Psalmii 51
51
Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge✦ fărădelegile mele!
2
Spală-mă✦ cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curățește-mă de păcatul meu!
3
Căci îmi cunosc bine fărădelegile✦, și păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4
Împotriva Ta, numai✦ împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea✦ Ta; așa că✦ vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta.
5
Iată că✦ sunt născut în nelegiuire și✦ în păcat m-a zămislit mama mea.
6
Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul✦ inimii: fă dar să pătrundă înțelepciunea înăuntrul meu!
7
Curățește-mă✦ cu isop, și voi fi curat; spală-mă, și voi fi✦ mai alb decât zăpada!
8
Fă-mă să aud veselie și bucurie, și oasele pe care le-ai zdrobit Tu se✦ vor bucura!
9
Întoarce-Ți✦ privirea de la păcatele mele, șterge✦ toate nelegiuirile mele!
10
Zidește în mine o inimă✦ curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!
11
Nu mă lepăda de la✦ Fața Ta și nu lua de la mine Duhul✦ Tău cel Sfânt!
12
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijină-mă cu un duh✦ de bunăvoință!
13
Atunci îi voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine.
14
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, izbăvește-mă de vina sângelui✦ vărsat, și limba mea va lăuda✦ îndurarea Ta!
15
Doamne, deschide-mi buzele, și gura mea va vesti lauda Ta!
16
Dacă ai fi voit jertfe✦, Ți-aș fi adus, dar Ție nu-Ți plac arderile-de-tot.
17
Jertfele✦ plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.
18
În îndurarea Ta, varsă-Ți binefacerile asupra Sionului și zidește zidurile Ierusalimului!
19
Atunci vei primi jertfe✦ neprihănite, arderi-de-tot și jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viței.