar fi fost dispuși să-și sacrifice viața decât să săvârșească cu bună știință o faptă rea, bărbați pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină și putere divină au mărturisit păcătoșenia firii lor. Ei nu și-au pus încrederea în brațul de carne, nu au pretins că au o neprihănire a lor, ci s-au încrezut în totul în neprihănirea lui Hristos.

Tot așa va fi cu toți aceia care privesc la Hristos. Cu cât ne vom apropia mai mult de Isus și cu cât vom vedea mai clar curăția caracterului Său, cu atât mai clar vom vedea imensa păcătoșenie a păcatului și cu atât mai puțin vom fi dispuși să ne înălțăm pe noi înșine. Va fi o continuă alergare a sufletului după Dumnezeu, o continuă, serioasă și zdrobitoare de inimă mărturisire a păcatului și o smerire a inimii înaintea Lui. Cu fiecare pas făcut în experiența noastră creștină, pocăința noastră va fi mai profundă. Vom recunoaște că satisfacția, împlinirea noastră este numai în Hristos și ne vom însuși mărturisirea apostolului: „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească” (Romani 7:18) „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu, față de lume” (Galateni 6:14). – Faptele apostolilor, p. 561

Încă din frageda tinerețe, Iosia se străduise să profite de poziția sa de rege pentru a înălța principiile Legii sfinte a lui Dumnezeu. Și acum, în timp ce scribul Șafan îi citea din Cartea Legii, regele a deslușit în acea scriere o comoară de cunoștințe, un aliat puternic în lucrarea de reformă pe care dorea atât de mult să o vadă înfăptuită în țară. El a hotărât să umble în lumina sfaturilor ei și, de asemenea, să facă tot ce-i stătea în putere pentru a-și familiariza poporul cu învățăturile ei și pentru a-l conduce, dacă este posibil, să cultive respectul și dragostea pentru legea cerului.

Dar era oare posibil să se realizeze reforma necesară? Din tot ce putea înțelege citind cartea pe care o avea în față, Israel ajunsese aproape la limita răbdării divine; în curând, Dumnezeu avea să Se ridice pentru a-i pedepsi pe cei care aduseseră dezonoare Numelui Său. Mânia Domnului era deja aprinsă împotriva poporului. Copleșit de tristețe și consternat, Iosia și-a rupt hainele și s-a închinat înaintea lui Dumnezeu în agonia sufletului, cerând iertare pentru păcatele unei națiuni nepocăite.

În acea vreme, profetesa Hulda locuia în Ierusalim, lângă templu. Mintea regelui, plină de presimțiri rele și de neliniște, s-a întors către ea și s-a hotărât să-L întrebe pe Domnul, prin intermediul acestui mesager ales, pentru a afla, dacă era posibil ca, prin vreun mijloc aflat în puterea sa, să poată salva poporul cel rătăcit din Iuda, acum în pragul ruinei.

Gravitatea situației și respectul pe care îl avea pentru profetesă l-au determinat să-i aleagă ca mesageri pe cei dintâi oameni ai împărăției. „Duceți-vă”, le-a poruncit el, „și întrebați pe Domnul pentru mine, pentru popor și pentru tot Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s-a găsit, căci mare este mânia Domnului care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinții noștri n-au ascultat de cuvintele acestei cărți şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.” – Ye Shall Receive Power, p. 268

Indiferent ce face Dumnezeu, Satana realizează imitații. La fel se întâmplă și cu profeții. Poporul Israel s-a confruntat atât cu profeți reali, cât și cu profeți falși. Cheia era să faci diferența între ei.

Dumnezeu i-a dat lui Ieremia un mesaj despre judecată pentru Iuda, o judecată care urma să vină sub forma sabiei (război), a foametei și a ciumei. Profeții falși din acea vreme au contrazis mesajul lui Ieremia, care s-a referit la ei în termeni foarte clari: „Dar Domnul mi-a răspuns: «Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit, ci ei vă prorocesc nişte vedenii mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor»” (Ieremia 14:14).

Falșii profeți sunt corupți deoarece sursa pretențiilor lor profetice sunt adesea „dumnezeii” falși cărora le slujesc (Ieremia 23:13,14). Dumnezeu avertizează: „Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit” (v. 14). Ei prorocesc „înșelătoriile inimii lor” (Ieremia 23:26). Ezechiel a fost instruit să prorocească împotriva profeților care „prorocesc după gustul inimii lor” (Ezechiel 13:2).

Profeții imitatori urmează adesea opiniile populare, cum a fost cazul în 1 Regi 22, când 400 de „proroci” s-au strâns la porunca regelui Ahab (1 Regi 22:6). Într-un glas, ei l-au sfătuit pe rege să pornească la luptă împotriva Ramotului din Galaad. Ahab s-a sfătuit cu Iosafat, regele lui Iuda, după ce amândoi au ascultat sfatul profetic al profeților Astarteei. Iosafat l-a îndemnat pe Ahab să-l consulte pe profetul Mica pentru a vedea dacă trebuie sau nu să meargă la război. „Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: «Iată că prorocii, într-un glas, prorocesc bine împăratului; să fie dar şi cuvântul tău ca al fiecăruia din ei! Vesteşte-i bine!»” (1 Regi 22:13).

Presiunea pe care a simțit-o Mica să mintă era probabil aceeași cu cea resimțită de așa-zișii profeți ai Astarteei, însă Mica nu a urmat această opinie populară. În schimb, el a așteptat ca Dumnezeu să-i spună ce să rostească (1 Regi 22:14).

Cum îi vom deosebi pe adevărații slujitori ai lui Dumnezeu de falșii profeți despre care Hristos a spus că se vor ridica pentru a-i înșela pe mulți? Există un singur test al caracterului – Legea lui Iehova.

Israeliții au pus pe ușile lor o semnătură de sânge pentru a arăta că erau proprietatea lui Dumnezeu. Așadar, copiii lui Dumnezeu din această vreme vor purta semnătura pe care a rânduit-o Dumnezeu. Ei se vor îngriji să fie în armonie cu Legea sfântă a lui Dumnezeu. Un semn este pus pe fiecare dintre oamenii lui Dumnezeu, la fel de real cum a fost semnul pus pe ușile locuințelor evreilor, pentru a-i feri de ruina generală. Dumnezeu declară: „Le-am dat Sabatele Mele, ca să fie un semn între Mine și ei” (Ezechiel 20:12). ... Nu trebuie să fim înșelați. …

Agenții satanici au transformat pământul într-o scenă pentru orori pe care nicio limbă nu le poate descrie. Război și vărsare de sânge sunt făcute de națiuni care pretind a fi creștine. Desconsiderarea Legii lui Dumnezeu a adus rezultatul sigur. Marele conflict care se poartă acum nu este doar o luptă între oameni. De o parte stă Prințul vieții, acționând ca înlocuitor și garant al omului; de cealaltă parte, prințul întunericului, avându-i pe îngerii căzuți sub comanda sa. …

Va exista un conflict aprig între cei care Îi sunt loiali lui Dumnezeu și cei care disprețuiesc Legea Lui. Biserica și-a unit forțele cu lumea. Respectul față de Legea lui Dumnezeu a fost subminat. Liderii religioși propovăduiesc ca doctrină poruncile oamenilor. Așa cum era în zilele lui Noe, așa este și în această vreme în lumea noastră. Dar oare prevalența neloialității și a încălcării Legii lui Dumnezeu îi va face pe cei care au respectat-o să aibă mai puțin respect pentru ea, să se unească cu puteri­le pământului pentru a o anula? Cei cu adevărat loiali nu vor fi duși de curentul răului. Ei nu vor arunca dispreț și batjocură asupra a ceea ce Dumnezeu a pus deoparte ca fiind sfânt. Testul vine pentru fiecare. Există doar două posibilități. Tu de care parte ești? – That I May Know Him, p. 211

Vocea lui Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său și există multe voci pe care le vom auzi, dar Hristos a spus că ar trebui să ne ferim de cei care vor spune: „Iată, Hristosul este aici” sau „Iată-L acolo!” Atunci cum vom ști că aceștia nu au adevărul, dacă nu aducem totul la Scripturi? Hristos ne-a avertizat să ne ferim de falșii profeți care vor veni la noi în Numele Său, spunând că ei sunt Hristos. …

Vine vremea când Satana va face minuni chiar în fața ochilor voștri, pretinzând că el este Hristos, și, dacă picioarele voastre nu sunt ferm stabilite pe adevărul lui Dumnezeu, atunci veți fi îndepărtați de temelia voastră. Unica siguranță pentru voi este să căutați adevărul ca pe o comoară ascunsă. Săpați după adevăr așa cum ați căuta comori în pământ și prezentați Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, înaintea Tatălui vostru ceresc și spuneți: „Luminează-mă, Doamne, învață-mă ce este adevărul!” Și, când Duhul Său Sfânt va veni în inimile voastre, pentru a întipări adevărul în sufletele voastre, nu-L veți mai lăsa să plece. – To Be Like Jesus, p. 117

Viața profeților din Vechiul Testament arată clar că nu a fost niciodată ușor să fii mesagerul lui Dumnezeu. Ellen White a trăit aceleași neliniști ca profeții biblici. Era tânără, timidă și cu o stare de sănătate precară când a primit chemarea divină. Deși o a doua viziune i-a confirmat chemarea, Ellen Harmon [White] a rămas sceptică în privința chemării de la Dumnezeu, scriind: „După aproximativ o săptămână, Domnul mi-a dat o altă viziune și mi-a arătat încercările prin care trebuia să trec, că trebuia să merg și să le spun altora ceea ce îmi descoperise, că aveam să întâmpin o mare opoziție și să sufăr o adâncă neliniște sufletească. [...] Această viziune m-a tulburat nespus de mult. Sănătatea mea era precară și aveam doar 17 ani. [...] M-am rugat cu stăruință ca această povară să fie pusă asupra altcuiva, dar toată lumina pe care o primeam era: «Fă cunoscut altora ceea ce ți-am descoperit.» Nu eram împăcată cu ideea de a ieși în lume. Aveam în mod natural foarte puțină încredere. [...] Priveam cu dor spre mormânt. Moartea mi se părea de dorit în locul responsabilităților pe care trebuia să le port” (Spiritual Gifts, vol. 2, p. 35, 36).

După multă rugăciune și încurajare din partea altor credincioși, a consimțit și și-a dedicat restul vieții împlinirii „voinței Lui” (Ibidem, p. 38). Avea să devină cea mai influentă voce care i s-a adresat viitoarei Biserici Adventiste de Ziua a Șaptea, ajungând chiar să o reprezinte. Dar Ellen Harmon [White] era om și avea propriile limitări și dificultăți fizice, provocări familiale și conflicte interpersonale. Însă, în umanitatea ei, vedem o lecție importantă: Dumnezeu alege oameni imperfecți care sunt dispuși să-I slujească.

Sub călăuzirea Duhului Sfânt, lucrarea profetică a lui Ellen White avea să-i încurajeze pe credincioși și să-i conecteze la adevărurile Bibliei. În 1860 ea deja exercitase un rol important în formarea tinerei confesiuni adventiste și în misiunea acesteia de a proclama lumii cele trei solii îngerești. Dumnezeu avea să-i conducă pe acești credincioși să organizeze Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în anul 1863. În deceniile următoare, vocea profetică a lui Ellen White a influențat înființarea sistemelor globale adventiste de sănătate și de educație. Totuși, cea mai importantă contribuție a lucrării ei o reprezintă scrierile, însumând aproximativ 100.000 de pagini. Scrierile inspirate ale lui Ellen White continuă să vorbească în întreaga lume și astăzi.

Resurse suplimentare (în limba engleză), la https://whiteestate.org/absg/3.

Hristos Biruitorul, „Slujirea, o școală pentru viitorii conducători”, 8 iunie, p. 166.

| Privire generală

Studiul de săptămâna trecută a tratat chemarea profetică în sine. Studiul din această săptămână descrie caracteristicile darului profetic în Vechiul Testament ca un cadru pentru înțelegerea lucrării profetice a lui Ellen White. Cărțile profetice ale Vechiului Testament ocupă o parte din Biblie aproximativ egală cu întreg Noul Testament. Mesajele lor au fost potrivite pentru vremea lor și importante pentru cei cărora li se adresau. Putem învăța multe din experiența profeților Vechiului Testament și din slujirea lor, iar mai departe să înțelegem slujirea profetică a lui Ellen White.

| Comentariu

1. Deși au avut parte de un dar extraordinar, profeții au rămas oameni.

Tradiția profetică din Vechiul Testament începe cu Moise, izvorul profeției biblice. Moise a acționat ca direct purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, mediind legământul dintre Iahve și Israel și mijlocind în favoarea poporului (Exodul 33:11; Deuteronomul 34:10). Relația sa unică cu Dumnezeu, cu care vorbea „față în față”, a stabilit standardul pentru autoritatea profetică. După Moise, Samuel a formalizat funcția profetică, făcând tranziția de la perioada judecătorilor la monarhie. Ca judecător și profet, Samuel a slujit ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu pentru regi. Ungerea lui Saul și cea a lui David s-au numărat printre cele mai notabile evenimente (1 Samuel 9:15-17;16:1-13), stabilind rolul profetului de voce călăuzitoare și corectoare pentru conducătorii lui Israel.

Ilie a introdus rolul de procuror al legământului. Spre deosebire de Moise, care adesea mijlocea pentru Israel, Ilie a tras la răspundere în mod direct națiunea și pe conducătorii ei, acuzându-i de infidelitate față de legământ. Provocarea lui de pe muntele Carmel: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El, iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” (1 Regi 18:21) ilustrează rolul său de acuzator. Ilie a combinat mesajele despre judecată cu cele dătătoare de speranță, chemând poporul Israel la pocăință și la întoarcerea la Iahve. Astfel, el a inaugurat o nouă etapă care a pregătit terenul pentru toți profeții de după el, care au transmis mesajul profetic atât regilor, cât și poporului (vezi Willem A. VanGemeren, Interpreting the Prophetic Word, 1990, p. 28-38).

În ciuda autorității lor divine, umanitatea profeților era evidentă. Moise s-a îndoit de abilitatea lui de a vorbi (Exodul 4:10), Samuel a deplâns eșecul lui Saul (1 Samuel 15:35), iar Ilie a căzut în disperare, dorindu-și chiar moartea după amenințările Izabelei (1 Regi 19:4). Aceste lupte arată că profeții, în ciuda chemării lor, au rămas oameni susceptibili la frică, la îndoială, la tulburări emoționale. Acest lucru ne amintește de harul lui Dumnezeu atunci când folosește oameni obișnuiți pentru a transmite mesaje extraordinare.

2. Profeții Vechiului Testament au funcționat după un tipar specific.

Deuteronomul 18:15-19 prezintă rolul profetului, subliniind funcția lui de mesager ales al lui Dumnezeu. Un profet adevărat este chemat direct de Iahve, nu ajunge profet prin ambiție personală. Această chemare divină este esențială, deoarece rolul profetului este să exprime cuvintele lui Dumnezeu, nu pe ale sale. Mulți profeți, precum Moise, Isaia, Ieremia și Amos, s-au opus inițial chemării, simțindu-se nepotriviți sau temându-se de respingere. Totuși ei au fost constrânși să vorbească, descriind adesea cuvântul lui Dumnezeu ca pe o forță irezistibilă (Ieremia 20:9).

Un profet adevărat provine din cadrul comunității legământului, „dintre frații tăi” (Deuteronomul 18:15), ceea ce asigură o legătură cu poporul lui Dumnezeu. Deși poate vorbi prin oricine, așa cum a făcut cu măgărița lui Balaam (Numeri 22:28-30), Dumnezeu ridică de obicei profeți din mijlocul comunității Sale credincioase. Profeții au acționat ca mesageri, transmițând poruncile lui Dumnezeu fără a adăuga opinii personale. Termenii „mesager” și „sol” surprind cel mai bine acest rol, deoarece profeții transmiteau cuvântul autoritar din partea lui Dumnezeu, așteptând ca acesta să fie ascultat (vezi Eric J. Tully, Reading the Prophets as Christian Scripture…, p. 58-62).

Pentru studiu aprofundat (în limba engleză): Edward J. Young, My Servants the Prophets, 1952, p. 20-37).

3. Încrederea în profeții adevărați și deosebirea lor de cei falși

Vechiul Testament oferă criterii clare pentru deosebirea profeților adevărați de cei falși. Mesajul unui profet adevărat trebuie să se împlinească (Deuteronomul 18:21,22) și să fie în armonie cu poruncile lui Dumnezeu, promovând închinarea exclusivă la Iahve (Deuteronomul 13:1-5). Chiar dacă un semn sau o minune se împlinește, profetul în cauză este fals dacă îi conduce pe oameni spre idolatrie sau îi îndepărtează de legământul cu Dumnezeu. Profeții reali nu contrazic niciodată Cuvântul stabilit al lui Dumnezeu; viața lor reflectă sfințenie și integritate. În schimb, profeții falși erau condamnați pentru comportament imoral (Ieremia 23:14).

Profeții autentici se confruntau adesea cu opoziție și respingere, deoarece mesajele lor expuneau păcatul și avertizau cu privire la judecată, spre deosebire de profeții falși, care rosteau cuvinte liniștitoare, dar înșelătoare (Ieremia 6:14). Autoritatea unui profet adevărat este confirmată prin profeții împlinite, prin fidelitate față de legea lui Dumnezeu, prin integritate morală, consecvență față de revelația anterioară și prin disponibilitatea de a rosti adevăruri dificile, chiar și atunci când sunt nepopulare.

4. Femeile au avut un rol semnificativ în manifestarea darului profetic în Vechiul Testament.

Hulda exemplifică rolul important al femeilor în profeția din Vechiul Testament. În timpul domniei regelui Iosia, când „cartea legii” a fost descoperită în templu, Iosia a căutat călăuzire divină. El a consultat-o pe Hulda, deși Ieremia era activ în acea perioadă (2 Cronici 34:22). Această alegere evidențiază autoritatea și respectul de care se bucura Hulda ca adevărat profet al lui Iahve. Mesajul ei, transmis prin două preziceri, a exprimat atât judecată, cât și speranță. Ea a confirmat că blestemele din Deuteronomul 28 vor veni asupra celor din Iuda din cauza idolatriei persistente (2 Cronici 34:24,25). Totuși Hulda l-a asigurat pe Iosia că smerenia și pocăința lui îl vor scuti de experiența de a vedea dezastrul care urma să vină (2 Cronici 34:26-28).

Rolul Huldei arată că profeteselor le erau încredințate mesaje divine autoritare care îi îndrumau pe conducătorii națiunii. Deși profeția ei nu a introdus adevăruri doctrinare noi, Hulda a aplicat Scriptura existentă la situația prezentă, întărind principiile legământului lui Dumnezeu privind judecata și îndurarea. Exemplul Huldei reflectă rolul respectat pe care femeile îl puteau avea în transmiterea profeției Vechiului Testament, slujind ca mesageri vitali ai adevărului divin.

5. Experiența lui Ellen White în privința darului profetic s-a asemănat mult cu experiențele profeților din Vechiul Testament.

Experiența lui Ellen White privind darul profetic prezintă numeroase asemănări cu experiențele profeților din Vechiul Testament. În a doua ei viziune, din decembrie 1844, Ellen White a prevăzut încercările și opoziția cu care avea să se confrunte, iar inițial ea s-a opus chemării primite. Totuși îi răsunau în minte cuvintele: „Spune altora ce ți-am descoperit” (Ellen G. White, Spiritual Gifts, vol. 2, p. 36). Fire timidă și rezervată, Ellen era îngrozită la gândul de a-și împărtăși public viziunile. Ea a căutat rugăciunea și încurajarea prietenilor, simțindu-se copleșită de responsabilitate.

În timpul unei sesiuni de rugăciune, ea a descris o experiență transformatoare: „În timp ce mă rugam, întunericul gros care mă învăluise s-a risipit, o lumină strălucitoare, ca o minge de foc, a venit spre mine și, când a coborât asupra mea, puterea m-a părăsit. Părea că sunt în prezența lui Isus și a îngerilor. Din nou s-a repetat: «Spune altora ce ți-am descoperit»” (Ibidem, vol. 2, p. 37). Deși această experiență a încurajat-o profund, ea s-a rugat pentru smerenie, temându-se de înălțarea de sine, și i s-a spus că va fi lovită de boală dacă va apărea mândria. Acest moment i-a întărit hotărârea de a răspunde chemării lui Dumnezeu.

De-a lungul îndelungatei sale slujiri, Ellen White s-a descris drept „mesager”, subliniind rolul ei de a transmite mesajele lui Dumnezeu, nu de a ocupa o anumită funcție. În 1903, ea a scris: „Din anul 1844 şi până în prezent am primit mesaje din partea Domnului şi le-am transmis poporului Său. Aceasta este lucrarea mea – să dau poporului lumina pe care mi-o dă Domnul. Am misiunea de a primi şi transmite mesajele Sale. Nu voi apărea înaintea oamenilor atribuindu-mi vreun alt rol decât acela de mesager cu un mesaj” (Mărturii pentru biserică, vol. 8, p. 237).

În ciuda darului ei extraordinar, Ellen White a rămas profund conștientă de natura ei umană. Luptele ei reflectau experiența profeților biblici, care s-au confruntat cu teamă, cu îndoială și cu suferință în slujirea lor. Ea a evitat în mod constant înălțarea de sine, concentrându-se pe transmiterea cu fidelitate a mesajelor lui Dumnezeu, chiar și atunci când acestea îi aduceau critici sau greutăți.

Atât în Vechiul Testament, cât și în experiența lui Ellen White, darul profetic a fost o chemare majoră, adesea însoțită de încercări personale și de o smerenie profundă. Deși aleși pentru o lucrare extraordinară, acești mesageri au rămas oameni, depinzând de puterea lui Dumnezeu pentru a-și împlini misiunea divină.

| Aplicație

Următoarele întrebări aplicative sunt desprinse din comentariul de mai sus și au ca obiectiv să îmbogățească discuțiile din cadrul grupei. Alege din aceste întrebări și din cele din studiu pe acelea care vor angaja grupa la o analiză profundă!

1.   În perioadele de declin spiritual, profeții i-au chemat pe oameni înapoi la credincioșie. Care sunt astăzi domeniile în care este nevoie de voci profetice?

2.  Cum putem cultiva o inimă care ascultă și care răspunde la mesajul lui Dumnezeu, nu care i se împotrivește, așa cum au făcut mulți din poporul Israel?

3.  Ce lecții personale putem învăța din viața profeților cu privire la perseverență, credință și ascultarea de chemarea lui Dumnezeu?

4.  Dumnezeu a folosit oameni imperfecți pentru a împlini misiunea Sa divină. Cum influențează acest adevăr modul în care ne privim slăbiciunile și limitele atunci când Îl slujim pe Dumnezeu?

5.  Mulți profeți s-au opus inițial chemării lor, dar Dumnezeu i-a constrâns să vorbească. Ați simțit vreodată că sunteți chemați să faceți ceva, dar ați ezitat? Ce v-a ajutat să mergeți mai departe?

6.  Falșii profeți din Vechiul Testament le spuneau adesea oamenilor ce voiau să audă, nu ce aveau nevoie să audă (Ieremia 6:14). Cum ne putem asigura că suntem în căutarea adevărului și nu doar a unor mesaje mângâietoare?

7.   Cum putem, asemenea Huldei, să aplicăm Cuvântul lui Dumnezeu la situațiile noastre prezente și să-i orientăm pe alții spre adevăr?

8.  Ellen White s-a împotrivit inițial chemării ei, la fel cum au făcut Moise și Ieremia. Ați simțit vreodată că Dumnezeu vă conduce spre ceva aflat în afara zonei de confort? Cum ați răspuns?

9.  Ellen White s-a considerat o mesageră, nu o profetesă, concentrându-se pe transmiterea mesajelor lui Dumnezeu și nu pe revendicarea unui titlu pentru sine. În ce fel a fost ea un mesager? Ce putem învăța din atitudinea ei de smerenie în slujire?