„Care este neamul acela așa de mare?”

Text de memorat:„Și care este neamul acela așa de mare încât să aibă ___cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Deuteronomul 4:8)

Primele trei capitole din Deuteronomul au fost, în esență, o lecție de istorie, care să îi reamintească poporului experiențele prin care trecuse până în acel moment. Când ajungem la capitolul patru, lecția de istorie se transformă mai mult în predică. Relatarea evenimentelor nu era doar pentru cei pasionați de istorie, ci trebuia să slujească și unui alt scop: acela de a le arăta israeliților puterea și harul lui Dumnezeu și faptul că, deși ei greșiseră, Domnul continua să onoreze legământul făcut cu ei.

Capitolul patru începe cu expresia ebraică we‘attah, (o conjuncție și un adverb), care poate fi tradusă prin „și acum” sau „deci acum”. Tocmai trecuseră în revistă istoria lor recentă, o amintire a ceea ce Dumnezeu făcuse pentru a-i aduce în acel punct; „și acum”, sau „deci acum”, li se cerea să împlinească partea lor de legământ, adică să asculte de Domnul (vezi și Deuteronomul 10:12). Iată de ce primul verb care apare după „deci acum” este shama’, același verb (și la aceeași formă) cu cel folosit la începutul rugăciunii Shema și care înseamnă „ascultă” sau „supune-te” – un verb repetat de-a lungul întregii cărți Deuteronomul. Așadar, începutul capitolului ar suna astfel: Deci acum, Israele, datorită a ce am făcut pentru tine, tu trebuie să asculți de…

 

6 noiembrie – Sabatul exploratorului

 

Comentariu Ellen G. White

Dumnezeu le-a făgăduit [copiilor lui Israel] că, dacă vor păzi poruncile Sale, le va da grâul cel mai bun și le va scoate miere din stâncă. El voia să le dea viață lungă și să le descopere mântuirea Sa.

Adam și Eva pierduseră Edenul prin neascultare și, din cauza păcatului, întregul pământ a fost blestemat. Dar, dacă poporul lui Dumnezeu ar fi urmat învățătura Sa, pământului lui i-ar fi fost redată fertilitatea și frumusețea. Dumnezeu Însuși le-a dat evreilor îndrumări cu privire la cultivarea pământului, iar ei trebuiau să coopereze cu El pentru refacerea solului. În felul acesta, întreaga țară, aflată sub conducerea lui Dumnezeu, ar fi devenit o pildă a adevărului spiritual. După cum pământul avea să producă recolte bogate prin respectarea legilor naturii date de Dumnezeu, tot astfel inima oamenilor urma să reflecte atributele caracterului lui Dumnezeu prin ascultarea de Legea Sa morală. Chiar și păgânii ar fi recunoscut superioritatea acelora care Îi slujeau Dumnezeului celui viu și I se închinau. – Parabolele Domnului Hristos, p. 289

Unde vom găsi noi legi mai nobile, mai curate și mai drepte decât cele prezentate în cărțile care conțin instrucțiunile date lui Moise pentru copiii lui Israel? Din care altă sursă putem noi să adunăm atâta putere ori să învățăm lucruri atât de nobile? Ce altă carte îi va învăța pe oameni atât de bine să-L iubească pe Dumnezeu, să se teamă de El și să asculte? Ce altă carte prezintă celor ce o studiază o cunoaștere mai înălțătoare, o istorie mai minunată? Ea prezintă clar neprihănirea și arată care va fi urmarea neascultării de Legea lui Iehova. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 428

Dumnezeu a dat o mare lumină și privilegii poporului Său. „Iată, v-am învățat legi și porunci”, zice El. „Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!»” …

Ca popor, noi trebuie să stăm sub stindardul lui Isus Hristos. Noi trebuie să ne consacrăm lui Dumnezeu ca un popor deosebit, distinct, cu totul aparte. El ni Se adresează, spunându-ne: „Luați aminte și veniți la Mine, ascultați și sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările Mele față de David” (Isaia 55:3). – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 478

Ar trebui să avem o cunoaștere rațională a modului în care să venim la Dumnezeu cu respect și teamă sfântă, cu o iubire plină de evlavie. Există o creștere a lipsei de respect față de Creatorul nostru, o nesocotire crescândă a măreției și a slavei Sale. Dar Dumnezeu ne vorbește în aceste zile ale sfârșitului. …

În aceste timpuri pline de pericole, aceia care mărturisesc a fi poporul Lui ar trebui să se păzească de tendința de a pierde spiritul de respect și temere de Dumnezeu. Scripturile Îi învață pe oameni cum să se apropie de Creatorul lor – cu smerenie și respect, prin credința într-un Mijlocitor divin. Omul trebuie să vină cu genunchiul plecat, ca un supus al harului, ca unul care se roagă la tronul harului. În felul acesta, el trebuie să arate că sufletul, trupul și spiritul său sunt cu totul supuse Creatorului său. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 91 (24 mart.)

1. Care a fost avertizarea specifică pe care Domnul le-a dat-o copiilor lui Israel cu privire la „legile și poruncile” Lui și de ce era urgent să fie avertizați în această privință? Deuteronomul 4:1,2 (Vezi și Deuteronomul 12:32.)

Domnul le spune să asculte de „legile și poruncile” Lui și să nu adauge sau să scoată ceva din ele. De ce ar vrea cineva să schimbe Legea lui Dumnezeu? Cunoaștem răspunsul, firește. „Satana a perseverat și a fost neobosit în eforturile lui de a-și continua lucrarea începută în cer, de a schimba Legea lui Dumnezeu. El a avut succes în a face lumea să creadă teoria pe care a prezentat-o în cer înainte de căderea lui, și anume că Legea lui Dumnezeu este greșită și are nevoie de revizuire. O mare parte din biserica declarată creștină arată, dacă nu prin cuvinte, cel puțin prin atitudinea ei, că a acceptat acea idee falsă.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 2, p. 107

Când privim la istoria Israelului antic, vedem că israeliții au dat de multe ori de necazuri nu numai pentru că ignorau anumite precepte ale Legii, ceea ce, practic, însemna că „scădeau” din ea după cum se potrivea scopului lor, dar și pentru că „adăugau” la ea, în sensul că introduceau practici care nu erau specificate în Lege și care, conduceau, în cele din urmă, la călcarea ei.

2. Vedem în versetele de mai jos un exemplu al principiului despre care Moise i-a avertizat pe copiii lui Israel, deși într-un alt context? Matei 15:1-9 

Când, în cele din urmă, evreii au ajuns în țara care le fusese promisă, au ignorat deseori avertizările directe cu privire la idolatrie, de exemplu. Drept consecință, ei au adoptat multe practici păgâne, uneori chiar incluzându-le în pretinsa lor închinare la Iehova. Apoi, până în vremea când a venit Isus, ei au adăugat tot felul de tradiții omenești care, după cum Isus Însuși le-a spus, „au desființat Cuvântul lui Dumnezeu”. Oricum ar fi, fie că s-a adăugat, fie că s-a scos, Legea a fost schimbată și poporul a suferit consecințele.

În ce fel ar trebui să fim atenți să nu adăugăm sau să scoatem din ce ne spune Dumnezeu să facem?

 

Comentariu Ellen G. White

„Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” sunt cuvintele Mântuitorului nostru. Greşelile în doctrină se înmulţesc şi se înfăşoară cu o subtilitate de şarpe în jurul sentimentelor oamenilor. Nu există nicio învăţătură a Bibliei care să nu fi fost negată. Marile adevăruri ale profeţiei, care arată poziţia noastră în istoria lumii, au fost dezbrăcate de frumuseţea şi de puterea lor de către cler, care vrea să facă în așa fel, încât aceste adevăruri extrem de importante să pară întunecoase şi de neînţeles. În multe cazuri, copiii sunt îndepărtați de vechile pietre de hotar. ...

… Cei care au văzut adevărul şi i-au simţit importanţa şi care au avut o experienţă în lucrurile spirituale trebuie să-i înveţe pe copiii lor învăţătura sănătoasă. Ei trebuie să le prezinte copiilor marii stâlpi ai credinţei noastre, motivele pentru care suntem adventişti de ziua a şaptea – de ce suntem chemaţi să fim, asemenea poporului Israel, un popor deosebit, un neam sfânt, separat şi distinct de toate celelalte popoare de pe faţa pământului. Lucrurile acestea trebuie să le fie explicate copiilor într-un limbaj simplu, uşor de înţeles şi, pe măsură ce ei cresc, lecţiile prezentate trebuie să fie potrivite cu creşterea capacităţii lor de a înţelege, până când temelia adevărului este aşezată clar şi adânc. – Mărturii, vol. 5, p. 330

Viața religioasă a națiunii iudaice devenise o prefăcătorie. Când vocea lui Dumnezeu a proclamat Legea pe muntele Sinai, întregul popor s-a angajat că o va respecta. Ei au spus: „Mă duc, doamne”, dar nu s-au dus. Când Domnul Hristos a venit personal pentru a le înfățișa principiile Legii, ei L-au respins. Domnul Hristos le oferise conducătorilor iudei din zilele Sale nenumărate dovezi ale autorității și puterii Sale divine, dar, în ciuda faptului că erau convinși, ei nu erau dispuși să accepte dovezile. Domnul Hristos le-a arătat că ei continuau să nu creadă, pentru că nu aveau acel spirit care conduce la ascultare. El le-a declarat: „Și ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre. … Degeaba mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești” (Matei 15:6,9). – Parabolele Domnului Hristos, p. 276

El [Hristos] a fost credincios față de poruncile lui Dumnezeu, îndepărtând tradițiile și cerințele omenești care fuseseră așezate în locul lor. Ca urmare a acestui fapt, Domnul a fost urât și persecutat. Istoria se repetă. Legile și tradițiile oamenilor sunt înălțate mai presus de Legea lui Dumnezeu, iar cei care rămân loiali față de poruncile lui Dumnezeu suferă dispreț și persecuție. Datorită credincioșiei Sale față de Dumnezeu, Domnul Hristos a fost acuzat că este călcător al Sabatului și blasfemator. S-a spus despre El că este posedat de demoni și a fost învinuit că face minuni cu ajutorul lui Beelzebul. Şi urmașii Săi sunt acuzați în același fel și prezentați într-o lumină falsă. Procedând astfel, Satana speră să-i determine să păcătuiască, pentru a-I aduce dezonoare lui Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, p. 170

În Deuteronomul 4:3,4, copiilor lui Israel li se mai dă puțină lecție de istorie, care să le servească drept amintire a trecutului sau a oricăror adevăruri spirituale sau practice pe care, în mod ideal, ar fi trebuit să le învețe.

3. Ce s-a întâmplat în versetele următoare? Ce adevăruri spirituale și practice ar fi trebuit poporul să învețe din acest eșec? Numeri 25:1-15

Oricât de stânjeniți ne simțim citind relatările care ne spun că Israel a nimicit anumite popoare păgâne din jurul lui, pasajul acesta ne ajută, cu siguranță, să găsim o explicație a logicii din spatele poruncii. Poporul Israel trebuia să fie, pentru popoarele păgâne din jurul lui, o mărturie despre adevăratul Dumnezeu – singurul Dumnezeu. Ei trebuiau să fie un exemplu care să arate cum era închinarea la adevăratul Dumnezeu. În schimb, aderând la „dumnezeii” păgâni din jurul lor, israeliții au ajuns într-o răzvrătire fățișă față de adevăratul Dumnezeu, pe care ei trebuiau să-L reprezinte în lume. Deși expresia „a curvi” are adesea o semnificație spirituală, aceea că Israel s-a dus după dumnezei și practici păgâne (vezi Osea 4:12-14), în cazul acesta limbajul (și restul relatării) sugerează că, într-adevăr, se păcătuia și în sfera desfrâului fizic, cel puțin la început. Din nou, aici, Satana profită de natura umană căzută, folosind femei păgâne pentru a-i seduce pe bărbații evrei care, evident, și-au îngăduit să se lase seduși.

Fără îndoială, actul curviei la nivel fizic a degenerat și în curvie spirituală. În cele din urmă, oamenii implicați au fost prinși în practicile închinării păgâne, în care Israel „s-a alipit de Baal-Peor”, ajungând să se atașeze de acest dumnezeu fals și chiar să-i aducă jertfe. În ciuda tuturor învățăturilor și poruncilor primite, ei au fost dispuși să dea cu piciorul la tot, în înflăcărarea pasiunii și a poftei.

Cum a putut să se întâmple așa ceva? Foarte ușor. Împietrindu-și conștiința în fața primului păcat, a celui fizic, ei au fost gata să cadă în plasa următorului, a celui spiritual, care trebuie să fi fost obiectivul suprem al lui Satana. Ei decăzuseră atât de mult încât, potrivit textului, un bărbat își adusese femeia madianită exact în tabără, chiar înaintea lui Moise și a poporului care plângea în afara Cortului Întâlnirii. Între corpul nostru și mintea noastră există o foarte strânsă legătură. Ce afectează corpul, afectează și mintea și invers.

Ce putem învăța din această istorie despre cât de periculoasă poate fi pentru viața noastră spirituală îngăduința față de slăbiciunile fizice?

 

Comentariu Ellen G. White

Aproape de încheierea călătoriei prin pustie, au fost repetate condițiile legământului. La Baal-Peor, chiar la hotarele ţării făgăduite, unde mulți au căzut pradă unei ispite viclene, cei care au rămas credincioși și-au reînnoit votul de devotament. Prin Moise au fost avertizați împotriva ispitelor care aveau să-i asalteze în viitor și au fost îndrumați stăruitor să rămână departe de națiunile vecine și să se închine numai lui Dumnezeu. ...

Moise a arătat relele care aveau să fie urmarea îndepărtării de rânduielile lui Iehova. Chemând cerul și pământul ca martori, el a spus că, dacă poporul va introduce forme corupte de închinare după ce va fi locuit multă vreme în țara făgăduită, se va pleca înaintea chipurilor cioplite și va refuza să se întoarcă la închinarea la adevăratul Dumnezeu, mânia Domnului va izbucni, și copiii lui Israel vor fi duși robi și împrăștiați printre păgâni. – Profeți și regi, pp. 293–295

El [Satana] a întins imediat o cursă prin care israeliţii să fie fermecaţi de frumuseţea femeilor moabite, care să-i facă să păcătuiască împotriva Legii lui Dumnezeu. Astfel, în ei avea să se găsească nelegiuirea, iar binecuvântarea lui Dumnezeu avea să le fie retrasă. Forţele lor aveau să fie foarte mult slăbite, iar duşmanii lor nu mai aveau să se teamă de puterea lor, deoarece prezenţa Domnului oştirilor nu mai era cu armatele lui Israel.

Aceasta ar trebui să fie o avertizare pentru copiii lui Dumnezeu care trăiesc în aceste zile din urmă. Dacă ei caută neprihănirea şi adevărata sfinţenie, dacă ţin toate poruncile lui Dumnezeu, lui Satana şi agenţilor săi nu li se va permite să-i învingă. Toată împotrivirea celor mai înverşunaţi duşmani ai lor se va dovedi neînstare să distrugă sau să smulgă din rădăcină via plantată chiar de Dumnezeu. Satana a înţeles ceva ce Balaam a învăţat printr-o experienţă tristă, şi anume că nicio vrajă şi niciun descântec nu au putere împotriva lui Iacov atâta timp cât nelegiuirea nu este cultivată în mijlocul poporului, de aceea, puterea şi influenţa lui vor fi folosite întotdeauna pentru a le distruge unitatea şi a le întina curăţia caracterului. Cursele lui sunt întinse pe mii de căi pentru a slăbi puterea lor spre bine. – Mărturii, vol. 5, p. 599

Este periculos să lăsăm o pornire rea să se cuibărească în inima noastră. Încetul cu încetul, un singur păcat pe care-l nutrim va înjosi caracterul, aducând cele mai nobile puteri ale lui în supunere față de dorința cea rea. Cel care îndepărtează din conștiința sa chiar numai o singură strajă, care îngăduie o singură deprindere păcătoasă și o singură abatere de la înaltele cerințe ale datoriei, dărâmă zidurile de apărare ale sufletului și deschide o cale ca Satana să intre și să îl ducă în rătăcire. Singura cale sigură este aceea ca, împreună cu David, să înălțăm zilnic rugăciunea aceasta, dintr-o inimă sinceră: „Ține-mă pe cărările Tale ca să nu-mi alunece pașii” (Psalmii 17:5). – Patriarhi și profeți, p. 452

Mii de oameni au murit din cauza păcatului de la Baal-Peor. Toți cei care se duseseră după Baal-Peor au fost nimiciți. Totuși, mulți nu s-au dedat apostaziei. Cine au fost aceștia?

4. Cum explică acest text diferența dintre cei care au păcătuit și cei care nu au păcătuit? Care este mesajul important pentru noi aici în ce privește păcatul și ispita, pe de o parte, și puterea lui Dumnezeu în viața noastră, pe de altă parte? Deuteronomul 4:4 

Să observăm contrastul dintre cuvântul „toți” din versetul de mai sus și cel din versetul 3. „Toți” aceia care s-au dus după Baal-Peor au fost nimiciți, dar cei care s-au alipit de Domnul au fost „toți” vii. Nu a existat nicio cale de mijloc și nu există nici astăzi. Suntem fie pentru Isus, fie împotriva Lui (Matei 12:30). Termenul ebraic pentru „v-ați alipit”, dbq, arată de multe ori spre un angajament puternic de a adera la ceva. Aceeași rădăcină ebraică este folosită în Geneza 2:24, unde bărbatul își va lăsa părinții și se va „alipi” de nevasta lui (vezi și Rut 1:14). În acest context apare de patru ori în Deuteronomul (Deuteronomul 10:20; 11:22; 13:4; 30:20) și în fiecare situație ideea este aceeași: ei, copiii lui Israel, trebuiau să se alipească de Dumnezeul lor – să se consacre Lui și să-și ia puterea și tăria de la El. Omul trebuie să facă alegerea de a se „alipi” de Dumnezeu și apoi, prin puterea Lui, să evite să păcătuiască.

5. Ce declarație găsim în Noul Testament care se regăsește și în Deuteronomul 13:4? Iuda, vers. 24  1 Corinteni 10:13 

Dumnezeu este credincios; Dumnezeu este în stare să ne ferească de cădere. Dar noi trebuie să facem alegerea conștientă de a ne alipi de Dumnezeu, așa cum au făcut cei credincioși la Baal-Peor. Dacă facem astfel, atunci putem fi siguri că, oricare ar fi ispita, putem rămâne credincioși.

Cum ne ajută practici precum rugăciunea, studiul biblic, închinarea și părtășia să ne alipim de Domnul?

 

Comentariu Ellen G. White

Israelul din vechime a fost în mod special îndrumat de Dumnezeu să fie şi să rămână un popor separat de toate naţiunile. Israeliții nu trebuiau să fie martori la idolatria celor din jurul lor, ca nu cumva să le fie coruptă inima, iar familiarizarea cu practicile necredincioşilor să facă astfel încât acestea să pară mai puţin rele în ochii lor. Foarte puţini îşi dau seama de propria slăbiciune şi de faptul că, prea adesea, păcătoşenia firească a inimii omeneşti le paralizează străduinţele cele mai nobile.

Influenţa dăunătoare a păcatului otrăveşte viaţa sufletului. Unica noastră siguranţă stă în separarea de cei care trăiesc în întunericul ei. Domnul ne porunceşte să ieşim din mijlocul lor şi să ne despărţim de ei, să nu ne atingem de nimic necurat și El ne va primi şi ne va fi Tată, iar noi Îi vom fi fii şi fiice. Dacă vrem să fim adoptaţi în familia lui Dumnezeu, să devenim copii ai Împăratului ceresc, trebuie să îndeplinim condiţiile Sale, trebuie să ieşim din lume şi să stăm înaintea Domnului ca un popor deosebit, ascultând poruncile Sale şi slujindu-L. – Mărturii, vol. 4, p. 109

Adevărații urmași ai lui Hristos vor avea de făcut sacrificii. Ei vor ocoli locurile de distracții lumești, pentru că acolo nu-L găsesc pe Isus și nici nu întâlnesc o influență care să-i facă mai sfinți și să le sporească creșterea în har. Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu îi va face să se îndepărteze de toate aceste lucruri și să stea deoparte.

„Așa că după roadele lor îi veți cunoaște”, a spus Mântuitorul (Matei 7:20). Toți adevărații urmași ai lui Hristos aduc roade spre slava Sa. Viața lor confirmă faptul că o bună lucrare a fost făcută în ei prin Duhul lui Dumnezeu, iar rodul lor este sfințirea. Viețile lor sunt curate și înnobilate. Faptele bune sunt rodul adevăratei lor evlavii, iar cei ce nu aduc astfel de rod dovedesc că nu au experiență în lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu sunt în Viță. Isus spunea: „Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa, nici voi nu puteți aduce rod dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15:4,5). – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 328–329

Deşi trebuie să fim conştienţi de starea noastră păcătoasă, noi trebuie să ne bizuim pe Hristos ca fiind neprihănirea, sfinţirea şi mântuirea noastră. Noi nu putem răspunde acuzaţiilor pe care le aduce Satana împotriva noastră. Doar Hristos poate să pledeze în favoarea noastră în mod eficient. El este în stare să-l aducă la tăcere pe acuzator cu argumente care se bazează nu pe meritele noastre, ci pe meritele Sale. ...

... Noi trebuie să ne angajăm cu toate energiile sufletului în lucrarea de a birui răul şi să privim la Isus pentru a primi tăria de a face ceea ce nu putem face singuri. Niciun păcat nu trebuie tolerat în cei care vor umbla alături de Isus îmbrăcaţi în alb. … Atenţia lor este fixată asupra Lui; speranţele lor și credinţa lor Îl au în centru pe El. – Mărturii, vol. 5, p. 472

Versetele care urmează după Deuteronomul 4:4 constituie unul dintre cele mai profunde și mai frumoase pasaje din toată Scriptura (versiunea ebraică este magnifică!). Cineva ar putea susține că, în esență, mesajul din Deuteronomul se găsește concentrat aici și tot restul este doar un comentariu. În timp ce citești aceste texte, gândește-te la diferite modalități prin care principiul de aici ni s-ar putea aplica și nouă.

6. De ce oare i-a spus Domnul lui Israel, prin Moise, cuvintele din versetele următoare? Deuteronomul 4:5-9

Domnul vrea ca poporul să-și dea seama că a fost chemat, ales, pentru un motiv special. Israeliții sunt un neam „mare”, exact așa cum îi spusese Dumnezeu lui Avraam chiar de la prima chemare de a ieși din Haldeea: „Voi face din tine un neam mare” (Geneza 12:2; vezi și Geneza 18:18). Dar scopul pentru care ei au fost făcuți un neam mare a fost acela de a fi o „binecuvântare” (Geneza 12:2) pentru „toate familiile pământului” (Geneza 12:3). Și, deși binecuvântarea supremă avea să fie că Isus, Mesia, urma să vină din linia lor genealogică, până atunci ei trebuiau să fie lumina lumii. „De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului” (Isaia 49:6). Nu că mântuirea se găsea în ei, ci că, prin ei, adevăratul Dumnezeu, singurul care poate mântui, trebuia să fie descoperit. Poporul Israel se închina și Îi slujea Dumnezeului care a creat universul, Domnului cerului și al pământului; păgânii se închinau la roci, la pietre, la lemn și la demoni (Deuteronomul 32:17;). Ce diferență covârșitoare! În acest verset, Moise a arătat spre două lucruri care au făcut ca poporul Israel să fie deosebit. În primul rând, faptul că Domnul era aproape de ei întrun mod unic, ca, de exemplu, prin intermediul sanctuarului. În al doilea rând, erau deosebiți datorită „legilor și poruncilor așa de drepte cum este toată legea aceasta”.

7. Ce altceva le-a spus Domnul, care ar fi trebuit să-i facă să-și dea seama de chemarea specială care le fusese adresată? Deuteronomul 4:32-35

Fără îndoială, lui Israel, ca popor, i se oferise atât de mult! Acum, cum avea acesta să răspundă?

 

Comentariu Ellen G. White

Scopul pe care Dumnezeu doreşte să-l realizeze prin poporul Său de astăzi este acelaşi cu cel pe care a dorit să-l realizeze prin Israelul din vechime, când l-a scos din Egipt. Văzând bunătatea, mila, dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu descoperite în biserică, lumea va avea o reprezentare a caracterului Său. Iar atunci când Legea lui Dumnezeu va fi astfel exemplificată în viaţă, chiar şi lumea va recunoaşte superioritatea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, se tem de El şi Îi slujesc mai presus decât oricare alt popor de pe pământ. Domnul are privirea îndreptată asupra oricărui om care face parte din poporul Său, El are planurile Lui cu fiecare. Scopul Său este ca aceia care pun în practică preceptele Sale sfinte să fie un popor deosebit, distinct. … „Şi care este neamul acela aşa de mare, încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Deuteronomul 4:8).

Nici măcar aceste cuvinte nu reuşesc să exprime măreţia şi slava scopului pe care vrea să-l realizeze Dumnezeu prin poporul Său. Noi trebuie să demonstrăm principiile Împărăţiei Sale nu doar în faţa acestei lumi, ci în faţa întregului univers. – Mărturii, vol. 6, pp. 12–13

Noi ne vom discerne şi aprecia datoria numai atunci când o vom privi în lumina care străluceşte din viaţa lui Hristos. După cum soarele se arată la răsărit şi merge spre apus, umplând lumea cu lumină, tot astfel adevăratul urmaş al lui Hristos va fi o lumină în lume. El se va arăta în lume ca o lumină puternică, pentru ca aceia care sunt în întuneric să poată fi luminaţi şi avertizaţi de razele strălucitoare care pornesc de la el. Hristos le spune urmaşilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii.” …

Când harul lui Hristos este exprimat prin cuvintele şi faptele credincioşilor, lumina va străluci asupra acelora care sunt în întuneric, căci în timp ce buzele rostesc laude la adresa lui Dumnezeu, mâna se întinde în acte de binefacere, pentru ajutorarea celor ce pier. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 276 (26 sept.)

Avem nevoie de … creștini mai senini. Suntem prea închiși în noi înșine. Prea adesea copiii noștri și cei apăsați și descurajați sunt lipsiți de cuvântul bun și încurajator, de zâmbetul nostru voios. …

Din fiecare cămin creștin va străluci o lumină împrejur. Iubirea va fi vădită în acțiune. Aceasta se va revărsa asupra tuturor legăturilor familiale, dovedindu-se prin bunătate, grijă față de ceilalți și curtoazie delicată, neegoistă. Există cămine în care este îndeplinit acest principiu, familii care I se închină lui Dumnezeu și în care domnește adevărata iubire. Din aceste cămine, rugăciunea de dimineață și de seară se înalță spre Dumnezeu precum tămâia cea plăcut mirositoare, iar îndurările și binecuvântările Sale coboară ca roua dimineții asupra celor care le cer. – Căminul adventist, p. 37

După cum am văzut, Deuteronomul 4:1-9 este o exprimare puternică nu doar a statutului special al națiunii, ci și a chemării lui misionare. În toate aceste versete, este întrețesută ideea că ei trebuiau să asculte, să urmeze și să împlinească ce le poruncise Domnul.

8. Citește din nou Deuteronomul 4:6. Ce spune Domnul că va fi considerat ca „înțelepciune” și „pricepere” în ochii acestor neamuri? 

La prima vedere, ar putea părea că legile și poruncile conțin în sine înțelepciunea și priceperea. Dar nu aceasta spune textul. Da, Domnul îi învățase legile și poruncile, dar înțelepciunea și priceperea lor derivau din păzirea lor, din ascultarea de ele. Ascultarea – aceasta era înțelepciunea și priceperea lor. Copiii lui Israel puteau să aibă sistemul cel mai minunat de legi, reguli și reglementări pe care l-a văzut vreodată lumea (de fapt, așa a fost), dar la ce le-ar fi folosit, dacă nu l-ar fi urmat? În schimb, înțelepciunea și priceperea lor derivau din aplicarea legilor lui Dumnezeu în viața lor de zi cu zi. Ei trebuiau să trăiască adevărurile pe care Domnul li le dăduse și puteau face astfel doar ascultând de ele. Toată lumina și tot adevărul nu le-ar fi fost de niciun folos lor sau păgânilor din jurul lor, dacă nu ar fi trăit acel adevăr. Astfel, din nou și din nou ei au fost chemați să asculte, fiindcă ascultarea lor de legi și de porunci, nu legile și poruncile în sine, era ceea ce conta ca să fie o mărturie pentru lume.

„Ascultarea de Legea lui Dumnezeu le-ar fi adus o prosperitate uimitoare în comparație cu națiunile lumii. Dumnezeu le-ar fi putut da înțelepciune și talente în toate domeniile, ar fi continuat să fie Învățătorul lor și i-ar fi înnobilat și înălțat prin supunerea față de legile Sale. Dacă ar fi fost ascultători, ei ar fi fost feriți de bolile de care sufereau celelalte popoare și ar fi fost binecuvântați cu putere intelectuală. Slava lui Dumnezeu, maiestatea și puterea Sa trebuiau să se descopere în toate dovezile prosperității lor. Ei trebuiau să fie o împărăție de preoți și de conducători. Dumnezeu le-a asigurat toate condițiile favorabile pentru a deveni cea mai mare națiune de pe pământ.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 288

Citește Matei 5:13-16. Ce ne spune Isus în aceste versete, care reflectă ce i-a spus și poporului Israel? În special, cum ar trebui să ni se aplice nouă, ca adventiști de ziua a șaptea?

 

Comentariu Ellen G. White

Astăzi, aceia cărora Dumnezeu le-a încredințat o mare lumină își vor găsi unica siguranță în a se afla întotdeauna acolo unde El poate să aducă la îndeplinire voia Sa prin ei. Dumnezeu va face lucruri mari pentru aceia care vor învăța de la El, nu așa cum gândesc ei, ci primind sfat de la Acela care nu greșește niciodată. Siguranța și înțelepciunea noastră se află în recunoașterea și urmarea căilor Sale. Cea mai valoroasă cunoștință pe care putem să o obținem este cunoașterea de Dumnezeu. Aceia care umblă smeriți înaintea Lui, iubindu-L pe El mai presus de orice și ascultând de cuvântul Său vor fi binecuvântați cu înțelepciune. Lor le va fi dată cunoștința cerului ca să o împărtășească și altora. Înțelepciunea este darul lui Dumnezeu și trebuie păstrată curată, ferită de orice ar putea să o întineze. Ea îi aduce aceluia asupra căruia a fost revărsată o obligație deosebită de a-L glorifica pe Dumnezeu prin faptul că le aduce binecuvântare semenilor săi. El trebuie să păstreze întotdeauna temerea de Dumnezeu înaintea sa, întrebându-se la fiecare pas: „Este aceasta calea Domnului?” – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 2, p. 1032

Noi trebuie să venim la Dumnezeu cu credință și să aducem înaintea Lui cererile noastre, cu încrederea că El va lucra pentru noi și pentru aceia pe care căutăm să-i salvăm. Trebuie să dedicăm mai mult timp pentru rugăciune stăruitoare. Cu credința plină de încredere a unui copilaș, noi trebuie să venim la Tatăl nostru ceresc și să-I spunem toate nevoile noastre. El este întotdeauna gata să ierte și să ajute. Comoara înțelepciunii divine este inepuizabilă și Dumnezeu ne încurajează să luăm din plin din ea. Dorința pe care ar trebui s-o avem după binecuvântările spirituale este descrisă în cuvintele: „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmii 42:1). Avem nevoie de o foame mai profundă a sufletului după darurile bogate pe care Cerul le are de împărțit. Trebuie să flămânzim și să însetăm după neprihănire. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 3, p. 1146

Sarea este prețuită pentru proprietatea ei de a conserva. Când îi numește pe copiii Săi sare, Dumnezeu vrea să-i învețe că scopul pentru care a făcut din ei supuși ai harului Său este ca ei să ajungă mijloace pentru mântuirea altora. Scopul lui Dumnezeu, când a ales un popor în fața întregii lumi, a fost nu numai ca să-i poată adopta ca fii și fiice, ci pentru ca, prin ei, lumea să poată primi „harul care aduce mântuire” (Tit 2:11). ...

Gustul sării reprezintă puterea de viață a creștinului, iubirea lui Isus în inimă, neprihănirea lui Hristos care umple viața. Iubirea lui Hristos este molipsitoare și energică. Dacă locuiește în noi, ea se va revărsa și asupra altora. Noi ne vom apropia de ei, până ce inimile lor vor fi încălzite de interesul și de iubirea noastră fără egoism. Credincioșii sinceri răspândesc în jurul lor o energie plină de viață, care pătrunde și dă puteri morale sufletelor pentru care ei lucrează. Însă nu puterea omului, ci puterea Spiritului Sfânt face lucrarea transformatoare. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 35-36

„Încă de la începutul marii lupte din cer, scopul lui Satana a fost acela de a desfiinţa Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a-şi atinge acest obiectiv s-a revoltat împotriva Creatorului şi, deşi a fost expulzat din cer, a continuat acelaşi război pe pământ. Scopul urmărit în mod constant a fost acela de a-i induce în eroare pe oameni şi a-i determina să calce Legea lui Dumnezeu. Fie că acest lucru se realizează prin respingerea Legii în întregime, fie prin eliminarea unuia dintre principiile ei, rezultatul va fi acelaşi în final. Omul care calcă «o singură poruncă» manifestă dispreţ faţă de toată Legea, iar influenţa şi exemplul lui sunt în direcţia neascultării. El «se face vinovat de toate» (Iacov 2:10).” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 582 Cu privire la Baal-Peor, Ellen G. White a scris: „S-au încumetat să umble pe calea oprită și s-au prins în lațul lui Satana. Ademeniți de muzică și de jocuri, ațâțați de frumusețea preoteselor păgâne, s-au lepădat de credincioșia lor față de Dumnezeu. Îndată ce au luat parte la ospăț și la veselie, mintea li s-a întunecat bând vin și lanțurile stăpânirii de sine au fost rupte. Pornirile firești au ajuns să-i stăpânească și, odată ce conștiința li s-a mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecați și să se închine înaintea idolilor.” – Idem, Patriarhi și profeți, p. 454

Studiu la rând:

Filipeni 4

Coloseni 1

Coloseni 2

Coloseni 3

Coloseni 4

1 Tesaloniceni 1

1 Tesaloniceni 2

Evanghelizare, subcapitolul „Solia împotriva tutunului și în favoarea temperanței”

1. Ce anume din datina oamenilor nu trebuie să ne fure?

2. Care este legătura desăvârşirii?

3. Cum îl numeşte Pavel pe Luca?

4. Ce i-ar fi dat Pavel, pe lângă Evanghelie, bisericii tesalonicenilor?

5. Cum ia Satana lumea în robie?

„Încă de la începutul marii lupte din cer, scopul lui Satana a fost acela de a desfiinţa Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a-şi atinge acest obiectiv s-a revoltat împotriva Creatorului şi, deşi a fost expulzat din cer, a continuat acelaşi război pe pământ. Scopul urmărit în mod constant a fost acela de a-i induce în eroare pe oameni şi a-i determina să calce Legea lui Dumnezeu. Fie că acest lucru se realizează prin respingerea Legii în întregime, fie prin eliminarea unuia dintre principiile ei, rezultatul va fi acelaşi în final. Omul care calcă «o singură poruncă» manifestă dispreţ faţă de toată Legea, iar influenţa şi exemplul lui sunt în direcţia neascultării. El «se face vinovat de toate» (Iacov 2:10).” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 582 Cu privire la Baal-Peor, Ellen G. White a scris: „S-au încumetat să umble pe calea oprită și s-au prins în lațul lui Satana. Ademeniți de muzică și de jocuri, ațâțați de frumusețea preoteselor păgâne, s-au lepădat de credincioșia lor față de Dumnezeu. Îndată ce au luat parte la ospăț și la veselie, mintea li s-a întunecat bând vin și lanțurile stăpânirii de sine au fost rupte. Pornirile firești au ajuns să-i stăpânească și, odată ce conștiința li s-a mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecați și să se închine înaintea idolilor.” – Idem, Patriarhi și profeți, p. 454

Studiu la rând:

Filipeni 4

Coloseni 1

Coloseni 2

Coloseni 3

Coloseni 4

1 Tesaloniceni 1

1 Tesaloniceni 2

Evanghelizare, subcapitolul „Solia împotriva tutunului și în favoarea temperanței”

1. Ce anume din datina oamenilor nu trebuie să ne fure?

2. Care este legătura desăvârşirii?

3. Cum îl numeşte Pavel pe Luca?

4. Ce i-ar fi dat Pavel, pe lângă Evanghelie, bisericii tesalonicenilor?

5. Cum ia Satana lumea în robie?

 

Studiu suplimentar

Asemenea lui Hristos, cap. „Așteaptă, veghează și roagă-te” (15 apr.).

Text-cheie: Deuteronomul 4:8

I. Privire generală

În general, ceea ce face ca o națiune să fie mare sunt realizările ei, puterea ei politică, suprafața țării, reușitele în război sau bogățiile ei. Nimic din toate acestea nu caracteriza poporul Israel în momentul când Moise l-a declarat „mare”. Întrebarea lui retorică: „Și care este neamul acela așa de mare?” (Deuteronomul 4:8) presupune că Israel era națiunea cea mai mare de pe pământ. Acest popor de foști sclavi, de nomazi fără adăpost, cu greu se potrivește descrierii „neamul acela așa de mare”. Măreția poporului Israel nu ține de ce a făcut sau nu a făcut el sau de cine este sau nu este el, ci de Dumnezeu. O întâmplare despre regele prusac Frederic al II-lea surprinde acest mister. Regele l-a întrebat pe medicul său personal: „Poți să-mi dai cel puțin o dovadă despre existența lui Dumnezeu?” Bărbatul a răspuns: „Maiestate, Israel.” (Pentru diferitele surse ale acestei anecdote, vezi Steven Pass, Christian Zionism Examined [Eugene, OR, Resource Publications, 2019].) Într-adevăr, descrierea lui Moise despre grandoarea lui Israel ne derutează. Totul I se datorează lui Dumnezeu și legilor Sale.

Temele studiului:

Studiul din această săptămână va fi o reflecție asupra acestui mister și va gravita în jurul a trei teme importante:

• Legea este desăvârșită. Nu este nimic de adăugat și nimic de scos din ea.

• Legea este înțeleaptă. Viața dinamică și inteligentă a celui care păzește Legea dă mărturie despre Creator.

• Legea este dumnezeiască. Dacă poporul Israel nu se „alipește” de Dumnezeu, nu va beneficia de această Lege și nu va fi „un neam mare”.

II. Comentariu

Pe măsură ce studiem valoarea și autoritatea vechilor legi ale lui Moise, vom analiza dacă ele mai sunt relevante pentru timpul nostru. Nu vom înțelege natura acestor legi dacă le reducem la un set de sarcini grele care vor aliena ființele umane și le vor priva de judecata și de libertatea lor. Motivația pentru care israeliții „[se vor] întoarce la Domnul și [vor] asculta glasul Lui” (Deuteronomul 4:30) și vor accepta legea cu toate capacitățile lor intelectuale este ca să trăiască (Deuteronomul 4:1), să prospere și să se realizeze ca ființe umane. Prin intermediul Legii, Dumnezeu le-a oferit rețeta vieții tocmai pentru că, fiind Creatorul, El știe ce este mai bine pentru poporul Său.

O lege diferită

Deoarece Legea vine din cer (Deuteronomul 4:36), este concepută să fie diferită de celelalte legi. Cu toate că există câteva aspecte comune între Legea dată de Moise și legile culturilor din împrejurimi, există diferențe fundamentale între cele două sisteme. De fapt, o cercetare recentă a scos la iveală multe diferențe importante între ele. Prima diferență remarcabilă privește accentul pe care Biblia îl pune pe valoarea ființei umane ca fiind deasupra viețuitoarelor și a materiei. În Babilon, se impunea pedeapsa cu moartea pentru unele furturi, în timp ce Biblia cere doar o compensație financiară echivalentă. În Legea lui Moise, viața omului are întâietate asupra valorilor materiale, iar legea este aceeași pentru toți oamenii. Mai important, legile lui Moise diferă de alte legi orientale prin faptul că fac mereu referire la Dumnezeu. În timp ce în documentele legale din Orientul Apropiat se face referire la Dumnezeu rareori și doar formal, și aceasta în introducere și, uneori, în concluzie, legile biblice sunt pline de referiri la Dumnezeu, care apar ca un laitmotiv de-a lungul textului. Legea nu este urmarea consultărilor și a elaborărilor omenești. Ea este primită ca un dar; este o revelație de sus.

Este semnificativă importanța pe care o acordă Biblia așa-numitelor „legi apodictice”, și anume legilor care sunt absolut normative. Legile biblice vorbesc cu autoritate, iar această trăsătură este cu atât mai frapantă cu cât literatura legală a Orientului Apropiat este dominată de legi cazuistice. Porunca „Să nu ucizi” sau „Să nu comiți adulter” este absolută și exactă. Legea lui Dumnezeu nu este justificată pe baza unui proces logic. Doar experiența ascultării ne va permite să-i verificăm justețea. În legile cazuistice știm de ce legea este dreaptă înainte de a o verifica prin experiență, în timp ce în legile apodictice ale lui Israel știm abia după aceea. Răspunsul lui Israel față de darul legii lămurește acest proces: „Vom face, apoi vom înțelege” (Exodul 19:8, traducerea autorului). Așadar, legea lui Moise este diferită de toate celelalte deoarece implică o dimensiune care este absentă în altă parte. Israel va asculta prin credință.

O lege universală

Legea lui Moise nu este descrisă ca o expresie a culturii și a înțelepciunii specifice ale lui Israel. Moise afirmă clar acest lucru când se referă la întinderea cosmică și la actul creator din trecut, dinainte de apariția poporului Israel: „Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta [...] și cercetează de la o margine a cerului la cealaltă” (Deuteronomul 4:32). De asemenea, caracterul universal al Legii este atestat de Legea însăși. Unul dintre indiciile cele mai grăitoare cu privire la invitația universală a acestei Legi este referirea ei la Creație.

Este remarcabil că Sabatul, memorialul săptămânii Creației, se află în centrul structural și tematic al Decalogului. Acela este exact locul în care sigiliul era pus pe documentele antice de legământ. Această poziționare a Sabatului sugerează că în centrul Celor Zece Porunci se află conștientizarea faptului că Dumnezeu este Creatorul, ele fiind și un ecou al celor zece cuvinte din săptămâna Creației (vezi cele zece incidențe în care se afirmă: „Și Dumnezeu a zis”, din Geneza 1). În același fel, legile alimentare kosher, care fac distincția între hrana curată și cea necurată, ne reamintesc de Geneza 1. Într-adevăr, limbajul din Leviticul 11, unde sunt consemnate aceste legi, conține aceleași cuvinte tehnice și aceleași expresii stilistice (fiarele pământului, târâtoarele, după soiul lor etc.). Mai mult decât atât, enumerarea animalelor din Leviticul 11:2-8 urmează aceeași succesiune ca în Geneza 1:24-26 (ziua a șasea a săptămânii Creației). De exemplu, crearea omului a avut loc ulterior creării, în mod succesiv, a animalelor marine (Leviticul 11:9-12; compară cu Geneza 1:26), a păsărilor (Leviticul 11:13-23; compară cu Geneza 1:26) și, în cele din urmă, a animalelor terestre și a reptilelor (Leviticul 11:24-43; compară cu Geneza 1:26). În final, în Leviticul 11 ca și în Geneza 1:24-26, relația dintre oameni și animale își are corespondentul în relația dintre oameni și Dumnezeu. În Geneza 1:26, datoria de a exercita stăpânirea peste animale este asociată cu faptul că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu.

În mod asemănător, în Leviticul 11, datoria de a face distincție între hrana curată și cea necurată este asociată cu faptul că sfințenia omenească reflectă sfințenia divină: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt” (Leviticul 11:44,45).

O lege aplicabilă

Deoarece au legătură cu Creația, legile religioase și morale ale Decalogului, precum și cele alimentare cu privire la animalele curate și cele necurate, sunt universale, prin urmare sunt încă aplicabile oricărei ființe umane. Așa-numitele legi ceremoniale, referitoare la templu și la jertfe, trebuiau să dispară o dată cu acestea. În ce privește legile circumstanțiale, care sunt de cele mai multe ori cazuistice, au fost și ele sortite să-și piardă caracterul normativ de îndată ce „circumstanțele” care le-au generat nu au mai existat. De exemplu, acesta este cazul legilor referitoare la sclavi, la modul în care oamenii trebuiau să se îmbrace, să lucreze pământul sau să organizeze și să administreze cetatea. Aceste ultime două categorii de legi (ceremoniale și circumstanțiale) nu au fost concepute ca să fie ținute pentru totdeauna. Pe de altă parte, Decalogul și legile alimentare nu aparțin de legile ceremoniale sau de cele circumstanțiale. Ele nu au nimic de-a face cu jertfele. De fapt, orice lege care nu este nici ceremonială, nici circumstanțială își menține statutul absolut. Acest lucru este valabil pentru legile din sfera comportamentului sexual, a igienei, a relațiilor cu vecinii etc.; majoritatea acestor legi extind și explică legile sau principiile care sunt deja incluse în Decalog. Legea poporului Israel cuprinde, astfel, două legi: o lege absolută și universală și o lege relativă, care depinde de vremuri și de circumstanțe. Această distincție se regăsește în Noul Testament, unde textele care vorbesc despre abolirea Legii sunt contrabalansate de multe alte texte care o înalță. Deși primii creștini, care erau evrei religioși, au ajuns să desființeze legile referitoare la jertfe pentru că acestea făceau referire la Mesia, ei nu au pus niciodată sub semnul întrebării Legea Decalogului, a cărei aplicație Isus a aprofundat-o și a extins-o. Același lucru este valabil și pentru legile alimentare despre consumul de carne (Kasherut), la care se face referire în recomandarea apostolică: „să se ferească de [...] dobitoace sugrumate și de sânge” (Faptele 15:20; compară cu Leviticul 17:14). Din aceste observații reiese că principiul Legii în viața religioasă rămâne valabil atât pentru creștini, cât și pentru evrei.

III. Aplicație

Testul înțelepciunii

Citește Deuteronomul 4:6: „Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!»” (subliniere adăugată).

De discutat și de meditat: Potrivit înțelegerii personale a versetului de mai sus, ce anume în viața ta constituie o dovadă a providenței divine? Spun oamenii despre tine că ești un om „priceput și înțelept”? Ce ar trebui să faci ca să împlinești promisiunea din Deuteronomul 4:6? Cum explici că inteligența și adevărata înțelepciune nu sunt cu adevărat valori în creștinismul tradițional?

Cum să citești Scriptura

Citește Deuteronomul 4:2.

1. Fă o listă cu noi tradiții care au fost adăugate la Legea lui Dumnezeu în alte confesiuni creștine.

2. Ce justificări s-au găsit pentru a motiva aceste adăugări?

3. Avem și noi, adventiștii de ziua a șaptea, obiceiuri și principii care nu au fost incluse în legea lui Moise? Dacă poți, enumeră-le și explică de ce crezi că ești îndreptățit să le ții, deși nu fac parte din cerințele biblice.

4. Ce principii hermeneutice deduci din Deuteronomul 4:22? De ce este important să citim tot textul biblic? Ce părți din Biblie ai tendința să lași deoparte (de exemplu, Vechiul Testament versus Evanghelia, Eclesiastul versus Pentateuhul) și de ce? Caută motive pentru care ar trebui să le incluzi atunci când studiezi Scriptura.