Nu mustra. Sau nu dojeni cu asprime. Creştinul n-ar trebui să dea dovadă de lipsă de amabilitate faţă de vreun grup, mai ales cei mai tineri faţă de cei mai vârstnici. Ca un exemplu pe care să-l urmeze toţi membrii bisericii, lui Timotei i se atrage atenţia aici de multele ocazii practice care pun la încercare autenticitatea experienţei religioase a unui om. Diferitele grupuri prezentate în acest verset reprezintă categoriile de oameni care alcătuiau bisericile conduse de Timotei, înaintea cărora trebuia să fie cu luare aminte pentru ca să se mântuiască atât pe sine însuşi cât şi pe cei ce îl ascultă (vezi cap. 4:16).

Bătrân. Gr. presbuteros [bărbat] mai în vârstă (vezi Fapte Apostolilor 11:30). Chiar şi buna cuviinţă a oamenilor recunoaşte respectului cuvenit din partea celor tineri faţă de cei în vârstă şi cu experienţă. Indiferent de corectitudinea ideilor unui tânăr, este foarte nerespectuos din partea lui să trateze cu desconsiderare pe cei mai vârstnici. O asemenea purtare nu-l recomandă ca un adevărat creştin (vezi Exod 20:12; Levitic 19:32).

Sfătuieşte-l. Sau îndeamnă-l. Vârsta înaintată nu anulează nevoia de corectare, dar dacă este de datoria tânărului să mustre, atunci trebuie să fie condus de respect şi umilinţă sincere.

Tinete. Mustrarea şi disciplina sunt eficiente numai când sunt realizate fără critică. Cei care primesc sfatul util nu trebuie să găsească vreun motiv ca să-l refuze pe tânărul conducător, considerând că are o atitudine arogantă, superioară. Membrii mai tineri ai bisericii trebuie să-i simtă că el le este tovarăş, nu superior.

Femeile bătrâne. Fiecare pastor ar trebui să-i privească pe membrii bisericii aşa cum îi vede Dumnezeu, ca o familie unită. Perspectiva aceasta ar trebui să-l ferească de orice tendinţă de aroganţă sau disciplină tiranică.

Tinere. [Mai tinere, KJV]. Relaţiile pastorului cu femeile creştine ar trebui să fie nu doar curate, ci şi lipsite de orice neclaritate şi bănuială. În deosebi slujitorii tineri, care au mereu de înfruntata ispita diavolului la necurăţie, trebuie să ia aminte la sfatul acesta.

Cinsteşte. Adică atât cu ajutor material cât şi cu respect. În Matei 15:4–6 Isus îi pune în contrast pe copiii care se îngrijesc cu credincioşie de nevoile materiale ale părinţilor, cu aceia care îşi cinstesc părinţii numai cu vorba. Doar simţământul de milă pentru soarta văduvelor nu va înlocui punerea în practică a unui adevărat caracter creştin (vezi Iacob 1:27).

Cu adevărat văduve. În biserică au existat întotdeauna mai multe categorii de văduve:(1) acelea care încă sunt ajutate de copiii lor sau de alte rude, v. 4; (2) acelea care sunt complet lipsite de sprijin din partea familiei, v. 5; (3) cele care trăiesc în plăceri şi primesc ajutor material din altă parte, nu de la rude sau de la biserică, v. 6. Bineînţeles că numai a doua categorie de văduve trebuia să primească sprijin din partea bisericii. Obiceiul iudaic de a le ajuta pe văduve ea fost preluat de biserica creştină (vezi Exod 22:22; Faptele Apostolilor 6:1; Iacov 1:27).

Nepoţi. Literal, urmaşi. Cuvântul nepoţi în trecut nu avea înţelesul din ziua de azi. Îngrijirea de o văduvă este în primul rând obligaţia rudelor ei apropiate. Dacă şi copiii ei sunt neajutoraţi, sau au murit, atunci obligaţia le revine descendenţilor.

Evlavioşi. Gr. eusebeo, a se purta evlavios, a se purta cu temere de Dumnezeu. Substantivul eusebeia e tradus evlavie în 1 Timotei 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11; 2 Timotei 3:5. Religia creştină atrage atenţia asupra datoriilor pe care fiecare creştin matur le va îndeplini cu credincioşie. A mărturisi loialitate faţă de Dumnezeu şi în acelaşi timp a fi neatent faţă de nevoile familiei nu este adevărata religie. Dumnezeu nu acceptă nici chiar activitatea bisericească ca un înlocuitor pentru datoria elementară de a avea grijă de părinţi sau de bunici.

Întâi. Adică grija pentru părinţi este una din primele obligaţie ale omului.

Să răsplătească. Sau să dea înapoi recompense, adică un răspuns la efortul depus de părinţi pentru creşterea copiilor. Indiferent ce ar face un copil pentru părinţii săi care au ajuns în vârstă, nu va putea niciodată să-i răsplătească pe deplin. Nu numai datoria, ci şi iubirea recunoscătoare ar trebui să inspire grija pentru părinţii bătrâni.

Părinţilor. Sau strămoşilor.

[Bun şi, KJV]. Dovezile textuale favorizează omiterea acestor cuvinte.

Plăcut. [Bine primit, KJV]. Simţul datoriei, faţă de om sau faţă de Dumnezeu, demonstrează gradul de evlavie al membrilor bisericii. Dumnezeu a dat un exemplu, netrecând cu vederea neajutorarea şi sărăcia altora. Iubirea Lui nu cunoaşte margini în grija pentru nevoile creaturilor Sale. De aceea, creştinul care renunţă la interesele egoiste, îngrijindu-se cu credincioşie de părinţii sau de bunicii săi, dă pe faţă o trăsătură creştină plăcută în ochii lui Dumnezeu (vezi la cap.2, 3).

Cu adevărat văduvă. Adică văduve fără rude apropiate şi fără mijloace de trai (vezi v. 3).

Singură. Literal, să trăiască singură, adică fără copii.

Şi-a pus nădejdea în Dumnezeu. Văduva despre care e vorba aici nu adoptă o purtare serioasă doar pentru a câştiga simpatia bisericii. De la începutul văduviei ei, ea şi-a pus viitorul în mâinile lui Dumnezeu, sigură că, în iubirea Sa, El se va îngriji de rezolvarea problemei ei.

Zi şi noapte. Adică ziua şi noaptea. Pavel nu vrea să se înţeleagă de aici că ocupaţia principală a văduvelor ar trebui să fie rugăciunea continuă, el spune doar că Dumnezeu este tovarăşul lor în toate şi izvorul lor de mângâiere.

La plăceri. [În plăcere, KJV]. Pavel nu dă nici un îndemn biserici cu privire la această văduvă, căreia se pare că nu îi lipseşte nimic, probabil datorită noilor ei admiratori. Se pare că ea a schimbat demnitatea corespunzătoare vârstei şi credinţei ei, cu bucuria noii libertăţi.

Moartă. Adică moartă spiritual, în greşeli şi păcate (vezi Efeseni 2:1–5; Iuda 12; Apocalipsa 3:1).

Porunceşte. [Dă în grijă KJV]. Vezi cap. 1:3; 4:11. O parte din îndemnul lui Pavel era pentru Timotei, iar o parte pentru edificarea întregii biserici. Trebuia ca informaţiile încredinţate lui Timotei în epistola aceasta să fie făcute cunoscute întregii biserici.

Aceste lucruri. Adică instrucţiunile cu privire la ajutorarea văduvelor (v. 3–16).

Ei, [KJV] Adică toţi cei care erau responsabili de îngrijirea văduvelor. Atât copiii cât şi biserica în general trebuie să manifeste înaintea lumii atenţie faţă de văduvele credincioase. De asemenea, văduva care trăieşte în plăceri lipsite de demnitate ar trebui să-şi reconsidere purtarea astfel încât să i se poată aduce nici un reproş, nici din partea bisericii, nici din partea lumii.

Nu poartă … de grijă. Unii comentatori cred că aici se face referire lipsa ajutorului material din partea celui care trebuie să susţină familia. Alţi sunt de părere că Pavel se referă la securitatea financiară pe care bărbatul ar trebui să o asigure familiei, aşa încât moartea lui să nu pricinuiască greutăţi materiale celor care rămân în viaţă.

Ai săi. Adică cei din familia lui şi poate, în contextul acesta, mai ales văduvele. Pe vremea lui Pavel aceasta ar fi însemnat atât slugile familiei cât şi toate rudele.

Casa sa. Pavel cuprinde mai mult decât văduvele în acest cerc; rudele cele mai apropiate trebuie să se aibă grijă de cei nevoiaşe. Practica aceasta merită deplina aprobare din partea bisericii, deoarece toţi oamenii trebuie să privească înainte către ziua când vor depinde de alţii, dacă moartea nu va interveni brusc.

S-a lepădat de credinţă. Adică s-a lepădat de învăţăturile bisericii creştine cu privire la răspunderea faţă de părinţi şi faţă de rudele apropiate. Biserica creştină sprijină porunca de la Sinai, că toţi copiii trebuie să îşi cinstească părinţii (vezi Exod 20:12), că religia adevărată înalţă şi înnobilează datoriile familiale obişnuite. Pretenţia creştinului că trăieşte o viaţă altruistă şi în acelaşi timp ignorarea răspunderilor faţă de părinţi constituie o inconsecvenţă tragică. În felul acesta se manifestă lipsă de sinceritate în mărturisirea personală de credinţă. Când, pe cruce, s-a îngrijit de mama Sa, Isus a dat un exemplu fiecărui creştin (vezi Ioan 19:25–27).

Necredincios. [Infidel, KJV]. Deoarece mulţi păgâni consideră grija faţă de părinţii lor mai în vârstă o datorie personală, neîndeplinirea acestei datorii de către un creştin l-ar face mai rău decât un necredincios.

Lista. [Numărul, KJV]. O traducere literală a acestui verset ar suna astfel:Să fie pusă în această listă văduva care nu are mai puţin de 60 de ani, soţie a unui singur soţ. Rostul acestei înscrieri speciale a văduvelor, deşi înţeleasă pe vremea lui Pavel, nu este clar astăzi. Acest cerc nu cuprindea toate văduvele adevărate (v. 4, 5), deoarece este evident că erau şi cazuri de văduve singure (v. 5), fără copii, care nu ajunseseră încă la vârsta de 60 de ani. Într-adevăr, v. 10 le descrie pe văduvele speciale din v. 9 ca pe unele care crescuseră copii şi apare întrebarea de ce aceşti copii nu se îngrijeau de mamele lor. Poate că ei nu mai trăiau, nu erau în stare sau nu vroiau să-şi îndeplinească datoriile filiale. Oricare ar fi fost împrejurările, văduva adevărată avea nevoie de ajutor special.

Şaizeci de ani. Pavel le sfătuia pe văduvele tinere să se recăsătorească (vezi v. 11–14). Iar această limită arbitrară de vârstă implică faptul că recăsătorirea era cât se poate de improbabilă pentru văduvele care constituiau această listă specială. Cu alte cuvinte, statutul lor marital actual era considerat permanent. Astfel, se pare că aşteptarea ca ele să continue să rămână necăsătorite era bazată pe vârsta pe care o atinseseră, nu pe vreun legământ pe care unii presupun că l-ar fi făcut.

Un singur bărbat. Vezi cap. 3:2, 12. Văduva onorată de biserică prin acceptarea în această listă specială trebuie să fi avut o viaţă demnă, adică să fi fost o soţie şi mamă credincioasă.

Cunoscută. [Vestită, KJV]. Să fi trăit o viaţă responsabilă atât în familie cât şi în afară era o condiţie pentru fiecare văduvă a grupului special (vezi v. 9). Ceea ce urmează pare să fie un scurt exemplu de calităţi prin care o văduvă s-ar fi putut califica pentru a fi membră a grupului special.

Faptele ei bune. Vezi cap. 2, 10. Ca şi Domnul Isus, Pavel pune un puternic accept asupra roadelor unei adevărate credinţe (vezi Mat. 5:13–16; 7:16–20; 2 Corinteni 9:8; Efeseni 2:10; 1 Timotei 3:7; Iacov 2:17–26).

Să fi crescut copii. Acum Pavel specifică unele din faptele bune la care se referă. În original se înţelege că propoziţia să fi crescut copii era o condiţie pe care trebuia să o îndeplinească o femeie înscrisă în această grupă specială de văduve. Unii sugerează că este vorba de grija pe care trebuie să o aibă o văduvă faţă de alţi copii săraci şi faţă de orfani.

Primitoare de oaspeţi. Faptul că trebuia să găzduiască străini sugerează că văduvele de care e vorba nu erau în lipsite de mijloace financiare.

Spălat picioarele sfinţilor. Politeţea răsăriteană cerea ca picioarele oaspeţilor să fie spălate. Se prea poate să fi fost o onoare pentru gazdă să le spele ea însăşi picioarele (vezi Luca 7:44). Unii sunt de părere că, în deosebi din cauză că e vorba de picioarele sfinţilor, aici se face referire la participarea la actul umilinţei, spălarea picioarelor, instituit de Domnul în Ioan 13:3–15.

Cei nenorociţi. Vezi Romani 12:13.

Orice faptă bună. Adică fapte de felul acelora care, pe bună dreptate, ar fi de aşteptat din partea femeilor evlavioase.

Văduvele tinere. Adică cele sub 60 de ani.

Să nu le primeşti. [Să le respingi, KJV]. Vezi cap. 4:7. Este important faptul că Pavel nu sugerează ca văduvele nevoiaşe care au sub 60 de ani şi n-au copii să nu primească ajutor material din partea bisericii. El porunceşte doar ca văduvele mai tinere să nu fie trecute în lista acestui grup special, care se pare că primea o subvenţie permanentă.

Le desparte pofta. [Le apucă pofta, KJV]. Adică sunt lipsite de înfrânarea de sine cu care le stă bine femeilor creştine. Se presupune că femeile care trecuseră de vârsta de 60 de ani nu erau susceptibile de multe din ispitele cu care s-ar fi confruntat surorile lor mai tinere din biserică. Cele admise în grupa aceasta se dovediseră vrednice de o deosebită cinste şi erau recunoscute ca mame în Israel.

Vor să se mărite. Purtarea aceasta n-ar fi greşită prin sine, deoarece în altă parte Pavel recomandă recăsătorirea (vezi v. 14). Se pare că aceste văduve deveneau eligibile pentru privilegiile acordate acestui grup special numai când se considera că au ajuns la o vârstă când era improbabil să-şi găsească alţi soţi. Astfel, dacă aceste văduve care fuseseră admise în grup se recăsătoreau, în primul rând nu erau acceptate şi nu primeau sprijinul oferit celorlalte. În acest caz trebuia ca ele să urmeze instrucţiunile din v. 14.

Se fac vinovate. Gr. krima, judecată, condamnare. E clar că Pavel nu condamnă recăsătorirea ca atare, ci chiar o recomandă (vezi 1 Corinteni 7:28). Ce spune aici cu privire la căsătorie se aplică numai la acest grup special.

Credinţa dintâi. Adică vechea lor credinţă în Hristos, care le ţinea credincioase Lui.

Totodată. Sau în acelaşi timp. Văduvele tinere la care se face referire aici nu mai sunt înfrânate de obligaţiile căminului şi au tot timpul la dispoziţie. Dacă biserica ar fi admis aceste văduve tinere în grupul permanent al văduvelor (v. 9), aceasta ar fi încurajat lenevia şi vieţuirea uşuratică. Aşteptând sprijin regulat din partea bisericii, văduvele tinere nu ar fi simţit obligaţia ne a se întreţine singure atât cât le sta în putinţă. În plus, în general comportamentul tinerelor văduve descrise aici fi fost o discreditare la adresa bisericii.

Limbute.[Flecare, KJV]. Sau bârfitoare.

Iscoditoare. [Care se amestecă în treburile altora, KJV]. Ele nu sunt creştine de încredere, pline de calităţi.

Văduvele tinere. [Femeile mai tinere, KJV]. Adică, văduvele mai tinere.

Să se mărite. Compară cu 1 Corinteni 7:28, 39. Sfatul dat de Pavel aici ar evita atât primejdiile amintite mai înainte cât şi capcana ascetismului (vezi 1 Timotei 4:3). Dumnezeu a pus în bărbat şi în femeie dorinţa de a se căsători, şi un îndemn împotriva acestei dorinţe normale ar fi greşit. Când o tânără doreşte să se căsătorească şi întâlneşte un bărbat potrivit, nu ar trebui împiedicată de la acest lucru de către reguli bisericeşti arbitrare.

Să fie gospodine în casa lor. Literal, să vadă de treburile casei. Compară cu Proverbe 31:10–31. A fi un sprijin pentru soţul ei în lucrarea lui şi a ordona în aşa fel treburile căminului încât toţi membrii familiei să se bucure de sănătate şi bucurie – acesta constituie un privilegiu deosebit pentru o soţie şi o mamă creştină.

Prilej. Literal, o bază de operaţie de unde se poate da un atac. Văduva tânără este urmărită foarte de aproape. Recăsătorindu-se cu înţelepciune şi trăind o viaţă cinstită şi vrednică de laudă, va demonstra credincioşia creştină.

S-au …întors. Se face referire la exemplele reale de văduve tinere care lepădaseră restricţiile demnităţii creştine, aşa cum apar în v. 6, 11–13.

Satana. Aici, avându-se în vedere acel fel de viaţă contrar celui reprezentat de Hristos (v. 11). Unele văduve tinere, folosindu-se de noua lor libertate, au neglijat sau au ignorat legământul lor dintâi cu Hristos, sau credinţa dintâi (v. 12) şi conduita lor nu a fost reprezentativă pentru credinţa pe care pretindeau că o au. Totuşi Pavel nu susţinea pentru văduvele tinere nici o reglementare care să le forţeze să trăiască sub restricţii neintenţionate de Dumnezeu.

Bărbat. Dovezile textuale favorizează omiterea acestui cuvânt.

Femeie. Literal, femeie credincioasă. Pavel completează aici instrucţiunile cu privire la grija pentru văduve. El citează o situaţie foarte probabilă, în care o femeie, membră a bisericii, căsătorită cu un soţ necredincios, are o mamă sau bunică văduvă. Răspunderea pentru îngrijirea mamei îi revine ei, nu bisericii. Soţul ei necredincios îşi va da seama de această datorie, deoarece răspunderea e plasată acolo unde aparţine de drept.

Să nu fie împovărată …biserica. Adică biserica nu ar trebui să ia asupra ei povara care pe bună dreptate aparţine rudelor (vezi v. 4).

Adevărat văduve. Pavel cuprinde toate văduvele în sfaturile lui. Cele care au copii trebuie să fie sprijinite de aceştia. Indiferent de vârstă, văduvele care nu au copii şi cele ale căror copii refuză să-şi împlinească această obligaţie, trebuie să fie ajutate cu credincioşie de către biserică (vezi v. 3, 5).

Prezbiterii. Sau episcopii, conducători ai bisericii locale (vezi cap. 3:1).

Cârmuiesc. Vezi cap. 3:4.

Îndată. Conducătorii cu succes ai bisericii sunt vrednici de cinste din două motive:(1) Sunt mai în vârstă; (2) îşi îndeplinesc slujba în mod onorabil. Unii consideră că cinstea la care se face referire aici include atât respectul pentru vârstă şi experienţă cât şi susţinerea financiară.

Cinste. Unii comentatori cred că aceasta se referă la remuneraţii substanţiale pentru prezbiterii credincioşi. S-a sugerat un salariu dublu faţă de ajutorul financiar oferit văduvei. Alţii susţin că din context reiese în ce constă această îndoită cinste, şi anume într-o măsură mai mare de respect, care se cuvine slujbei lor.

Propovăduirea. [În cuvânt, KJV]. Vezi cap. 4:12.

Învăţătura. Vezi cap. 4:16. Se pare că bătrânii conducători, cărora ar trebui să li se acorde dublă cinste, nu doar că au condus biserica, ci i-au şi învăţat pe alţii în public sau în particular.

Scriptura zice. Compară argumentaţia lui Pavel din 1 Corinteni 9:7–14 cu privire la dreapta remuneraţie pentru slujitorii Evangheliei. Pavel apelează la Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate finală:acelora care-şi devotează tot timpul lucrării ar trebui să li se ofere un salariu onorabil. Unii comentatori consideră că aici Pavel nu se referă la sprijinul financiar, ci la onoarea care corespunde poziţiei şi muncii lor. După cum un bou primeşte cereale pentru slujba sa, tot aşa un prezbiter ar trebui să primească respectul şi onoarea vrednice de lucrarea lui.

Plata sa. [Răsplata, KJV]. Gr. misthos, salariu, plată. Introducerea ideii de plată pentru munca săvârşită sugerează cu putere că cinstea (vezi v. 17) cuprinde şi susţinerea financiară (vezi Luca 10:7). Apostolul se referă aici la principiul divin al susţinerii preoţiei levitice (Numeri 18:21), şi anume că aceia care se dedică slujbei sfinte merită sprijin material de la aceia ale căror interese morale le servesc (vezi AA 336). Citatul acesta pune cuvintele lui Isus pe acelaşi plan cu Scriptura Vechiului Testament. Se pare că e primul caz în care cuvintele Sale sunt citate ca Scriptură.

Prezbiter. Vezi v. 17.

Să nu primeşti. Pavel avea în vedere paguba cauzată reputaţiei unui conducător creştin pe urma vreunei acuzaţii, întemeiată sau nu. Timotei nu trebuia să acorde atenţie vreunui acuzator decât dacă putea să aducă doi sau trei martori cu el pentru a-şi susţine acuzaţia. Apostolul nu susţine favoritismul de nici un fel pentru prezibiterii care fac ceva rău. El doreşte doar să-i ocrotească pe conducătorii credincioşi de unii care ar dori să le slăbească influenţa prin calomnie.

Decât. Sau cu excepţia.

Martori. Adică, atunci când membrul acuzat e adus la judecată înaintea unui tribunal recunoscut, adversarii lui trebuie să aibă doi sau trei martori care să susţină acuzaţia. Practica iudaică proteja individul de acuzaţii nesăbuite şi rău intenţionate (vezi Deuteronom 17:6; 19:15). Biserica Noului Testament a adoptat acest obicei iudaic de protecţie a individului (vezi Matei 18:16). Totuşi, cu privire la un prezbiter bisericesc, Pavel recomandă chiar şi evitarea unei audieri publice dacă acuzatorul, atunci când se prezintă pentru prima dată cu învinuirea, nu poate aduce doi sau trei martori integri.

Cei ce păcătuiesc. Adică prezbiterii (vezi v. 19). Pavel nu scuză şi nu ocroteşte păcatul nimănui.

Mustră-i. Gr. elegcho, a condamna, doar în cazul în care acuzaţia este adevărată, iar dovezile clare (vezi Ioan 8:46; 16:8). Momentul când un membru al bisericii îl acuză pe alt membru de păcat, este cât se poate de serios. În consecinţă, orice acuzaţie, înainte de a fi făcută publică, ar trebui să fie perfect validată prin martori de încredere. Când Biblia îi îndeamnă pe creştini să mustre, acest cuvânt are întotdeauna sensul de a condamna. Lucrul acesta se poate fi adus la îndeplinire numai când există dovezi de netăgăduit. Un astfel de sfat interzice acuzaţiile nesăbuite prin care e păgubită reputaţia unor oameni nevinovaţi şi încrederea în fraţi este slăbită.

Tuturor. Aceasta ar putea să însemneze simplu tuturor celorlalţi prezbiteri sau s-ar putea referi la toată congregaţia. Ambele puncte de vedere ar putea fi corecte, întrucât greşelile, variind de la simpla ineficienţă până la imoralitate flagrantă, ar putea fi tratate diferit.

Te rog fierbinte. Sau mărturisesc serios.

Dumnezeu şi a lui Hristos. Unii cred că în limba greacă aici se face referire la unitatea celor două Persoane ale Dumnezeirii. În felul acesta ar fi accentuată divinitatea lui Hristos (vezi Ioan 1:1–3; Tit 2:14). Toate gândurile şi faptele sunt descoperite înaintea lui Dumnezeu şi a cerului.

Fără vreun gând mai dinainte. [Fără preferinţă, KJV]. Deciziile bisericeşti rezultate în urma cercetării păcatului, mai ales când e vorba de prezbiteri (v. 19, 20), nu trebuie luate pentru a fi pe placul oamenilor, ci pentru a satisface dreptatea lui Dumnezeu. Oricât de dificil ar fi, nici un conducător al bisericii nu ar trebui să permită ca prietenia sau duşmănia să afecteze sentinţa corectă dată păcatului. Dacă cei care conduc biserica nu dau dovadă de virtute şi integritate personală, ce se poate aştepta de la laici?

Părtinire. Pastorii tineri, cum ar fi Timotei, se confruntă uneori cu datoria de a-i corecta pe cei care sunt mai în vârstă decât ei. Responsabilitatea aceasta, plus dorinţa naturală a pastorului tânăr de a fi acceptat şi iubit, sporeşte temeinicia şi oportunitatea îndemnului lui Pavel împotriva prejudecăţii şi a părtinirii. Deciziile conducătorilor bisericii nu trebuie luate cu intenţia de a căuta favoruri din partea celor puternici şi bogaţi. În ciuda relaţiilor de prietenie, dreptatea trebuie să aibă mereu ultimul cuvânt.

Pui mâinile. S-ar putea ca Pavel să se refere fie la hirotonirea unui bărbat lipsit de experienţă şi neprobat (vezi la cap. 3:6, 10), fie la pripita reintegrare a unui prezbiter, după ce fusese pus sub disciplină. A doua variantă este mai în armonie cu contextul imediat (vezi cap. 5:20, 21). Slujba de prezbiter era prea sfântă şi prea importantă pentru admiterea sau readmiterea pripită a cuiva care nu se dovedise vrednic. Candidatului la funcţia de prezbiter trebuie mai întâi să i se examineze calităţile (vezi cap. 3:1–7).

Să nu te faci părtaş. Dacă Timotei refuza să recunoască păcatele prezbiterilor din biserica sa, atunci acoperea păcatul şi în felul acesta se făcea părtaş la spiritul şi la consecinţele lui.

Curat. Pastorul, mai presus de toţi ceilalţi, trebuie să rămână curat din punct de vedere moral. În v. 21 Pavel îi reaminteşte lui Timotei că nu trebuie să existe nici un factor, ca de pildă bogăţia, prestigiul sau prietenia, care să influenţeze judecata lui cu privire la probleme bisericeşti. Numirea sau readmiterea de prezbiteri nu trebuie să fie niciodată bazată pe alte consideraţii decât pe normele clare din cap. 3:1–7.

Să nu mai bei numai apă. Pe vremea lui Pavel, ca şi acum, apa din Orientul Apropiat era adesea nesigură pentru consum. Bolile fizice datorate adesea apei, ca de pildă dizenteria, erau obişnuite. În consecinţă erau recomandate alte băuturi pentru a stinge setea.

Vin. Gr. oinos (vezi cap. 3:8). Unii comentatori cred că Pavel recomandă aici folosirea cumpătată a vinului fermentat, pentru scopuri medicinale. Ei atrag atenţia asupra faptului că, de-a lungul timpului, vinul a fost folosit în forma aceasta (fermentat).

Alţii susţin că Pavel se referă la mustul de struguri nefermentat, raţionamentul lor fiind că el nu ar fi dat un sfat inconsecvent cu restul Scripturii, care avertizează împotriva folosirii băuturilor care îmbată (vezi Proverbe 20:1; 23:29–32; compară cu poziţia lui Ellen G. White: ST Sept. 6, 1899).

Din pricina stomacului. Scopul sfatului lui Pavel este ca Timotei să fie pregătit fizic pentru sarcinile grele care-i reveneau ca pastor al bisericilor din Asia Mică. O stare bună din punct de vedere mental şi moral este strâns legată de sănătatea fizică.

Deselor tale îmbolnăviri. Un corp lovit adesea de slăbiciuni nu este o reclamă atrăgătoare pentru nici un fel de reformă sanitară.

Cunoscute. [Date pe faţă înainte, KJV]. Gr. prodelos, clare, evidente. În afară de v. 24, 25 cuvântul prodelos apare numai în Evrei 7:14, unde este tradus vădit. În sulurile de papirus cuvântul era folosit consecvent cu sensul acesta. Unii consideră că în 1 Timotei 5:24, 25 Pavel îşi încheie sfaturile cu privire la acuzaţiile împotriva prezbiterilor şi a păcatele lor (v. 19, 20) şi cu privire la cercetarea vieţii unui prezbiter ideal (v. 22). Alţii consideră că apostolul se referă la păcatele oamenilor în general. Potrivit primei opinii, cuvintele merg înainte înseamnă că păcatele prezbiterilor sau ale celor care aspiră la poziţia aceasta merg înainte la judecată, adică fac posibilă

o decizie cu privire la calificarea lor pentru slujbă. Potrivit celei de-a doua opinii, prin cuvintele merg înainte se înţelege că păcatele mărturisite sunt lichidate în cer înainte de ziua finală a judecăţii, când Dumnezeu va răsplăti pe fiecare om după faptele lui, aşa cum apar ele la data aceea în rapoartele cerului (vezi 1T 263).

Judecată. Gr. krisis, actul judecăţii. Cei care, în interpretarea cuvântului de mai sus, susţin primul punct vedere aplică aceasta la judecata calificărilor unui prezbiter, pentru a rămâne în slujbă, sau ale unui viitor prezbiter, pentru a fi ales. Cei care susţin a doua părere o aplică la marea judecată finală.

Vin pe urmă. [Urmează după, KJV]. Sau vin după aceea. Potrivit cu primul punct de vedere, Pavel vrea să spună că păcatele unor prezbiteri s-ar putea să nu fie cunoscute [vădite] atunci când se aduce acuzaţia împotriva lor, sau că păcatele unor viitori prezbiteri s-ar putea să nu fie cunoscute la data numirii lor în slujbă. Potrivit celei de-a doua opinii, păcatele nemărturisite îi vor însoţi pe oamenii nepocăiţi când se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu la marea judecată finală.

Faptele bune. Indiferent cum sunt faptele cuiva, bune sau rele, ele sunt păstrate în mintea acelora care sunt personal afectaţi de ele şi în memoria omului, unde se pregăteşte voinţa pentru săvârşirea repetată a aceleiaşi fapte. Binele sau răul devine un obicei, iar astăzi oamenii dau pe faţă ce au gândit şi ce au făcut în trecut.

Cele ce nu sunt cunoscute. [Cele care sunt altfel, KJV], însemnând fapte care sunt altfel decât bune, adică faptele rele.

Nu pot să rămână ascunse. Adică nu pot să rămână ascunse pentru totdeauna. Cu timpul

adevărul va ieşi la lumină.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

6MB 61

8 5T 179

10 DA 564; EW 117

13 AH 250

17 1T 130, 194, 446, 472, 473; 4T 393

18 AA 336

19 PP 386

20 2T 15

22 CT 103, 257; GW 438; 4T 406; 5T 617

24 1T 263; 5T 331