Raze triste-au pornit printre pânze de nori, Şi în inimi s-au oprit cu ai toamnei reci fiori… Vântul iar pe câmpii a pornit fără rost, Tot mai des în cămin căutăm adăpost.
Cânt şi zâmbet şi dor de Isus s-au legat Şi privim în viitor un cămin mai minunat… Cine poate opri al pământului plâns? Doar Isus, plin de har, mâna Lui ne-a întins.
Vântul zilei de-apoi în dureri revărsat Suflă astăzi peste noi de mânie încărcat … Să ne scape de el, cine oare-ar putea? Te-aşteptăm, scump Isus, aşteptăm ziua Ta!