1 În anul următor, pe vremea când porneau împărații la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui și tot Israelul, să pustiască țara lui Amon și să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.

În anul următor. În mod literal, la întoarcerea anului (vezi 1Regi 20,22.26). La evrei, anul civil începea cu luna Tişri, toamna, deşi anul religios începea cu Nisan, primăvara. Deoarece toamna era vremea când porneau, primăvara avea să fie întoarcerea (vezi pag. 109). Aici se face referire la primăvară, cum dovedeşte afirmaţia următoare.

Când porneau împăraţii. În general, domnitorii Asiei de răsărit plecau în campaniile lor militare primăvara. Iarna nu era potrivită pentru luptă din cauza frigului şi a ploii. De asemenea drumurile erau aproape impracticabile, iar aprovizionarea cu hrană nu se putea face. Analele asiriene arată că, aproape invariabil, primăvara era aleasă pentru ca oştile să fie duse în campaniile lor. La asirieni acestea erau expediţii anuale.

David a trimis pe Ioab. Ioab a petrecut iarna sau sezonul ploios la Ierusalim. De îndată ce a trecut iarna, David a reînceput lupta. În timpul sezonului anterior, sirienii suferiseră o înfrângere zdrobitoare, dar amoniţii îşi păstrau încă puterea. Când au fost atacaţi de forţele lui Ioab, ei s-au retras pur şi simplu între zidurile cetăţii lor, după care Ioab s-a întors la Ierusalim (cap. 10,14). Principalii răspunzători pentru acest conflict erau amoniţii, iar pe sirieni i-au tocmit să-i ajute (cap. 10,6). De aceea a fost necesar ca David să se ocupe de ei şi să elimine în felul acesta ameninţarea amonită pentru siguranţa lui Israel.

Fără ajutorul aliaţilor lor sirieni, amoniţii singuri nu constituiau nici o ameninţare pentru forţele lui Israel. Deoarece sirienii fuseseră deja înfrânţi, era doar o chestiune de timp până când amoniţii aveau să fie şi ei supuşi De aceea, David n-a socotit ca esenţial să conducă el personal campania împotriva lui Amon, ci a încredinţat lui Ioab conducerea războiului.

Să împresoare Raba. Amoniţii au căzut ca o pradă uşoară în mâinile oştirii israelite. Ţara, ca întreg, a fost repede devastata cu excepţia Rabei, capitala amonită (cap. 12,26). Când oamenii lui Ioab devastau ţara lui Amon, mulţi din popor şi-au găsit refugiul între zidurile cetăţii-capitală. Numai

o blocadă îndelungată putea finaliza supunerea. Împresurând cetatea, Ioab a început operaţiunile de asediu. Căderea cetăţii era sigură, pentru că nu exista nici o speranţă ca oştile din jurul cetăţii să se disperseze.

David a rămas. În timp ce Ioab continua să asedieze Raba, David a rămas în urmă, la Ierusalim. El era acum în culmea puterii sale. Vrăjmaşii lui din toate părţile au fost învinşi. Mai era doar o rămăşiţă a amoniţilor şi, în scurt timp, şi ei aveau să fie aduşi la supunere completă. Înconjurat de roadele victoriei, primind onoare şi aclamaţii din partea poporului său şi a naţiunilor din jur, tezaurele lui David au fost umplute din belşug cu tributul strâns de la vrăjmaşii lui. David trăia o viaţă de tihnă şi mulţumire. Succesul său deosebit l-a expus celui mai mare pericol. Satana a ales acest moment ca să abată asupra lui David o ispită care avea să-i producă o umilire şi o ruşine profunde. David a uitat, din păcate, că exista un vrăjmaş mai mare decât oamenii. Simţindu-se tare şi sigur faţă de vrăjmaşii lui pământeşti, în timp ce primea ovaţiile oamenilor, eroul şi sfântul onorat al lui Israel a devenit vulnerabil. În mod imperceptibil, protecţia lăuntrică a sufletului său a slăbit, până când el a cedat unei ispite care l-a transformat într-un păcătos neruşinat.


2 Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; și pe când se plimba pe acoperișul casei împărătești, a zărit de acolo o femeie care se scălda și care era foarte frumoasă la chip.

După amiază spre seară. Seara începea de la mijlocul după amiezii. Probabil că David se sculase după siesta de amiază. Acoperişul palatului fiind, probabil, mai înalt decât locuinţele vecine, se putea privi în curţile acestora.


3 David a întrebat cine este femeia aceasta, și i-au spus: „Este Bat-Șeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, hetitul.”

A întrebat cine este femeia. Când a apărut ispita, David nu i-a rezistat, ci a coborât din palat cu hotărârea de a pune în practică gândurile rele ale inimii lui. Ispititorul a fost cel care a sugerat păcatul, şi David ar fi trebuit să-l dea la o parte cu un înapoia mea, Satano (Marcu 8,33). În schimb, el a ascultat de amăgitor şi a respins glasul lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi oprit pentru un moment, dacă şi-ar fi îndreptat gândurile în sus, spre cer, în rugăciune, dacă ar fi îngăduit minţii să se ocupe cu răspunderile slujbei lui regale sau dacă s-ar fi preocupat de conducerea treburilor de stat, vraja vrăjmaşului ar fi fost risipită. Purtarea lui David în acest caz este un exemplu trist de ceea ce poate deveni cel mai evlavios om atunci când Îl părăseşte pe Domnul, chiar şi numai pentru un moment. Experienţa este raportată ca o lecţie pentru alţii, care pot şi ei să fie ispitiţi. Nu este planul lui Dumnezeu să acopere sau să scuze păcatul, fie el chiar şi al celor mai mari eroi sau sfinţi. Păcatul lui David a fost urmat de o adâncă pocăinţă şi iertare divină. Cu toate acestea, roadele răului lui au umbrit toţi anii care au mai rămas din viaţa lui.

Eliam. Redat Amiel în 1 Cronici 3,5. Eliam şi Amiel sunt în realitate unul şi acelaşi nume, cu cele două părţi ale numelui transpuse, aşa cum este frecvent cazul în Scriptură. Compară Hanania (1 Cronici 3,19) şi Ioan (Luca 3,27), Ioahaz şi Ahazia (2 Cronici 21,27, compară cu 2 Cronici 22,1). Dacă acest Eliam este acelaşi cu cel amintit în 2 Samuel 23,34, atunci tatăl lui Bat-Şeba a fost unul dintre vitejii lui David, iar Bat-Şeba a fost nepoata lui Ahitofel, binecunoscutul sfetnic al lui David şi Absalom (2 Samuel 15,12.31).

Urie, Hititul. Numele lui Urie, ca şi acela al lui Eliam, apare în lista celor mai mari eroi ai lui David (cap. 23,39). Totul indică faptul că Urie a fost un soldat viteaz şi un om cinstit. Hitiţii erau curajoşi şi iubeau războiul. Crima lui David a fost deosebit de gravă, deoarece Bat-Şeba era o femeie măritată şi soţul ei era unul dintre cei mai speciali şi mai credincioşi slujbaşi, un om de neam străin care cunoscuse religia adevăratului Dumnezeu.


4 Și David a trimis niște oameni s-o aducă. Ea a venit la el, și el s-a culcat cu ea. După ce s-a curățat de necurăția ei, ea s-a întors acasă.

S-i aducă. Nu există nici o indicaţie că trimişii lui David au luat-o pe Bat-Şeba cu forţa. Bat-Şeba era frumoasă şi era încercată de ispită. Este posibil ca ea să fi fost măgulită de propunerile făcute de împărat şi să se fi oferit lui David fără să opună rezistenţă.

După ce s-a curăţit. Vezi Leviticul 15,19.28.


5 Femeia a rămas însărcinată și a trimis vorbă lui David, zicând: „Sunt însărcinată.”

A trimis vorbă lui David. Informaţia era necesară atât pentru ea însăşi, cât şi pentru siguranţa lui David şi onoarea împăratului. În caz de adulter, amândouă părţile trebuiau pedepsite cu moartea (Levitic 20,10). De aceea, pentru a scăpa de pedeapsă, vinovaţii au căutat să ascundă păcatul. Bat-Şeba a apelat la David pentru ajutor. Dacă ar fi descoperit că soţia lui era însărcinată de la David, Urie ar fi putut să se răzbune, luând viaţa atât lui David, cât şi Bat-Şebei sau aţâţând poporul la revoltă din cauza unei fapte atât de dezgustătoare făcute de împărat.