myBible logo myBible
My account
Biblia Traducerea Fidela
Audio not available for this version
Commentary

Psalmii 83

83 O cântare sau un psalm a lui Asaf. Nu păstra tăcere, Dumnezeule, nu tăcea și nu te liniști, Dumnezeule.
2 Căci, iată, dușmanii tăi fac tumult și cei ce te urăsc au înălțat capul.
3 Au ținut sfat viclean împotriva poporului tău și s-au înțeles împotriva celor ascunși ai tăi.
4 Ei au spus: Veniți să îi stârpim din a fi o națiune, ca numele lui Israel să nu mai fie în amintire.
5 Căci s-au înțeles împreună într-un singur acord, sunt aliați împotriva ta,
6 Corturile din Edom și ismaeliții; din Moab și hagarenii;
7 Ghebal și Amon și Amalec; filistenii cu locuitorii Tirului;
8 Așur de asemenea li s-a alăturat, au dat ajutor copiilor lui Lot. Selah.
9 Fă-le ca madianiților; ca lui Sisera, ca lui Iabin, la pârâul din Chison,
10 Care au pierit la Endor, au devenit ca balega pentru pământ.
11 Fă-i pe nobilii lor ca pe Oreb și ca pe Zeeb, da, pe toți prinții lor ca pe Zebah și ca pe Țalmuna,
12 Care au spus: Să luăm în stăpânire casele lui Dumnezeu.
13 Dumnezeul meu, fă-i ca o roată; ca paiele înaintea vântului.
14 Așa cum focul arde o pădure și așa cum flacăra aprinde munții,
15 Așa să îi persecuți cu furtuna ta și să îi înspăimânți cu vijelia ta.
16 Umple fețele lor cu rușine, ca să caute numele tău, DOAMNE.
17 Să fie încurcați și tulburați pentru totdeauna; da, să fie dați de rușine și să piară,
18 Ca să știe că tu, singurul al cărui nume este IEHOVA, ești cel preaînalt peste tot pământul.
BOOK
CHAPTER
Version
English
Română
Magyar
Español
Italiano
Reader Settings
Font Size
Font Family
Footnotes
Numbers and Titles
Commentary icons
Cross-references
Report an error
Bible Commentary: 0
What’s wrong?
More
Interface language
Color scheme

This item is not available right now.