Îl. Pot fi citate dovezi textuale pentru omiterea cuvântului Îl. Atunci propoziţia se reduce la un singur cuvânt: iubim, o afirmaţie mai cuprinzătoare şi probabil mai plină de însemnătate decât Îl iubim. A iubi pe cineva care deja ne iubeşte nu este ceva neobişnuit; dar Ioan declară că dragostea lui Dumnezeu pentru noi a avut ca rezultat nu numai dragostea noastră faţă de El, care este ceva natural, ci şi dragostea noastră pentru toţi oamenii. Noi iubim fără încetare, nu doar pe Dumnezeu, ci şi pe toţi oamenii, datorită iubirii infinite a lui Dumnezeu, pe care am gustat-o în propria noastră viaţă.

Întâi. Dumnezeu este Cel de la care vin toate (Iacov 1,17) şi nimeni nu are vreo însuşire aleasă care să nu fi venit de la El. Dacă nu ne-ar fi iubit Dumnezeu mai întâi, noi nu am fi fost în stare să iubim. Am fi fost părăsiţi în păcat şi am fi manifestat ură, nu dragoste. Ioan nu încetează să se minuneze de superioritatea iubirii Tatălui său ceresc şi doreşte să-i facă pe cititorii săi la fel de conştienţi de minunea acesteia (compară cu Romani 5,8; 2 Corinteni 5,18.19).