Binecuvântări prin cuvântul profetic

Dumnezeu nu ne cere niciodată să credem orbește. Dimpotrivă, dovezile existenței Sale sunt puternice. Numai natura, chiar și după 6.000 de ani de păcat, mărturisește nu doar despre realitatea unui Dumnezeu cu o putere creatoare incredibilă (vezi fotografiile făcute de Telescopul James Webb), ci și despre un Dumnezeu al iubirii. Totuși, mai este ceva. Petru avea să scrie, chiar și după ce a „auzit acest glas venind din cer, când [era] cu El pe muntele cel sfânt”, că „avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2 Petru 1:18,19). Noi poate că nu auzim, așa cum a auzit Petru, glasul lui Dumnezeu, dar și noi avem „cuvântul prorociei făcut şi mai tare”.

Dumnezeu ne-a vorbit prin profeții Săi, atât canonici (scrierile din Biblie), cât și necanonici (scrieri care nu fac parte din Biblie). Dovezile oferite sunt mai mult decât abundente. Însă suntem noi deschiși să le primim? Istoria sacră arată că mulți nu au fost. Fie ca noi, prin harul lui Dumnezeu, să nu facem aceeași greșeală!

Această solie [Apocalipsa 14:6,7] este declarată a fi parte a „Evangheliei veșnice”. Lucrarea de predicare a Evangheliei nu le-a fost încredințată îngerilor, ci oamenilor. Îngerii sfinți au fost angajați în îndrumarea acestei lucrări, ei au răspunderea marilor evenimente rânduite pentru mântuirea oamenilor, dar vestirea propriu-zisă a Evangheliei este adusă la îndeplinire de slujitorii lui Hristos de pe pământ.

Oamenii credincioși, care au ascultat de îndemnurile Duhului lui Dumnezeu și învățăturile Cuvântului Său, urmau să ducă lumii această avertizare. Ei au luat aminte la „cuvântul cel sigur al profeției”, la „lumina care strălucește într-un loc întunecos până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață” (2 Petru 1:19). Ei căutaseră cunoașterea de Dumnezeu mai mult decât toate comorile ascunse, socotind-o „mai bună decât argintul și venitul adus de ea, mai de preț decât aurul” (Proverbele 3:14). Și Domnul le-a descoperit lucrurile mărețe ale Împărăției. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură” (Psalmii 25:14).

Nu teologii erudiți au înțeles acest adevăr și nu ei s-au angajat în proclamarea lui. Dacă ar fi fost niște străjeri credincioși, dacă ar fi cercetat Scripturile cu sârguință și rugăciune, ei ar fi știut ce ceas din noapte este, iar profețiile le-ar fi descoperit evenimentele care urmau să aibă loc. Dar ei nu au ocupat această poziție, iar solia a fost vestită de oameni mai umili. Isus a spus: „Umblați ca unii care aveți lumina” (Ioan 12:35). Cei care întorc spatele luminii pe care le-a dat-o Dumnezeu sau care neglijează să o caute când este la îndemâna lor sunt lăsați în întuneric. Iar Mântuitorul declară: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8:12). Oricine caută cu hotărâre să facă voia lui Dumnezeu, luând seama lumina deja dată, va primi o lumină mai mare; acelui suflet i se va trimite o stea cu strălucire cerească pentru a-l călăuzi în tot adevărul. – Maranatha, p. 17

Toată lumea se va confrunta cu încercări. … Dacă privești la Isus, dacă crezi în El ca Mântuitor personal, vei trece prin fiecare încercare și, îndurând aceste încercări cu răbdare, vei deveni mai puternic pentru a îndura următoarea încercare, următorul test.

Doar îngustimea viziunii noastre ne împiedică să discernem bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu în disciplina la care El Își supune biserica, precum și în marile binecuvântări pe care El le oferă. În toate vremurile de necaz și confuzie, Dumnezeu este un refugiu sigur pentru poporul Său. La umbra aripilor Sale, copiii Săi pot merge în siguranță pe calea Lui. În necazul menit să-i purifice, puterea Evangheliei trebuie să fie mângâierea lor. În cuvântul Său sigur, ei au o fortăreață. – Our High Calling, p. 317

Profeția este mijlocul prin care Dumnezeu comunică cu poporul Său și creează o legătură cu el. Nu este de mirare așadar că Satana (balaurul) s-a mâniat pe femeie (biserica lui Dumnezeu) și s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei (vezi Apocalipsa 12:17). Care sunt semnele distinctive ale acelora care fac parte din rămășița seminței femeii? Ei păzesc poruncile și țin mărturia lui Isus. Apocalipsa 19:10 ne spune că această mărturie este „duhul prorociei”.

Dincolo de experiențele lor personale, apostolii L-au acceptat pe Domnul Isus pe baza mărturiei profeților și a oamenilor neprihăniți, ale căror cuvinte s-au întins pe parcursul multor secole. Lumea creștină are un lanț complet de dovezi care străbate atât Vechiul, cât și Noul Testament. Vechiul arată spre un Salvator ce avea să vină; Noul Îl prezintă pe Domnul Isus împlinind condițiile de a fi Salvatorul. Toate acestea sunt suficiente pentru a fundamenta credința celor dispuși să creadă. „Planul lui Dumnezeu a fost să-i lase omenirii o corectă oportunitate de a-și dezvolta credința în puterea lui Dumnezeu și a Fiului Său și în lucrarea Duhului Sfânt” (Ellen G. White, The Spirit of Prophecy, vol. 3, p. 182).

În multe privințe, subiectul credinței salvatoare nu este de natură intelectuală, ci morală. Este o chestiune care ține de inimă, nu de minte. Când oamenii își închid inima, mintea din păcate se va închide și ea.

Dacă Domnul Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, a preexistat, S-a făcut trup și a locuit printre noi, atunci rezultă că Isus a fost parte integrantă din cuvintele sau mesajele date de Dumnezeu profeților Săi. Chiar și profeții care au transmis mesaje ce nu se refereau explicit la Domnul Isus au fost totuși inspirați de Duhul Sfânt.

Când Hristos spunea aceste cuvinte, slava lui Dumnezeu strălucea pe fața Sa și toți cei prezenți simțeau o teamă sfântă când ascultau cu atenția încordată cuvintele Lui. Inima lor era atrasă și mai puternic spre El; în timp ce erau atrași cu o iubire mai mare către Hristos, erau atrași și unul către altul. Simțeau că cerul era foarte aproape și că vorbele pe care le ascultau erau o solie pentru ei de la Părintele ceresc.

„Adevărat, adevărat vă spun”, a continuat Hristos, „că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu.” Mântuitorul dorea foarte mult ca ucenicii Săi să înțeleagă scopul pentru care natura Lui dumnezeiască era unită cu natura omenească. El a venit în lume ca să arate slava lui Dumnezeu pentru ca omul să fie înălțat prin puterea ei recreatoare. Dumnezeu Se descoperea în El, pentru ca El să Se descopere în ei. Isus n-a dat pe față însușiri și nu S-a folosit de puteri pe care omul n-ar putea să le aibă prin credința în El. Toți urmașii Lui pot avea natura Lui omenească desăvârșită, dacă se vor supune lui Dumnezeu ca El.

„… Cine crede în Mine… va face lucrări și mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Prin aceasta, Hristos nu voia să spună că lucrarea ucenicilor Săi va avea un caracter mai înalt decât a Sa, dar că va fi mai întinsă. El nu S-a referit numai la săvârșirea de minuni, ci la tot ce urma să aibă loc sub lucrarea Duhului Sfânt.

După înălțarea Domnului, ucenicii și-au dat seama de împlinirea făgăduinței Sale. Scenele răstignirii, învierii și înălțării lui Hristos erau pentru ei realități vii. Ei au văzut că profețiile s-au împlinit așa cum stătea scris. Au cercetat Scripturile și au primit învățătura lor cu o credință și o siguranță necunoscute mai înainte. Știau că Învățătorul divin era exact ceea ce pretinsese că este. Când își povesteau experiențele și slăveau iubirea lui Dumnezeu, inimile oamenilor erau înduioșate și supuse, iar mulțimile credeau în Isus. – Hristos, Lumina lumii, p. 664, 667

Duhul Sfânt i-a făcut pe ucenici capabili să-L înalțe numai pe Domnul și a călăuzit pana scriitorilor sacri, astfel încât cuvintele și lucrările lui Hristos să poată fi oferite lumii. Astăzi, acest Duh este neîncetat la lucru, căutând să atragă atenția oamenilor asupra marelui sacrificiu făcut pe crucea Calvarului, să dezvăluie lumii dragostea lui Dumnezeu față de om și să-i descopere sufletului pocăit făgăduințele Scripturilor.

Duhul este cel care face să strălucească în mințile întunecate razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, El face ca inimile oamenilor să ardă de bucuria descoperirii adevărurilor veșnice, El prezintă înaintea minții marele standard al neprihănirii și convinge de păcat, El inspiră credința în Cel care este singurul care poate mântui de păcat, El transformă caracterul prin îndepărtarea iubirii oamenilor de la lucrurile vremelnice și pieritoare, îndreptând-o către moștenirea veșnică. Duhul face ca oamenii să fie născuți din nou, îi înalță și îi sfințește, ajutându-i să devină membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. – Asemenea lui Hristos, p. 133

Biblia este, în cele din urmă, produsul Duhului Sfânt prin darul profeției. În 2 Petru 1:21 se precizează procesul folosit de Dumnezeu: „Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”

Fără Biblie, ființele umane ar fi lăsate fără un mod de a naviga printre capcanele unei lumi păcătoase, iar aceasta ar fi o rețetă pentru distrugere. Astăzi Biblia este pretutindeni și disponibilă în multiple formate, dar nu a fost întotdeauna așa. De exemplu, pe vremea Domnului Isus, doar sulurile Vechiului Testament erau disponibile pentru lectură și doar preoții sau rabinii le puteau citi. Oamenii de rând adesea nu aveau acces direct la Scriptură. Un cuvânt din partea lui Dumnezeu era prețios în acele zile.

Domnul Isus, cel mai mare Profet din câți au existat vreodată – Singurul care este Cuvântul (Ioan 1:1-3) – a înălțat Scriptura (Ioan 7:38). Printre cele mai prețioase binecuvântări ale darului profeției se numără faptul că el validează Biblia.

„Cei care au fost impresionați de Sfintele Scripturi, considerându-le glasul lui Dumnezeu, și aceia care doresc să le urmeze învățăturile trebuie să învețe zilnic, să primească zilnic zel și putere spirituală, lucruri puse la dispoziția fiecărui credincios adevărat prin darul Duhului Sfânt” (Ellen G. White, în Signs of the Times, 8 martie 1910). Darul autentic al profeției cinstește întotdeauna Scriptura. El îi îndreaptă mereu pe oameni înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu ca singura lor regulă de credință și practică.

Argumentul cel mai des folosit de cei care respingeau credinţa în revenirea Domnului era acela că „nimeni nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul”. Scriptura spune: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Cei care Îl aşteptau pe Hristos au oferit o explicaţie clară şi armonioasă a acestui text şi au demonstrat că adversarii lor îl interpretau greşit. Cuvintele acestea au fost spuse de Hristos în convorbirea memorabilă pe care a avut-o cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor, după ce a părăsit Templul pentru ultima dată. Ucenicii Îi puseseră întrebarea: „Care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Isus le-a descris semnele, apoi le-a zis: „Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:3,33). Nicio afirmaţie a Mântuitorului nu trebuie să fie folosită pentru a desfiinţa altă afirmaţie. Deşi niciun om nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul venirii Sale, ni se spune şi ni se cere să ştim când timpul este aproape. În plus, suntem atenţionaţi că, dacă vom desconsidera avertizările Sale, dacă vom refuza sau vom neglija să ştim când se apropie venirea Sa, acest lucru ne va fi la fel de fatal cum a fost pentru cei care au trăit în zilele lui Noe faptul că nu au ştiut când a venit potopul. Parabola din acelaşi capitol, care îl pune în contrast pe servitorul credincios cu cel necredincios şi prezintă sfârşitul aceluia care zice în inima sa: „Stăpânul meu zăboveşte să vină”, arată cum îi va privi şi îi va răsplăti Hristos pe cei pe care-i va găsi veghind şi predicând venirea Sa, precum şi pe cei care o neagă. „Vegheaţi dar”, spune El. „Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24:42,46). „Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine” (Apocalipsa 3:3).

Pavel vorbeşte despre o categorie de oameni care vor fi luaţi prin surprindere de venirea Domnului. „Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: «Pace şi linişte!», atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei… şi nu va fi chip de scăpare.” Dar el adaugă, pentru cei care au luat în serios avertizarea Mântuitorului: „Voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului” (1 Tesaloniceni 5:2-5).

Astfel, cei care predicau revenirea lui Hristos au arătat că Scriptura nu-i îndreptăţeşte pe oameni să rămână în ignoranţă cu privire la apropierea acestui eveniment. Însă cei care căutau numai un pretext pentru a respinge adevărul şi-au astupat urechile la această explicaţie, iar cuvintele „Nimeni nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul” au continuat să fie repetate de batjocoritori impertinenţi şi chiar de pretinşi slujitori ai lui Hristos. Când oamenii s-au trezit din indiferenţă şi au început să caute calea mântuirii, liderii religioşi s-au interpus între ei şi adevăr, căutând să le liniştească temerile printr-o falsă interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu. Străjerii necredincioşi s-au unit cu marele amăgitor, strigând: „Pace, pace!”, când Dumnezeu nu vorbise de pace. Ca şi fariseii din timpul lui Hristos, mulţi au refuzat să intre în Împărăţia cerurilor şi i-au împiedicat şi pe cei care voiau să intre. Sângele acelor suflete va fi cerut din mâna lor.

Persoanele cele mai umile şi cele mai evlavioase din biserici erau de obicei primele care acceptau mesajul. Cei care studiau singuri Biblia nu puteau să nu vadă caracterul nebiblic al concepţiilor populare cu privire la profeţie. Acolo unde oamenii nu erau sub influenţa clerului şi cercetau Cuvântul lui Dumnezeu în mod personal, nu trebuiau decât să compare doctrina revenirii lui Hristos cu Scriptura pentru a-i stabili autoritatea divină. – Tragedia veacurilor, p. 370–372

Unii cercetători estimează că există astăzi peste 45.000 de confesiuni creștine în lume. Cum a putut o credință care a început cu Isus Hristos să se ramifice în atât de multe sisteme de credință? Răspunsul se află în numeroasele interpretări ale Scripturii apărute de-a lungul timpului. Evident, nu pot fi toate corecte, deoarece în multe cazuri învățăturile unei biserici le contrazic pe ale altora.

De la început (vezi Geneza 2:16,17; 3:1-5), confuzia a fost una dintre cele mai bune metode ale lui Satana de a-i îndepărta pe oameni de adevărul lui Dumnezeu. Așa cum a făcut cu Adam și cu Eva, Satana amestecă suficient adevăr cu eroare pentru a-i aduce pe oameni sub controlul lui. De-a lungul timpului, Satana a dus în rătăcire poporul lui Dumnezeu (2 Cronici 36:14-16). A încercat chiar să-L ispitească pe Domnul Isus (Matei 4:1-11), dar El a răspuns insistențelor lui Satana cu un clar „este scris” (Matei 4:4).

Cu un ochi profetic, Pavel a prevăzut o perioadă în care bărbații și femeile nu vor iubi Cuvântul lui Dumnezeu și nu-l vor asculta. În schimb, vor căuta învățători spirituali care să le gâdile urechile cu povești ingenios plăsmuite. Acestora Dumnezeu le trimite o puternică amăgire, ca să creadă întocmai minciunile pe care le caută. „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți” (2 Tesaloniceni 2:11,12).

Dar celor deschiși, Domnul Isus le-a promis că vor „cunoaște adevărul” (Ioan 8:32). Darul profetic este mijlocul lui Dumnezeu de a separa adevărul de eroare, lumina de întuneric. Într-un sens, putem recunoaște adevărul destul de ușor în mijlocul tuturor acestor confesiuni. Dacă nu renunți la Sabatul serbat în ziua a șaptea (profund fundamentat biblic), ai eliminat deja aproximativ 99,5% dintre opțiuni, deoarece marea majoritate a bisericilor nu păzesc porunca a patra.

Dacă nu crezi nici că morții merg imediat în cer ca să fie cu Domnul Isus sau că ard deja în iad și vor arde pentru veșnicie, atunci ce urmează?

Ai eliminat 99,5%, dacă nu chiar 100%, din cele 0,5 procente rămase.

Unde altundeva ai putea merge decât la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea?

Apostolul era în măsură să vorbească despre planurile lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc, pentru că, în timpul slujirii pământești a lui Hristos, el văzuse și auzise multe lucruri legate de Împărăția lui Dumnezeu. „În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.» Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.”

Totuși, oricât de convingătoare a fost această dovadă a certitudinii speranței credincioșilor, exista o alta și mai convingătoare în mărturia profeției, prin care credința tuturor putea să fie întărită și ancorată în siguranță. „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”

În timp ce preamărea „cuvântul sigur al prorociei” ca o călăuză sigură în vremuri de primejdie, apostolul a avertizat solemn biserica împotriva torței profețiilor false, care urma să fie înălțată de „învățători mincinoși”, care aveau să strecoare „pe furiş erezii nimicitoare” și să se lepede „de Stăpânul care i-a răscumpărat” (2 Petru 2:1). Pe acești învățători mincinoși, care s-au ridicat în biserică și au fost considerați credincioși de mulți dintre frații lor în credință, apostolul i-a comparat cu „niște fântâni fără apă, niște nori alungați de furtună, cărora le este păstrată pentru totdeauna negura întunericului”. „Starea lor de pe urmă este mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.” ...

Însă nu toți vor cădea în cursa uneltirilor vrăjmașului. Pe măsură ce sfârșitul tuturor lucrurilor pământești se va apropia, se vor ridica oameni credincioși, capabili să discearnă semnele timpului. În vreme ce un mare număr de pretinși credincioși își vor tăgădui credința prin faptele lor, va exista o rămășiță care va răbda până la sfârșit. … „De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace.” – Asemenea lui Hristos, p. 221

Dumnezeu a fost întotdeauna interesat de bunăstarea ființelor omenești. Înainte de a-i crea pe Adam și pe Eva, Dumnezeu le-a pregătit o locuință perfectă, care să-i încânte (Geneza 1). Dumnezeu a asigurat tot ce era necesar pentru confortul lor. După ce perechea sfântă a căzut, Dumnezeu a venit în căutarea celor doi (Geneza 3:9), a profețit venirea unui Mântuitor (Geneza 3:15) și le-a făcut haine ca să le acopere goliciunea (Geneza 3:21). Dumnezeu investește în bunăstarea creaturilor Sale.

Poate că nicio binecuvântare a darului profeției nu este mai trecută cu vederea decât funcția ei de sursă de mângâiere și reînnoire pentru poporul lui Dumnezeu de-a lungul timpului.

Dumnezeu a vrut ca oamenii din Iuda să știe că, deși trebuia să-i pedepsească, nu avea să îi elimine cu totul. El nu i-a dat lui Isaia doar un mesaj de încurajare pentru poporul Său zdrobit. I-a dat și îndrumări exacte despre cum să transmită mesajul. Acesta trebuia rostit cu multă duioșie, dragoste și grijă. Dumnezeu era atât de preocupat ca acest mesaj de mângâiere să ajungă la inima poporului Său, încât nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Astfel de mesaje de alinare sunt repetate în întreaga carte a lui Isaia (Isaia 12:1; 49:13; 51:3 etc.).

Apostolul Pavel a avertizat că aceia care vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor suferi persecuții aprige (2 Timotei 3:12). În vremurile dificile care ne stau înainte, vom avea nevoie de cuvinte de mângâiere și speranță. Darul profeției este mijlocul prin care Dumnezeu Își va alina și întări poporul înainte ca Domnul Isus să Se întoarcă pentru a-l duce acasă.

Sfârșitul este aproape și noi trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce vom întâmpina. Viața noastră trebuie să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Avem nevoie să fim învățați de Duhul Sfânt.

Este privilegiul nostru să fim veseli. Uneori am fost ispitită să simt o descurajare sufletească văzând cât de orbi și greșiți sunt mulți dintre frații noștri. Mă doare inima când mă gândesc la oamenii care sunt nehotărâți și care și-au pierdut direcția. Fie ca Domnul să lucreze pentru a îndepărta norul nesiguranței, pentru ca adevărul și dreptatea să poată triumfa. Este greu de crezut că puterea înșelăciunii poate fi atât de mare. Îi compătimesc pe acești oameni, dar impresia pe care au făcut-o asupra altora este atât de puternică, încât mă face să mă cutremur. Un viitor furtunos este în fața noastră, dar noi Îl avem cu noi pe Acela care este puternic spre a birui.

Uneori, când văd un nor pe cer, exclam involuntar: „Vino, Doamne Isuse, și vino repede!” Astfel de momente vor dezvălui caracterul. Abia aștept să văd puterea înșelătoare a vrăjmașului zdrobită. Dar noi nu vom lăsa credința noastră să slăbească. Singura adevărată mângâiere pe care o găsesc este să privesc dincolo de acest conflict și să văd triumful final, slava lui Dumnezeu reflectând strălucire asupra biruitorilor. Profeția arată rezultatul sigur al conflictului și, prin credință, îl putem vedea. Doresc să înțeleg experiențele dezvăluite înaintea mea în viziunile pe care Domnul mi le-a dat.

Puterea restrictivă a Duhului lui Dumnezeu este retrasă încet-încet de pe pământ. Lucrarea noastră trebuie făcută repede. Trebuie să depunem toate eforturile posibile pentru a salva suflete de la moarte. În curând, Domnul Dumnezeul cerurilor va instaura Împărăția Sa, care nu va fi nimicită niciodată. Acum este timpul să ne dezvoltăm un caracter curat, ceresc. Lucrarea va crește din ce în ce mai mult în seriozitate și intensitate până la sfârșit. Avem nevoie de să creștem în credință. Trebuie să veghem în rugăciune.

Săptămâni întregi am fost ca un car sub snopi, nu pentru că aș fi avut cea mai mică îndoială cu privire la lucrarea pe care Dumnezeu mi-a dat-o să o fac și nici din cauza vreunei dorințe de a evita responsabilitățile pe care El le-a pus asupra mea, dar mă doare inima pentru cei care umblă în orbire și rătăcire, care și-au pierdut discernământul și care nu pot deosebi adevărul de rătăcire. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 198

În timp ce Domnul Isus Se apropia de cruce, inima Lui era mișcată de o dorință copleșitoare. Voia ca toți urmașii Săi să fie una, așa cum El și Tatăl sunt una în iubire, în scop și în acțiune. Unitatea pentru care S-a rugat Domnul Isus nu era o uniformitate fadă. Isus a rostit în rugăciune o profeție puternică ce se va împlini înainte de revenirea Sa – un mozaic bogat de ființe umane cu origini, etnii și perspective diferite se vor uni în El și în Tatăl prin puterea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel a dezvoltat această temă când i-a implorat pe credincioșii din Corint să aibă același gând, să vorbească același adevăr și să nu aibă dezbinări (1 Corinteni 1:10). Dar de ce este această unitate profetică atât de importantă?

Domnul Isus S-a rugat: „Toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21). Dumnezeu dorește ca toți bărbații și toate femeile să fie mântuiți, dar înainte de a fi salvați ei trebuie să creadă în Domnul Isus și să creadă că Dumnezeu L-a trimis să salveze lumea. Când o diversitate de oameni Îl mărturisesc pe Isus ca Domn și Mântuitor, iubindu-se și slujindu-și unii altora cu altruism, atunci lumea va crede că Domnul Isus este Cine a pretins că este. Unitatea pe care o dorea Domnul Isus are un scop clar și o mare putere. Din nefericire, chiar de la început, au existat forțe care au amenințat această unitate. Vezi, de exemplu, Faptele apostolilor 6:1! Iar creștinismul a fost radical divizat de atunci.

Această unitate este lucrarea Duhului Sfânt prin darurile pe care El le oferă. Efeseni 4:11-15 ne spune că darurile Duhului sunt date pentru a-i echipa pe credincioși și pentru a zidi trupul lui Hristos, „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13). Darul profeției, unul dintre darurile distinctive ale Duhului, este esențial pentru a-i uni pe cei din poporul lui Dumnezeu, mai ales pe măsură ce se apropie a doua venire a lui Domnului Isus, astfel încât ei să creadă în Domnul Isus Hristos și să fie mântuiți (Faptele apostolilor 16:31).

Profețiile pe care marele EU SUNT le-a dat în cuvântul Său, unind o verigă cu alta în lanțul evenimentelor, de la veșnicia trecută până la veșnicia viitorului, ne spun unde ne aflăm astăzi în desfășurarea veacurilor și la ce ne putem aștepta în timpul care vine. Tot ce a prezis profeția că va fi până în prezent, a fost înregistrat pe paginile istoriei și putem fi siguri că tot ce urmează să vină se va împlini întocmai.

Astăzi, semnele vremurilor declară că ne aflăm în pragul unor evenimente solemne. Totul în lume este în agitație. Înaintea ochilor noștri se împlinește profeția Mântuitorului despre evenimentele care vor preceda venirea Sa: „Veți auzi de războaie și vești de războaie. … Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și molime.”

Timpul de acum este un timp de un interes copleșitor pentru toți cei vii. Conducători și oameni de stat, bărbați care ocupă poziții de încredere și autoritate, bărbați și femei din toate clasele sociale care gândesc au atenția îndreptată asupra evenimentelor care au loc în jurul nostru. Ei urmăresc relațiile care există între națiuni. Observă încordarea care pune stăpânire pe orice element pământesc și recunosc faptul că este pe cale să se întâmple ceva măreț și decisiv, că lumea este în pragul unei crize uluitoare.

Biblia, și numai Biblia, ne oferă o viziune corectă asupra acestor lucruri. Aici sunt dezvăluite marile scene finale din istoria lumii noastre. Sunetul apropierii lor face pământul să se cutremure și inimile oamenilor să se topească de groază.

Astăzi, indivizi și popoare sunt testați cu firul de plumb din mâna Celui care nu greșește. Toți își decid destinul prin propria alegere, iar Dumnezeu conduce totul pentru îndeplinirea planurilor Sale.

Creștinii trebuie să fie pregătiți pentru ceea ce va izbucni în curând asupra lumii ca o surpriză copleșitoare, iar această pregătire ar trebui să fie făcută studiind cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu și străduindu-se să-și conformeze viața cu principiile sale. – Maranatha, p. 68.

Hristos îi spune poporului Său: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5:14). Nu este un lucru de mică importanță faptul că sfaturile și planurile lui Dumnezeu ne-au fost atât de clar descoperite. Este un privilegiu minunat să putem înțelege voia lui Dumnezeu așa cum este revelată în cuvântul sigur al profeției. Aceasta așază asupra noastră o mare responsabilitate. Dumnezeu așteaptă ca noi să le împărtășim și altora cunoștința pe care ne-a dat-o. Scopul Lui este ca instrumentele divine și umane să se unească în proclamarea soliei de avertizare.

Atâta timp cât i se oferă ocazii, fiecare om care a primit lumina adevărului se află sub aceeaşi responsabilitate sub care se afla profetul lui Israel, căruia i-au fost adresate cuvintele: „Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea” (Ezechiel 33:7). – Lift Him Up, p. 357

Cu câțiva ani în urmă, compania Kellogg a folosit un slogan publicitar atrăgător pentru cerealele destinate micului-dejun. În încercarea de a recâștiga clienții care migraseră către alte mărci, compania îi încuraja să le „guste din nou pentru prima dată”. Ar putea acest îndemn să funcționeze și la adventiștii de ziua a șaptea care au petrecut mult timp învățând despre Biblie și despre Ellen White, dar mai puțin timp „gustând” din scrierile ei? Participarea la seminare despre Ellen White îți va oferi o idee despre viața și lucrarea ei, dar, dacă nu „guști” personal, nu vei putea evalua și experimenta cu adevărat binecuvântarea spirituală a mesajelor ei profetice. Doar cei care o citesc, mai ales în context, pot aprecia pe deplin ceea ce Dumnezeu ne-a dat.

Așa cum am observat pe parcursul acestui trimestru, Ellen White ne ancorează în adevărul biblic și ne conectează cu Dumnezeu. Există anumite binecuvântări în citirea mesajelor ei profetice.

Un sondaj realizat de Roger Dudley și Des Cummings Jr. relevă câteva fapte fascinante. Cei care citesc regulat scrierile lui Ellen White au o relație mai profundă și mai intimă cu Domnul Isus decât cei care nu o citesc; au o certitudine a mântuirii mai puternică, un timp mai regulat de închinare în familie și o dorință mai mare de a da mărturie pentru alții. „Rareori un studiu de cercetare găsește dovezi atât de puternic înclinate spre o singură concluzie”, au scris cei doi cercetători. „În sondajul privind creșterea bisericii, la fiecare element care are legătură cu atitudinile sau practicile personale, membrul care studiază regulat cărțile lui Ellen White tinde să se situeze mai sus decât membrul care le citește doar ocazional sau niciodată. [...] Cu siguranță implicația este că lectura regulată a materialelor lui Ellen White are un impact pozitiv în viața și mărturia creștină” (Roger Dudley, Des Cummings Jr., „Who Reads Ellen White?”, în Ministry, octombrie 1982, p. 12).

În acest trimestru am învățat că Dumnezeu comunică prin profeții Săi. Mesajele lor ne conectează cu Dumnezeu și aduc o influență sfântă și sfințitoare în toate aspectele vieții umane, mai ales în ceea ce privește perspectiva mântuirii găsite în Domnul Isus: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul!” (Psalmii 34:8). Mesajele profetice ne cheamă la acțiune sfântă, la transformarea vieții, la evanghelizare personală și la o viață de slujire. Aceasta este pregătirea esențială pentru a ne face partea în ultima proclamare către lume în timp ce așteptăm venirea Domnului Isus.

Resurse suplimentare (în limba engleză), la https://whiteestate.org/absg/13.

Studiu zilnic:
Psalmii 128
Psalmii 129
Psalmii 130
Psalmii 131
Psalmii 132
Psalmii 133
Psalmii 134;
Ellen G. White, Educație, cap. 20 și 21

Studiu suplimentar

Profeți și regi, „Profeții Domnului îi ajutau”, p. 575–577.

| Privire generală

În concluzia tezei sale despre Ellen White, Roy Graham a remarcat că „rolul și poziția lui Ellen G. White sunt încă centrale în adventismul de ziua a șaptea. Calitatea intrinsecă a lucrării ei este încă evidentă atât în ceea ce s-a realizat în timpul vieții ei, cât și în direcția spre care și-a orientat confesiunea prin scrierile sale. Scopul ei era să vadă dezvoltarea unei mișcări creștine conservatoare, dar progresiste, care să nu fie sectară și să ofere o alternativă la conceptul ecumenic – un popor de oameni împăcați într-un trup internațional, uniți în scop și în slujirea lumii. Motivația lor trebuia să fie dragostea lui Dumnezeu, manifestată prin Hristos și demonstrată în cele din urmă în parusia și în escaton. O astfel de escatologie urma să fie motivul existenței lor și steagul lor universal” (Ellen White: Co-Founder of the Seventh-day Adventist Church, 1985, p. 429, 430). Acest ultim studiu este un moment potrivit pentru a reflecta asupra rolului și funcției centrale avute de Ellen White în biserică și asupra modului în care fiecare membru se raportează la lucrarea ei.

În timp ce studiați și aveți parte de beneficiile darului profeției în Scriptură, pregătiți-vă grupa să discute binecuvântările darului profetic postbiblic așa cum s-a manifestat prin Ellen White!

| Comentariu

1. Profeția din Scriptură îl slăvește pe Hristos și ne ajută să pătrundem mai adânc în Biblie.

Hristos le-a arătat clar ucenicilor Săi că Vechiul Testament dă mărturie despre El: „Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27; vezi și 24:44). Profeția din Vechiul Testament ne conduce la Hristos în mai multe moduri: prevestind venirea Sa, făcând cunoscut rolul Său de Mesia și evidențiind nevoia omenirii de răscumpărare. Prin profeții precise privind nașterea, viața, suferința, moartea și învierea lui Mesia, profeții Vechiului Testament L-au indicat în viitor pe Domnul Isus ca împlinire a planului lui Dumnezeu de răscumpărare.

Profeția servește drept confirmare divină a autorității, autenticității și scopului Bibliei. Prin acest fapt, profeția ne conduce la Biblie. Profețiile biblice, adesea revelate cu mult timp înainte de împlinirea lor, demonstrează controlul suveran al lui Dumnezeu asupra istoriei și planul Său pentru omenire. Când aceste profeții se împlinesc, cum sunt profețiile mesianice împlinite prin Isus Hristos, ele confirmă Biblia drept Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Deoarece Hristos este „inima profeției” (vezi J. Barton Payne, Encyclopedia of Biblical Prophecy: The Complete Guide to Scriptural Predictions and Their Fulfillment, 2020, p. 7), persoana și lucrarea Sa răscumpărătoare sunt cheia care descifrează întreaga profeție din Scriptură. Prin faptul că dezvăluie voia lui Dumnezeu și arată spre Hristos, profeția îi atrage pe oameni la El ca „Luceafărul strălucitor de dimineață” (Apocalipsa 22:16) și la Biblie ca sursa supremă de adevăr și de speranță.

2. Profeția ne conduce la adevăr și aduce mângâiere.

Profeția ne conduce la adevăr prin faptul că face cunoscut planul lui Dumnezeu, afirmând suveranitatea Sa asupra istoriei și arătând spre împlinirea finală a promisiunilor Sale. Profețiile biblice dezvăluie adevăruri despre caracterul lui Dumnezeu, despre scopul Său pentru omenire și despre victoria finală asupra lui Satana prin Hristos. Profețiile biblice confirmă de asemenea autoritatea Scripturii, deoarece profețiile împlinite demonstrează credincioșia lui Dumnezeu. Profeția luminează și adevărurile morale și spirituale ale lui Dumnezeu, chemându-i pe oameni la pocăință și la o credință mai profundă (vezi Louis F. Were, The Moral Purpose of Prophecy, 1998). În cele din urmă, profeția aduce mângâiere oferind speranță și certitudinea că Dumnezeu deține controlul asupra viitorului.

3. Profeția aduce unitate în biserică.

În Efeseni 2:20, Pavel scrie că biserica este zidită „pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos”. Acest pasaj evidențiază unitatea bisericii prin prezentarea ei drept o singură construcție, având o fundație comună. Referindu-se la apostoli și la profeți ca temelie a bisericii, Pavel subliniază mesajul lor unitar – planul lui Dumnezeu de răscumpărare împlinit prin Hristos. Această fundație comună îi ancorează pe toți credincioșii în același adevăr, depășind divizările culturale, sociale și etnice, și favorizează unitatea prin orientarea bisericii spre mărturia apostolică și cea profetică, ce transmit planurile lui Dumnezeu pentru omenire. Hristos în rolul Său de „piatra din capul unghiului” transmite natura esențială a rolului Său, care ține întreaga structură unită. În arhitectura antică, piatra din capul unghiului fixa alinierea fundației și o susținea, asigurând stabilitatea construcției. În mod similar, Hristos unește biserica, aducând împreună membri diferiți într-o singură familie spirituală. Fără Hristos, temelia ar fi lipsită de coerență, dar cu El rămâne solidă și unită. Atunci când se concentrează asupra lui Hristos, mesajul profetic aduce unitate în biserică.

4. Binecuvântările lucrării profetice a lui Ellen White vin doar prin „gustarea”, sau experimentarea, scrierilor ei; adică prin citirea și aplicarea lor.

Discutați următoarele 7 binecuvântări care vin din citirea și aplicarea scrierilor lui Ellen White! După discutarea acestor binecuvântări, cereți-le membrilor grupei să enumere și alte binecuvântări pe care le-ar putea primi în urma citirii și aplicării lucrărilor ei în viața lor.

A. Vitalitate și reînnoire spirituală: Citirea scrierilor lui Ellen White cultivă o profundă vitalitate și siguranță spirituală, apropiindu-i pe cititori de Hristos. Lucrările ei evidențiază importanța devoțiunii personale, încurajând credincioșii să cultive obiceiul rugăciunii, al studiului Bibliei și al dependenței de Duhul Sfânt. Mulți dintre cei care studiază cărțile ei, precum Calea către Hristos sau Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, descoperă că viața lor spirituală este reînnoită pe măsură ce dobândesc o imagine mai clară a iubirii lui Dumnezeu și a planului Său pentru viața lor.

B. Îndrumare practică pentru viața de zi cu zi: Dincolo de reînnoirea spirituală, scrierile lui Ellen White oferă înțelepciune practică pentru viața de zi cu zi. Sfaturile ei acoperă multe domenii, inclusiv sănătate, viață de familie, educație, etica muncii și formarea caracterului. Ea prezintă principiile biblice într-un mod accesibil și aplicabil, ajutând cititorii să ia decizii înțelepte care sunt în acord cu voia lui Dumnezeu. Urmând îndrumările practice din scrierile ei, credincioșii pot ajunge să aibă stiluri de viață mai sănătoase, familii mai puternice și un simț mai clar al scopului în responsabilitățile zilnice.

C. Perspectivă profetică și o înțelegere mai profundă a conflictului cosmic dintre Hristos și Satana: Unul dintre cele mai convingătoare beneficii ale citirii lui Ellen White este perspectiva profetică pe care o oferă asupra temelor biblice, istoriei și evenimentelor finale. Scrierile ei funcționează ca o lentilă prin care cititorii pot dobândi o înțelegere mai profundă a istoriei și a Scripturii, ajutându-i la clarificarea unor concepte teologice complexe și a relevanței lor pentru prezent. De exemplu, seria ei în cinci volume „Conflictul veacurilor” oferă o imagine de ansamblu asupra conflictului cosmic dintre bine și rău, întărind credința în planul final al lui Dumnezeu de răscumpărare.

D. Pregătire pentru revenirea lui Hristos: Scrierile lui Ellen White insuflă un simț al urgenței și al nevoii de pregătire pentru a doua venire a lui Hristos. Ea le amintește credincioșilor că viața creștină este un proces de pregătire, făcând apel la ei să trăiască în așteptare, credincioșie și veghere. Ea subliniază că pregătirea pentru întâlnirea cu Hristos nu înseamnă frică sau simplă conformare exterioară, ci o relație profundă și personală cu Domnul Isus, care transformă inima. Scrierile ei îi încurajează pe credincioși să ducă o viață cu rost, luând zilnic decizii care reflectă speranța lor supremă în revenirea lui Hristos.

E. Spirit de misiune și slujire: Un alt beneficiu important al citirii scrierilor lui Ellen White este că acestea cultivă o pasiune pentru misiune și slujire. Ea face apel constant la credincioși să treacă dincolo de o credință egocentrică și să răspândească activ „Evanghelia veșnică” (Apocalipsa 14:6). Lucrările ei scot în evidență faptul că adevăratul creștinism nu înseamnă doar mântuire personală, ci și participarea la lucrarea lui Dumnezeu de salvare a altora. Cărțile ei precum Divina vindecare și Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă oferă îndrumări practice despre cum le putem sluji altora în mod eficient, fie prin lucrare medicală misionară, prin evanghelizare personală sau fapte de bunătate. Scrierile ei trezesc un simț al responsabilității în ceea ce privește îmbunătățirea situației omenirii, inspirând credincioșii să-și folosească talentele și resursele spre slava lui Dumnezeu.

F. Dragoste pentru Scriptură: Scrierile lui Ellen White inspiră o dragoste profundă pentru Biblie, îndreptând în mod constant cititorii înapoi spre Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate supremă. Ea nu își prezintă niciodată mesajele ca pe un înlocuitor al Scripturii, ci ca pe un ghid care contribuie la o mai bună înțelegere și aplicare a adevărurilor din Biblie. Cărțile ei precum Educație și Parabolele Domnului Hristos clarifică cu profunzime teme biblice, făcând Biblia mai ușor de înțeles și mai atrăgătoare. Ea încurajează studiul zilnic, chemându-i pe credincioși să mediteze asupra Scripturii, să-și însușească promisiunile ei și să trăiască potrivit principiilor ei. Mulți dintre cei care îi citesc scrierile dovedesc un nou entuziasm pentru Biblie, găsind bucurie în învățăturile Scripturii și putere în făgăduințele ei.

G. Unitate în biserică: În cele din urmă, scrierile lui Ellen White contribuie la unitatea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea de astăzi, oferind un cadru teologic comun, afirmând adevărurile biblice și călăuzind membrii atât în credință, cât și în practică. Sfaturile ei privind doctrina, stilul de viață și misiunea ajută la păstrarea unei coerențe în contexte culturale și perspective diferite, contribuind la formarea unei identități comune în rândul adventiștilor din întreaga lume. Scrierile ei inspiră un scop comun și o unitate spirituală, punând accent pe o viață centrată pe Hristos, pe tema marii lupte și pe misiunea bisericii. Ca voce profetică, ea rămâne un reper pentru unitate, încurajând credincioșia față de Scriptură și față de misiunea globală a bisericii.

Pentru studiu aprofundat (în limba engleză): Vezi Gerhard Pfandl, The Gift of Prophecy: The Role of Ellen White in God’s Remnant Church, p. 106-114; vezi și https://egwwritings.org/read?panels=p13965.704&index=0 pentru o altă listă de binecuvântări care rezultă din citirea lui Ellen White; vezi de asemenea Ellen White: Co-Founder of the Seventh-day Adventist Church, p. 414-430.

| Aplicație

Următoarele întrebări aplicative sunt desprinse din comentariul de mai sus și au ca obiectiv să îmbogățească discuțiile din cadrul grupei. Alege din aceste întrebări și din cele din studiu pe acelea care vor angaja grupa la o analiză profundă!

1. Cum v-a aprofundat profeția înțelegerea rolului lui Hristos în Biblie și în viața personală?

2. În ce moduri profeția împlinită v-a întărit credința în autoritatea Scripturii?

3. Cum vă oferă profeția călăuzire și siguranță în vremuri nesigure?

4. Ce profeții biblice despre Hristos v-au influențat parcursul spiritual?

5. Cum contribuie mesajul profetic la unitatea bisericii dincolo de diferențele culturale și de mediu?

6. În ce moduri v-au încurajat scrierile lui Ellen White la creștere spirituală și devoțiune personală?

7. Cum v-au fost influențate deciziile zilnice și stilul de viață de citirea scrierilor lui Ellen White?

8. Ce idei din scrierile lui Ellen White v-au ajutat să dezvoltați un simț mai puternic al misiunii și al slujirii?

9. Cum putem cultiva o dragoste mai profundă pentru Scriptură prin îndrumările din scrierile lui Ellen White?

10. Cum inspiră scrierile lui Ellen White un sentiment de urgență și de pregătire pentru revenirea lui Hristos?

11. În ce mod mesajele profetice vă modelează valorile și prioritățile?

12. Cum putem contribui la unitatea bisericii noastre aplicând principiile din sfaturile inspirate ale lui Ellen White?

13. Cum ați descrie rolul și poziția lui Ellen White în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de astăzi? Care este locul ei în biserica noastră locală? Sunt scrierile ei puse în valoare suficient sau, dimpotrivă, care sunt cele folosite excesiv? Discutați.