Alege viața

Text de memorat: „Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ____. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.” (Deuteronomul 30:19)

Aceasta este întotdeauna o poveste tristă: o tânără, în cazul acesta o fată de douăzeci și doi de ani, a fost diagnosticată cu o boală incurabilă: tumoră cerebrală. Chiar și cu toate minunile medicinei moderne, nu se mai putea face nimic decât să se prelungească agonia până la deznodământul inevitabil. Dar această tânără femeie, „Sandy”, nu voia să moară.

Așa că și-a făcut un plan. După ce avea să moară, capul ei avea să fie pus într-un congelator, într-o cuvă cu nitrogen lichid, cu speranța de a-i conserva celulele creierului. Și acolo avea să aștepte cincizeci de ani, o sută de ani, o mie de ani... până într-o zi când, în viitor, tehnologia va fi avansat suficient încât creierul ei, compus din conexiuni neuronale, să poată fi încărcat într-un computer. Și, da, Sandy ar fi putut „trăi”, poate chiar pentru totdeauna. O poveste tristă, nu doar pentru că o persoană tânără urma să moară, ci și pentru planul în care ea și-a pus speranța de viață. Asemenea multor oameni, Sandy voia să trăiască, dar a ales o cale care, în cele din urmă, sigur nu va funcționa. Pe măsură ce continuăm cu studiul cărții Deuteronomul, săptămâna aceasta vom analiza oportunitatea care ne este oferită de a alege viața, dar de a o alege în termenii pe care Dumnezeu, Dătătorul și Susținătorul vieții, i-a hotărât, în harul Lui.

 

20 noiembrie – Dar pentru Speranța TV (colectă)

 

Comentariu Ellen G. White

Istoria națiunilor ne vorbește astăzi. Fiecărei națiuni și fiecărui om, Dumnezeu le-a desemnat un loc în marele Său plan. Astăzi, popoare și indivizi sunt puși la încercare cu ajutorul balanței din mâna Acelui care nu face nicio greșeală. Fiecare își hotărăşte soarta prin propria alegere, iar Dumnezeu conduce totul pentru împlinirea planurilor Sale.

Prorociile pe care le-a dat marele Eu Sunt în Cuvântul Său, unind o verigă cu alta în lanțul evenimentelor, de la veșnicia trecută la veșnicia viitorului, ne spun unde ne găsim astăzi în desfășurarea veacurilor și ce se poate aștepta în timpul care vine. Tot ce a prevestit prorocia că se va împlini până în vremea de astăzi a fost înregistrat pe paginile istoriei și putem fi siguri că tot ce trebuie să vină se va împlini la vremea potrivită. …

Prezentul este un timp de un interes copleșitor pentru toți cei vii. Conducători și oameni de stat, bărbați care ocupă poziții de încredere și autoritate, bărbați și femei din toate clasele sociale au atenția îndreptată asupra evenimentelor care au loc în jurul nostru. Ei sunt atenți la relațiile care există între popoare. Ei observă tensiunea care pune stăpânire pe orice element al naturii și recunosc că un eveniment de amploare și hotărâtor este gata să se producă și că lumea este în pragul unei crize uluitoare. – Profeți și regi, pp. 536–537

Marea Căpetenie a mântuirii noastre a biruit pentru noi astfel încât, dacă vrem, şi noi să putem birui prin El, în dreptul nostru. Dar Hristos nu mântuieşte pe nimeni împotriva voinţei lui, nu obligă pe nimeni să asculte. El a făcut un sacrificiu infinit pentru ca oamenii să poată birui în Numele Său şi neprihănirea Lui să le fie atribuită lor. …

Sufletul care se încrede cu totul în Dumnezeu nu va fi niciodată dat de ruşine. – Mărturii, vol. 3, p. 457

Fiecare suflet are un cer de câştigat şi un iad de evitat. Slujitorii îngereşti sunt gata să vină în ajutorul sufletului încercat şi ispitit. Fiul Dumnezeului celui infinit a suportat pentru noi încercarea. Crucea de pe Golgota stă ca o dovadă vie înaintea fiecărui suflet. Când cazul fiecărui om va fi judecat şi cei pierduţi vor suferi pedeapsa pentru faptul că L-au dispreţuit pe Dumnezeu şi au desconsiderat onoarea Sa prin neascultarea lor, nimeni nu va avea scuză şi nimeni nu va fi în situaţia de a fi fost nevoit să piară. Fiecare a avut posibilitatea de a alege personal cine să-i fie prinţ – Hristos sau Satana. În marea încercare, fiecare om poate să primească ajutorul pe care l-a primit Domnul Hristos. Crucea este o garanţie că nimeni nu trebuie să fie pierdut, pentru că s-a pregătit ajutor abundent pentru fiecare suflet. Noi putem să-i biruim pe slujitorii satanici sau ne putem alătura puterilor care caută să combată lucrarea lui Dumnezeu din lumea noastră. – Solii alese, cartea 1, p. 96

Nimeni dintre noi nu a cerut să fie aici, nu-i așa? Nu am ales să fim aduși la existență, cum nu am ales nici locul și timpul când să ne naștem și cine să fie părinții noștri. La fel au stat lucrurile și cu Adam și cu Eva. Ei nu au ales să fie creați de Dumnezeu mai mult decât a putut alege o frunză, o piatră sau un munte. Ca ființe umane, ni s-a oferit nu doar existența (o piatră are existență) și nu doar viața (o amibă are viață), ci viața ca ființe raționale libere, făcute după chipul lui Dumnezeu. Dar nu noi am ales nici să fim aduși la existență ca ființe raționale libere, făcute după chipul lui Dumnezeu. Totuși, ce ne oferă Dumnezeu este alegerea de a continua să existăm. Îndemnul Său este să alegem viața, viața veșnică în El, pe care o putem avea prin Isus, datorită jertfei Sale.

1. Care sunt cele două opțiuni pe care Dumnezeu i le-a prezentat lui Adam? Geneza 2:8,9,15-17 Geneza 3:22,23 

„În mijlocul Edenului creştea pomul vieţii al cărui fruct avea puterea să perpetueze viaţa. Dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, Adam ar fi continuat să aibă acces la acest pom şi ar fi trăit veşnic, dar, după ce a păcătuit, i s-a interzis să mai mănânce din pomul vieţii şi a devenit supus morţii. Sentinţa divină: «Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce» indică dispariţia completă.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, pp. 532–533 Așadar, chiar de la început, Biblia ne oferă posibilitatea de a alege între cele două opțiuni: viața veșnică, pe care ar fi trebuit inițial să o avem, și moartea veșnică, ceea ce, într-un anumit sens, înseamnă să ne întoarcem la neantul din care am provenit la început. De asemenea este interesant și cum „pomul vieții”, despre care Scriptura spune că oferă nemurirea și care apare pentru prima dată în prima carte a Bibliei, reapare în ultima carte. Citește Apocalipsa 2:7 și 22:2,14. Mesajul este că, deși ar fi trebuit să avem acces la pomul vieții, din cauza păcatului am pierdut acest acces; apoi, la sfârșit, odată ce problema păcatului va fi rezolvată pe deplin datorită lui Isus și planului de mântuire, cei mântuiți, aceia care au ales viața, vor avea din nou acces la pomul vieții.

Gândește-te: Cum alegem viața sau moartea prin alegerile noastre zilnice?

 

Comentariu Ellen G. White

Deşi au fost creaţi nevinovaţi şi sfinţi, primii noştri părinţi nu s-au aflat în imposibilitatea de a greşi. Dumnezeu ar fi putut să-i creeze fără capacitatea de a călca cerinţele Lui, dar, în cazul acesta, nu ar mai fi existat o dezvoltare a caracterului. Slujirea lor nu ar fi fost de bunăvoie, ci forţată. De aceea, El le-a dat puterea de a alege – puterea de a asculta sau nu. Înainte ca ei să poată primi toate binecuvântările pe care intenţiona să li le ofere, iubirea şi loialitatea trebuiau să le fie testate. ...

Dumnezeu dorea ca Adam şi Eva să nu cunoască răul. El le dăduse ocazia să cunoască din belşug binele, dar îi iubea prea mult ca să-i lase să cunoască şi răul – păcatul şi consecinţele sale, truda zdrobitoare, grijile insuportabile, dezamăgirile şi suferinţa, durerea şi moartea. – Educație, p. 23

Fructul pomului vieții din Grădina Edenului avea puteri supranaturale. A mânca din el însemna a trăi veșnic. Rodul său era antidotul morții. Frunzele lui susțineau viața și nemurirea. Dar, prin neascultarea omului, în lume a intrat moartea. Adam a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului fructul pe care îi fusese interzis să-l atingă. Neascultarea sa a deschis calea unui potop de nenorociri pentru rasa umană.

După intrarea păcatului, Gospodarul ceresc a transplantat pomul vieții în Paradisul de sus, dar ramurile lui atârnă peste gard, către lumea de jos. Prin răscumpărarea plătită cu sângele lui Hristos, noi încă putem să mâncăm din rodul său dătător de viață.

Despre Hristos este scris: „În El era viața și viața era lumina oamenilor.” El este Izvorul vieții. Ascultarea de El este puterea dătătoare de viață care umple sufletul de bucurie. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, pp. 988–989

Tu trebuie să înțelegi adevărata putere a voinței. Aceasta este puterea care guvernează natura omului, puterea care ia hotărâri sau care face alegerea. Totul depinde de corecta întrebuințare a voinței. Dumnezeu le-a dat oamenilor puterea de a alege, iar ei au datoria să o exercite. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm inima și nici să Îi predăm lui Dumnezeu simțămintele, dar putem alege să-l slujim. Putem să-I dăm voința; atunci El va lucra în noi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa găsire cu cale. În acest fel, întreaga noastră ființă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; simțămintele noastre vor fi atunci îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.

Dorințele de bine și de sfințire sunt foarte bune. Dar, dacă ne limităm numai la dorințe, ele nu ne vor folosi la nimic. Mulți se vor pierde, deși au sperat și au dorit să fie creștini. Ei nu ajung să-și supună voința lui Dumnezeu. Ei nu aleg chiar acum să fie cu adevărat creștini. – Calea către Hristos, p. 47

În toată Biblia ni se pun înainte doar două alegeri. Două opțiuni ne sunt prezentate aici.

2. Citește următoarele texte. Care sunt cele două opțiuni, cele două alegeri care sunt fie afirmate direct, fie subînțelese în textele de mai jos și cum sunt prezentate ele?

Ioan 3:16

Geneza 7:22,23

Romani 6:23 

Romani 8:6 

1 Ioan 5:12 

Matei 7:24-27 

În final, nu există o zonă de mijloc pentru noi, ființele umane. Înainte ca marea luptă să se termine definitiv, păcatul, Satana, răul, neascultarea și răzvrătirea vor fi eradicate. După aceea, fiecare dintre noi, în mod individual, va avea fie viața veșnică, viața pe care Dumnezeu o plănuise pentru noi toți înainte de crearea lumii, fie moartea veșnică, și anume „pierzarea veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui” 2 Tesaloniceni 1:9. Biblia nu pare să ne prezinte nicio altă opțiune. Care va fi destinul nostru? Răspunsul, în cele din urmă, ne aparține. Alegerea se află înaintea noastră: viața sau moartea.

În contextul vieții veșnice sau al morții veșnice, de ce adevărul că iadul nu este un loc care îi arde și îi torturează pe oameni veșnic este un adevăr atât de mângâietor? Ce ar spune despre caracterul lui Dumnezeu dacă destinul celor pierduți ar fi, cu adevărat, un chin veșnic într-o stare conștientă?

 

Comentariu Ellen G. White

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). La început, omul a fost înzestrat cu puteri nobile și cu o minte bine echilibrată. Gândurile sale erau curate, iar țelurile sale, sfinte. Însă, prin neascultare, puterile sale s-au pervertit și egoismul a luat locul iubirii. Prin călcarea Legii, natura sa a slăbit atât de mult, încât i-a devenit cu neputință să se împotrivească răului prin propria putere. El a fost luat captiv de Satana și ar fi rămas așa pentru totdeauna dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în mod special. Scopul amăgitorului era să zădărnicească planul făcut de Dumnezeu la crearea omului și să umple pământul de vaiete și de pustiire. …

Dumnezeu nu forțează voința ființelor pe care le-a creat. El nu poate accepta o închinare care nu este adusă de bunăvoie și în mod inteligent. … El dorește ca omul, încununarea lucrării de creațiune, să atingă cea mai înaltă treaptă de dezvoltare. El pune înaintea noastră acea culme a binecuvântării pe care dorește să o atingem prin harul Său. El ne invită să ne predăm Lui, ca El să poată lucra în noi conform voinței Sale. Noi avem de ales dacă vrem să fim eliberați din robia păcatului, pentru a ne bucura de binecuvântata libertate a copiilor lui Dumnezeu. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 313

Fiecărui om i-a fost dată libertatea de a alege. El singur hotărăște dacă să stea sub steagul cel negru al răzvrătirii sau sub stindardul pătat de sânge al Prințului Emanuel. Cerul urmărește cu adânc interes conflictul dintre bine și rău. Numai cel ascultător va putea intra pe porțile cetății lui Dumnezeu. Asupra tuturor acelora care continuă să trăiască în păcat va fi rostită la sfârșit sentința de moarte. Pământul va fi curățit de faptele lor rele, de răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu. …

… Regulile de viață pe care le-a dat Dumnezeu îl vor face pe om curat, fericit și sfânt. Numai aceia care ascultă de aceste reguli vor putea auzi de pe buzele lui Hristos cuvintele: „Vino mai sus!” – In Heavenly Places, p. 361

Satana le-a spus îngerilor lui să facă un efort deosebit pentru a răspândi minciuna spusă pentru prima dată Evei în Eden: „Hotărât că nu veți muri.” Iar când rătăcirea a fost primită de popor și acesta a fost condus să creadă că omul este nemuritor, Satana l-a făcut să creadă mai departe că păcătosul avea să trăiască în chin veșnic. Atunci a fost pregătită calea pentru ca Satana să lucreze prin reprezentanții lui și să-L prezinte pe Dumnezeu înaintea oamenilor ca fiind un tiran răzbunător, care îi aruncă în iad pe toți aceia de care nu este mulțumit și îi face să simtă veșnic mânia Sa, și, în timp ce aceștia suferă un chin de nespus și se răsucesc de durere în flăcările veșnice, El este reprezentat ca uitându-Se la ei cu satisfacție. Satana știa că, dacă această rătăcire avea să fie primită, Dumnezeu va fi urât de mulți, în loc să fie iubit, adorat, și că mulți aveau să fie făcuți să creadă că amenințările din Cuvântul lui Dumnezeu nu vor fi împlinite în mod literal, căci ar fi împotriva caracterului Său plin de bunăvoință și iubire să arunce în tortură eternă făpturile pe care le-a creat. – Scrieri timpurii, pp. 218–219

Spre finalul cărții Deuteronomul, după un lung discurs despre ce li se va întâmpla oamenilor dacă nu ascultă de Domnul și încalcă promisiunile legământului, Deuteronomul 30 începe cu o făgăduință: chiar dacă nu vor asculta și vor fi pedepsiți prin ducerea în robie, Dumnezeu totuși îi va readuce în țară.

3. Care sunt opțiunile prezentate poporului Israel în versetele de mai jos? Cum reflectă ele ce am văzut de-a lungul Bibliei? Deuteronomul 30:15-20

Domnul este foarte clar: El, Iehova, a pus înaintea lor două posibilități, în esență același lucru pe care l-a făcut cu Adam și cu Eva în Grădina Edenului. De fapt, cuvintele ebraice pentru „bine” (tov) și „rău” (ra’) din Deuteronomul 30:15 sunt aceleași cu cele folosite în Geneza în legătură cu pomul cunoștinței binelui (tov) și a răului (ra›). Aici, ca peste tot în Biblie, nu există o zonă de mijloc, un loc neutru în care să se poziționeze: ei fie Îl slujesc pe Domnul și au viața, fie aleg moartea. Și același lucru este valabil și pentru noi, astăzi. Viața, binele, binecuvântarea, în contrast cu ce? Cu moartea, cu răul și cu blestemele. Deși, în cele din urmă, am putea spune, și pe bună dreptate, că Dumnezeu le oferă doar binele, doar viața și doar binecuvântările. Dar dacă ei Îi întorc spatele, aceste lucruri rele vor fi urmarea naturală a alegerii lor, întrucât nu mai au parte de protecția Lui specială. Indiferent de modul în care înțelegem acest lucru, oamenilor le sunt oferite două opțiuni. De asemenea, este foarte clară și realitatea liberului arbitru, a libertății de alegere. Domnul le spune la propriu: Astfel dar, în virtutea liberului-arbitru pe care ți l-am dat, alege viața, alege binecuvântarea, alege binele, nu moartea, răul și blestemele. Pare atât de evident care este alegerea corectă, nu-i așa? Și totuși, știm ce s-a întâmplat. Marea luptă a fost atât de reală atunci cum este și acum, și noi ar trebui să învățăm din exemplul lui Israel ce se poate întâmpla dacă nu ne predăm cu totul Domnului și nu alegem viața și tot ce presupune această alegere.

Citește Deuteronomul 30:20. Observă aici legătura dintre dragoste și ascultare. Ce trebuia să facă poporul Israel ca să-I rămână credincios Domnului? Cum ni se aplică și nouă, astăzi, aceleași principii?

 

Comentariu Ellen G. White

În timp ce viața este moștenirea celor neprihăniți, moartea este partea celor nelegiuiți. Moise i-a spus lui Israel: „Ți-am pus înainte viața și binele, moartea și răul” (Deuteronomul 30:15). Moartea la care se referă aceste texte nu este aceea pronunțată asupra lui Adam, deoarece toată omenirea suferă pedeapsa pentru păcatul lui. Este „moartea a doua”, care este pusă în contrast cu viața veșnică.

Ca urmare a păcatului lui Adam, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor. Toți, fără deosebire, merg în mormânt. Dar, prin prevederile planului de mântuire, toți vor fi scoși din mormintele lor. „Va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.” „Și, după cum toți mor în Adam, tot așa toți vor învia în Hristos” (Faptele 24:15; 1 Corinteni 15:22). Dar se face deosebire între cele două categorii de oameni înviați. „Toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28,29). Aceia care au fost „socotiți vrednici” de învierea spre viață sunt „fericiți și sfinți”. „Asupra lor, a doua moarte n-are nicio putere” (Apocalipsa 20:6). – Tragedia veacurilor, p. 544

În toată purtarea lui Dumnezeu față de poporul Său, iubirea și îndurarea Lui în toate împrejurările s-au împletit cu dovezile cele mai convingătoare ale dreptății Lui hotărâte și nepărtinitoare. Lucrul acesta este demonstrat în istoria poporului iudeu. Dumnezeu i-a dăruit lui Israel mari binecuvântări. Este descrisă în mod mișcător iubirea Lui duioasă față de ei. … Și totuși, cât de grabnic și aspru au fost loviți din cauza abaterilor lor!

Iubirea fără margini a lui Dumnezeu s-a dovedit prin faptul că L-a dăruit pe unicul Său Fiu pentru mântuirea omenirii pierdute. Domnul Hristos a venit pe pământ pentru a descoperi înaintea oamenilor caracterul Tatălui Său și viața Sa a fost plină de iubire și de îndurare dumnezeiască. Și, cu toate acestea, Însuși Domnul Hristos zice: „Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege” (Matei 5:18). Același glas care-l cheamă pe păcătos cu o stăruință plină de iubire și răbdare să vină la El pentru a căpăta iertare și pace le va spune celor care resping harul Lui: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților” (Matei 25:41). Pretutindeni în Sfânta Scriptură, Dumnezeu este înfățișat atât ca un Tată duios, cât și ca un Judecător drept. Chiar dacă are plăcere să fie îndurător și „iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul”, totuși „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7). – Patriarhi și profeți, p. 469

Dumnezeu ne-a dat puterea de a alege; ne-o putem exercita, căci este a noastră. Noi nu ne putem schimba inimile, nu ne putem controla gândurile, pornirile, afecțiunile. Nu ne putem face pe noi înșine curați, potriviți pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Dar putem alege să-I slujim lui Dumnezeu, Îi putem da voința noastră; atunci El va lucra în noi voința și înfăptuirea după bunul Său plac. Astfel, întreaga noastră fire va fi adusă sub controlul lui Hristos. – Divina vindecare, p. 176

Deuteronomul 30 începe cu Domnul care spune ce se va întâmpla dacă poporul se va pocăi și se va întoarce de la căile lui rele. Ce făgăduințe minunate le sunt prezentate!

4. Care sunt făgăduințele pe care Dumnezeu li le oferă israeliților, în ciuda faptului că versetele de mai jos vorbesc despre ce avea să li se întâmple dacă nu ascultau? Ce ne învață acest lucru despre harul lui Dumnezeu? Deuteronomul 30:1-10

Cu siguranță suna foarte încurajator. Totuși, ideea nu era că nu conta dacă se abăteau de la ce poruncise Dumnezeu. Domnul nu oferă nimănui har ieftin. Mai curând, făgăduințele ar fi trebuit să le arate dragostea lui Dumnezeu și, astfel, ca răspuns, ei să Îl iubească, la rândul lor, arătându-și dragostea prin ascultarea de ce le spusese să facă.

5. Ce le spune Domnul în versetele următoare? Care este făgăduința de bază din aceste versete și la ce texte din Noul Testament te poți gândi care reflectă aceeași promisiune? Deuteronomul 30:11-14

Cu acest limbaj frumos și cu această logică solidă, să urmărim apelul care le este adresat. Domnul nu cere din partea lor ceva greu de făcut. Porunca lui Dumnezeu nu este „mai presus de puterile lor” sau „greu” de înțeles pentru ei. Și nu este nici prea departe de ei ca s-o împlinească. Nu este tocmai sus, în cer, atât de departe încât cineva trebuie să le-o aducă; nici nu este peste mări, într-un loc inaccesibil lor. În schimb, Domnul spune: „Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca s-o împlinești” (Deuteronomul 30:14). Cu alte cuvinte, o cunoști destul de bine ca să o poți rosti și este în inima ta, așa că știi că trebuie să o împlinești. Prin urmare, nu există nicio scuză pentru neascultare. „Toate poruncile lui Dumnezeu transmit și puterea necesară pentru împlinirea lor.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 333 De fapt, apostolul Pavel citează unele dintre aceste versete în contextul mântuirii în Hristos, prin ele făcând referire la neprihănirea prin credință (vezi Romani 10:6-10). Iar apoi, după aceste versete din Deuterenomul, copiilor lui Israel li se spune să aleagă viața sau moartea, binecuvântarea sau blestemul. Și dacă, prin har și prin credință, ei aleg viața, o vor avea. Lucrurile nu stau diferit astăzi, nu-i așa?

 

Comentariu Ellen G. White

Nimeni nu este atât de păcătos, încât să nu găsească putere, curăţie morală şi neprihănire la Isus, care a murit pentru el. Domnul aşteaptă să-l dezbrace de hainele pătate şi murdărite de păcat şi să-l îmbrace cu hainele albe ale neprihănirii. El nu doreşte ca păcătoşii să moară, ci doreşte ca ei să trăiască.

Dumnezeu nu Se poartă cu noi aşa cum se poartă oamenii muritori unii cu alţii. Gândurile Lui sunt gânduri de milă, iubire şi cea mai duioasă compasiune. El spune: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele, ca o ceaţă” (Isaia 55:7; 44:22). – Calea către Hristos, pp. 52–53

Credinţa care duce la mântuire nu este o credinţă ocazională, ea nu este un simplu consimţământ intelectual, ci este credinţa înrădăcinată în inimă, care Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal, cu asigurarea că El poate să-i mântuiască până la capăt pe toţi cei ce vin la Dumnezeu prin El. Dacă tu crezi că El îi va mântui pe alţii, dar nu te va mântui pe tine, aceasta nu este o credinţă adevărată; dar, dacă sufletul se bazează pe Hristos ca fiind singura lui speranţă de mântuire, aceasta este credinţa adevărată. Credinţa aceasta îl determină pe cel ce o are să îşi îndrepte toate simţămintele inimii spre Hristos. Gândirea lui este sub controlul Duhului Sfânt, iar caracterul lui este modelat după chipul divin. Credinţa lui nu este o credinţă moartă, ci o credinţă care lucrează prin dragoste şi îl conduce să contemple frumuseţea lui Hristos şi să ajungă asemenea caracterului divin [Deuteronomul 30:11-14, citat]. – Solii alese, cartea 1, p. 391

Încredințează-ți sufletul în grija lui Dumnezeu și încrede-te în El! Vorbește despre Hristos și gândește-te la El! Sinele tău să se piardă în Hristos! Dă la o parte orice îndoială, renunță la temerile tale! Spune împreună cu apostolul Pavel: „Trăiesc ..., dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Şi viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine” (Galateni 2:20). Rămâi liniștit în Dumnezeu! El este în stare să păzească ce I-ai încredințat. Dacă te vei abandona în brațele Sale, El te va face să ajungi mai mult decât biruitor prin Acela care te-a iubit.

Când a luat asupra Sa natura umană, Domnul Hristos a legat omenirea de Sine printr-o legătură a iubirii care să nu poată fi ruptă niciodată de nicio putere, cu excepția alegerii libere a omului. Satana ne va ademeni în mod constant să rupem această legătură, să alegem noi înșine să ne separăm de Hristos. La aceasta trebuie să veghem, pentru aceasta trebuie să luptăm, să ne rugăm ca nimeni și nimic să nu ne determine să alegem un alt stăpân, deoarece suntem permanent liberi să facem această alegere. Dar noi să ne păstrăm privirea ațintită la Hristos și El va avea grijă de noi. Privind la Hristos, suntem în siguranță, nimeni nu ne va putea smulge din mâna Sa. – Calea către Hristos, pp. 71–72

Un aspect esențial legat de relația de legământ dintre Domnul și Israel a fost închinarea. Faptul că israeliții erau singura națiune care se închina la adevăratul Dumnezeu îi făcea diferiți de restul lumii din jurul lor, în contrast cu zeii și cu zeițele false ale lumii păgâne, care, în realitate, nu erau nicidecum dumnezei. „Să știți dar că Eu sunt Dumnezeu și că nu este alt dumnezeu afară de Mine” (Deuteronomul 32:39).

6. Care este avertizarea comună în aceste versete? De ce era ea esențială pentru poporul Israel? Deuteronomul 4:19; 8:19; 11:16; 30:17 

Cu mii de ani în urmă, la fel ca în zilele noastre, copiii lui Dumnezeu au trăit într-o cultură și într-un mediu care, în majoritatea cazurilor, aveau standarde, tradiții și concepte care erau în conflict cu credința lor. Astfel, poporul lui Dumnezeu trebuie să fie mereu în gardă, ca nu cumva căile, idolii și „dumnezeii” lumii să devină și obiecte ale închinării lor. Dumnezeul nostru este un „Dumnezeu gelos” (Deuteronomul 4:24; 5:9; 6:15) și doar El, în calitate de Creator și de Răscumpărător, este demn de închinarea noastră. Nici aici nu există cale de mijloc: noi fie ne închinăm Domnului, care aduce viață, bine și binecuvântări, fie ne închinăm oricărui alt dumnezeu, care aduce rău, blesteme și moarte.

7. Citește Apocalipsa 13:1-15 și concentrează-te asupra modului în care este prezentată închinarea aici. Apoi, pune în contrast aceste versete cu cele din Apocalipsa 14:6-12. Cum reflectă pasajul din Apocalipsa avertizarea dată în Deuteronomul (și în toată Scriptura, de fapt) cu privire la închinarea falsă? 

Oricât de diferit este contextul, problema este aceeași: se vor închina oamenii la adevăratul Dumnezeu și vor avea viață, sau vor ceda presiunii (fie aceasta evidentă sau subtilă) de a renunța la supunerea lor față de El și se vor confrunta cu moartea? În cele din urmă, răspunsul se găsește în fiecare inimă în parte. Dumnezeu nu i-a forțat pe israeliții din vechime să-L urmeze și nu ne va forța nici pe noi. Așa cum vedem în Apocalipsa 13, fiara și icoana ei vor folosi forța. Dumnezeu, prin contrast, lucrează prin dragoste.

Cum putem fi siguri că, nici măcar într-un mod subtil, nu renunțăm la supunerea noastră față de Isus pentru vreun alt dumnezeu?

 

Comentariu Ellen G. White

Mulți vin la Domnul, dar nu sunt hotărâți. Ei primesc botezul, și totuși nu se vede nicio schimbare în caracterul lor. Noi trebuie să-i invităm pe toți să vină, să rămână în Hristos și să înainteze în fiecare zi în desăvârșire prin rămânerea în El. Dacă fac acest lucru, ei găsesc acea odihnă care nu poate veni decât printr-o ascultare desăvârșită.

Dar eu vă avertizez să aveți grijă să nu vă opriți la mijlocul drumului, între spiritualitate și spiritul lumesc. „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6:24). Curând veți fi cu totul de o parte sau de cealaltă. Domnul Hristos ne atrage către Sine; Satana pregătește tot felul de atracții cu care să ne prindă și să ne tragă de partea lui. Pe cine veți alege? Sub al cărui steag vă veți înrola? – In Heavenly Places, p. 277

Primele patru porunci arată datoria omului de a-I sluji Domnului, Dumnezeului său, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea sa. Aceasta înseamnă întreaga fiinţă a omului. Lucrul acesta cere o iubire atât de plină de zel, de căldură, atât de intensă, încât omul nu mai poate nutri în cugetul sau în simţămintele sale ceva care să fie împotriva lui Dumnezeu; iar faptele sale vor purta semnătura Cerului. Orice altceva trebuie să fie secundar slavei lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc trebuie să fie întotdeauna iubit înainte de orice, ca fiind bucuria şi prosperitatea, lumina şi vrednicia vieţii noastre, partea noastră pentru totdeauna.

Oamenii trebuie să I se închine Domnului Dumnezeu şi să Îi slujească Lui şi numai Lui. Nicio mândrie egoistă să nu se ridice şi să fie slujită ca un zeu. Să nu se facă un zeu din bani. Dacă senzualitatea nu este ţinută sub controlul facultăţilor superioare ale minţii, pasiunile josnice vor ajunge să pună stăpânire pe fiinţa umană. Orice este făcut un subiect de gândire şi admiraţie, deşi nu este vrednic, dar care absoarbe cu totul mintea, este un alt dumnezeu pe care îl punem înaintea lui Dumnezeu. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 56 (19 febr.)

Dumnezeul Cel veșnic, având viața în Sine Însuși, Cel necreat, El Însuși fiind Izvorul și Susținătorul a toate, este singurul îndreptățit la suprema închinare și adorare. Omului îi este interzis să dea oricui altcuiva locul cel dintâi în simțămintele sale sau în slujirea sa. Tot ce îndrăgim sau nutrim și tinde să slăbească iubirea noastră față de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care I-o datorăm devine pentru noi un zeu. – Patriarhi și profeți, p. 305

El [Domnul] doreşte ca aceia care vor veni să I se închine să plece înapoi ducând cu ei gânduri preţioase despre iubirea şi purtarea Sa de grijă, ca să fie astfel întăriţi în toate problemele vieţii de fiecare zi, să primească har şi să îndeplinească în mod cinstit şi cu credincioşie toate lucrurile.

Noi trebuie să ne îndreptăm atenţia spre crucea de pe Golgota. Hristos, şi El răstignit, ar trebui să fie subiectul meditaţiei, al conversaţiei şi al celor mai alese sentimente ale noastre. Să păstrăm în minte amintirea fiecărei binecuvântări pe care o primim de la Dumnezeu şi, când vom înţelege marea Lui iubire faţă de noi, vom fi dispuşi să încredinţăm totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.

Pe aripile rugăciunii de mulţumire, inima noastră se poate înălţa mai aproape de cer. În curţile de sus, Dumnezeu este adorat cu cântări de laudă şi, când Îi aducem mulţumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea oştilor cereşti… Să venim deci înaintea Creatorului nostru cu o bucurie plină de respect, cu „mulţumiri şi cântări de laudă” (Isaia 51:3). – Calea către Hristos, pp. 103–104.

Atunci, ca și acum, ni se dă tuturor de făcut o alegere. Termenul crucial aici este alegerea. Spre deosebire de concepția unei părți a creștinismului potrivit căreia, chiar înainte ca oamenii să se nască, Dumnezeu îi predestinează pe unii nu doar pentru a fi pierduți, ci și pentru a arde în iad pentru totdeauna, Scriptura învață că propria alegere a omului – de viață sau de moarte, de binecuvântare sau de blestem, de bine sau de rău – va hotărî cu care triadă (viața – binele - binecuvântarea sau moartea – răul - blestemul) se va confrunta, în cele din urmă. „«Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru» (Romani 6:23). Moştenirea celor drepţi este viaţa, în timp ce partea celor nelegiuiţi este moartea. Moise i-a spus poporului Israel: «Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea și răul» (Deuteronomul 30:15). Moartea la care se referă aceste texte nu este cea pronunţată asupra lui Adam, deoarece toată omenirea suferă pedeapsa pentru păcatul lui. Aceasta este «moartea a doua» pe care Apocalipsa 20:14 o pune în contrast cu viaţa veşnică.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 544

Studiu la rând:

1 Timotei 2

1 Timotei 3

1 Timotei 4

1 Timotei 5

1 Timotei 6

2 Timotei 1

2 Timotei 2

Evanghelizare, subcapitolul „Evanghelizarea prin intermediul instituțiilor adventiste”

1. Cine este singurul „mijlocitor între Dumnezeu și oameni”?

2. De ce nu trebuia ca episcopii „să fie întorși la Dumnezeu de curând”?

3. Ce aduce „boala cercetărilor fără rost”?

4. Cum se numeau bunica și mama lui Timotei?

5. Completați cuvintele lipsă: „Nu impuneți prezentarea unui adevăr crucial. Așteptați până când _____.”

Text-cheie: Deuteronomul 30:19

I. Privire generală

În structura legământului din Deuteronomul, partea care urmează după binecuvântări și blesteme (Deuteronomul 27–28) și după stipulații (Deuteronomul 5–26) culminează cu secțiunea apelului. Dumnezeu le-a reamintit copiilor lui Israel ce a făcut – toate acțiunile Lui de salvare, de când au ieșit ei din Egipt. Apoi, a trecut la următorul pas și le-a cerut israeliților ascultare de Lege și un angajament față de legământ. După aceea, după modelul tratatelor din Orientul Apropiat, discursul lui Moise invocă martorii (Deuteronomul 30:19; 31:19; 32:1-43). Scopul acestor martori este de a susține cererea Sa și de a da apelului Său un caracter universal. Temele studiului:

• Marea luptă. De la începutul istoriei, Biblia tratează despre o luptă cosmică între Dumnezeu, cu Legea Sa de lumină și de viață, și Satana, cu drumul lui de moarte și de întuneric.

• Obligația de a alege. Asemenea lui Adam și Evei în Grădina Edenului, Israel este somat de Dumnezeu să facă o alegere între două căi. Paradoxul este că dacă vor alege calea greșită își vor pierde libertatea și, efectiv, nu vor fi în stare să aleagă deloc.

• Miza problemei. Viața este miza.

II. Comentariu

Apelul la a lua o decizie

Copiii lui Israel tocmai auziseră binecuvântările și blestemele, cu un accent pus pe blesteme. Având aceste lucruri încă proaspete în minte (Deuteronomul 30:1), ei sunt acum gata să facă o alegere. Pentru a-i pregăti să meargă în direcția bună în cadrul legământului, Moise folosește două argumente. În primul rând, precizează că toate făgăduințele condiționate ale lui Dumnezeu sunt formulate pe baza conjuncțiilor „dacă” (’im) sau „când” (ki): „Când se vor întâmpla toate aceste lucruri... dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și dacă vei asculta de glasul Său...” (Deuteronomul 30:1,2); „Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, păzind poruncile și rânduielile Lui... dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău” (Deuteronomul 30:10; compară cu Deuteronomul 30:17). În al doilea rând, Moise îi asigură că păzirea poruncilor nu este mai presus de puterile lor:„Nu este în cer... dimpotrivă, este foarte aproape de tine” (Deuteronomul 30:12-14).

Nu doar că este în beneficiul lor să asculte de Dumnezeu datorită promisiunilor Sale, dar ascultarea este și la îndemâna lor. Totuși, Dumnezeu nu îi forțează. Israeliții au înaintea lor două căi: viața și moartea. Acesta este dreptul lor: să facă o alegere. Moise doar le arată motivele cele mai bune pentru care calea vieții reprezintă alegerea corectă și îi îndeamnă să facă această alegere. La fel ca în tratatele de legământ din vechime, solemnitatea acestui apel este susținută de martori care garantează validitatea legământului. În cazul acesta, martorii sunt de natură cosmică – „cerurile și pământul” – arătând că soarta lumii întregi, mântuirea lumii este în joc. Dacă poporul Israel dă greș în a face alegerea corectă, întregul plan al venirii lui Mesia, Mântuitorul lumii, este compromis.

De discutat și de meditat: De ce Dumnezeu vrea ca noi să alegem? De ce teologia, adică simpla cunoaștere a adevărului, nu este suficientă ca să fim mântuiți? Cineva a zis că diferența dintre un filozof și profetul biblic este că filozoful te face să gândești, în timp ce profetul te face să alegi. Discutați despre diferențele dintre cele două chemări. Alegerea nu implică gândirea? Explică. Cum ajută exercițiul gândirii sau cum devine el o cursă în luarea deciziei corecte?

Alegerea lui Adam

Apelul acesta ne reamintește de o altă chemare, din partea lui Dumnezeu, de a face o alegere care avea să hotărască destinul omenirii (Geneza 2:16,17). Și Adam s-a confruntat cu aceeași alegere între două căi, „viață și moarte”, iar Dumnezeu a făcut și acolo un legământ cu un partener uman. Legământul s-a întemeiat pe Legea Sa. A fost prima Lui poruncă adresată omenirii. Și în cazul acesta, El le-a dat oamenilor argumentele cele mai bune ca să țină Legea Sa: argumentul făgăduinței condiționate de viață, în contrast cu moartea, precum și al posibilității de a asculta, după cum reiese din faptul că Dumnezeu i-a dat lui Adam toți pomii, din care să mănânce după bunul plac. În mod paradoxal, când Adam și-a folosit libertatea ca să aleagă calea rea, binele s-a amestecat cu răul. El și-a pierdut capacitatea de a discerne clar între bine și rău și, astfel, libertatea de a alege între cele două căi. Ellen G. White spune: „Omul a pierdut totul pentru că a ales să asculte mai degrabă de Amăgitor decât de Acela care este Adevărul, singurul care are priceperea. Prin amestecarea răului cu binele, mintea a devenit confuză, puterile sale mintale și spirituale amorțite. El nu mai putea să aprecieze binele pe care îl revărsase Dumnezeu cu atâta dărnicie.” – Ellen G. White, Educație, p. 25

De discutat și de meditat: Citește Geneza 3:22. Potrivit traducerii, cum explici că, păcătuind, oamenii au devenit ca Dumnezeu în ce privește distincția între bine și rău? Ce spune, de fapt, versetul acesta? Aceeași formă a verbului hayah tradusă cu „era” în Geneza 3:22 a fost folosită și pentru a descrie condiția permanentă a șarpelui, care includea un timp anterior: „Șarpele era [hayah] mai șiret...” (Geneza 3:1). Și aici verbul „a fi” este folosit la modul perfect pentru a descrie o condiție permanentă, și nu ceva ce este în devenire (O traducere mai aproape de sensul original ar fi: „s-a dovedit/s-a arătat a fi” – n.r.). De fapt, aceeași idee a fost deja exprimată de șarpe: „Veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3:5). În acest verset, natura cunoașterii implică discernământul: să știi diferența dintre ce este bine și ce este greșit. Acest discernământ a fost posibil doar când Adam era ca Dumnezeu, neprihănit în mod desăvârșit. Singurul mod de a cunoaște binele și răul nu este, așa cum a zis șarpele, să experimentezi răul și binele, ci să cunoști doar binele. Într-adevăr, de îndată ce au cunoscut răul, oamenii și-au pierdut capacitatea de a discerne între bine și rău și, astfel, au pierdut simțul „binelui”. – Jacques B. Doukhan în Genesis, SDA International Bible Commentary. Vezi Geneza 3:22.

Închinarea la El

Când a pus înaintea lui Adam și a poporului Israel alegerea între viață și moarte, Dumnezeu nu a cerut doar un „da”. Decizia însemna mai mult decât o simplă afirmare verbală. Ea implica, în primul rând, hotărârea de „a-L iubi pe Domnul”. Totul se rezumă la chestiunea închinării. Problema nu este Legea în sine. Religia nu există de dragul religiei, ci pentru Numele lui Dumnezeu. Separată de Dumnezeu, religia nu este decât o altă tradiție a culturii omenești. Ascultarea de Lege este valabilă atât timp cât reprezintă expresia iubirii omului față de Dumnezeu. Motivul acelei alegeri exclusive este adevărul absolut că există un singur Dumnezeu: „Nu este alt dumnezeu afară de Mine” (Deuteronomul 32:39). Realitatea monoteismului, care constituie ideea de bază a cărții, este reafirmată. Ca să fie și mai clar, versetul aplică acest adevăr la realitatea despre viață și moarte: „Eu dau viață și Eu omor” (Deuteronomul 32:39). Da, Dumnezeu dă viață, dar cum rămâne cu uciderea? Dacă Dumnezeu este definit ca fiind Dumnezeul vieții, de ce se face această referire la moarte? De fapt, această afirmație se referă la cele două extreme (viață și moarte) pentru a sugera ideea de totalitate, și anume caracterul atotcuprinzător al puterii lui Dumnezeu.

Acesta este un limbaj care denotă monoteismul, de aceea închinarea Îl poate privi doar pe Dumnezeul Creator, care a dat viață și a creat totul. Doar cu Dumnezeu ne este asigurată viața. Când Deuteronomul explică faptul că de Dumnezeu „atârnă viața ta și lungimea zilelor tale” (Deuteronomul 30:20), o face pentru a le reaminti copiilor lui Israel că viața lor depindea în întregime de El. Singura cale ca ei să supraviețuiască, să rămână vii, era să se „alipească de El” (Deuteronomul 30:20). Și totuși, această alipire pe care o are în vedere profetul nu este una mistică. Răspunsul închinării față de Dumnezeul Creator nu se rezumă la simțăminte, la o mărturisire sentimentală sau la laude, ci este o acțiune concretă, în realitatea vieții: „să umbli pe căile Lui” (Deuteronomul 30:16).

De discutat și de meditat: Discutați despre diferențele dintre misticismul oriental și religia biblică. În ce constă diferența dintre locul lui Dumnezeu și locul religiei în viața noastră? Cum afectează noțiunea evoluției perspectiva închinării?

III. Aplicație

Doi frați au primit aceeași educație și s-au bucurat de aceleași privilegii. Cu toate acestea, doar unul a avut o viață plină de satisfacții, cu un serviciu avantajos și cu o familie care îl împlinea. Celălalt a eșuat total și a sfârșit în închisoare, neavând pe nimeni care să aibă grijă de el. Cum influențează alegerile noastre drumurile pe care le urmăm în viață? În ce măsură alegerile sunt determinate de educație, de bogăție și de contextul de viață? Discutați despre obiectivitatea alegerilor legate de condiția dreptății sociale. La începutul zilei, atunci când îți iei timp pentru meditația zilnică, gândește-te la munca ta, la partenerul tău de viață (dacă este cazul) și la colegii tăi. Pune-ți următoarele întrebări: Cum pot să-i fac pe oamenii din jurul meu fericiți? Ce schimbări ar trebui să fac în obiceiurile mele pentru a atinge acest obiectiv? Gândește-te la viața ta: Ce alegeri greșite ai făcut care ți-au determinat eșecul? Ce alegeri bune ai făcut care te-au condus spre succes? Unde a fost Dumnezeu în alegerile tale?

Trebuie să te ocupi de un serviciu de închinare prin muzică. Ce primează pentru tine? Dragostea ta pentru Domnul? Cultura din care faci parte? Preferințele prietenilor tăi? Ținând cont că toate aceste elemente sunt esențiale în viața de închinare, ce piese muzicale vei alege care să păstreze un echilibru între datoria de a fi reverențios și nevoia de a te bucura de căldura comunității tale?