Zaharia 12
12
Prorocia, cuvântul Domnului despre Israel. Așa vorbește Domnul, care a întins✦ cerurile și a întemeiat pământul și a întocmit duhul✦ omului din el:
2
„Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir✦ de amețire pentru toate popoarele de primprejur și chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.
3
În ziua aceea✦ voi face din Ierusalim o piatră grea✦ pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați, și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.
4
În ziua aceea”, zice Domnul, „voi lovi✦ cu amețeală toți caii și cu turbare pe cei ce vor călări pe ei, dar voi avea ochii deschiși asupra casei lui Iuda și voi orbi toți caii popoarelor.
5
Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: «Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul Oștirilor, Dumnezeul lor.»
6
În ziua aceea le voi face pe căpeteniile lui Iuda ca✦ o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; voi mistui în dreapta și în stânga toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăși la locul lui cel vechi.
7
Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David și fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalțe peste Iuda.
8
În ziua aceea Domnul îi va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, așa că cel mai slab✦ dintre ei va fi în ziua aceea ca David, și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
9
În ziua aceea voi căuta să nimicesc✦ toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.
10
Atunci voi turna peste casa✦ lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor întoarce✦ privirile spre Mine, Cel pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum✦ plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.
11
În ziua aceea va fi jale mare✦ în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon✦ în valea Meghido.
12
Țara se va jeli, fiecare familie deosebit✦: familia casei lui David deosebit și femeile ei deosebit; familia casei lui Natan✦ deosebit și femeile ei deosebit;
13
familia casei lui Levi deosebit și femeile ei deosebit; familia lui Șimei deosebit și femeile ei deosebit;
14
toate celelalte familii, fiecare familie deosebit și femeile ei deosebit.