Revelații profetice pentru zilele finale

Unele acte legislative au o „clauză de caducitate”, ceea ce înseamnă că respectiva lege are o dată de expirare automată. Guvernele introduc astfel de clauze în legislație din diferite motive. De exemplu, când se adoptă legi care restrâng drepturile cetățenilor în perioade de pericol național, se includ asemenea clauze de expirare, pentru a anula respectivele legi la o anumită dată, astfel încât cetățenilor să le fie restabilite drepturile retrase temporar.

A inclus Dumnezeu o clauză de caducitate atunci când Duhul Sfânt a dat darul profeției în vremurile străvechi? Există un moment înainte de revenirea Domnului Isus când acest dar nu va mai funcționa? Săptămâna trecută am învățat că Dumnezeu a vorbit poporului Său în momente cruciale prin profeți. Săptămâna aceasta vom analiza darul profetic la sfârșitul timpului – funcția sa specială și permanența sa – precum și rolul lucrării profetice a lui Ellen White pe măsură ce a doua venire a Domnului Isus se apropie.

Talanții pe care Hristos îi încredințează bisericii Sale reprezintă darurile și binecuvântările oferite de Duhul Sfânt. „Unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte” (1 Corinteni 12:8-11). ...

În toate rânduielile Domnului, nu există nimic mai frumos decât planul Său de a le da oamenilor o varietate de daruri. Biserica este grădina Lui, împodobită cu o varietate de pomi, plante și flori. El nu Se așteaptă ca isopul să aibă proporțiile cedrului, nici măslinul să ajungă la înălțimea palmierului impunător. Mulți au doar o pregătire religioasă și intelectuală limitată, dar Dumnezeu are o lucrare de făcut pentru cei din această clasă, dacă ei vor lucra cu umilință, încrezându-se în El. …

Daruri diferite sunt împărtășite unor oameni diferiți, pentru ca lucrătorii să simtă nevoia lor unii de alții. Dumnezeu oferă aceste daruri și ele sunt folosite în slujba Lui nu pentru a-l glorifica pe posesor, nu pentru a-l înălța pe om, ci pentru a-L înălța pe Mântuitorul lumii. Ele trebuie folosite pentru binele întregii omeniri, reprezentând adevărul, nu dând mărturie despre o minciună. … În fiecare cuvânt și faptă vor fi descoperite bunătatea și dragostea și, pe măsură ce fiecare lucrător își ocupă cu credință locul desemnat, rugăciunea lui Hristos pentru unitatea urmașilor Săi va primi răspunsul, iar lumea va ști că ei sunt ucenicii Lui. – Ye Shall Receive Power, p. 191

Trebuie să fim călăuziți și conduși de același Duh, dar, pentru aceasta, nu este necesar să avem cu toții aceleași daruri. „Sunt felurite daruri, dar este același Duh. Și sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți” (1 Corinteni 12:4-6), pentru a aduce aceste lucrări diferite în armonie perfectă. Dumnezeu „a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El” (vers. 18). El l-a așezat pe fiecare om la postul său, atribuindu-i o lucrare anume. Dacă aveți vreo întrebare cu privire la locul vostru, rugați-vă lui Dumnezeu pentru îndrumare, iar lucrarea vă va fi atribuită. Dumnezeu ne-a spus în mod expres că El l-a așezat pe fiecare om la postul său. – Ye Shall Receive Power, p. 220

Ioel, un profet din secolul VII î.H., oferă perspective importante asupra evenimentelor viitoare. Când citim acest pasaj ne întrebăm dacă acesta vorbește despre vremurile străvechi sau despre lucruri din viitorul îndepărtat.

Teologii tind să distingă două forme de profeție – clasică și apocaliptică. Profeția clasică vorbește despre națiuni concrete și folosește numere și nume reale (vezi, de exemplu, Ieremia 25:1-11). Profeția apocaliptică, pe de altă parte, folosește un limbaj puternic simbolic, utilizează numere simbolice pentru perioade de timp și adesea menționează semne cosmice (vezi Daniel 7). Uneori găsim o suprapunere a acestor două tipuri de profeție (vezi, de exemplu, Matei 24).

Dar ce putem spune despre Ioel 2:28-31? Acest pasaj pare să aparțină celei din urmă categorii. Aceasta înseamnă că nu ar trebui să ne așteptăm la o împlinire în timpul vieții profetului și nici măcar în anii imediat următori lucrării sale. Dimpotrivă, ar trebui să căutăm împlinirea acestei profeții în viitor. Observă contextul și intervalul de timp în care Dumnezeu va da darul profeției – „înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată” (Ioel 2:31)! Care zi este aceasta? Prima venire a lui Isus? Sau a doua? Sau ambele?

Când luăm în considerare menționarea în profeția lui Ioel a semnelor în soare și în lună, ni se duce gândul imediat la faptul că aceeași idee se regăsește în alte câteva pasaje biblice. Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor Săi despre semne în soare, în lună și în stele în bine cunoscuta Sa cuvântare despre sfârșitul timpului (Matei 24:29). În mod similar Ioan, autorul Apocalipsei, menționează aceleași semne (Apocalipsa 6:12,13). Atât Domnul Isus, cât și Ioan indică ultimele semne cosmice înainte de a doua venire a Domnului nostru.

Așadar, putem presupune că profeția lui Ioel, care indică semne similare, se referă probabil la sfârșitul timpului: „Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric şi luna, în sânge înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” (Ioel 2:30,31).

Botezul cu Duhul Sfânt, ca în Ziua Cincizecimii, va duce la o renaștere a religiei adevărate și la înfăptuirea multor lucrări minunate. Inteligențe cerești vor veni printre noi, iar oamenii vor vorbi așa cum sunt conduși de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Dar, dacă Domnul ar lucra asupra oamenilor așa cum a făcut-o în Ziua Cincizecimii, mulți dintre cei care susțin acum că ei cred adevărul ar ști atât de puțin despre lucrarea Duhului Sfânt, încât ar striga: „Feriți-vă de fanatism!”. Ei ar spune despre cei care au fost umpluți de Duh: „Oamenii aceștia sunt plini de must” (Faptele 2:13).

Nu este departe timpul în care oamenii vor dori o relație mai strânsă cu Hristos, o unire mai strânsă cu Duhul Său Sfânt decât au avut sau vor avea vreodată, dar aceasta nu se va întâmpla dacă ei nu renunță la voința și calea lor și nu se supun voinței lui Dumnezeu și nu merg pe calea arătată de Dumnezeu. Marele păcat al celor care mărturisesc a fi creștini este că nu își deschid inima pentru a primi Duhul Sfânt. Când sufletele tânjesc după Hristos și caută să devină una cu El, atunci cei care sunt mulțumiți cu o formă de evlavie exclamă: „Aveți grijă, nu mergeți în extreme!” Când îngerii cerului vor veni printre noi și vor lucra prin agenți umani, vor exista convertiri solide, substanțiale, așa cum au fost convertirile de după Ziua Cincizecimii. – Ye Shall Receive Power, p. 322

În Cuvântul Său, Dumnezeu le-a încredințat oamenilor cunoașterea necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi trebuie acceptate ca o revelație autoritară și infailibilă a voinței Sale. Ele sunt standardul caracterului, revelatorul doctrinelor și testul experienței. …

Totuși, faptul că Dumnezeu le-a descoperit oamenilor voința Sa prin Cuvântul Său nu a făcut inutilă prezența și călăuzirea continuă a Duhului Sfânt. … De-a lungul veacurilor, în vreme ce erau date Scripturile, atât ale Vechiului, cât și ale Noului Testament, Duhul Sfânt nu a încetat să comunice lumină minților individuale, în afară de revelațiile care urmau să fie puse laolaltă în Canonul Sacru. … Și se menționează profeți din diferite epoci, despre ale căror rostiri nu este consemnat nimic. În același fel, după stabilirea canonului Scripturii, Duhul Sfânt urma să-Și continue lucrarea, să-i lumineze, să-i avertizeze și să-i mângâie pe copiii lui Dumnezeu. – The Faith I Live By, p. 293

În aceste versete din Noul Testament găsim unul dintre cele mai lungi citate din Vechiul Testament. Când citim argumentația lui Petru, am putea întreba: „Petru, dar cum rămâne cu semnele? Nu le vedem în situația ta.” Probabil că Petru ar răspunde: A existat o împlinire a semnelor. Când Isus atârna pe cruce, cu câteva zile în urmă, soarele s-a întunecat timp de trei ore (Marcu 15:33). Pentru Petru poate fi un argument convingător; pentru noi, mai puțin. Noi încă așteptăm o împlinire a profeției lui Ioel într-o măsură mai mare. Soluția se află în chiar textul din Ioel. În Ioel 2:23 se menționează ploaia timpurie și ploaia târzie. Capitolul 2 din Faptele apostolilor reprezintă prima împlinire a acestei profeții – ploaia timpurie. Împlinirea finală va fi revărsarea Duhului chiar înainte de sfârșitul timpului, prin ploaia târzie.

Unii definesc profeția ca „prezicerea viitorului”, ceea ce nu e greșit, doar că profeții Bibliei făceau apel și la pocăință. De fapt, ulterior în cursul vorbirii lui Petru, unii din mulțime au fost în mod evident convinși. „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Faptele 2:37). Ce a răspuns Petru? „«Pocăiţi-vă», le-a zis Petru, «şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru»” (v. 38, 39). Ioan Botezătorul a fost de asemenea un profet care a predicat pocăința. Deși a proclamat prima venire a Domnului Isus, a predicat și pocăința de păcate. „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2).

Astfel, Ioel 2 își va găsi împlinirea finală în viitor. Așa cum au făcut Ioel și Petru, profeții din vremea sfârșitului vor face apel la pocăință, vor arăta spre Domnul Isus și vor oferi îndrumare bisericii lui Dumnezeu din vremea sfârșitului.

Ce făgăduință le-a făcut Domnul nostru Isus Hristos ucenicilor Săi drept mângâiere înainte de a pleca de la ei? Făgăduința Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Influența divină a Duhului Sfânt urma să coopereze cu mintea lor și să le aducă aminte de tot ce le spusese Hristos. În acest timp de pericol este mare nevoie de Duhul Sfânt, căci El îi va aduce celui care Îl primește toate celelalte binecuvântări care vin cu El. Adevărul crezut va transforma caracterul.

În lumina adevărului care strălucește în zilele noastre, suntem mustrați pentru lipsa noastră de Duh Sfânt. … Atâta timp cât oamenii se mulțumesc cu o simplă teorie a adevărului, dar le lipsește lucrarea zilnică a Duhului lui Dumnezeu asupra inimii, care se manifestă printr-o transformare a caracterului care se vede în afară, ei se lipsesc de calificarea care i-ar face potriviți pentru o eficiență mai mare în lucrarea Învățătorului. …

Acum... fiți atenți și nu vă lăsați pradă entuziasmului omenesc! Însă, deși ar trebui să fim atenți să nu ne cădem în extaz omenesc, nu ar trebui să fim printre cei care ridică întrebări și nutresc îndoieli cu privire la lucrarea Duhului lui Dumnezeu, căci, atunci când Duhul lui Dumnezeu va lua în stăpânire bărbați și femei, vor fi unii care vor pune la îndoială și vor critica, pentru că inimile lor nu sunt mișcate, ci sunt reci și greu de impresionat. – Hristos Biruitorul, p. 371

Dumnezeu i-a dat daruri bisericii ca să funcționeze eficient în vederea lucrării. În Noul Testament există mai multe liste cu daruri spirituale.

Romani 12:6-8

prorocia

lucrarea/slujirea

învățarea altora

încurajarea

conducerea

ajutorarea

milostenia

1 Corinteni 12:8-10

vorbirea despre înțelepciune

vorbirea despre cunoaștere

credința

vindecările

puterea de a face minuni

prorocia

deosebirea duhurilor

limbile

interpretarea limbilor

1 Corinteni 12:28

apostoli

proroci

învățători

făcători de minuni

vindecători

ajutători

administratori

vorbitori în limbi

Efeseni 4:11

apostoli

proroci

evangheliști

păstori

învățători

Scopul darurilor spirituale este acela de a consolida biserica, precum și de a proclama Evanghelia. Pavel a inclus darul profeției („proroci”) în toate cele patru liste. Alte daruri apar o singură dată. Așadar putem spune că profeția este unul dintre cele mai importante daruri spirituale. Iată câteva trăsături generale ale profeților:

1) Sunt chemați de Dumnezeu (vezi 1 Regi 19:16,19-21 și Isaia 6); uneori se simt nedemni și ezită să-și asume responsabilitatea, dar se supun.

2) Dumnezeu le vorbește prin viziuni, vise sau viu grai. Uneori Dumnezeu le descoperă evenimente viitoare. Alteori îi informează despre situații curente privind persoane sau popoare (Daniel 2).

3) Scripturile descriu fenomene fizice: profeții își pot pierde puterea fizică sau chiar să nu mai respire, dar pot fi și umpluți cu o putere nouă (Daniel 10:8-10,18,19).

4) Profeții își comunică mesajele în diferite moduri – oral (Faptele 21:10-12), prin acțiuni simbolice (Ezechiel 4) sau prin scrisori (Apocalipsa 2; 3). Anumiți profeți au folosit asistenți literari (Ieremia 36:1-4).

5) Mesajul unui profet trebuie să fie în acord cu profeții anteriori, deoarece Dumnezeu nu Se contrazice (Isaia 8:20).

6) Conținutul mesajului unui profet, precum și efectul vieții personale a profetului vor sta mărturie în favoarea originii divine a mesajului (Matei 7:15-20).

7) Satana încearcă întotdeauna să contrafacă ceea ce este divin, inclusiv darul profetic. În timpul sfârșitului vor exista profeți falși (Matei 24:24; 2 Petru 2:1).

Nouă, celor de azi, ne aparține făgăduința Spiritului, tot atât de real ca și primilor ucenici. Dumnezeu va înzestra astăzi bărbați și femei cu putere de sus, așa cum i-a înzestrat pe aceia care au auzit Cuvântul mântuirii în Ziua Cincizecimii. Chiar în ceasul acesta, Duhul Său și harul Său sunt pentru toți aceia care au nevoie de ele și Îl cred pe El pe cuvânt.

Domnul Hristos a declarat că influența dumnezeiască a Duhului urma să fie cu urmașii Săi până la sfârșit. Dar făgăduința nu este apreciată așa cum ar trebui și, de aceea, împlinirea ei nu se vede așa cum ar fi cu putință. Făgăduința cu privire la Duhul Sfânt este ceva la care se cugetă prea puțin, iar rezultatul este numai ceea ce s-ar putea aștepta – secetă spirituală, întuneric spiritual, decădere și moarte spirituală. Lucruri mai mărunte ocupă atenția, iar puterea dumnezeiască necesară pentru creșterea și prosperitatea bisericii, care ar aduce după sine toate celelalte binecuvântări, lipsește, deși este oferită în plinătatea ei nemărginită.

Ceea ce face ca predicarea Evangheliei să fie atât de fără putere este lipsa Duhului. S-ar putea să existe învățătură, talent, elocvență și tot felul de daruri naturale sau dobândite, dar, fără prezența Duhului lui Dumnezeu, nicio inimă nu va fi mișcată, niciun păcătos nu va fi câștigat la Hristos. Dimpotrivă, dacă este legat de Hristos, dacă are darurile Duhului, chiar și cel mai sărman și mai neștiutor dintre ucenicii Săi va avea o putere care va mișca inimile. Dumnezeu face din ei canale pentru revărsarea celei mai prețioase puteri din univers. …

Zelul pentru Dumnezeu i-a determinat pe ucenici să mărturisească cu mare putere despre adevăr. N-ar trebui oare ca zelul acesta să aprindă inimile noastre cu hotărârea de a povesti despre iubirea răscumpărătoare a lui Hristos, și El crucificat? Nu urmează ca Duhul lui Dumnezeu să vină astăzi ca răspuns la rugăciunea stăruitoare și călduroasă și să umple inima oamenilor cu putere pentru slujire? Atunci, de ce este atât de slabă și fără putere biserica?

Atunci când Duhul Sfânt va conduce mintea membrilor din comunitățile noastre, se va vedea, în vorbire, în servire și în spiritualitate, un standard mai înalt decât se poate vedea acum. Membrii comunității vor fi reînviorați prin apa vieții, iar lucrătorii, lucrând sub o singură Căpetenie, și anume Hristos, Îl vor reprezenta pe Domnul lor în spirit, în cuvânt și faptă și se vor încuraja unul pe altul să meargă înainte pentru a încheierea măreței lucrări în care suntem angajați. Va avea loc o sănătoasă sporire a unității și a iubirii, care va da lumii mărturie despre faptul că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru răscumpărarea păcătoșilor. Adevărul divin va fi înălțat și, când va lumina ca o lampă aprinsă, noi îl vom înțelege mai clar și tot mai clar. — Sfaturi pentru biserică, p. 99, 100

Apocalipsa 12 prezintă o imagine de ansamblu asupra istoriei marii lupte, de la începutul ei din cer până în zilele finale.

În Apocalipsa 12:17 sunt menționate două elemente de identificare a bisericii din timpul sfârșitului. Biserica păzește Cele Zece Porunci (care includ porunca Sabatului) și ține „mărturia lui Isus”. Ce este această mărturie?

Unele traduceri ale Bibliei interpretează „mărturia lui Isus” cu sensul că noi, în calitate de credincioși, Îl mărturisim pe Domnul Isus și Îl facem cunoscut prin misiunea și evanghelizarea noastră (vezi Apocalipsa 19:10 – „păstrează mărturia lui Isus”, Isus fiind obiectul mărturiei creștine). Alte versiuni ale Bibliei oferă un sens diferit, afirmând că Isus Însuși dă o mărturie bisericii Sale (Apocalipsa 19:10, engl. GNT – „adevărul pe care l-a revelat Isus” – Domnul Isus este subiectul care aduce mărturia). De fapt, textul original grecesc poate fi redat în ambele moduri. Așadar, ce a vrut să spună Ioan?

Dacă vom compara cele două semne de identificare, vom observa o mare asemănare la modul în care sunt formulate (mai evidentă în originalul grecesc decât în traducerile noastre). Așa cum „poruncile lui Dumnezeu” provin în mod clar de la Dumnezeu, și „mărturia lui Isus” se trage de la Domnul Isus. Deci Domnul Isus este Cel care depune mărturie. El identifică biserica adevărată. Cum face acest lucru? Prin darul profeției.

Răspunsurile se găsesc în Apocalipsa 19:10 și 22:9. Aici este clar că „mărturia lui Isus” este identificată cu „duhul prorociei”. Ioan însuși este profet și reprezintă în persoana sa „mărturia lui Isus”. Un profet este o persoană cu o chemare specială, ca mesager al lui Dumnezeu pentru cei din poporul Său, fie pentru a-i sfătui și a-i chema la pocăință, fie pentru a-i încuraja sau a le descoperi viitorul.

Apocalipsa 12:17 arată că Domnul Isus Își face biserica ușor de recunoscut prin acest dar al profeției. Aceasta înseamnă că, așa cum Dumnezeu a trimis profeți poporului lui Israel și lui Iuda din Vechiul Testament sau pe apostolul Ioan bisericii creștine timpurii, la fel se vor ridica profeți și în ultimele zile ale istoriei pământului.

Privind înainte peste veacuri, către încheierea vremii, Petru a fost inspirat să descrie stările care vor exista în lume chiar înainte de a doua venire a Domnului Hristos. „Să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri”, scria el, „care vor trăi după poftele lor și vor zice: «Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!.»” Dar, „când vor zice: «Pace și liniște!», atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei” (1 Tesaloniceni 5:3). Însă nu toți vor fi prinși în lanțurile amăgirilor vrăjmașului. Când sfârșitul tuturor lucrurilor pământești se va apropia, se vor ridica persoane credincioase în stare să discearnă semnele timpului. … Va fi o rămășiță care va răbda până la sfârșit.

Petru a păstrat vie în inima sa nădejdea revenirii lui Hristos și a asigurat biserica de sigura împlinire a făgăduinței: „După ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:3). Pentru cei încercați și credincioși, venirea ar putea să pară că întârzie, dar apostolul îi asigură: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace. Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui. … Voi deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirile acestor nelegiuiți și să vă pierdeți tăria, ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos” (2 Petru 3:9-18). – Lift Him Up, p. 355

Majoritatea oamenilor credinței din zilele noastre ar putea recunoaște legitimitatea profeților biblici din vechime, dar ar crede că același lucru este posibil și în zilele noastre? Dacă ar fi să fie crezută promisiunea din Ioel 2:28-31, despre o manifestare glorioasă a darului profetic în timpul sfârșitului, cum ar putea arăta aceasta?

Revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime, în anul 31 d.H., este o imagine excelentă a ceea ce se va întâmpla în timpul revărsării Duhului Sfânt în vremea sfârșitului, însă la o scară mult mai mare. Cincizecimea a fost marcată de propovăduirea persoanei Domnului Isus, de pocăință la scară largă și de formarea unui popor pregătit și echipat pentru misiunea lui Dumnezeu. Mesajul lui Petru, centrat pe Hristos, a primit putere de la Duhul Sfânt, iar acest lucru a condus 3.000 de suflete la pocăință și la botez. Această binecuvântare a „ploii timpurii” a Duhului Sfânt a plantat și o sămânță prețioasă, biserica – un trup unit de credincioși care exemplifică și împărtășește dragostea lui Isus Hristos în timp ce vestește revenirea Sa.

După cum ploaia timpurie a fost dată „pentru a face să răsară preţioasa sămânţă, tot aşa ploaia târzie va fi dată, la încheierea lucrării, pentru coacerea recoltei” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 611). Cu alte cuvinte, manifestările moderne ale darului profetic – ploaia târzie – vor semăna mult cu manifestările anterioare ale ploii timpurii la Cincizecime.

Așa cum am văzut deja în Ioel 2:28-31, darul profetic va fi oferit, în timpul sfârșitului, tinerilor și bătrânilor, bărbaților și femeilor. Dumnezeu va vorbi prin cei aleși de Duhul Sfânt. Ori de câte ori Duhul Sfânt alege un mesager pentru vremea sfârșitului, mesajul respectiv va înălța persoana Domnului Isus, va chema oamenii la pocăință și îi va pregăti pentru a împlini misiunea lui Dumnezeu. Aceste trei caracteristici sunt semne distinctive ale lucrării profetice a lui Ellen White. De-a lungul vieții ei, ea L-a înălțat pe Domnul Isus și Scriptura în vorbirea și scrierile ei; i-a chemat pe adventiștii de ziua a șaptea și pe alții la o pocăință sinceră și i-a îndemnat pe toți să se implice în misiunea lui Dumnezeu pentru cei pierduți.

Așa cum ucenicii au pornit să proclame Evanghelia, plini de puterea Duhului Sfânt, tot așa trebuie să pornească și slujitorii lui Dumnezeu de astăzi. Plini de o dorință altruistă de a duce mesajul milei celor care se află în întunericul rătăcirii și al necredinței, noi trebuie să preluăm lucrarea Domnului. El ne dă partea noastră de făcut în cooperare cu El și tot El va mișca inimile necredincioșilor pentru a duce mai departe lucrarea Sa în regiunile și mai îndepărtate. Mulți primesc deja Duhul Sfânt și calea nu va mai fi blocată de o indiferență apatică.

De ce a fost consemnată istoria lucrării ucenicilor, în timp ce ei lucrau cu zel sfânt, animați și vitalizați de Duhul Sfânt, dacă nu pentru ca, din această relatare, poporul Domnului de astăzi să obțină o inspirație pentru a lucra cu sârguință pentru El? Ceea ce a făcut Domnul pentru poporul Său în acea vreme este la fel de important, și chiar mai important, ca El să facă pentru poporul Său de astăzi. Fiecare membru al bisericii de astăzi trebuie să facă ce au făcut apostolii. Și trebuie să lucrăm cu atât mai multă ardoare, să fim însoțiți de Duhul Sfânt într-o măsură cu atât mai mare, cu cât creșterea răutății cere o chemare mai hotărâtă la pocăință.

Orice om asupra căruia strălucește lumina adevărului prezent trebuie să fie mișcat de compasiune pentru cei aflați în întuneric. Lumina trebuie să se reflecte în raze clare și distincte de la fiecare credincios. Domnul așteaptă să facă astăzi o lucrare asemănătoare cu cea pe care a făcut-o prin mesagerii Săi trimiși după Ziua Cincizecimii. În vremea de acum, când sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, nu ar trebui ca zelul bisericii să-l depășească pe cel al bisericii primare? – Ye Shall Receive power, p. 316

Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai mică a puterii lui Dumnezeu decât cea care a marcat începutul ei. Profețiile care s-au împlinit în revărsarea ploii timpurii la începutul Evangheliei se vor împlini din nou în ploaia târzie la sfârșitul proclamării ei. ...

Slujitorii lui Dumnezeu, cu fețele luminate și strălucind de sfântă consacrare, se vor grăbi din loc în loc să proclame mesajul din cer. Avertismentul va fi dat pe tot pământul, prin mii de glasuri. Se vor face minuni, bolnavii vor fi vindecați, iar semne și minuni îi vor urma pe credincioși. Satana lucrează și el și cu minuni mincinoase, chiar aducând foc din cer în fața oamenilor. Astfel, locuitorii pământului vor fi aduși în situația de a lua o hotărâre.

Mesajul va fi transmis nu atât prin argumente, cât prin convingerea profundă dată de Duhul lui Dumnezeu. …

Razele luminii pătrund peste tot, adevărul este văzut în claritatea sa, iar copiii onești ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au ținut. – The Faith I Live By, p. 332

În Efeseni 4 Pavel arată că scopul principal al darurilor spirituale este să-i ajute pe credincioși să ducă mai departe misiunea lui Dumnezeu. Lucrarea profetică a lui Ellen White a avut același scop.

„Dintre toți cei care se declară creștini”, a scris ea, „adventiștii de ziua a șaptea ar trebui să fie cei mai remarcabili în ce privește înălțarea lui Hristos în fața lumii. Proclamarea mesajului îngerului al treilea cere să fie prezentat adevărul despre Sabat. Acest adevăr trebuie predicat alături de altele din solie, dar marele centru de atracție, Isus Hristos, să nu fie lăsat pe dinafară. Crucea lui Hristos este locul unde bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută. Păcătosul trebuie să fie determinat să privească la Golgota și să se încreadă în meritele Mântuitorului cu acea credință simplă a unui copilaș, acceptând neprihănirea Sa și încrezându-se în mila Sa” (Slujitorii Evangheliei, p. 156, 157). Mai mult, fiecare credincios a fost chemat să fie parte din misiunea lui Dumnezeu. „Domnul cere ca membrii din bisericile noastre să depună un efort personal mult mai mare” (Evanghelizare, p. 113). „În lucrarea Domnului nu trebuie să fie niciun leneş. Aşa diferiţi cum sunt, credincioşii să se asocieze în lucrare ca niște pescari de oameni. Să caute să adune sufletele din depravarea lumii şi să le aducă la puritatea salvatoare a iubirii lui Hristos” (Evanghelizare, p. 115). Ellen White a fost ea însăși misionară în Europa în anii 1880 și în Australia în anii 1890.

Chemarea profetică este și motivul pentru care Satana este „mâniat” (Apocalipsa 12:17) pe poporul lui Dumnezeu din vremea sfârșitului. Acesta este format din aceia care Îl urmează pe Domnul Isus, având un mesaj pentru zilele finale, îndrumare profetică și discernământ: „Domnul a făcut cunoscute pericolele care ne înconjoară și care ne stau în față. Prin intermediul duhului profeției, El a demascat amăgirile care vor înrobi lumea și a vorbit poporului Său, spunând: «Iată drumul, mergeți pe el!» [Isaia 30:21]. [...] Tragedia veacurilor demască înșelăciunile lui Satana” (Ellen G. White, Manuscrisul 31, 1890).

Satana este furios când oamenii își predau viața Domnului Isus și face tot posibilul să discrediteze vocea profetică divină. Unele dintre metodele lui urmăresc să discrediteze darul profetic al lui Ellen White, considerându-l „irelevant”. Dar să nu uităm că ea a scris într-o perioadă foarte diferită de a noastră! O altă metodă satanică este să semene îndoială prin contestarea pretențiilor ei profetice și prin prezentarea ei drept un profet fals. Dar cea mai eficientă metodă de a o face irelevantă este să deconecteze generația actuală de la citirea scrierilor ei.

Resurse suplimentare (în limba engleză), la https://whiteestate.org/absg/12.

Studiu zilnic:
Psalmii 121
Psalmii 122
Psalmii 123
Psalmii 124
Psalmii 125
Psalmii 126
Psalmii 127;
Ellen G. White, Educație, cap. 18 și 19

Studiu suplimentar

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Ziua Cincizecimii”, 4 iulie, p. 193; Maranatha, „O altă Cincizecime stă să vină”, 5 septembrie, p. 256.

| Privire generală

Ioel 2:28 promite o manifestare specială a darului profetic înainte de venirea Domnului: „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci”, indicând că va exista o intensificare a profetizării înainte de Ziua Domnului. În Apocalipsa 12:17 se spune că rămășița finală de pe pământ este alcătuită din cei care „țin mărturia lui Isus”, o afirmație profetică cu caracter distinct creștin.

Adventiștii de ziua a șaptea au crezut dintotdeauna în continuarea darurilor spirituale dincolo de timpurile biblice. „Scripturile atestă că unul dintre darurile Duhului Sfânt este și profeţia. Acest dar este un semn de identificare a bisericii rămăşiţei şi noi credem că s-a manifestat în lucrarea lui Ellen G. White. Scrierile ei se exprimă cu autoritate profetică și îi oferă bisericii încurajare, îndrumare, instruire şi mustrare. În același timp ele exprimă clar faptul că Biblia este standardul după care orice învăţătură şi experienţă trebuie să fie verificate” (vezi https://adventist.org/beliefs/official/gift-of-prophecy).

Acest studiu se concentrează asupra naturii darului profetic la sfârșitul timpului și îi oferă instructorului oportunitatea de a conduce grupa la meditație asupra lucrării profetice a lui Ellen White ca parte a împlinirii promisiunii despre darul profetic din vremea sfârșitului.

| Comentariu

1. Darul profeției și celelalte daruri spirituale vor continua până la a doua venire a lui Hristos.

Scripturile nu oferă nicio dovadă care să sugereze că darul profetic – sau oricare dintre darurile spirituale – a încetat odată cu încheierea canonului biblic. Dimpotrivă, Biblia susține substanțial ideea de prezență și lucrare continuă a acestor daruri până la sfârșitul timpului. Ioel 2:28 este un text fundamental în acest sens, profetizând despre revărsarea Duhului Sfânt în zilele finale: „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci.” Acest pasaj leagă în mod direct manifestarea darului profetic de „ziua aceea mare și înfricoșată” a Domnului (Ioel 2:31), indicând clar că darul profeției va reapărea în mod vizibil pe măsură ce sfârșitul timpului se apropie.

În mod similar, Maleahi 4:5 anticipează o revigorare a spiritului profetic sub forma unui mesaj asemănător celui al lui Ilie, înainte de judecata finală: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” În timp ce Isus Însuși a precizat că această profeție s-a împlinit parțial prin Ioan Botezătorul (Matei 17:10-13), care a venit „în duhul și puterea lui Ilie” (Luca 1:17), tot El a sugerat că împlinirea deplină va avea loc în viitorul escatologic – chiar înainte de ziua finală a Domnului.

Noul Testament reconfirmă această continuitate a darului profetic. Domnul Isus i-a avertizat pe ucenicii Săi că în zilele din urmă vor apărea profeți falși, care vor înșela pe mulți (Matei 24:11,24). Această avertizare presupune în mod logic existența unor profeți adevărați în aceeași perioadă – altfel, avertizarea privind falsul și-ar pierde sensul. Pavel afirmă și el rolul continuu al darurilor spirituale, inclusiv al profeției, la edificarea și îndrumarea bisericii până la împlinirea planului lui Dumnezeu de răscumpărare. În Efeseni 4:12,13 el scrie că aceste daruri sunt date „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.” Acest pasaj arată clar că darurile spirituale vor rămâne active până când biserica va ajunge la maturitatea intenționată de Dumnezeu – un obiectiv care nu va fi pe deplin atins până la a doua venire a lui Hristos.

2. „Mărturia lui Isus” (Apocalipsa 12:17) este darul profeției manifestat pentru poporul lui Dumnezeu din vremea sfârșitului.

Pornind de la acest fundament biblic, adventiștii de ziua a șaptea afirmă că darul profetic va reapărea în mod semnificativ la sfârșitul timpului. Apocalipsa 12:17 evidențiază o caracteristică definitorie a rămășiței credincioase a lui Dumnezeu: „cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos”. Expresia „mărturia lui Isus” a constituit obiectul unor studii lingvistice și teologice atente, iar cercetătorii adventiști au concluzionat că ea se referă în mod explicit la darul profetic. Apocalipsa 19:10 clarifică această legătură: „Mărturia lui Isus este duhul prorociei.” Această legătură este întărită și în Apocalipsa 22:9, unde îngerul îi identifică pe Ioan și pe „frații [săi], prorocii” cu cei „care păstrează mărturia lui Isus” (Apocalipsa 19:10) și asociază această mărturie cu revelația profetică.

Prin examinarea atentă a acestor pasaje în contextul lor grecesc original, cercetarea teologică adventistă confirmă că „mărturia lui Isus” indică manifestarea darului profetic în cadrul rămășiței din timpul sfârșitului. Prin urmare, există dovezi biblice puternice pentru concluzia că Dumnezeu va restaura darul profetic în mod clar, fără echivoc, înainte de a doua venire a lui Hristos, călăuzindu-Și poporul credincios prin evenimentele tumultuoase finale ale istoriei pământului (vezi Ranko Stefanovic, capitolul 9: „The «Spirit of Prophecy» in the Revelation of John”, în The Gift of Prophecy in Scripture and History, ed. Alberto Timm și Dwain Esmond, 2015, p. 186-197).

3. Darul profetic al lui Ellen White stimulează misiunea bisericii și îi motivează pe credincioși să se dedice profund lui Hristos.

Analizați următoarele rezumate ale declarațiilor lui Ellen White cu privire la predicarea și învățarea altora despre Hristos! Discutați în cadrul grupei modul în care aceste idei confirmă darul profetic, sau „mărturia lui Isus”, și pun accentul pe Hristos în misiunea adventistă de ziua a șaptea!

Miezul chemării ei la misiune este accentul pus pe înălțarea lui Hristos. Domnul Hristos, subliniază ea, trebuie să fie întotdeauna marele centru de atracție în prezentarea mesajului celui de-al treilea înger. În timp ce proclamăm Sabatul și alte adevăruri vitale, neprihănirea lui Hristos nu trebuie niciodată lăsată deoparte. Singura speranță a păcătosului este să privească spre Calvar cu o credință simplă, ca de copil, bazându-se pe meritele lui Hristos și încrezându-se în mila Sa. Orice efort în lucrarea Evangheliei ar trebui să facă trimitere la puterea mântuitoare a Domnului Isus, asigurându-se că mesajul nu este doar doctrinar, ci răscumpărător (vezi Ellen G. White, Evanghelizare, p. 185, 186).

Predicarea și învățarea trebuie să se axeze pe Hristos, iar pastorii să fie plini de dragostea și de bucuria lui Hristos astfel încât să-L prezinte cu profund entuziasm în fiecare cuvântare. Răstignirea, învierea, înălțarea și a doua venire a lui Hristos trebuie să fie esența fiecărui mesaj. Pastorii ar trebui să-L înalțe pe Hristos în predicare, în rugăciune și în cântare, conducând sufletele să privească la Mielul lui Dumnezeu. În predici nu ar trebui introdus nimic care să-L completeze sau să-L eclipseze pe Hristos, care este înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu. Fiecare cuvânt rostit ar trebui să-l conducă pe ascultător spre pocăință, mântuire și certitudinea că Hristos este suficient în toate (vezi Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, p. 159, 160).

Mulți oameni din lume nu cunosc încă planul de mântuire, iar pastorii adventiști trebuie să se asigure că mesajele lor Îl înalță neîncetat pe Domnul Hristos ca refugiu pentru păcătos. Este o greșeală să presupunem că ascultătorii sunt deja familiarizați cu Evanghelia; dimpotrivă, ar trebui să depunem toate eforturile pentru a explica nevoia de pocăință și de credință în Hristos. Deși discursurile teologice își au locul lor, din ele nu ar trebui să lipsească niciodată Hristos și El răstignit. O prezentare a neprihănirii lui Hristos care să fie practică și cu efect cercetător asupra inimii va atinge sufletele și le va transforma (vezi Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, p. 158, 159).

Ellen White avertizează de asemenea în legătură cu predicile cărora le lipsește neprihănirea lui Hristos, spunând despre ele că sunt seci și fără viață. Când predicatorii nu scot în evidență darul neprihănirii lui Hristos, mesajele lor devin simple exerciții intelectuale care nu hrănesc turma. În schimb, Evanghelia ar trebui prezentată ca o sursă bogată de sens, în care Hristos și meritele Sale salvatoare sunt miezul viu al tuturor lucrurilor. Pastorii trebuie să-L predice pe Hristos din experiența personală, împărtășind frumusețea milei și harului Său într-un mod care să îi atragă pe păcătoși la El. Evanghelia trebuie să strălucească asemenea unei pietre prețioase, atrăgând inimile către adevărul ei luminos (vezi Ellen G. White, Evanghelizare, p. 186, 187).

Există un pericol grav prin predicarea ce omite sângele lui Hristos, acest tip de predicare asemănându-se cu jertfa lui Cain – acceptabilă ca formă, dar lipsită de ispășirea necesară. Mulți predicatori prezintă argumente bine structurate, dar nu reușesc să atingă inima cu puterea salvatoare a jertfei lui Hristos. Predicile nu ar trebui să fie simple exerciții intelectuale; ele trebuie să-i facă pe ascultători să se întrebe: Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? Ca popor căruia i-a fost încredințat ultimul mesaj de avertizare, „adventiștii de ziua a șaptea ar trebui să fie cei mai remarcabili în ce privește înălțarea lui Hristos în fața lumii” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, p. 156).

Pentru studiu aprofundat: Cu privire la rolul central al Domnului Hristos în mesajul adventist de ziua a șaptea, vezi Ellen G. White, Evanghelizare, p. 184-199.

| Aplicație

Următoarele întrebări aplicative sunt desprinse din comentariul de mai sus și au ca obiectiv să îmbogățească discuțiile din cadrul grupei. Alege din aceste întrebări și din cele din studiu pe acelea care vor angaja grupa la o analiză profundă!

1. Ce impact are cunoașterea faptului că darurile spirituale vor continua până la revenirea lui Hristos asupra așteptărilor noastre cu privire la lucrarea lui Dumnezeu în biserică astăzi?

2. Ați fost vreodată martori sau ați experimentat personal un dar spiritual în acțiune? Dacă da, explicați! Cum v-a influențat credința?

3. Ce pași putem face la nivel colectiv pentru a identifica și a cultiva darurile spirituale pe care ni le-a dat Dumnezeu?

4. Cum ne putem încuraja unii pe alții să rămânem credincioși adevărului biblic, rămânând în același timp deschiși la călăuzirea Duhului Sfânt?

5. Ioel 2:28-32 și Apocalipsa 12:17 afirmă că darul profetic va fi prezent în zilele din urmă. Cum ar trebui să influențeze acest fapt înțelegerea noastră cu privire la călăuzirea lui Dumnezeu astăzi?

6. Ce spune accentul pus de Ellen White pe înălțarea lui Hristos despre natura lucrării ei profetice pentru biserică?

7. De ce trebuie ca Hristos să rămână în centrul oricărui efort de predicare, de învățare a altora și de dat mărturie?

8. Ați auzit vreodată o predică sau un studiu biblic concentrat mai mult pe doctrină decât pe Hristos? Dacă da, cum v-a afectat?

9. Cum ne putem asigura că tot ceea ce facem – închinare, studiu, lucrare misionară – Îl are în centru pe Hristos?

10. În ce constă responsabilitatea noastră, ca biserică și ca indivizi, de a împărtăși altora mesajul profetic?

11. Cum putem face mesajul profetic mai accesibil și mai relevant pentru cei care nu sunt familiarizați cu el?

12. Ce acțiuni putem întreprinde în această săptămână pentru a aplica mesajul profetic în viața și în comunitatea noastră?

13. Apocalipsa 12:17 spune că rămășița ține „mărturia lui Isus”. Cuvântul grecesc pentru „a ține” implică posesia. Nu toți membrii vorbesc având darul profetic, dar toți posedă sfatul lui. Posesia, sau deținerea, implică și administrarea. Cum putem fi buni administratori individuali ai darului profetic manifestat prin Ellen White?